KorAP: Find »[drukola/base=apleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...40 41 42 ...443 >

11,066 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

tot ce putuse, că fusese credincios. Rămăsese fără respirație și nu le putu răspunde, tras În jos de o gravitație ce-i provoca dureri imense. Voia să le spună că fusese condamnat tocmai de credința lui, că trebuie să te apleci când Într-o parte, când În cealaltă, ca să-ți păstrezi echilibrul, dar se văzu nevoit să asculte tot drumul ipocritele lor consolări, căzând și iar căzând, potopit de dureri. Era imposibil de spus din magazie cât de noapte era. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ochii până când mașina nu ajunse iarăși cu patru roți pe sol. Părăsiseră șoseaua principală și mașina se hurduca pe făgașele unui drum de țară, Împroșcând cu lumina ei dură copacii Înmuguriți și transformându-i În siluete de carton. Myatt se aplecă de pe locul lui de lângă șofer și explică: — Evită Subotica și trece peste linii la un pasaj pentru vite. Trebuie să vă țineți bine. Copacii dispărură și mașina se năpusti brusc, mugind, În josul dealului, printre câmpurile goale, acoperite de zăpadă. Noroiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
singurul cuvânt pe care Îl știa În germană: — Engländer? Myatt dădu din cap, iar omul aruncă pașaportul Înapoi pe banchetă și deveni preocupat de hârtiile șoferului, care se deschideau Într-un pliant lung, asemenea cărților pentru copii. Josef Grünlich se aplecă prevăzător În față și luă pașaportul lui Myatt de pe bancheta din față. Când lanterna roșie Îi lumină fața, rânji și flutură pașaportul. Soldatul Îl chemă pe prietenul lui și Îl cercetară În lumina scăzută, vorbind unul cu celălalt În șoaptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
dimineață: Nu. Mă tem că nu. Aveți să-i lăsați vreun mesaj? — Dar trenul a sosit, nu? — Nu. Are trei ore Întârziere. Cred că s-a defectat locomotiva undeva lângă Belgrad. — Spuneți-i că domnul Joyce... — Și acum, spuse recepționerul, aplecându-se confidențial peste pupitru spre două fete americance În transă, care-l priveau cu buzele Întredeschise pe sub niște sprâncene frumos pensate, ce pot eu să recomand unor doamne ca dumneavoastră pentru după-amiaza aceasta? Ar trebui să vă luați un ghid

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Kalebgian care Îi ieși În Întâmpinare. Se bucură că Janet putea vedea cum era recunoscut În hotelurile cele mai Îndepărtate de casă. — Ce mai faceți, domnule Carleton Myatt? Ne bucurăm teribil să vă revedem. Domnul Kalebgian Începu să strângă mâini, aplecându-se din șolduri, cu dinții lui incredibil de albi strălucind de o Încântare neprefăcută. — Bucuros să te văd, Kalebgian. Managerul e plecat, ca de obicei? Aceștia sunt prietenii mei - domnișoara Pardoe și domnul Savory. Întregul hotel e pe umerii lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
rostogolindu-se peste cap. Omul se ridică În picioare, Își scoase pălăria și spuse ceva În turcă, făcând pe toată lumea să râdă. — Ce-a spus? — N-am putut auzi, spuse Myatt. Bărbatul Își aruncă pălăria În aer, o prinse, se aplecă În față până ce ajunse cu fața lipită de picioare și rosti un singur cuvânt. Toți domnii turci râseră iar, și chiar fețele de cocă zâmbiră. — Ce-a spus? — Trebuie să fi fost În dialect. N-am putut Înțelege. — Aș prefera

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
pâlc de fete În șorturi. Purtau caschete de feroviar și aveau niște fluiere atârnate de gât, dar la publicul turcesc, care nu era obișnuit cu feroviari Îmbrăcați În șorturi, semnificația se pierdea. Cred că sunt englezoaice, spuse Myatt și se aplecă brusc Înainte. — O știi pe vreuna din ele? — Am crezut... am sperat... Dar nu era sigur că, la apariția „Fetițelor lui Dunn“ nu simțise de fapt teamă. Coral nu-i spusese că ar fi urmat să danseze la Petits Champs

