13,375 matches
-
ca, după o viață de muncă să primească În căminul ei un scriitor-vagabond. -Dar Ben cum a putut găsi? -A primit-o el, În șandramaua lui. Ea s-a aciuiat acolo. Cine știe din ce cauză a rămas fără un adăpost deasupra capului, sărmana... Da, recunosc, e o diferență... -La urma-urmei nu mi-e gândul la femei Kawabata. Și nici nu vreau să-mi schimb viața, chiar dacă voi ajunge scriitor. Am schimbat-o odată, de mult, definitiv. Singura cu care aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
mai am curajul să mă Întorc, și oricum, din cauza frigului mi se umflaseră picioarele și mă dureau Îngrozitor rinichii. Am descoperit scara care duce la pivnița de sub cinematograf, cu totul Întâmplător: mergând prin oraș fără speranța că voi găsi un adăpost pentru noapte, am ajuns și În preajma cinematografului. Un câine s-a apropiat de mine, gudurându-se. I-am vorbit, l-am mângâiat, i-am dat o felie de parizer pe care-a hăpăit-o imediat, după care s-a strecurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
se lase peste oraș și să pornească spre centru, se postează pe străzile care Înconjoară gara. Presupun că nu e greu de imaginat cum e o asemenea păpușă masculină. Rareori peste zece-doisprezece ani, acești băieți acceptau și țigări sau un adăpost temporar drept răsplată. „Marmotele“ erau femei, de obicei mai În vârstă, cu diferite handicapuri fizice: răni căpătate În război, picioare amputate sau cocoașe, chipuri desfigurate de bătaie sau foc, cuțit sau acid. Batjocurând femeile pentru aspectul lor radical, băieții găsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
acces În unele locuri și la anumite echipamente. Dar acum nu mai era În stare să ceară nici un ajutor. Ceea ce era cât se poate de iritant, având În vedere că-i rămăsese de filmat doar ultima scenă. Plasată Într-un adăpost pentru convalescenți din război, aceasta avea s-o prezinte și pe Molly care avea rolul unei asistente aventuroase. Pentru a menține un buget scăzut pentru filmul său clandestin, Anton s-a oferit să joace rolul doctorului voluntar. — Clandestin? — Da, clandestin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
meditat. Sau poate chiar Anton. Poate c-a tras concluzia până la urmă, că filmul e la mine și că l-am ascuns pe undeva În apartament? Așa s-ar fi putut explica de ce prietenul meu Îmi oferise locuința lui drept adăpost. În timp ce dormeam În patul lui, a putut să-mi scotocească locuința fără să fie deranjat. Asta ar fi explicat și motivul pentru care haina sa era Întreagă. N-ar fi putut să o ia cu el pentru că ar fi trezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ar fi trecut momentul de ezitare, l-am simțit intrând în cavitatea trupului meu, ca un supraviețuitor pescuit din valurile mării și săltat la bordul unei bărci de salvare. Iar acum se cuibărise, în sfârșit, bine mersi, în siguranță, la adăpostul fortăreței oaselor mele, părăsindu-și tovarășul nesăbuit, lăsându-l să se descurce singur într-o lume a băieților dominată de jambiere de fotbal și garduri de țăruși, de bețe, pietre și bricege, de toate primejdiile care au umplut-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de jocuri mecanice de la colțul străzii. În această zi de Rosh Hashanah, însă, totul e pe dos și, dacă taică-meu plânge în bucătărie, acolo unde ar trebui să fie mama - și dacă o face fără a se pune la adăpostul ziarului, cu hohotele astea jalnice - e din cauză că mama zace în spital, în convalescență după o operație: acest detaliu explică singurătatea lui apăsătoare din ziua de Rosh Hashanah și faptul că tânjește așa de mult după afecțiunea și supunerea mea. Totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
personajului puternic reliefat al lui Herbie Bratasky, directorul, șeful de orchestră, guristul, comicul și maestrul de ceremonii al hotelului din stațiunea montană unde își petrec vacanțele ai mei. Mai presus de toate, faptul că a fost crescut în puf, la adăpost de nevoi, deasupra magazinului de pantofi ai lui taică-su, din Camden. În ultimul ceas de lumină al unei după-amieze de decembrie, cu mai bine de douăzeci de ani în urmă - aveam douăzeci și trei de ani, pe vremea când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
