10,866 matches
-
exces de pozitivism ce îngheață lucrurile și nu lasă loc sentimentului. S-ar putea - își spune bătrânul institutor - ca toată această preferință să fie o mutație secretă spre datele fundamentale ale biologiei, care, se știe, nu ține cont de partea afectivă a lucrurilor, ci de interesul material, pe care îl promovăm și ne închipuim că el este latura superioară a existenței... Așadar, întrebați cu cine țin acei copii - cu cântărețul simpatic, sau cu proprietara hapsână cămării cu alimente -, ei au răspuns
Tânăra generație by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6126_a_7451]
-
indignation fut partagée, évidement, par nos parents. Tout cela me paraît maintenant aussi vain que le livre lui-même. Cu drag, Luțu, Paris 24 novembre, 1986." Convins că dedicația nu are nevoie de traducere, Cronicarul e doar uimit de cîtă memorie afectivă arată Cioran afirmînd că, dintre toți, doar Jeni Acterian s-a arătat îngăduitoare față de tonul iconoclast al cărții, cu atît mai mult cu cît istoria și conținutul volumului i se păreau atunci, în 1986, vane și nesemnificative. Deviza carteziană Larvatus
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6267_a_7592]
-
ar trebui, cu riscul de a complica o paradigmă, să păstrăm forma dragi ca plural feminin nearticulat și să acceptăm forma drage pentru pluralul feminin urmat de articol (dragele, dragelor). În fond, adjectivul drag, componentă esențială a formulelor de adresare afective, conține deja o excepție morfologică - forma dragă pentru vocativul masculin: dragă Tudor, dragă băiete, frate dragă...
Dragi, drage by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6276_a_7601]
-
ritmând colateral acțiunea, cam în felul jazzului instrumentat de Tinto Brass. Ordinea succesiunii (care merită urmărită la cuprins) nu e întâmplătoare. Pe ea stau întoarcerile-n timp și proiecțiile peste timp care structurează episoadele, mai cu seamă pe acelea intens afective. Ce se presimte doar într-un loc se elucidează mai apoi, în alt loc, printr-o altă voce, printr-o altă lungă depoziție, căci, cu toată înclinația lor spre izolare, și Adrian, și Dan Parfenie, și Lidia, ca să-i numesc
Cartea devoratorilor de poezie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6289_a_7614]
-
eveniment se răsfrînge asupra prezentului numai în măsura în care s-a petrecut de curînd: cu cît o genealogie e mai recentă, cu atît ramurile ei aduc cu o plagă căreia i s-au scos copcile mai devreme. Altfel spus, e o tensiune afectivă în șirul de generații care, apărînd într-o epocă, își pun amprenta pe evenimentele colectivităț ii. E ca o „supurație de sens” cu efect asupra întregii comunități. Plaga spiritului își impregnează mediul. În schimb, cu cît genealogia e mai îndepărtată
Între herburi și zapise by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4894_a_6219]
-
limba timpului, dacă vrei că fii înțeles. Trebuie să te priceapă și o babă ramolită”.2 Dar Caragiale nu era numai inteligență, nu se reducea la ipostaza zeiței Atena, născută din capul lui Zeus, el avea și o bogată viață afectivă, o sensibilitate pe care și le ascundea sub vălul volubilității dialogului și al capcanelor comicului. Retragerea din aspra și obositoarea viață a cetății, introvertirea prin regăsirea reculegerii în singurătate, regenerarea sufletească își aveau în muzică un generos acompaniament și un
Caragiale între Thalia și Euterpe by Vasile Lungu () [Corola-journal/Journalistic/4820_a_6145]
-
nostalgiei nu însoțește filmul lui Hazanavicius, alcătuit din mici gaguri al căror liant este melodrama. Clișeele asumate reconstruiesc în cele din urmă o clonă a filmului mut al anilor ’20, pe un anumit segment, numai că o clonă fără memorie afectivă, fără acel spațiu de reflecție, de visare, de emoție. Filmele despre film, filmele care chestionează chiar substanța cinematografiei, care își pun întrebări, care survolează această lume aparte m-au interesat întotdeauna, și dacă filmul lui Hazanavicius m-a dezamăgit întrucâtva