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
În boscheți se reflectară colierul ei și chiar la capătul grădinii, peste umărul tinerei, Myatt Îl văzu pe domnul Stein croindu-și drum printre mese, cu pipa În mână. Era un atac concertat. Știa că nu trebuia decât să se aplece peste masă și să-i ceară să se mărite cu el și va rezolva deja mult mai mult decât viitorul său casnic - va cumpăra afacerea lui Stein la suma avansată de Stein, iar domnul Stein va avea o nepoată În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

mai bine. Uite-acolo, cu Sophia D’Arlan, i-am răspuns, arătând către șemineu, unde Sophia Încă discuta cu Hunter, având pe față o mină serioasă. Se pare că sunt vechi prieteni. Lauren făcu o piruetă măiastră și apoi se aplecă și-și atinse vârful patinelor. Din poziția aceea, spuse: —Sophia spune asta despre soții tuturor. —Hunter o ajută la un proiect la care lucrează, am precizat. —Crede-mă, Sophia nu are nevoie de ajutorul nimănui. Are mai multe relații decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
da pe ei oricât. I-a pierdut la licitație și este dărâmat. Aș putea să te bag și pe tine În afacere. —Domnișoară Blount, răspunsul este nu. Și acum, dacă-mi permiteți... —Pot să Încerc asta? Îl Întrerupse Lauren. Era aplecată deasupra unei casete din sticlă și arăta cu degetul spre o brățară deosebită, În formă de șarpe, bătută cu turcoaze și diamante. Robert oftă. —Desigur, domnișoară Blount, replică el, descuind caseta și scoțând delicat obiectul. Lauren Își puse brățara și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
a-l pupa. —Oaaaaaaaa! Oaaaaa! urlă Baba. —Baba, e doar Marci... Baba Începu să zbiere ca din gură de șarpe și să se agite Încoace și Încolo. Pe neașteptate, s-a Întors către Marci, moment În care ea s-a aplecat mai aproape de el. Copilul vomită pe loc. Voma se Împrăștie pe toată bluza de mătase a lui Marci. —Iiiii... Puah! făcu Marci, dându-se Înapoi. Ce are copilul ăsta? Rujul tău, spuse Valerie, Întorcându-i spatele brusc lui Marci. Bebelușii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
dăduse Lauren. —Păi... nu e... nimic, am spus, În cele din urmă. Într-una din zilele trecute, când Jim a adus Înapoi costumele tale, mi-a dat un teanc de chitanțe. —Ce vrei să spui? rosti Hunter Întrebător. M-am aplecat peste marginea patului și am deschis sertarul de la noptieră. Acolo era punguța Ziploc. Am scos-o, am deschis-o și am pescuit din ea chitanța de la Hotel Blakes. — Te rog să-mi explici asta, am spus, ținând spre el chitanța

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Într-o scenă foarte intimă. — Da? spuse Lauren, rupând vraja. — Hai să spun doar că... ar fi un cadou de logodnă. După asta, se Întoarse și se Îndepărtă cu pași vioi. Lauren părea la fel de dezumflată ca un sufleu rece. Se aplecă spre mine și spuse: —E logodit. Bineînțeles că este! de ce nu ar fi? Este bărbatul perfect. Ea probabil că este următoarea Natalia Vodianova sau ceva de genul ăsta. Sau poate că este vreo balerină extraordinară de numai optsprezece ani de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
mărita cu un bărbat bogat, remarcă Hunter. — Nimeni nu suferă mai mult decât o femeie bogată alături de un bărbat care nu este... —Sylvie! Hunter! se auzi o voce venind de deasupra noastră. Ne-am uitat cu toții În sus: Marci era aplecată peste balconul de la galeria de la etaj și făcea nebunește cu mâna. Arăta nemaipomenit de bine, deși total nepotrivit cu ocazia, În rochia ei de cocktail Lela Rose din catifea portocalie, care avea un imens pliseu din mătase la gât. — Ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Nu ne lua nimeni În seamă. Ce o să mă fac... În acel moment, spuneți-i coincidență sau doar schiat - Sophia În persoană Își făcu apariția În celălalt capăt al terasei. Era Îmbrăcată cu un costum de schi crem. Când se aplecă să-și mai slăbească legăturile la ghete, am observat o stea roșie pe spatele pantalonilor. Avea un costum la fel ca al lui Marci. Își scoase jacheta și și-o legă În jurul taliei. Avea un tricou roz pe dedesubt, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
din piele din spatele sălii. De-o parte o aveam pe Tinsley, de cealaltă parte era Marci, iar puțin mai Încolo stătea Phoebe. —Anxietate? Întrebă Tinsley, suficient de tare Încât să audă toată lumea. Am aprobat dând din cap. Atunci, Phoebe se aplecă peste Marci și zise: —Eu iau Întotdeauna Xanax pentru așa ceva. Ar trebui să Încerci și tu să iei, mă sfătui ea. —De fapt, Atavan este un medicament și mai bun Împotriva anxietății, afirmă Marci. Uită-te la mine. Treburile stau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Ea păși fără zgomot pe culoarul dintre strane, cu rochia legănându-i-se romantic În urmă. Cred că toți cei prezenți s-au uitat la ea. Aceasta nu este nunta ei, spuse Lauren dezaprobator. Foarte deplasat! oftă exasperată și Își aplecă din nou capul În rugăciune. Eu, pe de altă parte, nu mă puteam abține să nu privesc cum Sophia a mers cu tupeu la o strană chiar În față. Toată lumea trebuia să se Înghesuie ca să-i permită să stea jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Îl văzuseși pe Hunter În weekendul acela când nu am putut să dau de el, iar tu mi-ai spus că nu. Milton se ridică de pe sofa Într-un foșnet de haine roșii. Se așeză În capul oaselor și se aplecă deasupra mea, cu un aer conspirativ. Apoi Îmi zise, cu vocea scăzută pe care o folosea când răspândea cele mai importante bârfe: Nici nu ar trebui să Îți spun ție toate astea, dar atunci am promis toți să păstrăm secretul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
am comandat ceva atât de extraordinar, că n-o să-ți vină să crezi. M-am topit mai repede decât o Înghețată Într-o zi fierbinte de 4 Iulie. Brusc, am simțit un amestec plăcut de râs și plâns. Hunter se aplecă peste masă și mă sărută Îndelung. Apoi se ridică și veni lângă mine pe banchetă, cu un braț pus În jurul gâtului meu. Cu cealaltă mână Îmi ștergea lacrimile cu batista. Era divin, exact așa cum ar fi trebuit să fie. Unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-se că vorbește serios, În ceea ce o privea. Mergem În partea din față a bărcii să ne uităm după delfini? Spunând asta, Lauren sări din hamac, iar eu am urmat-o. Am luat-o agale spre catarg, unde ne-am aplecat peste marginea vasului, cercetând, În tăcere, adâncimile albastre. Deodată, Lauren arătă spre o umbră gri, care se mișca prin apă, În stânga ei. — Uite, șopti. Este o țestoasă. Iubesc țestoasele. Sunt atât de urâte și de drăgălașe. Crezi că stric costumul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

