7,971 matches
-
cel puțin, nu fără o avertizare În prealabil, am decis să continui să savurez momentul acesta de reflecții de vară. hipnotizat, am studiat cum scrumul de țigară s-a rupt În fulgi segmentați când am Întins-o pe geam. Au alunecat cu un elan remarcabil spre pământ, au executat câte-un salto mortale, două, apoi câteva răsuciri complicate Înainte să se Împrăștie detașate Într-o mare de nonsens luminos. Jos În stradă o mașină de poliție era parcată cu o roată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
nervi și decepții, dorințe ascunse și fantezii clarvăzătoare - aproape tot, În afară de veridicitatea goliciunii, poate. Și totuși, dacă nu mă Înșelam, cauza desfășurării evenimentelor din ultimele săptămâni se afla chiar aici, ascuns În spatele ușii camerei 202. Netezindu-mi fusta care Îmi alunecase pe șolduri fără să observ, m-am gândit la mesajul pe care-l lăsasem lui Anton. Îl rugam să mă aștepte la Crama Albastră la 11 seara, cel târziu; susțineam că am descoperit ceva revelator. „Prietene, e timpul pentru marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
implorându-l din priviri, că Îmi trebuie ceva timp ca să-mi revin. Din fericire, părea să fi Înțeles. Cel puțin dădu din cap Înțelegător de-acolo de unde stătea, În fața unei lămpi care radia, mare cât un soare. Diferite umbre Îi alunecau pe față, desenând forme abstracte, dar frumoase. Apoi răsunară câteva bătăi distante, apoi deodată se văzu doar un singur bec gol. Fusesem lăsat singur. Câtă atenție din partea lui, m-am gândit. Acum pot să-mi recapăt stăpânirea de sine liniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
se deplasă imediat la geam și trase perdelele. Când lumina mă orbi, am fost nevoit să fac un nou gest. — A, vreți să vă odihniți puțin Înainte să discutăm? Le trase la loc. Alo... Knisch... Domnule Knisch? Cred că am alunecat Într-o parte, pentru că atunci când mi-am deschis ochii din nou, Inspectorul Încerca să-mi pună poșeta sub cap, pe post de pernă. — Frăția, am suspinat chinuit. Dar Îndesându-mi poșeta sub cap, Wickert nu mă ascultă. — Sunteți pe mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ajuns c-o oră mai târziu, nu sunt sigur că ați mai fi În viață. Mi-a ieșit doar un gest neajutorat. De data aceasta Însă, inspectorul părea prea puțin interesat de confortul meu. Pentru a mă face Înțeles, am alunecat pe poșetă, saliva curgându-mi din colțul gurii. Dar Wickert mă lăsă să zac acolo, destul de incomod, cu un braț strivit. — Ce să fac? Tot ce spunea avea sens dintr-o perspectivă anume, dar nu și din punctul meu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
lângă celălalt e mare și, odată atins un număr suficient, e la Îndemâna oricui să le considere soluția problemei. Mă Îndoiesc că realitatea se poate dezlega atât de ușor. Povestea În care mă implicasem costa probabil din mai multe intrigi care alunecau una Într-alta. Din când În când, ele se influențau reciproc; de cele mai multe ori Însă, Între ele nu exista decât o relație trecătoare. Așezând cele două pagini pe care tocmai le-am citit peste teancul din dreapta din fața mea, mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
lângă celălalt e mare și, odată atins un număr suficient, e la Îndemâna oricui să le considere soluția problemei. Mă Îndoiesc că realitatea se poate dezlega atât de ușor. Povestea În care mă implicasem costa probabil din mai multe intrigi care alunecau una Într-alta. Din când În când, ele se influențau reciproc; de cele mai multe ori Însă, Între ele nu exista decât o relație trecătoare. Așezând cele două pagini pe care tocmai le-am citit peste teancul din dreapta din fața mea, mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
alertat poliția, n-am fi știut nimic. Wickert a plecat imediat spre hotel. Ridicându-se, Manetti privi pe fereastră. Trecu un minut, apoi pe șinele ridicate ale Stadtbahn-ului se apropie un tren. Ajungând În apropierea noastră, se cutremură, frână și alunecă, oprindu-se scârțâind În stația de lângă refugiu. Dinspre stația următoare se auzeau tot felul de semnale. Ușa neobișnuită de deschise și unul sau doi pasageri Întârziați au coborât În grabă. Imediat ce trenul plecă, dispărând În depărtare, Inspectorul Își drese vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
