2,520 matches
-
pentru a exprima această asemănare înzestrată cu o atât de mare forță de realitate. O asemănare pe care nici simțurile nu o pot explica și nici vorbele nu o pot defini. Bottom nu posedă limbajul apt să traducă experiența unei alterități ce depășește limitele percepției și ale vocabularului său. În schimb, la începutul ultimului act, în discuția dintre Tezeu și Hipolita despre înțelesul posibil al întâmplărilor relatate de tinerele perechi de îndrăgostiți, abundă termenii care transformă comentarea aventurilor acestora într-o
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
întemeiază pe capacitatea permanent solicitată a spectatorului de a crede în ceea ce vede cu ochii minții. Asociată cu puterea magică a poetului dramatic, credința în fantome a spectatorului este singura în stare să dea eficiență formelor teatrului. Călătorie în teritoriile alterității - alteritate a spațiului și a timpului -, experiența teatrală e călăuzită de poet, care, asemenea lui Gower din Pericle, revine mereu în scenă pentru a apela insistent la imaginația celui care privește spectacolul. O imaginație ce trebuie să fie dispusă oricând
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
pe capacitatea permanent solicitată a spectatorului de a crede în ceea ce vede cu ochii minții. Asociată cu puterea magică a poetului dramatic, credința în fantome a spectatorului este singura în stare să dea eficiență formelor teatrului. Călătorie în teritoriile alterității - alteritate a spațiului și a timpului -, experiența teatrală e călăuzită de poet, care, asemenea lui Gower din Pericle, revine mereu în scenă pentru a apela insistent la imaginația celui care privește spectacolul. O imaginație ce trebuie să fie dispusă oricând să
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
au trecut prin greaua încercare a tenebrelor și au devenit atoateștiutori, întocmai ca fantomele. Numai el poate „vedea” pe chipurile celorlalți semnul morții: „Îmi dau seama că toți sunteți acum mai livizi decât niște morți”. Ușa, prag fragil la granițele alterității Pentru „intrusa” fără trup și fără chip nu există ușă pe care să n-o poată deschide, prag pe care să nu-l poată trece, așa cum va scrie ceva mai târziu Maeterlinck în Interior: „Lumea nu se sfârșește la poarta
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Lumea nu se sfârșește la poarta caselor”. Intrarea în locuință - sau, mai exact, toate acele obstacole în calea intrării reprezentate de uși și de ferestre - figurează fragila și imposibila separare de „dușmanul” nevăzut, de intrusa, de străina ce întruchipează o alteritate amenințătoare și ostilă, întotdeauna prezentă, întotdeauna secretă. Nici măcar un ritual al pragului - cum este, de pildă, acela din Pelléas și Mélisande - nu va putea schimba ceva. Intrusa poate lua uneori înfățișarea unei femei frumoase, așa cum îi apare lui Golaud Mélisande
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
s-a rătăcit vânând prin pădurea sălbatică, o întâlnește lângă fântâna orbilor pe ciudata Mélisande, despre care nimeni nu știe de unde venise. Ochii săi îl fascinează pe Golaud; el se întreabă dacă fata îi închide vreodată. Mélisande este simbolul unei alterități asociate deopotrivă inocenței, frumuseții și morții. Oare nu spune Pelléas că tânăra e atât de frumoasă, încât ai zice că moartea o va răpi în curând? Frumusețea Mélisandei pare nepământeană, e o frumusețe de pe alte tărâmuri, necunoscute, ca și vocea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mistic. Ibsen sau multiplele chipuri ale strigoilortc "Ibsen sau multiplele chipuri ale strigoilor" Străinul ca avatar al fantomei Și pentru dramaturgia ibseniană, imposibila izolare a unui spațiu uman, pândit fără încetare de primejdioase forțe exterioare ce sălășluiesc pe tărâmul unei alterități înfricoșătoare, constituie, la sfârșitul acestui al XIX-lea veac, unul dintre principalii pivoți. Intrusul, străinul nu este nici aici, cum nu era nici la Maeterlinck, o fantomă, în sensul unui mort care se întoarce printre cei vii pentru a sta
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
atât de primejdios”, cum e visul ei zănatic. E mult mai bine, adaugă el, să rămânem pe loc, „întorcând spatele la tot ceea ce ar putea să ne tulbure”. Prezența amenințătoare, neliniștitoare și fascinantă totodată, a acestui altundeva perturbator, a acestei alterități a unui spațiu necunoscut și sălbatic, de unde s-ar putea ivi oricând „oaspetele primejdios” reprezintă una dintre cheile universului ibsenian. Aidoma fantomei ce revine dintre morți, străinul (sau, uneori, „înstrăinatul”) ori marinarul (care se înapoiază după ce a cutreierat mările) întruchipează
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
acceptă „să desfacă învoiala” dintre ei, o va elibera, în cele din urmă, pe Ellida de fascinația și de teroarea sumbră a mării, ca și de Străinul revenit la ea după atâta vreme. Jocul „atracției”: teamă și fascinație în fața spațiilor alterității Sub frumusețea ei, Ellida ascunde și ceva din fascinația lui Gorgo, ceea ce o apropie în mod straniu de Femeia cu șobolani din Micul Eyolf, bătrâna care umblă pe coclauri alungând șobolanii, care ademenește copilul, ducându-l spre mare, spre moarte
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
-l spre mare, spre moarte și al cărei nume înseamnă „lup” (se zice despre ea că, în timpul nopții, se preschimbă într-un strigoi cu înfățișare de lup, într-un soi de vârcolac, devenind astfel o întruchipare a spațiului sălbatic, a alterității, a metamorfozei). Uimitoare figură de magiciană rătăcitoare, cu priviri aspre și pătrunzătoare și care, printr-un ritual al cercului săvârșit de trei ori la rând în sunetele muzicii, atrage șobolanii spre mare, spre pieire, spre odihna cea veșnică din întunecatele
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de ceea ce spune bătrâna despre jocul atracției: această forță irezistibilă, invizibilă a atracției a simțit-o el însuși în singurătatea piscurilor muntoase și a înaltelor podișuri. Într-adevăr, în universul lui Ibsen, muntele și pădurile figurează, ca și marea, ambivalența alterității sălbatice, care îngrozește și atrage totodată. Cel ce, asemenea lui Allmers la începutul Micului Eyolf, se întoarce de pe munte, cel ce coboară de pe culmi este și el un fel de strigoi: „Când a intrat pe ușă, părea cu totul schimbat
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
să rămână pentru totdeauna o ființă pământeană), unde dialogul cu morții, chiar dacă nu e decât o posibilitate secretă, ascunsă, implică totuși și incertitudinea unui „cine știe, poate că...”. „Totul e bine” atunci când sunt date uitării viața în pustietate, atracția spațiilor alterității, spații ale libertății, dar și ale pericolului. Lucrurile se schimbă însă atunci când, în loc să fie o concluzie a acțiunii, afirmația aceasta deschide acțiunea, ca în Rața sălbatică, de pildă. Rața rănită a lui Hedvig, a cărei proveniență rămâne incertă și misterioasă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și el, cel care nu e decât o nălucire, stau alături, sunt din nou împreună, nu provine oare din fericita întâlnire dintre harul sculptorului și „realitatea” unei fantome lăuntrice, întâlnire realizată prin intermediul a două personaje deschise în egală măsură spațiilor alterității? Impresia de viață adevărată, de prezență vie a grupului statuar nu o are însă oricine; o au doar cei capabili să înfrunte fantomele, cei care au trăit experiența mării și au simțit fascinația ei, cei care mai cred încă în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unui personaj solitar, din soclul fisurat va răsări o mulțime forfotitoare de ființe omenești cu înfățișare animalică. Iluminarea de până atunci a chipului tinerei fete a pălit și ea: feței luminoase i s-a asociat fața unui monstru. Oare această alteritate hidoasă, brusc apărută, nu e cumva opera înfricoșătoare a morții? Nu este ceea ce a preschimbat-o și pe Irene într-o veritabilă figură de moartă vie? De altfel, încă din primul act, Irene vorbește despre trecut ca despre „acele vremuri
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
pe dinăuntru, golită de suflet, și așa mi-am pierdut viața, Arnold”. Lumea continuă să-i spună „țicnita”, „femeia în alb”, „femeia cu chipul livid”, construind astfel în jurul ei imaginea unei moarte vii, a unei fantome rătăcitoare, ilustrare a unei alterități în care experiența nebuniei se împletește cu aceea a morții. Or, tocmai această „femeie cu chipul livid” posedă, după propria mărturisire a sculptorului, cheia creativității lui, secretul viziunilor sale artistice. Să nu uităm că ei îi va cere ajutorul Maja
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
viață, purtându-se de parcă devenise nebun. O viață ce-i dădea sentimentul că e închis în trupul altcuiva, până-ntr-atât de imensă era ruptura lui cu trecutul. Străinul trăise experiența unui altundeva, în sensul că pătrunsese pe teritoriile unei alterități radicale, pe care nu și-o pot închipui decât cei morți sau cei atinși de nebunie. De aceea vorbește el despre încercările la care fusese supus ca despre o veritabilă „probă a morții”: „moartea mi-a dat noi puteri”. Ce
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
al Teatrului Cruzimii, Artaud revine și asupra numelor date „aparițiilor”: fie că sunt nume de zei ori nume de vajnici eroi căzuți în bătălii, important este că ele desemnează întotdeauna ceva ce depășește simplul plan al umanului, că indică o alteritate ce poate fi reprezentată în egală măsură de moarte sau de divinitate. O alteritate susceptibilă să devină vizibilă, să se materializeze atât prin imaginea din vis, cât și printr-o apariție efectivă, lucru deopotrivă valabil pentru un mort și pentru
