1,869 matches
-
un prilej de fiecare zi să-l întîlnești pe abatele Brown. Melania Lupu își flutură pleoapele. Pe obrajii emailați apărură două pete. "Au aflat! Nu, cel mult presupun, draga mea, și fii convinsă că asta-i ideea prietenului tău, maiorul." ― Abatele Brown? Dar vă înșelați! Noi sîntem ortodocși. Părintele Sachelarie de la Trisfetite va ține slujba... Își mușcă buza și adăugă după o pauză: Am impresia că e o confuzie. Stanley se uită la maior. Acesta explică amuzat: ― Dumnealui se referă la
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Dar vă înșelați! Noi sîntem ortodocși. Părintele Sachelarie de la Trisfetite va ține slujba... Își mușcă buza și adăugă după o pauză: Am impresia că e o confuzie. Stanley se uită la maior. Acesta explică amuzat: ― Dumnealui se referă la misteriosul abate Brown, colaboratorul Interpolului prin corespondență... ― L-ați invitat aici? Un gest într-adevăr delicat. ― Ne-am permis să ne imaginăm că dumneavoastră sînteți autoarea scrisorilor și că, din modestie, ați apelat la un pseudonim. ― Serios? Puse mâna pe brațul inspectorului
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
o garsonieră pe Strada Toamnei 16-B. Acum, vă rog să mă iertați. A început slujba. Înșfăcă sacoșa și intră în capelă. Maiorul se întoarse spre inspector. ― Ei, cum vi se pare? ― Hm, cred că, într-adevăr, l-am cunoscut pe abatele Brown. Și mai cred că e... fermecător! Cristescu îi căută privirea. Ai fi zis că pentru bărbatul acesta înalt, cu mustață blondă, Melania Lupu n-avea vârstă. Expresia din ochi i-o amintea pe cea a olandezului Van der Hoph
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Dacă nu mă înșel, ultima scrisoare se referea la crima din Rue Lagrange... Un domn destul de prezentabil, plin de distincție. Seamănă puțin cu fostul nostru lăptar. Își îngroșă vocea: ― "Nu-i un prilej de fiecare zi să-l întîlnești pe abatele Brown..." Fii liniștit, nu m-am pierdut cu firea. Nici nu mi-a trecut prin gând. Desigur, ideea aparține domnului maior Cristescu. Doar el putea să-l pună pe urmele mele. N-am recunoscut nimic. Nu, nu, Mirciulică, jur că
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ai să-i dai niciodată. Doar știi cât intrigă misterul, iar soluțiile prea simple în general dezamăgesc. Lasă-l să-și închipuie tot ce e mai complicat. Asta îți dă importanță." ― Domnule Ionescu, e timpul să te retragi. CAPITOLUL II ABATELE BROWN ÎȘI SCOATE MASCA După ce înveli arma într-o cârpă moale de diftină, o puse în rucsac. Prin perdele se strecura o lumină udă. Nucu Scarlat pipăi buchetele brodate, destrămate pe alocuri. " Cu ce-și poate pierde cineva timpul, Dumnezeule
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
unul mai puțin obișnuit. Știu, dragul meu, și de aceea ne ocupăm în continuare de ea. Ceea ce nu mă împiedică să regret pitorescul personajului. Îmi pare rău că n-a izbutit să se mulțumească cu prietenia lui Mirciulică și soluțiile abatelui Brown... Asta-i numărul? Mulțumesc. Glasul bătrânei izbucni melodios: ― Oh, dumneavoastră! Bineînțeles, v-am recunoscut imediat. Câtă amabilitate! ― Pot să vă dau o veste bună... ― Nu vreau să aud un singur cuvânt în plus, domnule maior. Azi-dimineață am cumpărat un
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
dumneavoastră cu ocazia anchetei. ― Mi-amintesc într-adevăr că am mâzgălit o grămadă de hârtie. ― A luat o mostră și a comparat-o cu scrisorile primite pe adresa Interpolului. Concluzia e clară! A izbutit în sfârșit să-l detecteze pe abatele Brown. Melania Lupu roși. ― N-ar trebui să râdeți de-o biată bătrână. A fost... a fost o copilărie de care, vă spun sincer, mă jenez. ― Dimpotrivă! Maiorul o măsură amuzat: Aveți toate motivele să fiți mândră. Nu o dată Stanley
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ani de zile, probabil de-o viață? Panglica roșie a motanului, tortul de șocolată cu ghinde moi de fistic, perlele puse la rochia neagră în cinstea lui Mirciulică, basmele spuse la gura sobei, divertismentele cu Interpolul râzând înfundat sub sutana abatelui Brown apoi celelalte, poveștile înfricoșătoare legate de tabloul lui Goya. Toate însăilau o atmosferă ireală, trădau vocația înnăscută a Melaniei pentru fantastic și fără îndoială o amputare la fel de autentică a simțului ei moral. "E amorală. Ceva ciudat! Nu și-ar