liceului lor. Geniul lui Alice consta în faptul că era capabilă să învârtă în aer nu doar un baston, ca altele, ci două bastoane argintii deodată - le trecea peste umeri, apoi, cu o mișcare de șerpoaică, le lăsa să-i alunece între picioare, după care le arunca la cinci-șase metri înălțime, prinzându-le unul câte unul pe spinare. Rareori i se-ntâmpla să scape vreun baston pe gazon și, în astfel de situații, își făcuse obiceiul să dea din cap furioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de-a mea și e bună, se gândi el. Ușile se trântiră de-a lungul coridorului și se auzi un semnal. Cu balonzaidul ridicat peste urechi, Richard John se aplecă din geamul de la coridor și văzu că gheretele Începură să alunece În urmă, spre fluxul lent al mării. E sfârșitul, se gândi el, și Începutul. Fețele se scurgeau, pierzându-se. Un bărbat cu un târnăcop pe umăr legănă un felinar roșu; fumul locomotivei Îl Învălui și ascunse lumina. Frînele scrâșniră, norii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Nu vreau să mă duc Înapoi. O să stau aici. — Trebuie să-ți pui haina mea, spuse el, ezitând, dar Înainte de-a fi avut timp să-și amendeze propunerea adăugând „pentru o vreme“ sau „până ți-e mai cald“, ea alunecă la podea. El Îi luă mâinile și i le frecă, privindu-i fața cu neajutorată Îngrijorare. I se păru brusc de o vitală necesitate să-i sară În ajutor. Dacă ar fi privit-o dansând pe scenă sau așteptând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
la loc. El Îl dosise, deci acolo trebuia să existe ceva ascuns. Riscase deja atât de mult, că nu era mare lucru să mai riște puțin. Închise geamantanul și-l puse la loc În plasă, dar lăsă ghidul să-i alunece sub bluză și apoi la subsuoară, unde-l putea ține presându-l cu brațul de coaste. Acum nu mai avea rost să se Întoarcă la locul ei, pentru că s-ar fi Întâlnit cu doctorul Czinner pe drum. Și atunci Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
prânz și la un seif gras. Ieși de la adăpostul coșului. Pe acoperiș era foarte alunecos și exista un oarecare pericol. Zăpada Îl izbea În ochi și i se aduna În butuci de gheață pe călcâiele pantofilor. La un moment dat alunecă și văzu pentru o clipă venind În Întâmpinarea lui, asemenea unui pește ridicându-se din apele Întunecate, marchiza luminată a unei cafenele. Șopti „Sfântă Fecioară, cea plină de grație“, Împlântându-și călcâiele În zăpadă și agățându-se cu degetele. Salvat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
care se străduiește să nu atragă atenția la intrare, ascunzându-se În umbra cabinelor? Avea timp pentru o ceașcă de cafea, așa că alese una din mesele de pe trotuar, la marginea marchizei, cea pe care o văzuse venind spre el când alunecase pe acoperiș. Privi În sus prin zăpada care cădea, un etaj, două etaje, trei etaje, și iată geamul luminat de la studioul lui Herr Kolber - patru etaje, iar silueta clădirii se pierdea În cerul cenușiu și Încărcat. Ar fi fost o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se Înclină puțin din mijloc, În timp ce un deget răsucea nasturele de jos al vestei - este... Numele fu lăsat să cadă În Întunericul străveziu de la lumina zăpezii, Înăbușit de huruitul trenului, de zăngănitul conductelor de oțel, de ecourile unui pod. Dunărea alunecă de pe o parte pe cealaltă a liniei ferate ca un țipar de argint. Omul trebui să-și repete numele: — Josef Grünlich. Ezită o clipă, apoi continuă: — Căutam bani, Herr Czinner. — Ai furat... — Ați venit prea devreme. Începu să explice pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cu capul căzut În bărbie, se trezi cu o tresărire și se duse la fereastră. Văzu străfulgerarea unui luciu de apă Între edificii Înalte și cenușii, lumini arzând În Încăperile de la etaj, tăiate brusc de bolta gării, iar apoi trenul alunecă și se opri În holul mare, plin de ecouri. Domnul Opie coborî imediat, ager, bine dispus și Împovărat, descărcând pe peron două valize, apoi un sac de golf și o rachetă de tenis În husa ei. Josef rânji și Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
