3,948 matches
-
Teoria conducerii carismatice Unii autori apreciază că abordarea trăsăturilor liderului în domeniul conducerii ar fi fost prefigurată și declanșată chiar de către analiza lui Weber asupra autorității carismatice în cadrul lucrării ce promova birocrația ca tip ideal de organizare (Vlăsceanu, 1993). În accepțiunile curente, termenul „carismă” desemnează o calitate specială, pozitivă și deosebit de captivantă a liderilor al căror obiectiv, a căror putere și extraordinară determinare îi diferențiază de alții și îi face pe mulți oameni să-și dorescă să fie conduși de către ei
Zoltan Bogathy (coord.). In: Manual de tehnici si metode in psihologia muncii si organizationala () [Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
decis înlocuirea termenului „carismă” prin expresia „influență idealizată” (engl., idealized influence), desemnând capacitatea de a exercita influență în planul idealurilor celorlalți, în planul unor chestiuni mai importante decât viața însăși (e.g. datoria morală față de propria țară). În teoria liderului transformațional accepțiunea termenului „carismă” cuprinde caracteristicile definitorii ale acestui tip de conducere (Bass, 1990 apud Robbins, 1998): inspirarea oamenilor prin comunicarea unor așteptări mari ale liderului, utilizarea simbolurilor pentru a concentra și focaliza eforturile, verbalizarea obiectivelor importante într-o manieră simplă; stimularea
Zoltan Bogathy (coord.). In: Manual de tehnici si metode in psihologia muncii si organizationala () [Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
Concluzii Din prima secțiune de întrebări se extrag următoarele concluzii: Studenții mediciniști cunosc și folosesc termeni corecți în definirea voluntariatului, jumătate dintre acestia considerand că este ușor să te înscrii și să te implici într-o activitate de voluntariat. În accepțiunea subiecților ce au răspuns la acest chestionar, motivele determinante în alegerea unei activități de voluntariat sunt specifice vârstei și categoriei sociale din care fac parte și anume: dobândirea de experiență, folosirea timpului la maxim, într-o notă relaxantă cât și
VOLUNTARIATUL ÎN SPORT LA NIVEL UNIVERSITAR. In: ANUAR ŞTIINłIFIC COMPETIłIONAL în domeniul de ştiință - Educație fizică şi Sport by Manuela Pruneanu (Petreanu), Adrian Petreanu () [Corola-publishinghouse/Science/248_a_791]
-
în peisajul social românesc: scepticismul religios. Definiția de la care am pornit în această cercetare se referă la scepticismul religios ca lipsă a credinței în Dumnezeu din domeniul psihic cotidian al unei persoane. Această lipsă poate avea mai multe surse. În accepțiunea studiului, scepticismul religios acoperă trei tipuri diferite de raportare la divinitate: poate însemna faptul că 1) persoana este atee, crezând că nu există Dumnezeu, 2) că persoana este propriu-zis sceptică, fiind nesigură față de existența divinității, sau (3) este indiferentă, adică
Viața socială în România urbană by Dumitru Sandu , Mircea Comșa , Cosima Rughiniș , Alexandru Toth , Mălina Voicu () [Corola-publishinghouse/Science/2285_a_3610]
-
În plus și Înjosiri: „Cu capul plecat nu ajungi la țintă”.) „Răbdând o insultă veche, atragi una nouă.” (Publilius Syrus) Un câine viu face mai mult decât un leu mort. Mai bine un măgar viu, decât un leu mort. (Două accepțiuni pot fi date: trăind, chiar dacă rău, tot mai tragi nădejde că va putea fi mai bine; compromisul inteligent, chiar dacă nu se poate ridica la Înălțimea morală a gesturilor demne, este preferabil eroismului ridicol sau fals.) Dreptate, justiție - nedreptate, injustițietc " Dreptate
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
structurile” unei societăți în perfecțiunea lor, el și-a epuizat setea de reordonare a cognoscibilului. „Structurile” culturii populare napolitane nu pot fi reduse la nici o perfecțiune. Un mic popor închis de milenii sau secole în codurile sale trăiește încă, în accepțiunea etnologilor, in illo tempore; nu are stratificări; convenționalizarea, de altfel foarte rigidă, a relațiilor sociale are un singur strat: nu sunt de conceput, nici prevăzute, posibilități de încălcare. În manifestările expresive - cântece, dansuri, ritualuri etc. -, invențiile nu implică o evoluție
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