la abisul spațiului cosmic, la frigul și la liniștea inimaginabile în care stau și așteaptă soția și copilul tău. Nu raiul, ci tăcerea ar fi răsplata mult așteptată. Sădești cu o pensetă flori în jurul fundației. Spinarea și gâtul ți se apleacă peste masă. Strângi fesele și-ți îndoi coloana, care se arcuiește spre o migrenă de la baza craniului. Lipești minusculul covoraș cu „Bine ați venit“ în fața ușii de la intrare. Agăți înăuntru lămpile minuscule. Lipești cutia poștală lângă ușa de la intrare. Lipești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
că dă din cap cum că nu. Sincer, mă întreb ce anume a făcut-o să spună că sunt „între două vârste“. La drept vorbind, îi zic, nu caut să cumpăr o casă. Acoperind telefonul cu două unghii roz, se apleacă spre mine și-mi șoptește: — Doar un minut mai durează. Adevărul e, îi zic, că i-am găsit numele într-o bază de date de la procuratură. Adevărul e că am scotocit prin arhivele medico-legale după toate cazurile de moarte în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
mai plângă. Acesta este Fratele cel Mare, care cântă, dansează și te îndoapă, pentru ca mintea să nu-ți flămânzească niciodată într-atât încât să-nceapă să gândească. Mona Sabbat își așază coatele pe birou și-și ține sendvișul în mâini, aplecându-se spre radio. Sună telefonul și răspunde, zicând: — Agenția imobiliară Helen Boyle. Întotdeauna casa potrivită... Îmi pare rău, Stridie, zice, ascult emisiunea cu doamna doctor Sara. Ne vedem la ritual, zice. Femeia de la radio o face jigodie pe curva care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
roz al unghiei ei. Cartea de vizită are chenar aurit. Își îngroapă telefonul în părul roz, adânc. Zice în telefon: — Da, sunt pe undeva prin minunatul tău magazin și mă tem că nu o să reușesc să găsesc ieșirea singură. Se apleacă spre eticheta unui șifonier de două ori mai înalt decât ea. Zice în telefon: — Sunt lângă... - și citește - un șifonier neoclasic în stil Adam, cu cartușe în arabescuri din bronz aurit. Se uită la mine și își dă ochii peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
eu zic că așa mă gândeam și eu. Zice în telefon: — Acuma trebuie s-o iau la stânga sau la dreapta de la șifonierul Hepplewhite din trandafir sculptat cu motive vegetale și capitonată cu mătase patinată? Acoperă telefonul cu mâna și se apleacă spre mine, zicându-mi: N-o cunoașteți pe Mona, zice. