6,732 matches
-
se lega de prezența sa în târg nu se putea compara cu nenorocirea, cu daunele pe care le aducea în același timp fericirii Vladiei. Și de aceea ai reușit să-l îndepărtezi într-un fel deosebit de ingenios, demn de toată admirația. Este chiar momentul să-ți mărturisesc toată admirația mea pentru înalta dumitale profesionalitate." Adjutantul a simțit că un val de căldură, de nestăpînit, de necontrolat în amplitudinea și viteza sa, se ridică din adâncul pieptului, cuprinzîndu-i, împurpurîndu-i obrajii. Nimic mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se putea compara cu nenorocirea, cu daunele pe care le aducea în același timp fericirii Vladiei. Și de aceea ai reușit să-l îndepărtezi într-un fel deosebit de ingenios, demn de toată admirația. Este chiar momentul să-ți mărturisesc toată admirația mea pentru înalta dumitale profesionalitate." Adjutantul a simțit că un val de căldură, de nestăpînit, de necontrolat în amplitudinea și viteza sa, se ridică din adâncul pieptului, cuprinzîndu-i, împurpurîndu-i obrajii. Nimic mai dizgrațios decît un roșcat, și pe deasupra pistruiat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ei, de neobservat, încîlcit, dar pînă la urmă eficient, cam cum e mintea muierească, la sfîrșirea cu bine a acțiunii lui. Să fie dator cuiva, asta nu și-ar fi permis niciodată Radul Popianu! Nu putea fi dator nici măcar pentru admirația domnișoarei K.F. "Să lăsăm, mai bine să lăsăm, domnișoară. Concret, care este propunerea?" K.F. atinse cu degetele ceașca. Ceaiul se răcise. S-a scuzat că nu are pe nimeni în casă, "după plecarea prințului nu mai avea rost să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în mînă, zîmbind fericit, ca un zeu printre oameni. Nu doar vedea cu ochii cum cobora Șerban Pangratty, ci credea cu adevărat în acea imagine. "Putea fi un zeu, domnule Popianu, un zeu asemenea nouă, nu?, unul care trăiește din admirația, din teama, din iubirea, chiar din ura, și ura e bună, de ce nu, doar nimic nu-l atinge cu adevărat, unul care se hrănește cu toate astea, cu sentimentele mulțimii. Dar n-a fost în stare, n-a fost capabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mai ales a amintirii sale, pentru că multă lume n-o mai întîlnea, nici măcar n-o mai vedea cum o zărea el în geam, și de aceea doar o mai ținea minte, născînd în jurul ei cercuri din ce în ce mai largi, mai puternice de admirație, de simpatie, de curiozitate. O nouă viață se năștea în Vladia, fremătătoare, plină de necunoscut, captivantă, în totală opoziție și de aceea primejdioasă, cel puțin de cîteva ori și-a spus cu glas tare sieși acest cuvînt o viață primejdioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
seamă, avea privirea îndreptată către grupul lui Balbo, dar nu anume către el, ci mai spre margine, unde se formase un stol de ofițeri din aviație și de la Arsenal, numai ochi și urechi, cu emoția clară pe obraz, emoție și admirație, asemenea lui atunci cînd numai se gîndise că-l va întîlni pe asul aviației italiene. "Ce mai faci, domnule Leonard?" Era, de fapt, adevărata surpriză a serii. Că Balbo era grăsuliu și nu aducea deloc a zburător, deși era, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să-l ia în escadra sa care va face înconjurul lumii. Trebuia să-l lase să se desfășoare, să devină din ce în ce mai entuziasmat de sine și să-l oblige să fie generos. Generos în fața celor ce l-au ascultat cu atîta admirație. Era o regulă, cine se crede puternic trebuie să fie generos pentru a fi puternic. Leonard Bîlbîie rămăsese lîngă el, rînjind cu gura pînă la urechile lui imposibile și părea că ascultă cu deosebit interes explicațiile lui Balbo. De astă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
vrea avioane, are avioane, Ducele face pe dracu-n patru și-i dă cîte cere, vrea piloți, nu are decît să aleagă dintre cîți se oferă să fie "piloții lui Balbo", vrea glorie, abia o mai poate duce, trăiește în admirație și poate face să lăcrimeze nu doar femeile, ci și bărbații, uită-te la ei..." Leonard nu se uita la ei, la cei ce-l înconjurau pe Italo Balbo, pentru că nu-și putea desprinde privirea de pe chipul prințului. Exprima o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fi nevoie vor triumfa în continuare și fără Duce, pentru că noi nu ne facem zei din nimeni." Leonard Bîlbîie urmărea cu atenție nu atît discursul lui Balbo, cît reacția tinerilor ofițeri, care deveniseră mai toți palizi, cu privirea halucinată, cu admirația emanînd din fiece por al pielii obrazului lor transpirat din pricina căldurii și a coniacului distribuit cu prea multă larghețe. Hotărît lucru, Basarab Cantacuzino era un boier, un boier de altădată, care vrea neapărat să te copleșească, pînă la a te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
