1,082 matches
-
mai vorbim de un polițist În vizită, dar gardianul era un tovarăș de la masoni. Mi-a acordat un timp În care să fiu singur cu el. Doar cinci minute. Mai mult decît suficient cînd ai fost școlit În disciplina treptelor alunecoase. Mă gîndisem că o să vreau să-i spun ceva. Să-l acuz sau să-i pun Întrebări. Dar n-am spus un cuvînt. N-avea nici un rost. Doar m-am deplasat Înspre Bestie. — Ce vrei! Ce vrei! a cotcodăcit el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
c-o palmă mai jos de umeri. Neștiind să înoate, paradoxal, traversarea îi păru mai periculoasă decât luptele cu arma în mână. Acolo era vorba de oameni care trăgeau asupra lui, și-i putea înlătura ochindu-i, pe când împotriva pietrișului alunecos de pe fund și a vitezei mari a apei, n- avea ce face. Odată ajuns pe celălalt mal, fu bucuros în primul moment, nu că nu-l luase apa la vale, ci că țigările și chibriturile îi erau uscate! Își făcuse
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
care să lase în urma lor geamantane cu bani. Reali. Mulți. Așezați în teancuri... Dornici să fie atinși, pipăiți, numărați... Cheltuiți - i se păru că aude din nou acea voce misterioasă ascunsă undeva prin mintea lui... Vocea Magicianului nevăzut, vocea aceea alunecoasă, insidioasă, grețoasă, care nu trebuie decât să șoptească în urechea ta și te transformă rapid într-o marionetă legată cu fire invizibile pe care, în ciuda tuturor eforturilor și diverselor subterfugii, nu le poți rupe niciodată. - Cheltuiți. În diverse feluri, în
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
poartă în spate ca pe o cocoașă, pentru că fiecare scriitor are o cocoașă personală nevăzută. Ascultă cu atenție ceea ce spun, ratarea mea literară poate fi adusă în discuție însă, totodată, ea poate fi, hmmm, interpretabilă... - Ai intrat pe un teren alunecos, prietene, s-ar putea să aluneci la un moment dat. Ești ca un individ care vrea să alunece pe gheață dar uită că încalță patinele doar din an în Paște. Ai talentul - și nu este un compliment - de a complica
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
se așează noua ta rochie la prima probă! - Numai că, dragă Victore, zise Olga cu un ton imperativ, la probe vin singură. Mi-e teamă de cucoana asta, și rolul meu e să te apăr de ochii ei frumoși și alunecoși! Victor trată ca pe un fapt divers comentariul soției sale și spuse pe un ton alert: - Știi ceva, s-au închis toate alimentarele. E deschis numai la Miliție și la restaurante... Poate e bine să alegem un restaurant, ce zici
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
douăzeci de minute am dibuit calea spre autostrada 95 cam spre nord, care nu era deloc aglomerată. Era o zi geroasă de noiembrie; erau vreo zero grade afară și pe străzile lăturalnice se vedeau crâmpeie de pământ acoperite de gheață alunecoasă. Dar soarele era sus pe cer și Împrăștia acea intensă lumină hibernală din cauza căreia ochii Încă neobișnuiți cu strălucirea puternică Îți lăcrimează și clipesc, și simțeam cum aerul curat și rece Îmi pătrunde În plămâni. Am mers tot drumul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
m-a salutat. Pe fete nu părea să le deranjeze că o persoană absolut străină se afla În apartamentul lor. În cele din urmă, am văzut un mic dulap pitit În spatele ușii și am reușit să agăț toate acele umerașe alunecoase și Încâlcite de sârmă pe vergeaua lui. — Nu În dulap, Emily, am auzit-o pe Miranda strigând Încet, cu malițiozitate. Pe umerașele care sunt puse alături tocmai În acest scop. — Ăă, da, bună. Tâmpito! Tacă-ți fleanca! Ea nu vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
precizie În acțiune a mecanismului intermolecular de autoapărare În acest moment când proiecții tridimensionale Îmi turbionau vederea vizionară, Înșurubând-o În vârtejul amețitor al apei, al sălciilor de pe mal Înspăimântător de concrete, al brațelor Înfigându-se adânc În materia vâscoasă, alunecoasă, grea, ce mă trăgea În jos, să-mi acopere mișcarea, corpul, vederea interioară. Ah, nu mai pot să respir, mă sufoc, mă scufund, strig disperat „ajutoor, ajutoor“ și nimic. Mi se pare că-l văd pe Marius la o distanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
dar simțind că va Începe din nou zbuciumul pe gheață, Îmi vine să-mi iau lumea-n cap, să mor dracului... Să nu mă duc Îmi spui? Dac-aș putea să nu mă duc... Dar este acolo, În cristalul acela alunecos, o bucată ruptă din sufletul meu. Și ce chin să rupi cu lamele și cu dinții ascuțiți ai patinei propriul tău suflet... Dac-ai avea trup, omul meu drag, poate-ai ști să alungi din mine disperarea, poate-ai ști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
