1,462 matches
-
Pe zidul din spatele scrinului, o hartă udă își lățea contururile. Un firicel de apă curgea de sub mobilă înaintînd spre mijlocul odăii. ― Inundație! țipă bătând cu pumnii în prima ușă. Ne inundă! Popa deschise prudent rostogolindu-și ochii mici. Părea că adulmecă. ― Ce-i? mârâi iritat, hotărîndu-se în sfârșit să iasă. Prin ușa întredeschisă se vedea patul neatins. ― Ne inundă! repetă Valerica Scurtu. Se repezi apoi la scrin încercînd inutil să-l împingă. ― Ce s-a întîmplat? se interesă Panaitescu. Omul se
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mai auzit decât vântul foșnind prin frunze, mi s-a făcut frică; nu izbuteam să-mi dau destul curaj spunîndu-mi că eram liber și aproape m-am bucurat când tata a venit înapoi cu un câine politist care mi-a adulmecat repede ascunzișul, silindu-mă să mă reîntorc în cușcă și să mă duc la școală unde singura mea consolare erau cărțile despre junglă și despre deșerturi, mai ales cele cu poze, pe care le găseam în bibliotecă. 3 Luchi a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
numai ca să furăm florile de pe morminte. Rar, foarte rar, ne lăsam impresionați de vreun bătrân și numai când îl vedeam disperat. Exista, țin minte, un orb care trecea la ore fixe și totdeauna traversa strada în dreptul unui magazin de pălării. Adulmeca momentul când circulația slăbea; atunci ridica mâna stângă pentru a atrage atenția mașinilor, în timp ce cu dreapta ținea bastonul care-i slujea de călăuză. Unul dintre noi, țigănos și cu ciorapii mereu căzuți pe glezne, îi smulgea câteodată bastonul, numai ca să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Am întins mâinile să mă apăr, m-am zgâriat rău în mărăcini și mi-am mușcat buzele ca să nu țip. Când am deschis ochii, l-am văzut pe Hingherul mângâind câinele care ridicase iarăși botul în direcția sălciilor și mârâia; adulmecase ceva bestia. Mi s-a părut că a trecut un secol până ce m-am putut strecura de-acolo, înapoi, prin bălării. Vântul mirosea puternic a sevă înfierbîntată de soare. 12 Uneori, Călugărul întrecea măsura. Odată, de pildă, a susținut că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ca pescărușii în aerul viciat de propria ta răsuflare bolnavă, agonică. Așteptarea devine ea însăși neagră, ca bolta cerului, și din moment în moment trebuie să se dezlănțuie urgia izbăvitoare. Ești exaltat la culme, ai ochii măriți, nările se dilată, adulmeci și vrei să se întîmple ceva măreț, înfricoșător. Dar n-a fost totdeauna astfel. Altădată furtunile mă lăsau indiferent sau chiar mă agasau. Nici nu știam că pot tulbura pe cineva până la extaz și când spun asta mă gândesc la
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de mărăcini care se găseau aproape la tot pasul, printre flori mai ales. Am mers până n-am mai auzit zgomotul mării. Sub cerul decolorat și gol, liniștea stăruia ca o iepuroaică gravidă ascunsă în bălării, gata să nască, încordată, adulmecând pericolele. Doar câte o pală de vânt o tulbura în răstimpuri cu scurte vârtejuri de foșnete. Eram gata să mă întorc când, spre marea mea emoție, l-am zărit la vreo douăzeci, treizeci de pași înaintea mea pe Hingherul, pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nesfârșit. Gândul acesta mă făcea să-i urăsc, iar această ură mă lega, de fapt, ca un fel de dragoste de ei. Mopsul și Dominic vârau uneori capul pe ușă, îmi aruncau priviri iscoditoare și închideau repede. Eram convins că adulmecau starea mea, vrând să nu piardă nici un amănunt din spectacol, și mă vâram sub pătură prefăcîndu-mă că dormeam. Mă purtasem rău cu unii dintre bătrâni, nu-i spusesem oare lui Dominic "dragul nostru idiot"? nu-l admonestasem pe Filip? nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
turtit zăcea căzut pe o parte, cu o roată stând orizontal deasupra lui. Accident de circulație. Printre pietonii de după-amiază, care treceau grăbiți pe lângă Paradisul Vânzătorilor, pășea în mers legănat o siluetă formidabilă. Era Ignatius. Oprindu-se în dreptul garajului îngust, adulmecă exalațiile Paradisului cu deosebită plăcere, țepii de păr care îi ieșeau din nări analizând, catalogând și clasificând mirosurile distincte de crenvurșt, muștar și lubrifiant. Inspirând adânc, se întrebă dacă nu simte și o mireasmă mai suavă, aroma delicată a chiflelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