drum prin noroi. Uită că pantofii lui de piele Întoarsă erau ruinați și că ofițerul vamal fusese impertinent În privința faptului că avea două perechi de pijamale de mătase. De la mojicia omului, disprețul lui și silabele „Juif, Juif“ se târî până la adăpostul acelor corturi uriașe. Aici se simți pentru moment acasă și nu mai mai avu nevoie de haina de blană, costumul de la Savile Row, banii sau poziția lui pentru a scăpa de complexe. Dar când ajunse la tren, se porni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cea În care dr. Czinner stătea În parc, În berăria din colțul săracilor, și auzi Împușcătura făcând țăndări oglinda din spatele lui și avu dovada finală a cât de mult Îl iubeau cei săraci. Dar fantoma lui Czinner, cel ghemuit la adăpost, În timp ce vântul de răsărit mătura cheiul și marea cenușie mișca pietricelele, acea fantomă Învățase să plângă când Își amintea așa ceva, Înainte de-a se Întoarce la clădirea de cărămidă și la ceai și la copiii care-și imaginau subtile metodă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se transformă În bulgări cenușii de gheață, iar funcționarii austrieci călcau cu grijă, În cizme de cauciuc, și Înjurau puțin, verificând superficial bagajele. Partea a treia Viena 1. Josef Grünlich se mută pe partea pe care coșul Îi oferea un adăpost, În timp ce zăpada se aduna roată În jurul său, pe acoperiș. Dedesubt, gara centrală ardea ca un rug În Întuneric. Un fluierat sparse aerul și un șir lung de lumini Îi apăru În orizontul privirii lui, mișcându-se Încet. Se uită la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
-i atârna Între picioare, aninat de un șnur răsucit pe după un nasture. Te poți bizui pe Josef În privința a trei lucruri, Își spuse el, mulțumit de sine, la o femeie, la un prânz și la un seif gras. Ieși de la adăpostul coșului. Pe acoperiș era foarte alunecos și exista un oarecare pericol. Zăpada Îl izbea În ochi și i se aduna În butuci de gheață pe călcâiele pantofilor. La un moment dat alunecă și văzu pentru o clipă venind În Întâmpinarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
zăvorul tras, iar ea Îl târî Înăuntru și Închise iarăși ușa, dar se temu să tragă la loc zăvorul. Cineva trecu alergând, un motor tuși, apoi acesta porni și se tură și distanța Înghiți zgomotul, transformându-l Într-un murmur. Adăpostul nu avea ferestre. Era destul de Întuneric și acuma era prea târziu să-l mai părăsească acolo. Coral căută În buzunarele doctorului Czinner și găsi o cutiuță de chibrituri. Când aprinse unul, acoperișul se Înălță brusc deasupra ei ca un vrej
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
uscată Îi era pielea. Poate că vrea apă, se gândi ea și pentru o clipă se gândi cu disperare unde ar putea găsi apă, până când Își dădu seama că aceasta cădea peste tot În jurul ei și se aduna lângă zidurile adăpostului. O reținea o vagă Îndoială: era voie să dai apă cuiva care avea febră? Dar amintindu-și de uscăciunea pielii lui, fata cedă compasiunii. Deși era apă peste tot În jurul ei, nu putea ajunge repede și ușor la ea. Trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
uscăciunea pielii lui, fata cedă compasiunii. Deși era apă peste tot În jurul ei, nu putea ajunge repede și ușor la ea. Trebui să-și răsucească două făclii și să iasă din gaură, printre saci, fără să le stingă. Deschise ușa adăpostului cu multă Îndrăzneală, pentru că acuma era pregătită să descopere orice, dar noaptea era Întunecoasă și nu era nimeni În jur. Adună o mână de zăpadă, se Întoarse În magazie și Închise ușa după ea. Curentul iscat de Închiderea ușii Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
aprinse un chibrit ca să se uite la ceas, fu dezamăgită să vadă ce Încet trecea timpul. După o vreme, rezerva de chibrituri se Împuțină și nu Îndrăzni să mai aprindă unul. Se Întrebă dacă n-ar trebui să iasă din adăpost și să se predea, pentru că acum Începea să-și dorească cu disperare să-l vadă pe Myatt. Acesta făcuse mai mult decât putea aștepta de la el ca răsplată și era puțin probabil că se va mai Întoarce o dată. Dar Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
exemplare și au mai rămas 194. În ziar zice că bărbatul cu haină de piele negră, cel care m-a împins pe trecerea de pietoni, era donator de sânge. A lucrat în străinătate trei ani, în cadrul organizației Peace Corps, construind adăposturi pentru leproși. I-a donat o bucată din ficatul său unei fete din Botswana care se otrăvise cu ciuperci. A răspuns la telefoane cu ocazia unei colecte de fonduri pentru lupta împotriva unei boli grave, am uitat care anume. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