Nostalgie și retro-popcorn by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4843_a_6168]
-
dat unei gazete fără însemnătate”. Etimologia e incertă, dar se trimite la termenul german Fitschen „fleac, mărunțiș”. În structura cuvântului românesc se recunoaște sufixul diminutival -uică (ca în păsăruică), având valoare denotativă (pentru că desemnează un obiect mic), dar și conotații afective, pozitive sau depreciative. În ultimii ani, termenul fițuică a fost serios concurat de un sinonim încă neînregistrat de dicționarele generale: diminutivul copiuță, specializat pentru activitatea școlară interzisă și având o mai puternică notă afectivă. Sensul derivatului nu e riguros previzibil
Copiuță, fițuică, servită by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5273_a_6598]
-
un obiect mic), dar și conotații afective, pozitive sau depreciative. În ultimii ani, termenul fițuică a fost serios concurat de un sinonim încă neînregistrat de dicționarele generale: diminutivul copiuță, specializat pentru activitatea școlară interzisă și având o mai puternică notă afectivă. Sensul derivatului nu e riguros previzibil, pornind de la bază, copiuța nefiind pur și simplu o copie mai mică, ci un instrument folosit în procesul copierii (și privit cu maximă simpatie). Atestările online sunt numeroase și sistematice: mare parte provin din
Copiuță, fițuică, servită by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5273_a_6598]
-
bine așezați în lumea științei, deosebirea dintre ei nu se face prin prestanță de nuanțe, ci prin prăpastie de premise. Ce-i distinge e dispoziția de bază pe care viața le-a întipărit-o în suflet. Toți au un ton afectiv care le impregnează amănuntele științifice pe care le deapănă. De pildă, unul e ateu virulent (Stephen Pinker), lăudînd dispariția religiei sub asaltul apolinic al cunoașterii, altul e creștin în defensivă (Christoph Schönborn), refugiindu-se în precepte morale, unul e fizician
Gustul fideist by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5283_a_6608]
-
Război Mondial, despre care autorul afirmă c-ar fi scrisă în felul în care Karl Kraus scria despre Viena: „aluziv, sugestiv, chiar prea ușor pentru conținutul grav”. Alte foiletoane (cum le definește autorul) sunt compuse într-o notă strict personală, afectivă, contrabalansând tendința de a fi prea abstract, prea implicat în chestiunile sociale. Intenția și realizarea găsesc în text locul geometric ideal: nici prea teoretizante, nici prea impersonale, ci focalizate pe descoperirea „contururilor îngropate” ale amintirii. Și totuși, în ciuda tuturor acestor
Memorii de dincolo de mormânt (III) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5314_a_6639]
-
patru decenii, trecând între timp și sub alte îndrumări, revista mai apare, nu fără destule obstacole, mai ales financiare. Și mi-a făcut plăcere să constat, cu ocazia întâlnirii aniversare din decembrie 2008, că sentimentul inițial de solidaritate intelectuală și afectivă a rămas foarte viu pentru majoritatea „echinoxiștilor”, care au lansat și acest adjectiv intrat de-acum în istoria literaturii române. Căci mulți dintre scriitorii, criticii, universitarii de acum sunt de mult repere valorice semnificative în spațiul nostru cultural, alții s-
Ion Pop „Sentimentul inițial de solidaritate intelectuală și afectivă a rămas foarte viu pentru majoritatea «echinoxiștilor»” by Ilie Rad () [Corola-journal/Journalistic/5450_a_6775]
-
Caragiale n-a fost, structural, un cinic și că, în consecință, personajele lui nu erau simple travestiuri ale contemporanilor lui, Ioana Pârvulescu o arată fără să facă risipă de cuvinte. Apelează, în schimb, la o poveste de familie. Un argument afectiv, dar numai pe jumătate. Bunicul matern al autoarei, Ioan Vintilă, student în medicină la Viena și membru al societății România Jună, l-a cunoscut pe scriitor. E citată, în sensul acesta, o epistolă pe care Caragiale a trimis-o membrilor