va trebui să facem ceva să-i închidem gura. Valva mea nu poate suporta în mod nelimitat nevroza acestui marinar scrântit. Va trebui să-l dăm, politicos, afară din mișcare. Pur și simplu, nu-i pe măsura ei. Oricine poate adulmeca mirosul ca de mosc pe care îl exală masochismul său. S-a răspândit peste tot în locuințele sclavilor. În plus, pare destul de beat. — Și tu mă urăști, monstru uriaș ce ești, îl învinui marinarul pe Ignatius. Ignatius îl lovi zdravăn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de sănătate. Vă sunt în mod obișnuit alocate medicație și teste medicale pentru a o evalua ca factor de risc pentru binele corporației. Companiile de asigurări recurg zilnic la schimburi confidențiale de informații legate de clienții lor. Treziți-vă și adulmecați mirosul cafelei expresso. Sunteți în pericol. Iar în viitor situația nu poate decât să se înrăutățească. Riscuri subtile și perspective înfricoșătoare legate de viitor Există alte amenințări, mai subtile, care nu depășesc prin gradul lor de aparență potențialul de amenințare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
mult timp. Animalul masiv începu din nou să se apropie. — Hei, stai pe loc! De data aceasta, se opri doar pentru o clipă. Și apoi continuă să înainteze. — Te simți norocos, șmechere? Da? Ce zici? Animalul se apropia foarte încet. Adulmecându-l pe Gerard, din ce în ce mai aproape ... Creatura mirosea groaznic. Nasul lui era doar la câțiva centimetri depărtare ... Gerard se aplecă și îl ciupi tare pe animal de nasul moale. Creatura urlă și sări în spate, aproape doborându-l pe Gerard de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
emoție, dovadă că, imediat ce îl primi pe Porfiri în camera sa, Virginski căzu înapoi pe pat. Aceasta îl obligă pe Porfiri să rămână în picioare, în camera nemaiaflându-se niciun loc de șezut, iar acesta din urmă se mulțumi să adulmece aerul, care era neașteptat de înmiresmat. Porfiri se uită la figura amărâtă a tânărului și simți agitația unei anxietăți adânci. Nu putea să nu își amintească de studentul a cărui crimă dublă l-a absorbit într-atâta în urmă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ultimul gând al lui Cipriano Algor. Au trecut zece minute fără să se apropie nimeni să comită jaful dorit, un sfert de oră fără ca măcar un câine vagabond să vină pe șosea să se ușureze pe o roată și să adulmece conținutul furgonetei și trecuse jumătate de oră când, în sfârșit, se apropie un bărbat murdar și încruntat care îl întrebă pe olar, E vreo problemă, ai nevoie de ajutor, pot s-o împing puțin, poate a murit bateria. Or, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
intens, ca și cum dădea expresie unei necesități personale, Găsit. Câinele înaintă un pas, doi pași, încă unul, fără să se mai oprească până când ajunse în dreptul celui care-l chema. Cipriano Algor întinse mâna dreaptă, aproape atingându-i botul, și așteptă. Câinele adulmecă de câteva ori, apoi își întinse gâtul, și nasul lui rece atinse vârfurile degetelor care-l solicitau. Mâna olarului avansă ușor spre urechea din partea lui și o mângâie. Câinele făcu și ultimul pas, Găsit, Găsit, rosti Cipriano Algor, nu știu ce nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
dar nu în direcția cuștii, ci porni în plimbare cu aerul inconfundabil al celui care s-a hotărât că a venit timpul să recunoască locurile. Să-i pun un lanț, se întrebă neliniștit olarul, dar apoi, observând manevrele câinelui, care adulmeca și-și marca teritoriul cu urină, ba aici, ba dincolo, Nu, nu cred că trebuie să-l leg, dacă voia, fugea până acum. Intră în casă și auzi glasul fiicei lui, care vorbea la telefon. Așteaptă, așteaptă, a sosit tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ar crede contrariul, e cel mai logic dintre toate spiritele din lume, îl făcu pe Găsit să tragă concluzia că, în viața oamenilor, o dată nu ajunge. În timp ce Cipriano Algor se așeza greoi pe banca de piatră, câinele se apucă să adulmece pietroiul de sub care apăruse șopârla, dar evidenta preocupare a stăpânului a fost mai puternică în sufletul lui decât o vânătoare îndoielnică, de aceea curând se întinse cât era de lung în fața omului, pregătit pentru o interesantă conversație. Primele cuvinte pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
aici, de exemplu, higrometrele pentru a măsura umiditatea ambientă și dispozitivele electronice care s-o mențină constantă, corectând-o de fiecare dată când crește sau scade, acum nu se mai poate lucra după ochi nici măsurând cu palma, pipăind sau adulmecând, după înapoiatele procedee tehnologice ale lui Cipriano Algor, care îi comunică fiicei lui, cu aerul cel mai natural din lume, Pasta e bună, suficient de umedă și de plastică, ușor de lucrat, acum, ne întrebăm cum poate fi așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