direct din umeri, dar Înșurubând un căpșor rotund, bine proporționat cu restul ansamblului, dirijat spre o mișcare mai mult cerebrală, decât corporală; expresie a unei voințe neobișnuite, ce se lasă surprinsă de Întreaga atitudine, de Înșurubarea În dansul pe suprafața alunecoasă a gheții zgâriate de o piruetă, fără un efort aparent; dar, de fapt, Întreaga geometrie a mișcării, mai mult statică, decât dinamică, circumscrie consumul unei energii extraordinare, ce explică chiar perfecțiunea sub care ni se prezintă vârtejul piruetei, reluat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
acestora este de a ne face picioarele să pară mai mici, precum cele ale chinezoaicelor. Picioarele încep să mă doară. Trecem prin luminișuri înconjurate de bambuși și copaci mai mari. Cu fiecare cotitură, cărarea devine mai îngustă și treptele mai alunecoase. Eunucul-șef Shim ne zorește, și toate fetele încep să gâfâie. În momentul în care sunt convinsă că am ajuns într-o fundătură, se dezvăluie pe neașteptate o priveliște spectaculoasă. Mi se taie respirația în fața mării de acoperișuri aurii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Orașul Interzis nu e nimic altceva decât o colibă de paie care arde în mijlocul imensei sălbăticii. Cărăușii ce poartă palanchinul urcă încet dealurile. În spatele nostru, eunucii cară o vacă, o capră și o căprioară, legate fedeleș cu funii. Poteca e alunecoasă. Uneori suntem nevoiți să coborâm și să mergem pe jos. După ce ajungem la locul strămoșesc, eunucii ridică un altar, pe care așază tămâie, mâncare și vin. Împăratul Hsien Feng se înclină spre cer și spune același monolog pe care l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
numit Freamătul Primăverii. — Unde e Tung Chih? — Tânăra Sa Majestate este cu împărăteasa Nuharoo. M-am dus să-i caut. Rămăseseră în urmă cu vreo jumătate de milă. Nuharoo a insistat să schimbe cărăușii palanchinului. În loc să dea vina pe drumurile alunecoase, ea i-a învinovățit pe cărăuși. Nuharoo îmi spuse că și ea a avut un vis. A fost exact pe dos decât al meu. În visul ei, se făcea că este într-un regat liniștit, iar oglinda ei era cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
de sac. Ascult în întuneric, căutând vocea lui Tung Chih. Nu se aude nimic. Urmează să fiu executată? Nu îndrăznesc să reflectez la ce mi se va întâmpla. După unghiul parului, îmi dau seama că terenul a devenit mai puțin alunecos. Fără nici un avertisment, sunt aruncată și mă lovesc de ceva ce-mi pare a fi o buturugă de copac. Capul mi se lovește de o suprafață dură, și durerea pe care o simt este groaznică. Îi aud pe bărbați vorbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
împiedice ca, împotriva voinței lor, această frontieră vagă și nedefinită care desparte flirtul de adulter să fie încălcată. Atunci când se aventurează în acest joc, pe căile sale ocolite, însă fără să știe exact până unde vor ajunge. Flirtul devine tumultuos, alunecos, periculos. El nu mai aduce o simplă "beție de amor propriu", un fior abia deslușit, o satisfacție imaginară. El dezechilibrează, amețește, provoacă vertijul, deopotrivă îmbătător și înspăimântător, al ispitei. Este ceea ce pune magistral în scenă romancierul austriac Stefan Zweig în
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
fin, mizează pe această breșă a incertitudinii. Fără vreo mustrare de cuget, profită de vulnerabilitatea pe care o ghicise în femeia respectivă. Începe prin a iniția un flirt nevinovat: o fixează pe această mamă nesatisfăcută cu o privire prudentă și alunecoasă, apoi caută să-i întâlnească privirea într-un mod provocator, "acea privire care se încrucișa în răstimpuri cu a lui într-o căutătură scânteietoare și nehotărâtă, însă fără a lăsa vreo clipă să se întrevadă un răspuns lămurit". Deoarece tocmai
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
În nopțile calde din vara lui 1944, "scurte țipete înăbușite și râsete înfundate izbucnesc mai peste tot"131. După postul interminabil al războiului, fiecare își pune porții duble, "porții duble de viață, de vin, de buze de fată netede, pofticioase, alunecoase"132. Luptele continuă, nimic mai adevărat. Însă pentru mulți aceste zile de vară înseamnă deja o veritabilă renaștere. "Aveai senzația, își amintește Alexandre C. care în septembrie 1944 avea 17 ani și locuia la Aix-en-Provence că lumea se deschide din