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de zei ori nume de vajnici eroi căzuți în bătălii, important este că ele desemnează întotdeauna ceva ce depășește simplul plan al umanului, că indică o alteritate ce poate fi reprezentată în egală măsură de moarte sau de divinitate. O alteritate susceptibilă să devină vizibilă, să se materializeze atât prin imaginea din vis, cât și printr-o apariție efectivă, lucru deopotrivă valabil pentru un mort și pentru un zeu. Ca discurs despre prezență/absență, despre o prezență sugerată de materialitatea vizibilă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
senzația că ar avea un al doilea corp, o a doua pereche de membre, ca și cum, modificându-i silueta, veșmintele l-ar transforma în propria efigie”. Și tocmai pentru că devine efigie, actorul devine și lăcaș al aparițiilor, purtător al semnelor unei alterități ce se lasă văzută, căci, prin frumusețea stranie a costumelor, a pieptănăturilor - o frumusețe nepământeană, ce trimite la o lume de dincolo de uman -, el evocă „ceva neomenesc, ceva divin”, produce „o miraculoasă revelație”. Veritabile semne plastice, autentice statui, „hieroglife în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
faptul că teatrul se definește în mod esențial prin această interogație exasperată adresată materiei inerte, caracteristicii sale de a fi de neconceput pentru noi, materia care - tocmai datorită acestei lipse de sens, din punctul nostru de vedere - devine figura unei alterități enigmatice, incomprehensibile? Am amintit mai sus că Marc Augé făcea din necesitatea de a gândi materia inanimată motivația principală a fabricării „zeului-obiect”, văzut ca dublu al unui mort ori al unui zeu. La rândul său, în Lecțiile de la Milano, Kantor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în celălalt. Astfel, în toate oglinzile Antichității, aceste jocuri ale aceluiași și ale celuilalt deschid drumul spre o înțelegere a imaginii sinelui ca reflectare, dar o reflectare în centrul căreia se află Celălalt, străinul de esență divină, întruchipare a unei alterități a cărei expresie extremă o constituie Gorgo. Oglinzile lui Genet sunt, într-un anume fel, urmașele oglinzilor antice. Ele servesc drept reflex unui spectral ce ține deopotrivă de oglinda lui Narcis și de aceea a lui Gorgo. E de ajuns
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
orice caz, Warda - figură totemică a actorului, Warda care, asemenea statuilor lui Giacometti, înscrie în spațiul teatral acest corp statuar ce pare că se apropie și, în același timp, se depărtează de moarte. Căci, pentru Genet, actorul este purtătorul unei alterități. Corp-materie și corp-fantomă, el se află întotdeauna „pe buza prăpastiei dintre viață și moarte”. Iluzia teatrală sau aparențele luate drept apariții Afirmându-și convingerea că actorul își îndeplinește misiunea în imediata vecinătate a morții, Genet pare să încerce o depășire
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și forța amăgirilor Fantoma, apariția supranaturală și imaginea din vis 25 Invocarea morților sau scena tragediei ca loc al aparițiilor 29 Cel mort trăiește în cel viu 33 Cadavrul tragic naște fantome 38 Eroul tragic, un mort viu 41 Teritoriile alterității sălbatice: moartea și nebunia 43 Delirul tragic: rătăcire și cunoaștere 48 Fantoma sau jocul amăgirii și al adevărului 51 Oedip și mormântul invizibil 56 Statuia și fantoma 59 Moartea privită în față sau eroul mascat 65 II Scena teatrului no
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
100 Actorul-dansator, avatar al colossos-ului: o estetică a privirii și a vocii 104 Pinul, emblemă a locului apariției 106 III Fantoma shakespeariană între aparență și certitudine, între iluzie și realitate „Cine-i acolo”, în întuneric? 111 Pădurea și ambivalența spațiilor alterității 122 Eroul războinic sau moartea privită drept în față 127 Spațiul vrăjitoarelor și al fantomelor, teritoriu al alterității indecise 132 Spectralul în noaptea istoriei 139 Convocarea fantomelor: puterea magicianului și puterea teatrului 147 Arta magică a teatrului și statuia care
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
106 III Fantoma shakespeariană între aparență și certitudine, între iluzie și realitate „Cine-i acolo”, în întuneric? 111 Pădurea și ambivalența spațiilor alterității 122 Eroul războinic sau moartea privită drept în față 127 Spațiul vrăjitoarelor și al fantomelor, teritoriu al alterității indecise 132 Spectralul în noaptea istoriei 139 Convocarea fantomelor: puterea magicianului și puterea teatrului 147 Arta magică a teatrului și statuia care se însuflețește 151 Moartea aparentă, moartea adevărată și „efectul de fantomă” 160 Privirea iubirii și privirea morții 168
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]