intra în cuptor siguri că se vor transforma în ceea ce trebuie să fie. Câinele Găsit se ridicase pe labele din spate și-și sprijinise de planșă labele din față ca să vadă de mai aproape cele șase momâi aliniate în fața lui. Adulmecă o dată, de două ori și imediat își pierdu interesul, dar nu destul de repede ca să evite palma seacă și dureroasă pe care stăpânul i-o dădu peste cap nici repetarea cuvintelor dure pe care le auzise înainte, Fugi de aici, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
dar Găsit nu se arătă. Olarul trecu de la surpriza perplexă la o neliniște explicită, Nu cred c-a plecat, nu cred, murmură. Ar fi putut să strige numele câinelui, dar nu voia să-și alarmeze fiica. Poate umblă pe undeva, adulmecând vreo lighioană nocturnă, spuse ca să se liniștească, dar, în timp ce traversa curtea spre cuptor, se gândea mai mult la Găsit decât la jinduitele statuete de lut. Era la câțiva metri de groapă când văzu câinele ieșind de sub banca de piatră, Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
să-l supravegheze nimeni, mă tem că metodele tale educative nu vor avea destulă forță ca să disciplineze instinctele bunicului șacal care stă la pândă în capul lui Găsit, Bunicuțul șacal al lui Găsit nu și-ar bate capul nici măcar să adulmece păpușile, ar trece mai departe și și-ar continua drumul, căutând ceva care ar putea fi cu adevărat mâncat, Bine, te rog doar să te gândești ce s-ar întâmpla dacă câinele se va urca pe planșe, câtă muncă vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
expresie încordată, părând deodată mai bătrân, Cipriano Algor chemă câinele. În ciuda tonului lui de îngrijorare pe care un auz atent îl putea distinge, glasul stăpânului schimbă în bine dispoziția lui Găsit. Rătăcise prin curte, perplex, neliniștit, alergând de colo colo, adulmecând valizele și pachetele care erau aduse din casă, scheuna cu putere ca să atragă atenția, și iată că presentimentele lui se adeveriseră, ceva singular, ieșit din comun, se pregătise în ultima vreme, și acum sosise ora în care soarta sau destinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pe care n-a vrut s-o includă în prezentul lui și care, cu toate acestea, îi spunea acum, Țin la dumneata, Cipriano, știi că țin mult la dumneata. Zgarda alunecă pe jos, simțindu-se liber, Găsit se îndepărtă ca să adulmece o draperie, când curând își întoarse capul văzu că vizita luase o altă turnură, nu mai e simplă politețe îmbrățișarea, nici sărutările, nici respirația întretăiată, nici cuvintele care, deși dintr-un motiv foarte diferit, și ele încep, dar nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
auzit decât vântul foșnind prin frunze, mi s-a făcut frică; nu izbuteam să-mi dau destul curaj spunându-mi că eram liber și aproape m-am bucurat când tata a venit înapoi cu un câine polițist care mi-a adulmecat repede ascunzișul, silindu-mă să mă reîntorc în cușcă și să mă duc la școală unde singura mea consolare erau cărțile despre junglă și despre deserturi, mai ales cele cu poze, pe care le găseam în bibliotecă. 3 Luchi a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
numai ca să furăm florile de pe morminte. Rar, foarte rar, ne lăsam impresionați de vreun bătrân și numai când îl vedeam disperat. Exista, țin minte, un orb care trecea la ore fixe și totdeauna traversa strada în dreptul unui magazin de pălării. Adulmeca momentul când circulația slăbea; atunci ridica mâna stângă pentru a atrage atenția mașinilor, în timp ce cu dreapta ținea bastonul care-i slujea de călăuză. Unul dintre noi, țigănos și cu ciorapii mereu căzuți pe glezne, îi smulgea câteodată bastonul, numai ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Am întins mâinile să mă apăr, m-am zgâriat rău în mărăcini și mi-am mușcat buzele ca să nu țip. Când am deschis ochii, l-am văzut pe Hingherul mângâind câinele care ridicase iarăși botul în direcția sălciilor și mârâia; adulmecase ceva bestia. Mi s-a părut că a trecut un secol până ce m-am putut strecura de-acolo, înapoi, prin bălării. Vântul mirosea puternic a sevă înfierbântată de soare. 12 Uneori, Călugărul întrecea măsura. Odată, de pildă, a susținut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]