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
așadar, o istorisire violentă despre cum țeserea unor texte iluzorii poate destabiliza un ascultător/ cititor naiv sau nepregătit. Intoxicarea cu povești este, după cum bine se știe, la fel de periculoasă precum cea cauzată de droguri. Ramona intră într-un teritoriu real/ imaginar alunecos, presărat cu nenumărate capcane. Se îndrăgostește de bărbații doamnei Manea, îi detestă și dezvoltă o dependență imposibilă de ei, de Saint Tropez-ul și Parisul dominatoarei. Acesta îi servește fetei, de fapt, doze tari de narcotic, o și imobilizează la propriu
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
s-a supus întotdeauna (cu excepția "împrumuturilor" nocturne din bibliotecă, cărți păstrate cu grijă la sân și răsfoite pe-ascuns în vreun crâng sau în scorbura unui copac bătrân), le-a făcut tuturor voia iar rezultatul a fost comportamentul îndoielnic și alunecos din partea tuturor. Sigur, ar fi mai bine să meargă la San Giorgio Morgeto unde vor să-l transfere; e mai departe de Stilo, va simți și mai mult dorul de ai lui, pe care și acum îi simte, la o
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
chibzuită metodă de a fi în siguranță" (paragraful 4). Iar dorința fiecărui om ca "semenul său să-l stimeze la același nivel ca pe sine însuși" (paragraful 5) duce la conflict pe seama reputației. Dacă adăugăm lipsa guvernământului, acest amestec devine alunecos și malefic. Atâta vreme cât oamenii trăiesc fără a avea o putere comună care să îi țină pe toți în frâu, ei se află în acea condiție care se cheamă război; și un astfel de război este al tuturor împotriva tuturor" (paragraful
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
față de semeni este, de obicei, dezamăgitoare, ci în alegerea făcută pentru viața sa; și-a cantonat existența în pagină și, brusc, constată că marginile acestei pagini sunt aproape. Ea a refuzat să rodească în viață, iar rodul cuvintelor, poemul, este alunecos și nu i se supune. A ales să scrie, dar, pe nesimțite, oamenii au întors privirea, s-au risipit, s-au lăsat atrași de alte oferte și poemele au devenit strigăte mute, într-o țară de surzi. Poeta a rămas
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
gîndire unitară și o continuitate de viziune în investigarea condiției omului contemporan, asupra stării sociale și morale a individului și a relației esențiale dintre el și starea generală a societății. Mai ales în "Regulamentul de bloc" investigația coboară în straturile alunecoase ale sub conștientului, descifrînd acolo fantasme, iraționalități și spaime care nuanțează dramatismul existenței. În aceeași direcție profitabilă sub raport dramaturgic și spectacular putea merge dramaturgul și în "Mașina de vînt", dramă în care obsesiile și spaimele din perioada comunistă se
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
vai, ce catastrofice belele/ adastă omenirea imbecilă!". Sau rama tulburătoarei confesiuni care îi anticipează destinul biologic: Poți să-ți spun că sunt sănătos, deși am reumă,/ podagră, precum și un mic cancer./ Fac necontenite progrese în domeniul/ atât de labil, de alunecos și riscant/ al poeziei. Am ajuns atât de aproape/ de perfecțiune, încât nu scriu nimic/ Dar în fine,/ destul despre asta. Mă întreb ce-ți mai face nevasta,/ pe care atât am iubit-o. Noaptea îmi amintesc/ diferite poziții cu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
oprire! Fără ca înclinarea pantei pe-alocuri să fie mai ușoară! Fără o piatră de care să te prinzi și care să fie ceva mai caldă! Ore întregi, poate chiar zile, vor trebui să se țină bine de colțuri de stîncă alunecoase, riscînd să cadă la cea mai mică mișcare. În cazul ăsta, o știe bine, e inutil să mai crezi în siguranța coardei, aproape iluzoriu! E de-ajuns ca unul dintre ei să alunece și toți din șir vor cădea! Coarda
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
căruțe care se ciocnesc, se agață între ele pe străduțele strîmte, se încîlcesc și se fac grămezi, de unde se aud înjurături, amenințări și lovituri de bici. Și această mizerie, acest noroi care mustește peste tot de cum dă ploaia, făcînd caldarîmurile alunecoase, adevărate capcane ale morții. Și gunoaiele care putrezesc prin canale și pe la colțuri, mirosul de putrezicine și de urină pe care cel mai mic petec de soare îl fac de nesuportat. Și această apă murdară ce se scurge din burlane
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]