13,186 matches
-
cuvîntului, ci mai degrabă o senzație, sau mai degrabă o senzație În curs de a se contura, și anume faptul că m-am simțit cumva atras de posteriorul hirsut al Luweenei. Așa cum am spus deja, În timp o urmam pe alee, acesta se ridica și cobora ritmic În fața nasului meu. Se ridica și cobora. Și cel mai ridicol era faptul că insista să-și țină și coada Într-un unghi ațîțător, un unghi pe care cred că Îl pot descrie fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
ridicol era faptul că insista să-și țină și coada Într-un unghi ațîțător, un unghi pe care cred că Îl pot descrie fără teama de a greși drept neobrăzat. Neobrăzat și provocator. În timp ce ne strecuram În șir indian pe alee, fundul ei mi-a ocupat Întreg cîmpul vizual, mi-a invadat conștiința și m-a Împiedicat să mă mai gîndesc la altceva, inclusiv la mîncare și la pericole. Cred că vă pot explica destul de limpede situația, acea putere irezistibilă emanată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
și musculoasă, Își ridică fundul În aer și, cu un chițăit de agonie absolut Încîntător, se lasă total În voia mea. A fost cumplit. Însă a fost, de asemenea, din fericire, un moment foarte scurt. Ne aflam deja la capătul aleii și ne apropiam de luminile străzii Hanovra. Pe lîngă noi a trecut un camion, iar pasiunea mea subită, oricît de puternică a fost, s-a evaporat ca fumul la auzul huruitului ca de tunet al acestuia. Nu se Întîmplase nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
cîteva minute de punctul de cotitură unde aveam să rămîn proptit pe trotuar, cu un picior ridicat, și mă uit În sus, la Îngeri. O să vă spun deschis : acea pornire, de a-mi face mendrele cu sora mea pe o alee, a fost ultimul moment de dorință sexuală normală pe care l-am trăit vreodată. Atunci cînd am pornit În lume În noaptea aia eram, În ciuda inteligenței mele, un individ destul de banal. CÎnd m-am Întors acasă, pornisem deja pe drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
cetelor de marinari din ușile barurilor, adesea nu mai era nimeni În jur după ora unsprezece. Erau tot mai multe geamuri sparte, care de multe ori rămîneau așa ori erau Înlocuite cu placaje. În fața unor magazine, gunoiul se strîngea pe alei sau chiar pe trotuare. Mașinile erau abandonate lîngă bordură, de unde erau apoi făcute bucăți de scormonitorii prin gunoaie, iar clădirile de cărămidă Însele aveau un aer scofîlcit, de bătrînețe, de parcă, asemeni celor În vîrstă, oameni ori șobolani, Își pierduseră dorința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
de bine, după care m-am strecurat sub niște tufișuri și m-am culcat. CÎnd m-am trezit, soarele strălucea și am văzut copacii. Nu mai văzusem niciodată copaci, În realitate. Tufișul sub care mă ascundeam se afla lîngă o alee de beton ce Înconjura Întreaga Grădină Publică. M-am uitat afară și am văzut lume care se plimba, Îmbrăcată În haine frumoase. Clopotele bisericilor sunau. Aveam un sentiment ciudat, parcă nu mai aparțineam acestui trup, de parcă m-aș fi văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
bătea inima să-mi sară din piept. Mi-am făcut griji În legătură cu slăbiciunea mea, ca nu cumva, de teamă și emoție, să leșin. Le-am privit cum se apropie și, cînd se aflau lîngă mine, am ieșit În fugă În mijlocul aleii, și lăbuțele mele au rostit „adio fermoar”. Am Încercat s-o spun cît mai răspicat, făcînd gesturi cît mai violente cu putință. Adio fermoar. Adio fermoar. În mod total absurd, am Încercat să amplific efectul chițăind cît de tare am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
fi putut fi „clever” sau „roll over”. Numea scara de incendiu, cu fotoliul pe ea, balcon, așa cum Îmi numisem și eu unul dintre locurile preferate, Însă tot ce se vedea din balconul lui erau zidurile din spate ale unor clădiri, aleea de dedesubt, și o sumedie de pubele care dădeau pe-afară. Și cerul, firește. Primăria Încetase să mai Înlocuiască becurile de la felinarele stradale și acestea se arseseră treptat, unul cîte unul, pînă cînd cartierul fusese cuprins de o asemenea beznă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
