1,177 matches
-
să aștept să se trezească... Nu știu, am ridicat eu din umeri. Poate ar trebui oricum s-o ducem în adăpost. A, acolo, s-a lămurit imediat, observând adăpostul pe carel ridicaseră Hamsterii. Da, poate ar fi mai bine. A ațipit și asta mică, nu? întrebă, privind spre Ghidușa care dormea rezemată de umărul meu. Îhm. Dar poate mai bine ar dormi în adăpost, că aici e răcoare și e posibil să plouă. Atunci hai să le trezim pe amândouă, și
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
ai dat seama pentru că nu mai observi nimic. ...Trei zile, la rând, i-ai adus câte un crin imperial; aveai un aer nițel idiot, dar nici Romeo, precis, în scena balconului, nu a avut un altul; și nici Antoniu, atunci când ațipea în poala Cleopatrei; lumea, la urma urmei, este dominată de femei. Femeia solară este Balanță. Tu ești Scorpion. I-ai spus legenda zodiei tale. Una dintre ele. Care ți-a plăcut ție, care ți se potrivește. Tu: „În Spania, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
rulate cu încetinitorul. Cu scopul de a scăpa de himere, coborî din pat, făcu vreo câțiva pași prin cameră, bău un pahar cu apă, deși nu-i era sete, și încercă să-și pună capul greu de gânduri pe pernă. Ațipi. Nu știu când și cum, visul întrerupt reîncepu. Era ca și cum cineva lipise banda de celuloid, punând din nou aparatul în funcțiune. Avea senzația că e treaz, că Își trăia visul cu ochii deschiși. La un moment dat, i se păru
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
încet își dădu seama cât de mult iar o dorește. - Va găsi Flora o soluție! își spuse încrezător Laur, necrezând totuși în iminența unui altfel de final. A pus ceasul să sune la ora 6. Nici nu știe dacă a ațipit când clopoțelul a sunat voios, n-are piedica pusă și imediat îl oprește din zdrăngănit. Se scoală aiurit, a dormit greu în aceste câteva minute sau ore. Acum este refăcut, este calm, este curios și este disperat< îl așteaptă meseria
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
răpus de somn. Închise ochii. Își ascuți auzul; zgomotul salturilor lui temerare avea să-i comunice exact poziția în care se găsea. Cîteva clipe măcar, să relaxeze mușchii, gîtul, capul... O secundă de liniște îi trebuia... Relaxare... Liniște... Tresări speriată. Ațipise. Sări, confuză, în picioare. Puiul. Lupino! Unde era copilul? Lupino! Lupino! Chemarea repetată se risipi printre copaci. Inima îi bătea nebunește în piept. Un gînd negru, o presimțire îngrozitoare o făcu să tremure ca scuturată de friguri. Lupinoooo! Era un
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
îmi pun condurii amintirilor să pot păși poteca depărtată și aruncată în calea anotimpului pustiu. Și gol, captiv în ramă îmi scap un sâmbure de-amar când pașii mă uită la final. Remarc năuc cum preț de o clipită îmi ațipește și amurgul în timpul ce nu-și află ispită. Tu dor neinventat Citește-mi gândurile toate, înalță-mi zborul nerostit și nu-ți feri privirea; găsește tu să fii chematul și-așteaptă-mă să îți deschid. Alege să-mi fii dor neinventat și
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
credeți că au citit Discursul Asupra Metodei, Tratatul Logico-Politic, sau măcar pe Carpentier? — Dacă așa stau lucrurile, cred că nu-i mare deranjul să ne schimbăm, zice Petrică. — Să mergem, încuviință Monte Cristo, făcîndu-i cu ochiul lui Sena, care parcă ațipise în picioare amorțit de frig. — Discuția o putem continua și pe drum sau sus, pînă ne mai încălzim puțin, zice domnul Președinte, împingînd cu piciorul ușa garajului și scotocindu-și buzunarele în căutarea cheilor. Știu Mina, că tu ai încercat
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
prin placajul ușii și i se înfige în țeastă. Se trezea transpirată din creștet pînă în tălpi. Cămașa de noapte i se lipea de spate, obrajii îi ardeau ca două plite încinse. Se perpelea toată noaptea, abia dacă reușea să ațipească de două, trei ori, nu mai mult de zece, cincisprezece minute puse cap la cap. Cît era ceasul? Ce zi o mai fi și astăzi? Trebuia să spere în continuare, ce mai avea de pierdut? Dacă va aduce clipa ce
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
