1,497 matches
-
se petrece minunea. La un moment dat, pe Autostrada 80 ceva se declanșează În capul meu și dintr-o dată simt că i-am prins sensul. Myron și Sylvia se poartă cu mine ca și cum aș fi fiul lor. Sub influența acestei amăgiri colective, Încep să devin asta, cel puțin pentru o vreme. Încep să mă identific cu bărbații. Dar se pare că s-a prins de mine și ceva de fiică. Pentru că nu trece mult timp și Sylvia mă ia deoparte ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
lămurit omul de Dumnezeu. Pentru ei, chiar dacă ar exista ceva mai presus de ființa omului, atunci și omul ar putea deveni la fel. De pildă, Buddha este ființa iluminată în care se poate transforma orice om care se leapădă de amăgirile acestei lumi. Chiar și natura care pentru noi este cu totul separată de ființa omului, pentru ei este o ființă care învăluie întreaga omenire. Noi... am dat greș și n-am putut să le îndreptăm această înclinație. La cuvintele neașteptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
-n mână e-o minciună, Du-o iute la gropar. Nu sunt păduri făr’ uscături, Nici state fără lepre; La noi atâtea secături Au prins adânc în vetre. 3 august 2004 Azi, mulți înghit răbdări prăjite Și sosuri beau de amăgiri; Puțini, în schimb, pe „necăjite”, Se-ndoapă, și-n zadar te miri. Dihania, dar nu-i așa În țara care-i țara mea; E luptă surdă dintre-a vrea Cu fapta oarbă de-a avea. * Azi, mare lucru-i să fii
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
toată isprava? Apoi, la un moment dat, am început să vorbească despre iubire. Câteodată mi se pare că am fost într-un fel de transă tot anul trecut, spunea ea. Adică, ce e îndrăgostirea, dacă nu un pact mutual de amăgire? Când pactul se termină, nu mai rămâne nimic. Asta se întâmplă cu oamenii care cred în Dumnezeu, nu? Iubirea pe care o simt ei pentru Dumnezeu nu se termină niciodată. El nu-i dezamăgește niciodată. Un scriitor zicea la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
-ne unii pe alții într-o zonă interzisă, din care nu vom gusta niciodată; reguli impuse de societate bolnavă. mai bine am juca ruleta rusească a sorții care ne desparte. lasă-mi mie glonțul deznădejdii ia libertatea, ia iubirea, uită amăgirea și fugi. din mine va curge uitarea... 30.01.2013 renăscută... mă învălui în căldură desfaci ființa prin fanta iubirii piatra lunii o așezi în trup. dai lumină sufletului. înfloresc la fiecare respirație a morților ce nu le-am trăit
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
ceilalți... aici m-am sărutat prima oară cu ea, mi-e bine când o știu lângă mine, când râdem mult și din orice, când cântăm amândoi sau când visăm împreună cu ochii deschiși.... Ce să înțeleg ? Ce e iubirea, dacă nu amăgiri și iluzii amare? Dacă ai ști cât de bine te pot înțelege... Păi cred că știu și văd că îți pasă... uite de aia ești tu prietenul meu cel mai bun ascuns într-un trup de femeie. Ce mai vorbe
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
ar ninge asupra zăpezii funingine. Și din râpi urcă neguri cătră creste. Îl ajung neguri din râpa din dreapta, îl ajung neguri din pârăul din stânga. Dar n-ar fi Nicula Ursake un om cu mintea întreagă, s-ar putea îndupleca spre amăgirile care-l cearcă, de care sunt atât de pline capetele proștilor. N-a fost ursul - deși avea înfățișare de urs; a fost altcineva, al cărui nume nu se rostește fără primejdie la acest ceas. Fără îndoială că a fost urs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Prohodești ursul? — Mă gândeam și eu la unele lucruri, domnule doctor, zâmbi paznicul. Au fost niște spaime zadarnice, care s-au dus... —...cum se duc toate, Culi. Așa este... cum se duc toate, oftă paznicul. Apoi dădu la o parte amăgirile acestea ale inimii și trase cuțitul, prubuluind unde să târâie jivina, unde s-o atârne și cum să lucreze, ca să-i scoată cât mai frumos blana. Acea piele are să meargă la București, are să călătorească la Paris, ori la Berlin, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tuturor cumetrelor din Albaicin. Când, adolescent fiind, am întrebat-o dacă nu era la urma urmei bucuroasă că rivala ei plecase, s-a apărat cu convingere: — O soție înțeleaptă caută să fie prima printre femeile bărbatului ei, căci e o amăgire să vrei