tabloide. Tânăra pereche care a fost văzută traversând Lacul Michigan cu piciorul în luna iulie. Fata care a făcut să crească iarba prin zăpadă, verde și înaltă, pentru bizonii care flămânzeau în Canada. Băiatul care vorbește cu câinii rătăciți din adăposturi și-i ajută să se întoarcă acasă. Căutăm magia. Căutăm sfinții. Fecioara Zburătoare. Mântuitorul de pe Șosea. Infernul Iederei. Vaca-fariseu care grăiește. Ne ținem tot timpul de fapte. La vânătoare de vrăjitoare. Nu e chiar cum te învață la psihiatru, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
că a scăpat cursa rapidă. Dumnezeule mare! exclamă șoferul, răsuflînd ușurat, trăgînd frîna de mînă. Am ajuns la restaurantul Sălcii spune, întorcîndu-se spre interior. Propun să rămînem aici. Pe vîntul ăsta nu se mai poate înainta. Aici, măcar, sîntem la adăpost. De ce n-ai tras mașina lîngă ușă? întrebă o voce. Nu pot răspunde șoferul -, sînt niște borne de beton, care opresc accesul mașinilor, nu se văd, că-s sub zăpadă. Cine vrea, poate să-și ia din bagaje. Călătorii fug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
gură, să fie auzit vreau și eu o convorbire cu taxă inversă... Lumea adunată vociferează de parcă șoferul ar fi vinovat de situația lor. Tovarăși, îi calmează șoferul, făcînd un gest de liniștire cu palmele desfăcute important este că stăm la adăpost, că avem căldură... Lemnele s-au terminat spune sec țăranul, născînd un gol în murmurul celor prezenți. ...vom tăia un copac spune șoferul, anulînd clipa de tăcere, din care risca să înceapă încet și sigur panica. Să așteptăm, vă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
strîngînd ceva în pumn. Voiam să-i dau și eu arată spre fotografia paginii din condica de internări -, s-o ducă ginerelui meu, ori fetei lui... N-aș vrea ca, murind aici... se îngrozește ea, retrăgîndu-se sub streașina clădirii, la adăpost de crengile unui stejar, plecat spre pămînt de vîntul puternic, ce-și fîlfîie ramurile ca pe niște bice. Sînteți supărată pe mine? o întrebă profesorul, alăturîndu-i-se. Ce mai contează acum! N-am putut să fac nimic atunci, aș vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
microbuz. Cei doi colonei stau de vorbă cu toți cei din microbuz, să se convingă că pot avea încredere în ei, le strîng mîinile în final și le urează drum bun. Imediat, autofreza pleacă, urmată îndeaproape de microbuz. Retras la adăpost de vînt, Mihai o ia din loc, strecurîndu-se pe lîngă zid, spre capătul liniei de transport urban, să meargă pînă în Cartierul de Nord. Mihai! se aude strigat din urmă. Doamna Aura! se bucură el, recunoscînd-o pe femeie. Nu sînteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
vorbit cu unul... Nu, nu cred că de bani e vorba; îmi spunea odată Radu că un țăran i-a dat șapte lei; nu l-a refuzat; mi-a explicat că, imediat, ăla, țăranul, a stat mai liniștit, era la adăpostul ideii. În fond..., în fond se naște de mii de ani... Dar vezi: e chestie de psihologie. Spunem mereu: doctorii s-au învățat rău. Nu! Noi i-am învățat rău. Ba nici noi! S-a creat o stare de spirit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cumpere nimic, ar fi vrut doar să fie puțin mai prietenos. Îi privise îndelung silueta subțire și îl văzuse luând-o pe aleea dintre două case, cea care ducea spre șinele de cale ferată năpădite de buruieni, unde își avea adăpostul o gașcă de vagabonzi. Cam pe la șase fără un sfert, Carol parcă Fordul Fiesta galben pe trotuar, pe o alee dosnică din Melrose Mansions. Era o mașină de închiriat, covorașele de protecție miroseau puternic a cauciuc. Urcase în apartament și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
era pipăit pe sub haine. Numai că această „familiaritate“ era, desigur, total inacceptabilă pentru mintea lui Bull. A recunoaște că ți-a crescut o fofoloancă în dosul genunchiului, la ora 9:10 dimineața, în timp ce stai lângă unul dintre cele mai căutate adăposturi pentru animale de companie din Londra, ar însemna să tulburi prea mult ordinea firească a lucrurilor. În schimb, simțea labia majora și mons veneris ca pe niște saci plini cu lichid. „Cristoase, e o arsură“, conchisese el imediat. O arsură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]