nemilos. Zăpada cădea și mai abundent. Stâlpii de telegraf din lungul liniei păreau scurte fisuri negre Într-un zid alb. Myatt se aplecă spre șofer și Îi strigă În nemțește, peste zgomotul motorului antediluvian: — Vezi ceva? Mașina se răsucea și aluneca de-a curmezișul drumului și omul Îi răspunse, tot strigând, că nu existau motive de teamă, nu vor Întâlni nimic În cale. Nu-i spuse că putea să vadă ceva. Brusc, vântul se opri. Drumul, care Înainte le fusese ascuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
niște siluete neclare mișcându-se agitate Încoace și-ncolo ca să se Încălzească. Dr. Czinner Își apropie gura de sticla geamului și-i vorbi soldatului În limba lui: — Cum te cheamă? Cranț, cranț, cranț făcea cuțitașul de tăiat hârtie, dar când alunecă, zgomotul ascuțit fu Înăbușit de stratul de cremă. — Ninici, spuse o rămășiță de voce prin sticla Înghețată. — Ninici, repetă rar doctorul Czinner. Ninici. Cred că l-am cunoscut pe tatăl dumitale În Belgrad. Ninici nu păru a se Îndoi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de perete. Ajunseră la colț. Luminile din spate ale mașinii clipiră În amurg și În zăpadă la o sută de metri de ei, iar Coral se opri. Nu pot, spuse ea. El nu răspunse și când ea Își trase mâna, alunecă până jos, În zăpadă. Pentru câteva secunde, ea se Întrebă ce-ar fi dacă l-ar lăsa acolo. Își spuse sieși cu convingere că el n-ar fi așteptat-o. Dar nu ea era cea care se afla În mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
prețios, o rațiune de natură diplomatică. Își șterse iar ochelarii, dădu afirmativ din cap și cedă. Domnișoara Warren Îi Înșfăcă mâna și i-o strânse, Întipărind adânc În degetul lui Înfiorat Însemnul inelului ei cu sigiliu. Coral se Înmuie și alunecă la pământ. Domnișoara Warren puse mâna pe ea, Coral Încercă să se elibereze din strânsoare. După toată hărmălaia de dinainte, pământul se ridica plutind spre ea În tăcere. La foarte mare depărtare, o voce spuse „Inima ți-e grav afectată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cunoșteam nu avea cum să facă În așa fel Încât să aibă o aventură chiar și cu un singur bărbat În doar șase luni, darămite cu cinci. Îmi fixez un țel realist, spuse În replică Lauren, lăsându-și degetele să alunece fără țintă În cercuri la suprafața apei. Dar am auzit de la alte divorțate, unele dintre ele prietene cu mine, că s-ar putea să nu fie o dovadă de prea mult optimism din parte-mi să mă aștept la mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
peste tot - și iată-mă acum măritându-mă și Încercând să las În urmă candelabrele, și totuși candelabrele se țineau după mine, Își amintea Lauren. Nimic nu era cum trebuie, se Înfioră ea de neplăcere. Totul era o nebunie. Lauren alunecă languros din hamac și Începu să scotocească În geantă. După câteva secunde, scoase o superbă pereche de cercei din camee victoriană. Și i-a pus În ureche ca o expertă, spunând: — Îmi place la nebunie să port bijuterii pe plajă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Salome. Îmi place mult rochia ta. —Mersi, i-am răspuns. Trebuia să o sun pe Salome În săptămâna următoare și să o fac să vină la atelier. Trebuia să fiu mai deșteaptă cu ea decât fusesem cu Alixe. Un chelner alunecă pe lângă noi purtând o tavă cu pahare de șampanie. Vrei unul? am Întrebat-o pe Salome. Nu. Șampania nu-mi face nimic. Eu beau doar tărie. O votcă, te rog, Îi ceru ea chelnerului. — Imediat, răspunse el și se Întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
voiaj, care, cu siguranță, nu era a lui. — Fii amabil, l-am chemat pe hamal, poți să scoți geanta asta de aici? Oui, răspunse, Începând să ridice geanta ca să o scoată din mașină. În timp ce făcea asta, o etichetă de bagaje alunecă dintr-o parte a genții. Pe ea scria SOPHIA D’ARLAN. Am rămas Înmărmurită. —Hunter - am Început să spun În timp ce mă Întorceam să mă uit la el, dar m-am oprit. Sophia era acolo, pășind spre mine, făcându-mi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
cumva acel coleg este cineva pe nume Sophia? zise Marj, privindu-mă cu milă. Mă bucur că nu e colegul soțului meu! Ha, ha, ha! Toată lumea râse, dar n-aș putea spune că mie Îmi făcea plăcere panta pe care alunecase discuția. Simțind strâmtoarea În care mă aflam, Lauren i-o reteză lui Valerie, spunând: „Au Început! Repede!“ și se năpusti spre balconul de unde se putea privi afară, care deja se umplea de lume. Am privit cu toții cum opt ponei lucioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]