9,963 matches
-
aici. Un vechi descântec zulus. În secretariat, Mona vorbește la telefon. Helen își pune mâna pe brațul meu și mă împinge înapoi, depărtându-mă cu un pas de biroul ei, și zice: — Ia uită-te! Și stă așa, cu mâinile apăsate pe tâmple și ochii închiși. Ce-ar trebui să se întâmple? întreb. În secretariat, Mona închide telefonul. Ceaslovul deschis pe biroul lui Helen se mișcă. Un colț se ridică, apoi se ridică și colțul opus. Începe să se închidă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pustiu și alb. Pretutindeni răsună ecoul fiecărui pas pe podelele lustruite. Casa este întunecată, fără nici o lumină. Este rece, fără nici o mobilă, fără nici un covor. — Aici, zice Helen. Putem s-o facem aici; n-are cum să ne vadă nimeni. Apasă un întrerupător pe o scară. Tavanul este atât de înalt, că ar putea fi cerul. Lumina unui candelabru suspendat sus de tot, mare cât un balon meteorologic de cristal, lumina preface în oglinzi pereții înalți. Lumina ne proiectează umbrele în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Săteanu acționează luminile, pe rînd, de la albul viu pînă la clar-obscurul în care obiectele din jur par umbre. Trece în spatele barului și pornește magnetofonul, făcînd să răsune, din pereți, o melodie la modă apoi, de pe cealaltă pistă, acordurile unei simfonii. Apasă un buton și întreabă: Maria?, dar nu vine nici un răspuns. Apasă alt buton: Doina? Da, tata vine răspunsul fetei, în interfon. Mama unde-i? În bucătărie. Maria? întreabă Săteanu după ce apasă iarăși un contact. Da se aude vocea Măriei Săteanu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în care obiectele din jur par umbre. Trece în spatele barului și pornește magnetofonul, făcînd să răsune, din pereți, o melodie la modă apoi, de pe cealaltă pistă, acordurile unei simfonii. Apasă un buton și întreabă: Maria?, dar nu vine nici un răspuns. Apasă alt buton: Doina? Da, tata vine răspunsul fetei, în interfon. Mama unde-i? În bucătărie. Maria? întreabă Săteanu după ce apasă iarăși un contact. Da se aude vocea Măriei Săteanu. Sînt jos cu Mihai. Te rog, ceva de gustat și cafele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
la modă apoi, de pe cealaltă pistă, acordurile unei simfonii. Apasă un buton și întreabă: Maria?, dar nu vine nici un răspuns. Apasă alt buton: Doina? Da, tata vine răspunsul fetei, în interfon. Mama unde-i? În bucătărie. Maria? întreabă Săteanu după ce apasă iarăși un contact. Da se aude vocea Măriei Săteanu. Sînt jos cu Mihai. Te rog, ceva de gustat și cafele; mari și tari. Stai unde vrei, spune lui Mihai, în timp ce el se plimbă, lăsînd aprinsă o lumină puternică, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
romul băut, coborît deodată în pulpe și în tendoanele de sub genunchi, în vreme ce mintea, puțin încețoșată, e lovită mereu de același gînd: "Trebuie să divorțez de el!" Oameni încărcați cu bagaje circulă dintr-o parte în alta iar Aura, cu pieptul apăsat în bara de aluminiu, cu nasul lipit de geamul în care se zbate viscolul, simțindu-și agățat de colțul unui geamantan ciorapul stîng, frîntă din cauza oboselii și a romului, simte cum începe să tremure iarăși de furie și nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
binelea, dar prea tîrziu: bărbatul i-a prins deja umerii între palme și o apropie, învăluindu-i gura într-un sărut brutal, chinuitor de lung, transformat apoi încet-încet într-o degustare, căreia femeia, răscolită deja de trupul înfierbîntat care îi apasă burta, simte nevoia să răspundă, încolăcindu-și brațele pe după gîtul tînărului cînd îi simte palmele strecurate cu dibăcie pe sub poalele capotului de mătase... "Doamne!" se cutremură bătrîna, pradă amintirilor. Ce s-a întîmplat? întreabă profesorul întorcînd capul. Poftim?! tresare bătrîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
că Radu se înfige adînc în bețe, să nu fie dat peste cap. La ultima rafală, a căzut în genunchi, cu fața între schiuri, simțind cum pe lîngă urechile lui viscolul înalță zăpada. În spate, rucsacul mare și plin, îi apăsa haina, încălzindu-l. Un bocanc îl strînge puțin, dar speră să ajungă la Sălcii fără dureri, deși își dă seama că se va forma o bătătură mare. Cînd înaintează mai greu, gîfîind, abia reușind să taie valurile de zăpadă, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de Săteanu aseară, pe cînd erau în cramă. De unde să știu?! strînge el din umeri. Cu soțul meu, căruia i s-a plîns c-ai acostat-o în magazin. Dar nu știa cum te cheamă. Cînd o să afle, spune Maria, apăsînd cuvintele "nea Toader" al tău s-ar putea să te sfîșie mai mult decît dacă ar afla că m-ai atins. Hai, zi-mi cine-i tipa. Nu știu. Cum arată? Nu-mi amintesc. De ce mă superi? Vreau, pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