M-am uitat În jos pe fereastră și am văzut o mare de moloz, ca În fotografiile de la Hiroshima, ce se Întindea pînă la orizont. Am fost surprins că se demolase chiar atît de mult ; nu așa era planul. Din aleea de sub fereastra mea, pînă unde se unea cu cerul, se Întindea o preerie stîncoasă. Aceasta era alcătuită din clădiri demolate, ce fuseseră desfăcute În ferestre, uși, scări, scînduri, cărămizi, clanțe, care la rîndul lor fuseseră făcute fărîmițe, În bucăți atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
o mînăstire. — SÎnteți așteptați? Întrebă ea. — A, nu, am venit așa, zise Hilfe. SÎnt un prieten al reverendului Topling. — Știți, doamna Bellairs dă una din seratele ei, explică slujnica. — Da? — Iar dacă n-ați fost invitați... În clipa aceea, pe aleea ce ducea Înspre casă se ivi un domn În vîrstă, cu o coamă de păr alb, Încadrîndu-i fața de o rară noblețe. — Bună seara, domnule, Îl Întîmpină slujnica. Intrați, vă rog. Era, evident, unul dintre invitați, căci slujnica Îl conduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
iadul În concepția vreunui teolog inimos: un loc pustiu menit doar să slujească drept avertisment. Deodată, Îl văzu din nou pe maiorul Stone. Mergea cu pași grăbiți, dar cînd Îl zări pe Digby o porni spre el, pe una dintre alei. Fruntea Îi era plină de broboane de sudoare. — Nu m-ai văzut, pricepi? Nu m-ai văzut! Îi șoptii el lui Digby, fără să se oprească din mers. Părea să se Îndrepte spre iaz. Peste cîteva clipe se pierdu printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
supărați, dar aș prefera să nu-l văd pe doctorul Forester, spuse el. — Să n-aveți grijă, domnule, zise polițistul cu lanterna. Acum e liniștit. — A cui e mașina aceea? Întrebă domnul Prentice, care nu auzise ce spusese polițistul. Pe alee se vedea un Ford V8, dar nu de mașina asta Întreba domnul Prentice, ci de o rablă cu parbrizul spart și murdar - una din acele vechituri părăsite pe cîmp, În marginea șoselei, pe care le poți căpăta pentru cinci lire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
unul dintre ei mai este Încă În viață, ne-am gîndit că n-ar strica să chemăm preotul. — Evenimentele par să se fi precipitat, mîrÎi domnul Prentice, posomorît. Polițistul căuta să lumineze calea, ca să-i călăuzească printre băltoacele rămase pe alee după ultima ploaie. Ajunseră, În sfîrșit, la treptele de piatră ce duceau spre ușa de la intrare. În salonul cu reviste ilustrate, unde Rowe se obișnuise să-l vadă pe Davis plîngînd Într-un ungher și unde cei doi pătimași jucători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ton agresiv, aproape acuzator. „Suferă cumplit... are o tumoare... Moartea ar fi pentru el o binefacere!“ Spre seară, Johns se dusese În grădină, ca să se mai liniștească. Discul soarelui În amurg semăna cu un cap de mort atîrnat la intrarea aleii cu trandafiri... Deodată, auzise strigătele lui Stone... Începînd de-aici, amintirile lui Johns erau foarte confuze. Alergase, pare-se de-a dreptul În odaia lui, și după ce cu chiu, cu vai găsise cheia de la sertar (era chiar În buzunarul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
aduse, Însă, o cană cu lapte, marmeladă și cîteva felii de pîine uscată. După acest dejun copios, Rowe făcu o plimbare În Hyde Park, sub razele Încă reci ale soarelui. Privind peste umăr, se Încredință că nu era urmărit: pe aleile lungi ale parcului nu se vedea nimeni. Se trezi fluierînd singura melodie pe care-o cunoștea. GÎndul că nu-i un criminal Îl umplea de bucurie și-i dădea un fel de liniște sufletească. Trecutul uitat nu-l mai tulbura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
paravan ședea doamna Bellairs... — CÎnd mă gîndesc că ai spus la nimereală parola! urmă Hilfe. „Nu-mi vorbi despre trecut. Vorbește-mi despre viitor!“ Rowe Își aminti și de Sinclair. Revăzu, cu o strîngere de inimă, automobilul vechi, oprit pe aleea pietruită a sanatoriului... „Ar fi fost mai bine să-i telefoneze numaidecît domnului Prentice: probabil că Sinclair deținea și el o copie a filmului...“ — Și, colac peste pupăză, Anna! continuă Hilfe. Cum naiba se poate Îndrăgosti de dumneata o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
-i sexualitate avidă. Era evident, totuși, că Helen Remington nu se simțea afectată de aceste acțiuni ieșite din comun, de aceste acte sexuale în habitaclul îngust al mașinii mele parcate când pe diverse drumuri de serviciu, când în fundături sau alei în toiul nopții. Când mergeam s-o iau în cursul săptămânilor următoare de la casa pe care o închiriase în Northolt sau când o așteptam în salonul de recepție de la birourile de imigrare ale aeroportului, mi se părea incredibil că puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