O interpretare strălucită by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5464_a_6789]
-
transformă într-un obiect artistic concret, demn de a bucura privirea oricărui vizitator. Între restituire culturală și act omagial Așadar, valoarea cărții-spectacol Semne și desemne ține în același timp de tripla ei calitate estetică (literară, grafică, tipografică) și de istoria afectivă inedită pe care o degajă. Parteneriatul auctorial Nichita Stănescu - Sandu Florea reunește genuri și tehnici perfect compatibile (versurile de deschidere ale primei planșe - „Ce, tu ești numai pentru privit/ Ce, tu crezi că moartea e numai pentru murit!” - se prelungesc
Nichita Stănescu în benzi desenate by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5144_a_6469]
-
a conflictului în avantajul eroului. Hanna este deopotrivă infantilă și supradotată, de unde și alienarea și tristețea aproape spectrală a acestui chip pe care Joe Wright le revendică printr-o serie de nuanțate grosplanuri. Dacă imaginea poate prelua ceva din conținuturile afective ale unei ființe care descoperă tardiv no- țiuni elementare ale propriei definiț ii umane, atunci regizorul a reu- șit să creeze efectul unor emoții primare, a unor uimiri fondatoare. Atingerea unei fețe ca și atingerea unei fotografii, deși texturile sunt
Hanna cu inima de gheață by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5388_a_6713]
-
volum, Petru Ursache practică o critică ce s-ar putea numi existențială. Ce înseamnă aceasta? O repudiere a acelui „exercițiu” ce urmărea „blînda asasinare a autorului” pentru a rămîne exclusiv opera, limbaj în sine, desfăcut de relațiile cu ființa meditativă, afectivă, corporală, căruia, bunăoară, structuralismul i-a dat o impozantă ilustrare, prin repunerea în drepturi a ființei. Opera nu se cuvine văzută în afara implicației sale ontologice: „Este un «cuvînt fundamental» opera-om, în accepțiunea Eu- Tu(ului), folosită de Martin Buber
O critică existențială by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5404_a_6729]
-
Rodica Zafiu Criticabile din punct de vedere stilistic, pentru că le lipsește eleganța economiei de mijloace, pleonasmele sunt descrise în general ca erori de gândire. De fapt, redundanța are aproape întotdeauna explicații lingvistice, fiind produsă fie din dorința de insistență afectivă, fie din nevoia de dezambiguizare a enunțului. Nu toate pleonasmele sunt evidente, ușor de recunoscut: unele sunt favorizate și mascate de fenomenele de gramaticalizare sau de fixare a unor construcții („își spune propria părere”; „se rezumă doar la...”), altele sunt
Începe să pornească... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5418_a_6743]
-
creație, nu fără un impuls venit dinspre Vicente. Pygmalion insufla viață statuii, care imită perfect viul fără a fi vie - frumoasă parabolă a artei care trăiește prin acest transfer misterios de energie creatoare. Însă te poți întreba care era conținutul afectiv pe care Pygmalion îl oferea Galateei? Propriul suflet, printr-un reflex narcisic. Din acest punct de vedere, Galateea era cu adevărat sufletul perfect, sufletul pereche, în deplină cunoaștere emoțională. În plus, Pygmalion nu trebuia să înlocuiască nimic, pentru că înainte de a
Pygmalion și Galateea by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5103_a_6428]
-
care reprezintă o a doua piele, o piele de împrumut în care Vicente nu a intrat pe deplin, fie că nu a vrut, fie că nu a putut să intre. În spațiul laboratorului el poate fi ea, în căutarea echilibrului afectiv prin exerciții de yoga. În mijlocul mulajelor pe care le face și al albumelor de artă, în spațiul purificat estetic, el și ea pot coexista, eul social își pierde contururile și reflexele, devine interiorizat și fragil. Însă este suficient ca Vera