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mîna lui Dumnezeu, și Încă nesilite de nimeni: „Se simțeau În mîna lui Dumnezeu. Iar mîna aceea se Închise asupra lor“. Trei rînduri mai Încolo, tînăra soție redeschide ochii și șoptește: “CÎt a iubit Hristos Biserica... Dumnezeu ne privește, Jean“. Abatele Édouard Rolland, directorul revistei Preotul și familia, consacrase un studiu minuțios acestui roman căruia Îi găsea meritul de a da de gîndit asupra unui subiect capital: căsătoria și viața conjugală. În Buletinul librăriei, Jean Huguet scria că nu va uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
iar eu comparam stiva aceea cu un zgîrie-nori, un cuvînt care se potrivește mai bine, Într-adevăr, unor cărți de rugăciuni decît unor imobile. Predica era Întotdeauna unul din momentele importante. Surorile mele și cu mine aveam un orator favorit, abatele Delval. Ne venea tare greu să ne reținem hohotele de rîs chiar și atunci cînd aborda subiecte grave, cum ar fi moartea sau iadul. Își puncta fiecare dintre fraze Înălțîndu-și brațele și făcînd să-i tremure mîna. Ai fi zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
zis că, așa cum stătea cocoțat În amvon deasupra credincioșilor, Încerca să deșurubeze un bec. Era irezistibil. După lectura Evangheliei, cînd ne așezam ca să ascultăm predica, dacă el era cel care urca sus În amvon, noi ne spuneam: „Grozav! Azi vorbește abatele Delval!“. Se instala sus, Își etala dinainte paginile predicii, făcea semnul crucii, ridica mîna, apuca un bec imaginar și, cu delicatețe, Îl deșuruba și-l făcea să dispară, după care mai deșuruba Încă unul. Pe durata unei predici, ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
interesa la fel de mult ca pe mine cinematograful și care, la fel ca mine, cunoșteau opera tatălui meu, mai ales recenta lui antologie de poezie contemporană, de care se foloseau În clasă. La prima oră de franceză, l-am auzit pe abatele Van Hoecke anunțînd clasei: „Vom Începe anul studiind un poem ales de tatăl noului nostru prieten François“. Era vorba de Frumoasa roșcovană de Guillaume Apollinaire, un poem pe care alți preoți, profesori de franceză, nu-l apreciau deloc. Tata primise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
și Încă o dată Îmi fusese sustrasă răsplata, ținta. Suna William. Eu scriam În umbră, pentru el. — O să-ți spun cum să te răzbuni, mi-a șoptit Soapes, și În ziua aceea s-a dat pe față drept ceea ce era: un abate bonapartist, Înmormântat de secole În celula aceea secretă. — O să ieși de-aici? l-am Întrebat. — If... Începuse el să răspundă. Însă pe urmă apoi tăcu. Bătând cu lingura În perete, Într-un alfabet misterios pe care el Îmi mărturisi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
acest seducător de suverani). Dar tu, Saint-Germain... — De unde știi că sunt eu cu-adevărat? Îl Întreb tulburat. Surâde amenințător: — M-ai cunoscut În alte timpuri, când ai Încercat să mă alungi de la căpătâiul lui Postel, pe când eu, sub numele de Abatele d’Herblay, te-am făcut să-ți Închei una dintre incarnările tale În inima Bastiliei (oh, cum mai simt și acum pe față masca de fier la care Tovărășia, cu ajutorul lui Colbert, mă condamnase!), m-ai cunoscut pe când spionam conciliabulele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
doua a Principiilor... trimite abundent la noțiuni din sfera sacrului: invizibil, virtualitate, extaz, secret interior, ubicuitate inefabilă. Ele nu au însă o finalitate spirituală, soteriologică, ci estetică. Sîntem - după cum s-a mai arătat - în proximitatea teoriilor despre poezia pură ale abatelui Brémond și a concepției lui Benedetto Croce despre lirism; este discutabil însă că o propoziție precum: „Poemul e rezultanta tuturor artelor: muzica, plastica, literatura, - sunetul, materia, verbul - se rezolvă în poezie” ar trimite doar la sincretismul wagneriano-simbolist, cum afirmă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cunoscută. Că patriotismul constructiv al lui Vinea și cel al lui Goga se întîlnesc - iată! - prin intermediul unui „modernist atipic” rămîne însă la fel de adevărat... Mai participă la această anchetă Tudor Vianu (care vorbește despre „miracolul” arghezian), Claudia Millian (care, pe urmele abatelui H. Bremond, se grăbește să vorbească despre „poezia pură” a lui Arghezi), gazetarul H. St. Streitmann, Jacques G. Costin și, nu în ultimul rînd, Perpessicius. Ultimul nu se ferește să vadă în Arghezi „cel mai mare poet de la Eminescu”, reluînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nărăvași au început să se hârjonească cu nevestele unor vasali, nesatisfăcute și plictisite, a fost nevoie să punem hățurile pe ei și să-i trimitem pe-amândoi să se răcorească într-o mănăstire din munți. Ni i-a adus înapoi abatele după câteva săptămâni, disperat din pricina plângerilor multor părinți, din fericire toți din pătura țăranilor și a servitorilor, pe care i-am putut liniști cu ceva argint. A trebuit atunci să-i despărțim. Rodoald, care a început, deși nu-i venise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