că ăla nu văzuse "David"-ul lui Michelangelo. Ți-o spun sigur, c-am tot analizat-o pe Maria Săteanu. Poate că banii sînt pentru fiică-sa încearcă un început de rîs profesorul, prinzînd colțul plicului. Pentru Doina?! întreabă Lazăr, apăsînd mai cu putere palma pe plic, să nu-i poată fi luat. Te pomenești că... Deh, păcatele tinereții... Pardon! Bătrîneții, că nu mai avem douăzeci de ani. Ba ale tinereții îl corectează profesorul. Aa, ia stai... face Lazăr un gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
organizatorul. Irina Pop a căzut pe gheață și are o entorsă la stîngul. E bine rîde Lazăr -, altfel, aducînd afișele în ultima zi, m-aș fi simțit ca un personaj dintr-o piesă de teatru proastă, în care eroul principal apasă pe un buton cu o clipă înainte de dezastru. Da, dar toți sînt adunați, discută, vor două-trei replici, ceva cu haz, să facă rolul Irinei de fată șchioapă. Vlădeanu nu-i la uzină c-a fost de noapte, tu ești singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
stînga se repede spre ea lama unui plug, ca un val argintiu, către care ea se rotește brusc, să-l întîmpine cu fața, ca vara, valurile, la intrarea în mare... Lovitura se produce la mijloc, acolo unde, în adolescență, se apăsa de marginea băncii cînd răspundea la orele profesorului acela tînăr și frumos... Vede o clipă cum pămîntul se rotește, aclamat de țipetele mulțimii de pe trotuar, apoi se simte căzînd pe ceva moale, afundîndu-se, privind nedumerită la malurile troianului care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să fiu direct): era o cățea. O femeie cu un trup de bărbat sedentar între două vârste. Țâțe ca două farfurii albe - ca plăcintele de pe masa din bucătărie - terminate cu sfârcuri ce păreau a se scufunda în piele dacă le apăsai. Coapse și gambe strâmbe, de travestit. Se așeză din nou și își desfăcu genunchii, punându-mi în față miezul problemei. Era o bijuterie uriașă, maronie, așezată pe o perniță de pluș catifelat. Contorsionată și plină de vene, ca trunchiul retezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
această variantă, se mai gândea și la posibilitatea să se fi atins de vreun radiator extrem de încins; totuși, își dădea seama că e incapabil să găsească o explicație logică pentru ceea ce se întâmplase cu piciorul lui. În momentul în care apăsase ambreiajul, simțise că epicentrul leziunii e undeva în interiorul piciorului. Punctul acela ciudat se afla cam cu opt inchi mai sus de scobitura din spatele genunchiului său și pulsa straniu. Luând piciorul de pe ambreiaj, simți încă o dată că arsura se inflamează. Vechiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
jur. Mintea lui incisivă trecea de la penetrarea contorsionată din noaptea precedentă la calculele privind prezentul. Făcea asta în ritmul muzicii de jazz care răzbătea din cele opt boxe negre și romboidale, amplasate în mașină. Semaforul își schimbă culoarea și Alan apăsă pedala de accelerație cu bucuria nebună pe care ți-o dă numai reacția promptă a unui motor puternic. Continuă să se strecoare prin trafic, schimbând benzile, accelerând, frânând, alunecând ca într-un dans fără partener prin defileul de la Marylebone Road
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
reușise să se descurce destul de bine ca jurnalist independent, așa că putea să facă din nou chestia asta. Și atunci de ce avea ochii înlăcrimați? De unde tensiunea asta care-l copleșea? I se părea că are gleznele pline cu apă; dacă își apăsa carnea, aceasta se făcea albă, înconjurată de un cearcăn roz. De fiecare dată când le privise, buzele vaginului erau despărțite, ca o analogie a stării lui de spirit. Bull nu-și putea lua gândul de la intrări și căi de acces
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