sau altul aveau în mînă aceleași jucării fermecate, nici unul nu riscase mai puțin decît Balbo atunci cînd zburase, moartea e aceeași pentru toți care se leagănă deasupra pământului, sprijinindu-se pe nimic, în schimb, macaronarul se îneca în glorie și admirație, pe cînd ei își rodeau coatele prin birouri și stăteau smirnă în fața unui pifan cu tuleie la gură care urcase în grad ca furnica pe cireș. "Trăim zorii unei noi lumi, o lume a tehnicii și a curajului, de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
transmiteți oaspetelui nostru asigurările noastre că vom face tot ce este necesar ca tinerii și talentații noștri tehnicieni să se afle exact în locul și în postura ce li se cuvine. Exemplul excelenței sale este mobilizator și molipsitor, noi toți privim cu admirație la aripile italiene și știm cît datorează aceste aripi dăruirii și devotamentului domnului Balbo. Dar Italia este Italia, iar România este România. Deși sînt două țări surori, n-au primit, ca să zic așa, aceeași parte de moștenire." În sală se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
barcagiul l-a auzit și s-a liniștit. A coborît la apă și s-a spălat îndelung, simțea întrebarea celuilalt, după ce s-a așezat pe fundul bărcii. A zis: "A trebuit să omor un Hanț". Barcagiul a fluierat încetișor a admirație, "ești tare, Îngere, eu să fi fost în locul tău făceam pe mine". Atunci, prima dată cînd a omorît un om, un dușman, dar un om totuși, a încercat să fie nemilos cu sine și nu cu celălalt, " Eu am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mi-am dat seama este destul de cunoscut printre ofițerii de la Arsenal și fără nici o îndoială de către tehnicienii din Aeronautică. Nu cred că va fi o problemă să mă întîlnesc cu Stoicescu și Corvino, îl priveau cu destul respect și chiar admirație pe excelența-sa. O să-l caut săptămîna asta, cel tîrziu săptămâna viitoare pe Șerban Pangratty și prin el o să iau legătura cu domnii ofițeri. Cred să am noroc, prezența mea în casa lui Basarab Cantacuzino poate fi un cap de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de puternice i se părură a fi cuvintele, puternice și exacte, încît clipi speriat că le-ar fi spus cu voce tare. Dar August Stoicescu era preocupat de ale sale, iar maiorul Stavri îl asculta pe șeful său cu sfîntă admirație, ținîndu-și buzele cărnoase ușor întredeschise. "Am înțeles, și bine am înțeles de la Șerban Pangratty, că Vladia poate fi un loc de unde poate începe acțiunea noastră de asanare a vieții publice și particulare. După cum ți-am spus deja, acțiunea noastră are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
poată fi acuzat de nimic, nici măcar în eventualitatea că Vulturul Alb va reuși în acțiunea sa. Abia în această situație putea să-și dovedească marele talent, șiretenia și inteligența despre care se șușotea atâta, mai mult cu invidie decît cu admirație. Ieșirea din această situație nu i-o putea oferi decît Basarab Cantacuzino, protectorul, pare-se, complotului și nu neapărat al complotiștilor. O vizită și mai ales o discuție purtată cu oarecare curtoazie, îl știa cît este de vanitos, i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se poate, dar ei sînt ca lemnele, ca vreascurile ce se vîră în foc, datorită lor se înalță flacăra izbăvitoare, dar ele se pierd pentru totdeauna în văpaie. Nimeni, niciodată, nu s-a închinat la găteje, ci a privit cu admirație și sfințenie înălțarea focului! O încercare cum este aceasta înseamnă o lovitură dată statului de drept, prințe. Și Țara nu poate exista decît sprijinită de această formă a guvernării. Trăim în Europa, excelență!" Lui Basarab Cantacuzino îi năvăli sîngele în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se dea atenție, cui nu-i place, domnule Mihail, e o chestiune omenească, o slăbiciune, recunosc, dar omenească! Aș fi putut foarte bine să fi rămas afară, cu ceilalți, să beau o bere, să mă las privit pe furiș, cu admirație, nu în toate zilele pîrliții ăia de subofițeri ori amploiați pot să se afle în preajma unui prinț, aș fi putut nici să nu mă duc. Dar m-am dus. M-am dus și am mers pînă la capăt, am ascultat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