putea să adoarmă. Dacă înainte de a se demachia și a se spăla pe dinți nu simțea alunecîndu-i pe gît aroma fierbinte a ceaiului pe care-l cumpăra alegîndu-l cu grijă de la același Plafar, n-ar fi avut nici o șansă să ațipească decît spre dimineață. Singurul obicei al vremurilor de demult la care nu renunțase. Ce căsnicii mai pot fi astea de pe urma cărora toate amintirile plăcute cu care rămîi încap într-o amărîtă de ceașcă de ceai? Restul nu înseamnă altceva decît
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
care, trezindu-te dintr-un coșmar și pipăindu-ți mâna pe care o credeai pierdută, Îți spui: Sunt Întreg! 6. Pe masa curată, un bilet. „Am plecat să mă plimb. Sau de tot.” Carevasăzică plecase. În timp ce el dormea. Mai degrabă ațipise câteva minute. Singur În toată casa. Doamna Ster era, ca În fiecare an de o vreme Încoace, la Feldiu. Se ducea acolo la culesul viilor și se Întorcea după Bobotează. În ultima vreme s-au văzut foarte rar. Doamna Ster
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
parte de piept sau pulpe. Atmosfera se destinse din nou abia când se observă cu Încântare că nașul nu folosea nici cuțitul, nici furculița, În spiritul unei tradiții sănătoase care spune că nu e bine să lași pasărea din mână. Ațipi cu mâinile Înfundate În buzunarele adânci ale jachetei bej, pure laine, cu glugă tivită cu vulpe polară. Sub jachetă simțea căldura protectoare a shetlandului pufos, luat direct pe piele, destul de larg ca să ascundă rotunjimea sânilor și delicatețea taliei. O treziră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Și ea se prefăcu, ca În basme, Într-o canoe lentă În care el vâslea cu apa până la glezne. S-au Întors În oraș târziu În noapte, cu ultimul autobuz. Au tăcut tot drumul. Ea a avut timp să și ațipească câteva minute cu capul pe umărul lui. S-au despărțit spunându-și la revedere, după un sărut grăbit, timid, ce restabilea o distanță anulată parcă din greșeală. Apoi a venit toamna. A urmat o iarnă obișnuită: lungă și posomorâtă. Odată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
În viață... Să iei Viena cu asalt, te pomenești, zise Iolanda râzând... Cam așa ceva..., admise cu modestie Petru. Ce mare lucru să cucerești astăzi un oraș sau chiar o țară? Ca să nu mai vorbim de un cartier Întreg. 2. Iolanda ațipi câteva clipe chiar În mijlocul bătăliei de la l683. Când se trezi, neatinsă de vreo armă și măcar de privirea vreunuia din miile de soldați prinși În acel asediu care nu se mai termina, Îl văzu pe Petru, gol, punând În locul picturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cele din urmă am optat pentru un dormitor de la parter, unde se găsea un pat cu arcurile rupte, mult prea scurt pentru mine. Lungit pe pat, auzeam în depărtare sunetul sirenelor și al focurilor de armă. Încetul cu încetul, am ațipit și prin vis mi s-au perindat puținele femei cu care avusesem de-a face la viața mea. • • • Până dimineața tulburările se potoliseră, lăsând cerul tapetat cu funingine și străzile pline de sticle de alcool sparte, de ciomege și bâte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
îmi spuneau că starea neîngrijită în care mă aflam reprezenta un delict grav. — Mulțumesc, Russ, am spus eu. • • • Am pornit cu mașina spre Valley, cu cei doi Vogel așezați în față, iar eu pe bancheta din spate. Am încercat să ațipesc, dar, din cauza monologului lui Fritzie despre curve și ucigași de femei n-am reușit. Johnny nu făcea decât să dea din cap a încuviințare. De fiecare dată când tatăl lui se oprea să-și tragă răsuflarea, spunea „Așa e, tată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
în alcool și câteva ponturi despre cabinete ilegale de avorturi, care aproape că m-au convins. O altă zi lipsită de somn luă sfârșit. Am continuat să merg cu mașina de la un bar la altul, cu radioul deschis, ca să nu ațipesc. Știrile zumzăiau ceva despre „reînnoirea istorică“ a semnului Hollywoodland - prezentând îndepărtarea lui L-A-N-D drept cel mai important lucru de la Iisus încoace. Mack Sennett și al său Hollywoodland ocupau mult din timpul de emisie, iar un cinematograf din Hollywood readucea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