ci și în modul de interpretare, distingându-se astfel cinci alternative de conceptualizare a personalității. 1. Personalitatea ca pattern comportamental constant (invariant) O astfel de conceptualizare este specifică teoriei trăsăturilor, întrucât acestea sunt considerate patternuri comportamentale consistente cross-situațional. Conform acestei accepțiuni, trăsăturile psihologice (de exemplu, extraversia) se consideră a fi la fel de stabile precum cele fizice (culoarea ochilor). 2. Personalitatea ca dispoziții trăsătură Trăsăturile sunt concepute interacționist, respectiv ca predispoziții comportamentale relativ stabile, însă manifestate și în funcție de caracteristicile situației. De pildă, conform
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
de variabilitate stă la baza acestei concepții. Întrucât neînțelegerile dintre susținătorii existenței consistenței de manifestare la nivelul structurilor de personalitate și criticii lor au fost prilejuite, de cele mai multe ori, de lipsa unui cadru de referință care să sprijine clarificarea perspectivelor, accepțiunilor conceptuale și formelor vehiculate în paralel, în continuare ne vom ocupa tocmai de acest lucru. 3. Perspective în definirea consistenței Chiar dacă inițial problema consistenței personalității a fost reprezentată în mod haotic, divergent, cu timpul, pe baza analizării și organizării elementelor
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
problema consistenței personalității a fost reprezentată în mod haotic, divergent, cu timpul, pe baza analizării și organizării elementelor reținute ca „valide” (la nivelul fiecăreia dintre orientările și modelele lansate), s-a ajuns la o anumită clarificare asupra perspectivelor și a accepțiunilor termenului de consistență, pe care cercetătorii personalității ar trebui să le vehiculeze și mai ales necesar să le valideze suplimentar. S-a văzut deja că personalitatea, ca orice entitate supusă cercetării, trebuie fixată în anumite coordonate de timp și spațiu
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
ar fi numărul minim necesar? 3. Este necesar ca variabilele de personalitate să determine exclusiv comportamentul sau pot să intervină și variabile situaționale? Dacă da, care ar fi ponderea dintre acestea la care consistența personalității ar mai fi recunoscută? 4. Accepțiuni asupra consistenței Modelele de conceptualizare a personalității au creditat în mod diferit perspectivele de analiză discutate. În cadrul acestor perspective de analiză s-au diferențiat o serie de accepțiuni asupra conceptului de consistență a personalității. 4.1 Stabilitatea temporală Așa cum am
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
ponderea dintre acestea la care consistența personalității ar mai fi recunoscută? 4. Accepțiuni asupra consistenței Modelele de conceptualizare a personalității au creditat în mod diferit perspectivele de analiză discutate. În cadrul acestor perspective de analiză s-au diferențiat o serie de accepțiuni asupra conceptului de consistență a personalității. 4.1 Stabilitatea temporală Așa cum am arătat mai sus, se consideră că măsura în care un comportament (profil de personalitate), ca indicator măsurat al unei trăsături de personalitate, își păstrează invarianța de-a lungul
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
atunci implicit trebuie recunoscut că variabilele endogene ale personalității au o forță determinativă mai mare decât cele situaționale, acestea din urmă „prin definiție” fiind supuse unor modificări de conținutul de-a lungul timpului. Perspectiva temporală a condus la o singură accepțiune globală a conceptului de consistență, exprimabilă în forma unui coeficient de stabilitate/invarianță temporală. Cu toate acestea, din punct de vedere metodologic, au fost propuse mai multe alternative de calcul. În sprijinul consistenței personalității, în accepțiunea de manifestare temporală stabilă
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
condus la o singură accepțiune globală a conceptului de consistență, exprimabilă în forma unui coeficient de stabilitate/invarianță temporală. Cu toate acestea, din punct de vedere metodologic, au fost propuse mai multe alternative de calcul. În sprijinul consistenței personalității, în accepțiunea de manifestare temporală stabilă, au fost invocate o serie de dovezi empirice derivate din cercetările efectuate asupra unor multiple trăsături de personalitate, utilizând diferite tehnici de evaluare. De pildă, studiile pe bază de self-report (Costa, McCrae & Arenberg, 1980; Finn, 1986