să fii singura. Și a mai adăugat, cu o veselie artificială: — Orice s-ar spune, a fi soție unică nu e mai plăcut decât să fii copil unic. Muncești mai mult, te plictisești mai mult și suporți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și adus ca rob la Roma. Tot ce se spunea în legătură cu mine, ca și tot ce mi se întâmpla era atât de lipsit de noimă, atât de lipsit de măsură, atât de grotesc! Nu cumva eram victima vreunui coșmar, vreunei amăgiri? Nu cumva mă aflam, ca în fiecare zi de vineri, într-o moschee din Fès, din Cairo sau din Tombuctu, cu mintea tulburată de o lungă noapte de veghe? Deodată, în miezul îndoielii mele, se înălță iarăși glasul pontifului, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Vera Crăciun Când visul mă va părăsi, Să nu mă cauți, Nu voi fi.... Căci noaptea mă va-nvălui, Și-n pas ușor, Prin rătăciri și amăgiri Ce mă apasă, Voi reclădi o nouă casă, Și porți de soare voi avea, Cu clar de lună și cu stea Și-n locul ce va fi fereastră, Voi pune voalul de speranță... Și flori de rouă voi sădi Ca
Flori de rouă. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_551]
-
Un Gribb oarecare n-avea cum să schimbe lucrurile. Privirea lui plictisită s-a transformat în panică atunci când Puștiul De-Două-Ori și-a cuprins brusc capul în mâini și s-a prăbușit peste bar. Expresia lui era una de totală neîncredere. Amăgirea de sine operează la nivele diferite, iar Vânătorul nu era în mod cert, conștient de gradul în care ajunsese să depindă de statutul lui. Se sincronizase cu Puștiul De-Două-Ori și adoptase o anumită atitudine de detașare elegantă, cinică față de K
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de normalitate, să te scuturi de aerul orașului nebunește de lumesc, lumește de nebun. Lumina verde a copacilor era un fel de purificator pentru amândoi. Vultur-în-Zbor simți aici încă o dată misterul tangibil al muntelui și se curăță de păienjenișul propriei amăgiri de sine. Muntele nu se lăsa ignorat. Și Virgil era binedispus și își târa fără să se plângă grăsimea și bătăturile pe panta abruptă, agățându-se de bulgări de pământ și smocuri de iarbă pentru a-și ușura urcușul. Aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
păcăleala în care mă lăsasem ademenit și prăbușit. Am descoperit atunci, salvator, drumul crâșmelor. Solidaritatea anonimă a bețivanilor și a bețivirilor pe lungul drum al uitării și al părăsirilor. Lumea moale a veneticilor pripășiți prin crâșmele fără de număr ale tuturor amăgirilor. Credeam că acolo, pe prundul ultim al vieții, se mai ascund bucuriile ei adevărate. Mă cufundam în mocirlă, crezând că-i minunea celei mai curate unde... 4tc "4" Într-un început de decembrie, Ester m-a dus la Văcărești. Ieșiserăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
semne ale unui trecut netrăit, înstrăinat, dar de care parcă nu voiam să ne despărțim. Ne rugam, parcă, unor stăpâni neștiuți, să ne lege de acel timp despre care simțeam că se duce fără noi cu astfel de odgoane ale amăgirilor de a respira aerul „Capșei“ de odinioară, de a sorbi aroma unor ceaiuri selecte, rafinate, servite cu tot dichisul unor ceremonii inițiatice. Ceream parcă minciuni spre a nu uita ceea ce nu era al nostru, refuzând instinctiv, poate, de a lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fluture doar se prefăcea că plutește. Îi înghețase desenatorul avântul, dăruindu-i, în schimb, o șmecherie de la imprimare, încât te făcea pe tine, privitor, să crezi că el zboară întruna și să amețești privindu-l. Iar uneori, să cazi rob amăgirii lui. Părea că te lua cu el și te ducea în înaltul spre care tot zorea, pierzându-te, odată cu el, în nesfârșirea amăgirilor tale toate, din care erai urzit, pe care le duceai, dar și în alte neștiute amăgiri pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