deși arbitrul intervenise, încercând să mă oprească, i-am tras o talpă în față, în plină față, simțind cum nasul i se rupe sub adidasul meu. A rămas pe jos, sângele îi curgea șiroaie din nas și gură, formând o alee lată în praful fin care acoperea asfaltul. Dar nu era de-ajuns; un ultim pumn în cap a pus definitiv capăt luptei. Ce forțe ireale se născuseră în mine, de unde această izbucnire necunoscută de brutalitate, nu pot spune. Alexandru Gheorghe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Mathieu misterios. Nu am aflat niciodată ce. Liftul se opri, ușile se deschiseră, și în fața mea se ivi sectorul german. Liftul ne lăsase într-un parc, care consta, din câte puteam vedea, dintr-o pajiște uriașă, înconjurată și brăzdată de alei. În mijocul pajiștii se afla un panou de dimensiuni cretine, circa nouă metri pe doisprezece, pe care scria JOCUL CU MINGEA STRICT INTERZIS. În iarbă stăteau pe pături mici grupuri de patru-cinci persoane care după toate probabilitățile ieșiseră la picnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
panou de dimensiuni cretine, circa nouă metri pe doisprezece, pe care scria JOCUL CU MINGEA STRICT INTERZIS. În iarbă stăteau pe pături mici grupuri de patru-cinci persoane care după toate probabilitățile ieșiseră la picnic. Am pornit cu Mathieu aiurea pe alei, trăgând cu urechea la discuțiile din jurul nostru. - Poți să te apropii de ei liniștit, mi-a zis Mathieu. Suntem invizibili, cât timp nu ești repartizat oficial aici. M-am apropiat și mi-am dat seama că discuțiile se învârteau în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
-i zăpăcesc pe bărbați, iar asta nu-i bine pentru nimeni. Dacă ar ști bărbații cât de caraghioși îi fac să pară fetele astea ușuratice; dar ei habar n-au și e inutil să le atragi atenția. Ajunseră la intrarea aleii lui și Mma Ramotswe rămase în mașină în timp ce domnul J.L.B. Matekoni deschise poarta vopsită în argintiu. Observă că pubela fusese deschisă de câini și că în jur erau împrăștiate bucăți de hârtie și alte gunoaie. Dacă o să se mute aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
cumsecade, aceea-i Mma Ramotswe. Ea e mult mai cumsecade ca el. El nu-i decât un mecanic care face tot ce-i sta în putință; cu ea, însă, lucrurile stau altfel. Dădură colțul pe Zebra Drive și intrară pe aleea din fața casei lui Mma Ramotswe, oprind mașina la umbră, lângă verandă. Rose, menajera lui Mma Ramotswe, se uită afară pe fereastra bucătăriei și le făcu semn cu mâna. Spălase rufe și acum erau întinse pe sfoară, albe, contrastând cu pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
care pe Mma Makutsi începeau s-o scoată din sărită notițele unchiului ei, o zăriră pe Mma Badule ieșind din casă prin spate și îndreptându-se spre garaj. Se așeză la volanul Mercedes-ului rablagit și ieși în marșarier pe alee. Unchiul porni mașina și urmări de la o distanță apreciabilă Mercedes-ul care se îndrepta spre oraș. Mma Badule conducea cu viteză și unchiului îi fu greu să țină pasul cu ea în vechiul lui Austin, dar încă o aveau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
o distanță apreciabilă Mercedes-ul care se îndrepta spre oraș. Mma Badule conducea cu viteză și unchiului îi fu greu să țină pasul cu ea în vechiul lui Austin, dar încă o aveau în raza lor vizuală când intră pe aleea unei case mari de pe Nyerere Drive. Trecură cu mașina încetișor prin fața casei și o văzură din mers cum coboară din mașină și cum se îndreaptă cu pași mari spre veranda umbroasă. Apoi grădina luxuriantă, atât de stufoasă în comparație cu arbuștii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
să vorbească. Era ora prânzului, iar servitoarele erau, pesemne, ocupate la bucătărie. În aproximativ o oră, însă, vor lua și ele pauză de masă și se vor aduna în aripa servitorilor. Acolo se putea ajunge ușor dacă o lua pe aleea dosnică din spatele proprietății. Atunci va fi momentul să stea de vorbă cu ele și să le dea bancnotele nou-nouțe de cincizeci de pula pe care Mma Ramotswe i le înmânase seara trecută. Unchiul vru s-o însoțească, iar lui Mma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]