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
fenotipică. Ca urmare a criticilor și insatisfacțiilor frecvente, ocazionate de cercetarea stabilității caracteristicilor fenotipice de personalitate, unii autori (Eysenck, 1990; Saklofske & Eysenck, 2004) s-au concentrat pe aspectele genotipice în studiile lor longitudinale. Trecând peste aceste critici de detaliu formulate, accepțiunea stabilității temporale ca soluție la problema consistenței a întrunit un consens destul de bun în rândul cercetătorilor preocupați de măsurarea personalității. Surprinzător, ea a fost acceptată și promovată pentru o vreme ca unică formă de consistență chiar de autori care inițial
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
Ross, 1977). Cu toate acestea, la o analiză mai profundă, condusă conform modelului interacționist dinamic și celui dispozițional condițional, au apărut o serie de critici care atrag atenția asupra riscurilor privind performarea „mecanică” a unor indici de consistență, înțeleși conform accepțiunii de stabilitate temporală. Chiar definiția consistenței ca invariabilitate comportamentală exprimată la anumite intervale de retestare devine discutabilă. O primă problemă este aceea că, de exemplu, dacă luăm în atenție doar aspectul temporal și măsurăm repetat o persoană, putem să constatăm
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
că între momentul A și momentul B comportamentul X a fost stabil, în abstracție de orice, pentru că astfel nu se știe clar cui poate fi atribuit rezultatul. Devine clar faptul că remanierile metodologice solicitate au condus implicit la necesitatea extinderii accepțiunilor consistenței. 4.2. Consistența cross-situațională Plecând de la perspectiva cross-situațională, consistența a primit și alte accepțiuni, care, după cum vom vedea, au făcut mult mai frecvent obiectul unor controverse suficient de dur exprimate. Vorbind despre consistența cross-situațională, Barbara Krahe (1992) distingea mai
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
orice, pentru că astfel nu se știe clar cui poate fi atribuit rezultatul. Devine clar faptul că remanierile metodologice solicitate au condus implicit la necesitatea extinderii accepțiunilor consistenței. 4.2. Consistența cross-situațională Plecând de la perspectiva cross-situațională, consistența a primit și alte accepțiuni, care, după cum vom vedea, au făcut mult mai frecvent obiectul unor controverse suficient de dur exprimate. Vorbind despre consistența cross-situațională, Barbara Krahe (1992) distingea mai multe accepțiuni, fiecare promovate preferențial de anumite modele de măsurare a personalității (vezi tabelul 1
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
4.2. Consistența cross-situațională Plecând de la perspectiva cross-situațională, consistența a primit și alte accepțiuni, care, după cum vom vedea, au făcut mult mai frecvent obiectul unor controverse suficient de dur exprimate. Vorbind despre consistența cross-situațională, Barbara Krahe (1992) distingea mai multe accepțiuni, fiecare promovate preferențial de anumite modele de măsurare a personalității (vezi tabelul 1). Tabelul 1. Accepțiuni asupra consistenței cross-situaționale (sursa: Krahe B. Personality and Social Psychology: Towards a Synthesis, Sage Publications, London, 1992) Tipul de consistență Nivelul de comparație Postulat
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
vom vedea, au făcut mult mai frecvent obiectul unor controverse suficient de dur exprimate. Vorbind despre consistența cross-situațională, Barbara Krahe (1992) distingea mai multe accepțiuni, fiecare promovate preferențial de anumite modele de măsurare a personalității (vezi tabelul 1). Tabelul 1. Accepțiuni asupra consistenței cross-situaționale (sursa: Krahe B. Personality and Social Psychology: Towards a Synthesis, Sage Publications, London, 1992) Tipul de consistență Nivelul de comparație Postulat de Consistența absolută intraindividual modelul trăsăturilor Consistența relativă interindividual modelul trăsăturilor Coerența intraindividual modelul interacționist Specificitatea