Pygmalion și Galateea by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5103_a_6428]
-
purificat estetic, el și ea pot coexista, eul social își pierde contururile și reflexele, devine interiorizat și fragil. Însă este suficient ca Vera să iasă afară ca să-și vadă vechiul chip, ca întreg eșafodaj al autoiluzionării, prăbușit și vechile conținuturi afective trezite. Pygmalion a eșuat, a dat o formă minunată Galateei lui, dar nu și conținutul pe care-l dorea, pentru că opera sa este un rapt identitar. Filmul ne oferă acel spectru insolit de sensibilitate care face tulburătoare filmele lui Almodóvar
Pygmalion și Galateea by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5103_a_6428]
-
ar fi reeditarea culegerilor Desant, Aer cu diamante și Cinci) au fost mai mult simbolice, evocând un moment decisiv al istoriei literare recente. Reeditarea lui Eugen Suciu are o altă menire. Ludică și serioasă, în același timp. Cu o miză afectivă manifestă, însă și cu o provocare critică strecurată în subtext. Bucuria anonimatului apare, așadar, conform colofonului, într-o ediție revăzută. Nu se precizează în ce constă revizuirea și, avertizați fiind asupra problemelor pe care optzeciștii le-au avut cu cenzura
Generația ’80 la vârsta reeditărilor by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5350_a_6675]
-
a sentimentelor. Chiar eterogen fiind, volumul admite, măcar sub acest aspect, unele zone de convergență. La o sumară inspecție, se pot identifica, în tot cazul, două direcții de evoluție ale Raportului de etapă. Cea dintâi ține de experiența câtorva comoții afective. Cea de-a doua, de o serie de experimente formale. Le iau pe rând. Din cinci cicluri, câte cuprinde cartea, primele două și cel din urmă se înscriu mai degrabă în categoria confesiunilor tulburătoare. O întrerupere de sarcină, o despărțire
O viziune a sentimentelor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5348_a_6673]
-
introdus totuși în enunț, uneori, mărci care să reechilibreze orientarea argumentativă: cel mult, doar. Dincolo de stângăcia folosirii unui clișeu lexical, relatările celui mai recent masacru mai pot lansa o temă de discuție. În discursul jurnalistic sunt criticabile în genere elementele afective, evaluative, care introduc în informația obiectivă un punct de vedere subiectiv, partizan. Pe de altă parte, există valori și emoții general acceptate, a căror ignorare e la fel de stranie. A descrie cu patimă și înverșunare o întâlnire politică e un fapt
A risca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5367_a_6692]
-
descrie funcționarea discursului stalinist, Barthes vorbește despre petiția de principiu ca despre procedeul său de fond. Dă ca exemplu sintagma „putregai occidental”, care „nu e niciodată descrisă sau analizată”, dar care, repetată obsesiv, fie convinge la nivelul cel mai subtil, afectiv, fie descurajează orice revoltă, tocmai prin aparența de imobilitate pe care o capătă o astfel de expresie repetată ad nauseam. O expresie absurdă ajunge să fie „naturalizată” de Putere. Acum, sigur, să fi făcut „putregai occidental” la sfîrșitul anilor 1940
Cu ma(ju)sc(ul)ă, fără ma(ju)sc(ul)ă by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5373_a_6698]
-
existenței unui exterior care are drept corelat tăcerea. Iubirea este un astfel de corespondent al tăcerii, pe care discursul va încerca să fie să o deconstruiască în termeni psihanalitici sau pozitiviști (discursuri „de stînga”), fie să o „naturalizeze” ca semnificație afectivă în numele căreia vom avea, de pildă naționalismul, șovinismul, odată cu ele și ura (față de ceea ce nu e, în mod „natural”, Iubire: de pildă amorul homosexual; acesta este discursul „de dreapta”). Pentru Barthes, în anii ’50, tehnica cea mai supărătoare a puterii consta
Cu ma(ju)sc(ul)ă, fără ma(ju)sc(ul)ă by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5373_a_6698]