John“, numai că nu le dădea nici o atenție. Acesta era momentul său. Își dădea seama din felul în care adversarii lui se mișcau cu încetinitorul și în reluare. Avea impresia că fug de el și, ridicându-se de la pământ, își apăsa plin de recunoștință palma pe fețele lor tumefiate, care se vindecau la atingerea Regelui. Erau clipe binecuvântate, când totul părea posibil. Apoi, când trecuse efectiv de linia de fund, Bull își dăduse seama că trebuia să ia o decizie. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
valoare, a fi viu face cât un jeep și două-trei vile. Accidente, catastrofe, cutremure, războaie - slavă Domnului, se poate și mai rău! Asta cât durează emisiunea, căci posesorul unei rable de Ford, luată din Occident la mâna a treia, va apăsa a doua zi pe pedala de accelerație cu și mai mare inconștiență. Apoi, există o fascinație bazală în om de a-l vedea pe altul murind. E o atracție similară cu cea pentru sex. Pornografie și moarte, basic instincts, Iisus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
te găsească la Judecata din urmă. Ziceri pe cruce își pune numai cel căruia îi e teamă nu doar de a muri, ci și de a nu fi existat... Cimitirul Vesel nu mi s-a părut deloc vesel; dimpotrivă, e apăsat de tristețe. Dar nu de tristețea morții, ci de tristețea kitschului. Și totuși, vin la Săpânța artiști, scriitori, critici, șefi de stat ca să se entuziasmeze intelectual în fața filosofiei și artei populare din Cimitirul Vesel. De vreo sută și ceva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
și să-i maseze spatele, fuge la cutia albă cu cruce roșie pe capac, vine înapoi cu o sticluță nedestupată de rivanol și c-o pungă cu vată, toarnă lichid până când mânuța roz și manșeta albastră a cămășii devin galbene, apasă cu un tampon uriaș și bandajează, în tot timpul ăsta o atinge, o mângâie, îi șoptește la ureche niște chestii pe care nimeni nu le-aude, o ajută să se scoale, o sprijină, aproape c-o duce el pe sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
unduitoare, nici sirene, nici comori risipite pe nisip, fundul e mâlos și vrea să-mi înghită picioarele, apa e ca noroiul sau ca pământul galben și e peste tot, în stânga, în dreapta, deasupra, o apă care mă strânge, mă ține, îmi apasă obrajii umflați, îmi înmoaie brațele, îmi împinge în jos capul care se zbate să ajungă sus. Și mă sufoc și cred că țip, dar nu țip, pentru că am gura închisă sau am avut-o închisă mai demult, când încă dădeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pus plonjoanele, reflexele, degajările, plasamentul, detenta, genunchii juliți și coatele vinete în slujba dușmanului. A fost groaznic. Sufletul meu se perpelea ca pe jar și, vă jur, la culcare parcă mirosea în cameră a inimă de câine roșu arsă. Mă apăsa ceva pe piept, nu era pătura, nu era nici Fifi, pisica, dar atârna greu, cam oprea respirația, trebuie să fi fost privirile mustrătoare ale băieților ațintite asupra mea prin întuneric, de pe perete, din afișul în care stăteau aliniați frumos pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
întotdeauna de-ajuns, n-am avut nevoie de tați d-ăia, cum aveau alții, care să vină cu tancurile pe aleea Băiuț și să distrugă într-o clipă totul, tați care aveau în apartamentele lor butoane pe care, dacă le apăsau, dispăreau și Europa, și tot cerul și luna și soarele și Asia, tați care erau prieteni cu Ceaușescu și care jucau table, tați care veneau cu toată miliția și armata și rachetele din lume, care le aduceau copiilor lor canguri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
era la noi În cartier. Așa că, atunci cînd se rostogolea greoi pe trepte, era În general destul de cherchelită, ceea ce explică probabil cum de putea ațipi În toiul acelei viermuieli agresive și al scîncetelor. Așa era mama, adormea ca și cum ai fi apăsat pe Întrerupător și imediat Începea să sforăie. Multă lume are părinți sugative, nu-i nimic deosebit În asta, Însă acum, cînd dau filmul Înapoi, Îmi dau seama că pentru mine a fost un mare noroc și că probabil mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
mă plictisea, chiar și moartea mă plictisea. Singurul lucru care nu mă plictisea era pianul meu și, pe măsură ce treceau săptămînile și la librărie erau tot mai puțini clienți și atmosfera era tot mai apăsătoare, Îmi petreceam tot mai mult timp apăsînd clapele ivorii și cîntîndu-mi. Uneori uitam să mănînc, sau nu uitam, dar consideram că e prea dificil să cobor și să bîntui pe străzile pline de fum, pentru a ajunge la Rialto. Dacă-mi treceam lăbuțele peste trup, simțeam cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]