călugări. Iar Colombano murise doar cu treizeci și patru de ani în urmă. Regula impusă de el era considerată de multă lume aproape neomenească. El o urma, chipurile, pe cea a lui Benedict, dar o făcuse atât de neîndurătoare, încât ultimii doi abați avuseseră grijă să o mai reformeze puțin. Totuși, un călugăr trebuia „să ajungă sleit la culcușul său, să doarmă chiar în timp ce pășea și să fie silit să se scoale chiar înainte de a-și curma somnul“. Era suficient să dai uitării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mănăstirile obișnuite făceau o baie pe lună, ei se mărgineau la două pe an, din care pricină miroseau cam urât, deși își spălau deseori hainele, fiecare având câte două rânduri. Era trist să constați cum tot mai mulți episcopi și abați catolici nu voiau să audă de curățenia corpului și considerau faptul de a te spăla aproape un păcat. Ce avea castitatea de-a face cu murdăria? Și mai rău era faptul că unii dintre ei vedeau în lectura și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de ușa încăperii de primire, slăvindu-l pe Domnul pentru cinstea de a ne fi trimis până acolo, după care ne-a lăsat într-o odaie unde nu se afla decât o laviță. La scurt timp și-au făcut apariția abatele și o mână de călugări, și ei trași la față, dar surâzători. Fără să ne întrebe ceva anume, au binevoit să spunem împreună Tatăl Nostru. După care abatele s-a apropiat și ne-a dat sărutarea de pace. Între timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
se afla decât o laviță. La scurt timp și-au făcut apariția abatele și o mână de călugări, și ei trași la față, dar surâzători. Fără să ne întrebe ceva anume, au binevoit să spunem împreună Tatăl Nostru. După care abatele s-a apropiat și ne-a dat sărutarea de pace. Între timp, s-au arătat și alți călugări, cu lighenașe pline cu apă. Ne-au pus să stăm pe laviță, ne-am scos încălțările, ne-au spălat pe picioare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
au pus să stăm pe laviță, ne-am scos încălțările, ne-au spălat pe picioare și ne-au șters. Tânărul meu însoțitor era în mare încurcătură, și a trebuit să-i fac semn să se supună în liniște acelui canon. Abatele, ridicându-și ochii către cer, a exclamat: - Am primit milostivirea ta, o, Doamne, în mijlocul templului tău! În sfârșit iată-ne conduși în biserica San Pietro. Acolo am îngenuncheat și ne-am rugat în tăcere. De fapt, s-a rugat doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Apoi, fiindcă era ora prânzului, am mers în refectoriul oaspeților. Printr-o norocoasă conjunctură, nu mai era acolo niciun pelerin sau vreun sărac în căutare de hrană sau de adăpost, din pricina unei bănuieli de molimă care se răspândise în jur. Abatele însuși ne-a turnat apă să ne spălăm mâinile și, în cele din urmă, în așteptarea bucatelor, m-a întrebat: - Cine ești, frate? Ce anume te-a adus la noi? După haine, pari a fi o persoană importantă, ai drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și să mi-l pun la piept. Și-a acoperit fața cu mâinile și l-a slăvit pe Domnul pentru a se fi coborât să vorbească tainic inimii sale. Două zile mai târziu, Astolfo s-a întors la Pavia, și abatele l-a scutit de toate obligațiile pe un călugăr al cărui nume nu mi-a fost destăinuit pentru a-l pune în slujba mea la orice oră din zi și din noapte. Singura condiție era ca întâlnirile noastre să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
din noapte. Singura condiție era ca întâlnirile noastre să aibă loc în incinta mănăstirii, și-n plus mi s-a cerut să evit pe cât era cu putință discuțiile inutile cu ceilalți călugări. În ceea ce mă privește, l-am dezlegat pe abate de obligația pe care o avea de a sta cu mine și a mă servi la masă, deoarece popasul meu acolo avea să se prelungească peste așteptări. Dacă nu-i pot spune numele duhovnicului meu, trebuie cel puțin să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]