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
B. Personality and Social Psychology: Towards a Synthesis, Sage Publications, London, 1992) Tipul de consistență Nivelul de comparație Postulat de Consistența absolută intraindividual modelul trăsăturilor Consistența relativă interindividual modelul trăsăturilor Coerența intraindividual modelul interacționist Specificitatea (lipsa consistenței) interindividual modelul situaționist Accepțiunea de consistență absolută a fost propusă de susținătorii modelului trăsăturilor (în speță, viziunea dispozițională), care considerau că trăsăturile sunt (pre)dispoziții cauzale ale comportamentului, conducând prin natura lor la apariția unor patternuri invariante care se manifestă indiferent de situație. Astfel
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
consistent cross-situațional în strictă dependență de trăsăturile latente, în măsura în care acestea sunt suficient de puternic dezvoltate. Cu alte cuvinte, expresia comportamentală a persoanei ar depinde exclusiv de prezența unei anumite trăsături latente, fiind însă independentă de presiunea factorilor situaționali. Conform acestei accepțiuni, demersurile de verificare a consistenței ar trebui plasate la nivelul de analiză intraindividual. Totuși, din punct de vedere metodologic, susținătorii consistenței absolute au recurs la determinarea ei pe baza stabilității cross-situaționale a mediilor de grup pentru o anumită trăsătură, fapt
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
recurs la determinarea ei pe baza stabilității cross-situaționale a mediilor de grup pentru o anumită trăsătură, fapt care a condus la eroarea deplasării de la nivelul intraindividual (postulat în teorie) la nivelul interindividual (determinat empiric) (Caspi & Bem, 1990; Ozer, 1986). Această accepțiune a fost aspru criticată, întrucât a constituit, dintr-un anumit punct de vedere, o reeditare în domeniul personalității a unor erori - de reducționism explicativ în abstracție de contextul situațional - manifestate la începuturile psihologiei generale. Ca variantă ușor cosmetizată, aceiași susținători
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
dintr-un anumit punct de vedere, o reeditare în domeniul personalității a unor erori - de reducționism explicativ în abstracție de contextul situațional - manifestate la începuturile psihologiei generale. Ca variantă ușor cosmetizată, aceiași susținători ai modelului dispozițional au propus o altă accepțiune, și anume cea de consistență relativă. De această dată, reprezentanții viziunii sumative (Buss & Craik, 1981; 1983) și-au îndreptat atenția în analizele lor asupra nivelului interindividual de manifestare a trăsăturilor. S-a considerat astfel că problema consistenței nu trebuie pusă
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
manifestare a trăsăturilor. S-a considerat astfel că problema consistenței nu trebuie pusă în termeni absoluți, persoana necomportându-se mecanic nediscriminativ în raport cu caracteristicile situației, ci mai degrabă în termeni relativi, persoana putând să-și varieze comportamentul în funcție de solicitările situației. În accepțiunea relativă, consistența persoanei poate fi înțeleasă doar prin raportarea la alte persoane aflate în aceleași contexte situaționale. Se asumă că, în măsura în care persoana A este mai dominantă decât persoana B, această ordine de rang se va păstra între cele două persoane
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
mai dominantă decât persoana B, această ordine de rang se va păstra între cele două persoane considerate într-o multitudine de situații, deși una și aceeași persoană poate să-și pondereze dominanța de la situație la situație. Așa cum se observă, deși accepțiunea consistenței relative ia în considerare variația comportamentală ca expresie a flexibilizării sub presiunile circumstanțiale, totuși ordinea rangului persoanelor (în raport cu o trăsătură de interes) rămâne invariabilă. Și această accepțiune rămâne tributară postulatelor teoretice specifice modelului clasic dispozițional, care minimalizează rolul situației
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]