igrasie. Așa apăru În baie prima floare, un clopoțel uriaș sau un nufăr, cine mai știe. Toți i‑am adus laude. Au venit și de prin vecini să‑i vadă opera. Până și nepoțelul lui drag și‑a manifestat sincer admirația. Și uite așa a Început totul. A urmat fereastra de la baie, pe care a Împodobit‑o cu floricele mărunte de câmp, albăstrele, dar a lăsat‑o baltă, șoldie, Încât acest motiv floral pictat direct pe sticla geamului crea iluzia unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
într-o piroga cu o singură carena și cu o scurtă patina care mă ajută s-o echilibrez, folosindu-mă de jumătate din catarg și de ceea ce mai rămăsese din vele. Iar restul l-am abandonat. Îl priviră plini de admirație. —Ai fost în stare să transformi un catamaran într-o piroga, tu singur, în larg? — Viața mea depindea de astă, răspunse. Și nimeni nu descoperă de ce este în stare cu adevarat decât atunci când trebuie să înfrunte moartea. Zâmbi, ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în extaz. Înnebunită după muzică, își făcu loc printre perechi și începu să danseze. Simțea îmbinarea sunetelor cu sufletul. Mișcarea pașilor împlinea bătăile inimii. Confundată cu această trăire melodioasă, Luana se simțea fericită. Dansatorii se uitau la ea plini de admirație. Unii dintre ei, mai șugubeți, îi imitau mișcările. Unchiul Dali o prinse de mână și fetița se roti, de câteva ori, pe sub brațul lui. Nuntașii aplaudară iar unchiul nu-și mai încăpu în pene de mândrie. Se afla în mijlocul atenției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
timpul, obișnuiți cu hachițele fiecăruia, cei doi începură să comunice. Fata îl ajuta la teme, îi povestea plimbările ei cu bicicleta, jocul cu copiii de pe stradă. Băiatul se uita la ea ca la o mare minune. Ochii lui sinceri exprimau admirație, adorație. Nu povestea nimic despre traiul sau colegii lui de la Casa de copii iar Luana avea gingășia și prezența de spirit să nu-l întrebe. Fără să știe cum, se trezi într-o dimineață că-i cere mamei două pachețele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
copilul în brațe. Tare aș vrea să întâlnești un băiat ca Renar. Mărită-te cu un astfel de bărbat și pot muri liniștită. Peste noapte, disputele gălăgioase dintre Renar și Luana dispărură, competiția transformându-se într-o acceptare plină de admirație a posibilităților celuilalt. La jocul de memorie, Renar se declara impresionat de capacitatea de memorare a verișoarei sale. Trebuia să facă reale eforturi pentru a-l câștiga dar, ca prin minune, nu-și mai dorea asta. Spuneau pe rând câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
o prinse de mână. Ce vrei să facem astăzi? Nu voia altceva decât să-l privească, să se cufunde în ochii lui, să-și treacă mâna prin părul arămiu și să-i vorbească. Încontinuu, cu disperare, să transpună în cuvinte admirația și fericirea pe care le simțea. Ernest râdea mereu, se învârtea în jurul ei iar la un moment dat se opri brusc și strigă: Scoate-ți pantofii! Unde mai auzise asta? Băiatul se descălță și luă poziția de start. Hai, repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Antal veni la ea să o salute. Luana Leon era o apariție căreia orice bărbat, mai ales un fost prieten, nu putea să-i reziste. El nu contenea s-o copleșească cu laude și nu făcea nici un efort să ascundă admirația pe care o încerca atunci când o privea. Se formă în jurul lor un cerc gălăgios de colegi. Bărbatul își apropie gura de urechea ei, pentru a se face auzit. Vechile obiceiuri nu s-au pierdut. Ce frumos! Întoarseră capul simultan. În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
rănită, Luana nu ripostă. Marc se retrase cu discreție, lăsând-o să facă față singură săgeților otrăvitoare. Cei doi se cântăriră îndelung și, cu cât privirile lui stăruiau mai mult asupra ei, cu atât se îndulceau și căpătau reflexe de admirație. Simțind că se înmoaie, Rosti lăsă paharul pe măsuța de lângă el, zise un "La revedere" din vârful buzelor și se depărtă. Masa festivă și dansul s-au desfășurat, la sfârșitul săptămânii, la Durău. Frumoasa stațiune montană primise votul unanim al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]