îmi zic și mai verific o dată coordonatele, traiectoria, o verific și pe tovarășa Smaranda dacă n-a umblat la butoane, că știți cum sunt ele, le atrage să apese, dar nu găsesc nimic. Coordonatele erau bune, traiectoria optimă, tovarășa Smaranda ațipise puțin, totul era în regulă, numai satelitul nicăieri. — Nu se poate! spuse Iuliu Corodan. — Așa mi-am zis și eu, că doar ăsta era un satelit natural, docil, avea orbita lui, nu se mișcase de pe ea de mii de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
exerciții, antrenament... Noi, ăștialalți, ne mulțumim cu un somn normal, fără vise. Și unde dormiți? Aici, arătă tânăra spre șirul de barăci. Aici sau, vara, afară, în aer liber, pe câmp, unde ne-apucă goarna. Odată n-am putut să ațipesc, mă durea capul, îmi făcuse curte cineva, și-am ieșit să mă plimb, de veghe. A fost un spectacol fascinant: toată planeta noastră dormea. Vă dați seama? Sute, mii dormind în cele mai variate poziții, neștiutori de nimic și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
dat am ajuns însă în dreptul unui mormânt frumos, bine întreținut, plin de flori și cu o cruce mică de marmură neagră, având un medalion de porțelan cu imaginea unui copil bucălat și surâzător. Poate că atunci destinul a tresărit dacă ațipise cumva. N-ar fi vrut să trec mai departe. Acel mormânt era motivul pentru care mă adusese acolo, în cimitir. Dar s-a liniștit și a surâs ironic probabil când a văzut că silabiseam numele de sub medalionul de porțelan. Știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
încântare copilărească; am luat chiar o scoică enormă, înlăuntrul căreia vuia stins marea și m-am jucat multă vreme depărtând scoica și lipind-o apoi din nou de ureche, cum fac copiii. În cele din urmă, toropit de soare, am ațipit și m-am trezit seara. Abia atunci mi-am reamintit de stâncile de marmură și m-am mirat că nu se vedeau nicăieri. Singurele stânci erau cele din apă, acoperite pe jumătate de licheni, negre și lucind de spuma care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
temut să nu fiu surprins de cineva în această postură neplăcută. Nu țineam să dau impresia unui ins care își vâră nasul în treburi ce nu-l privesc. Dealtfel, obosit cum eram și moleșit de lumina care invada încăperea, am ațipit. Când am deschis ochii, am observat că mă privea cineva. Era o femeie, frumoasă în ciuda pistruilor care îi umpleau obrajii; ochii, însă, aveau ceva neliniștitor, o fixitate anormală. Am bănuit imediat că mă găseam în fața unei nebune și, zăpăcit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-mi că avusese o colivie cu un canar. Asta era toată averea mea. Într-o noapte, Tuberculosul, care e rău, a adus o pisică în cameră și a deschis ușa coliviei. Bineînțeles, pisica mi-a mâncat canarul. Eu de abia ațipisem. Când m-am trezit, Tuberculosul se prefăcea că doarme, cu fața la perete, iar pisica se lingea pe buze. M-am înfuriat, bineînțeles. Și m-am înfuriat atât de tare încât eu, care n-am omorât o muscă în viața mea, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
acolo. Uneori, de-afară răzbăteau țipete de pescăruși. Mi s-a părut că aud o voce și am întors cu un efort aproape dureros capul spre ușă. Nu era nimeni. M-am ghemuit atunci sub pătură și cred că am ațipit. Când m-am trezit, mi-am adus aminte de vocea pe care o auzisem; trebuia să fi fost a Arhivarului, dacă nu cumva visasem acest amănunt. Încă mai era întuneric. Uneori mi se părea că marea horcăia ca un animal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
țopăia pe valuri, lansându-și spre mine, în bătaie de joc, chemarea lugubră și ironică. Și era limbută blestemata. M-am decis s-o prind și s-o împăiez. Am luat o barcă, plecând după ea. Bufnița mă aștepta. Parcă ațipise pe creasta unui val. Eram pe punctul s-o apuc de aripă când și-a luat zborul, așezându-se pe creasta altui val de unde a început să mă provoace „Pie-tra-ru-le. Pie-tra-ru-le. Prin-de-mă da-că poți”. Avea ochi omenești bufnița și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
oprit să ne odihnim și am împărțit hrana. Întrucât el n-avea sac de dormit, m-am rușinat să mă vâr în al meu. Am rămas și eu pe nisip și îmi clănțăneau dinții de frig. Abia spre dimineață am ațipit. M-a trezit soarele dogoritor; am observat atunci că necunoscutul îmi șterpelise sacul de dormit și dispăruse. De-acum trebuia să îngheț în fiecare noapte. Din fericire, mi-am adus aminte de doi tuaregi pe care-i văzusem în marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]