privitor, să crezi că el zboară întruna și să amețești privindu-l. Iar uneori, să cazi rob amăgirii lui. Părea că te lua cu el și te ducea în înaltul spre care tot zorea, pierzându-te, odată cu el, în nesfârșirea amăgirilor tale toate, din care erai urzit, pe care le duceai, dar și în alte neștiute amăgiri pe care marele fluture ți le descoperea, iar și iar, în nesfârșitul plutirii împreună... Adeseori Teodora mă simțea oprit în spatele ei. Câteodată nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rob amăgirii lui. Părea că te lua cu el și te ducea în înaltul spre care tot zorea, pierzându-te, odată cu el, în nesfârșirea amăgirilor tale toate, din care erai urzit, pe care le duceai, dar și în alte neștiute amăgiri pe care marele fluture ți le descoperea, iar și iar, în nesfârșitul plutirii împreună... Adeseori Teodora mă simțea oprit în spatele ei. Câteodată nu-mi dădea atenție. Alteori se întorcea spre mine și zâmbea înduioșată. „Mocofanu e acolo. Stă și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
frumoase fete. Erau anii când toate fetele erau mici zâne, fermecătoare și misterioase, cu atât mai frumoase și pline de gingășii cu cât știam că nu le voi mai vedea în curând. Mi-era greu să înțeleg ce înseamnă niciodată. Amăgirea lui niciodată o închideam și în zelul cu care răsuceam cu talpa pantofului creionul, făcându-l să scoată gemetele acelea care, în avântul meu artistic, exprimau tot ceea ce mandolina nu era în stare să sugereze. Poate doar o tobă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-mă toropit de duioșia clipei de față. Nu-mi păsa că asta era viața, că avea ea tainele ei, că se juca cu noi, amestecându-ne în aceeași mocirlă a tristeților, a disperărilor, a prăbușirilor și a deznădejdilor ascunse în amăgirea câte unei împliniri. Nu-mi păsa deloc de clipele care știam că pot fi minunate, luate așa, una câte una, înșirate ca pe o salbă policromă, strălucitoare, de uimiri și bucurii. Când încercai să dăruiești cuiva salba clipelor tale, minunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de muncă, să nu ardă cine știe ce, nu s-a aprins nimic, n-a ars nici măcar tembelismul), la Bibliotecă. I-am dus dorul, constatam apropiindu-mă de ea, ca de o prezență absentă o vreme. Mi-a intrat în sânge, cu amăgirile ei, cu viețile care se oferă spre descifrare, cu micile mizerii ale zilelor de studiu, cu enervări din cauza toanelor uneia sau unuia, oameni de treabă în fond, dispuși la colaborare și care, mai mult decât orice altceva, se fac simțiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
iertării, ale dăruirii și ale contopirii tale firești cu lumina Luminării. Ale coborârii în textul care te naște. Teamă îmi este că nu voi ajunge niciodată acolo, în plinătatea rugii. Rămân, aici, pe peticul meu de speranțe, de iluzii, de amăgiri, cu bucuria doar, tainică și nedeslușită, a înaintării spre mine prin pașii rugilor. Pași împleticiți, pași grei, pași ducând parcă niciunde. Mers firav, dus doar de nuiaua credinței mele pe care, în clipe ca acestea de scris și închipuire, mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să descifreze texte medievale, alții răsfoiesc colecții de vechi gazete, iar alții, ca mine, încrustează pe hârtie gânduri zadarnice, zadarnice.) Trăim, orice s-ar spune, într-o colcăială și materială, și morală. Ascunși după vorbe falnice, ne târâm după mici amăgiri, după crâmpeie de așa-zise idealuri. Din cauza asta și suntem atât de lesne de condus de oricine, oricum și oricând. Nu-i nici o diferență fundamentală între mizeria dintr-un closet public din autogara din M. (să spunem) și „abilitatea“ cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
atmosferă de veșnică mutare, același aer prăfuit, obosit până și el. Cobor, ca de obicei, pe Bulevard, împleticindu-mă între siluete dintr-un timp încremenit parcă în caldarâm, în vitrine, în balcoanele coșcovite, așteptând la intersecții să traverseze dintr-o amăgire în alta, dintr-o himeră în alta. Abia acum, când am prins a scrie astfel de pagini, am început să simt această parte de Bulevard ca pe o prezență a textului meu. Cobor pe Bulevard, rătăcindu-mă într-un text
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
deturnau mare parte din însăși taina vieții mele. Mă fascina pe atunci ideea că aș putea fi un om cu adevărat liber dacă mi-aș cunoaște odgonul de care sunt legat. Mă pregăteam chiar să scriu o carte plecând de la amăgirea odgonului cu care suntem legați în laț: cu cât e mai lung odgonul, cu atât ni se pare că suntem mai liberi. Nu era a mea ideea. Citise Ester cam despre așa ceva în Dostoievski și îi plăcea să-mi curme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]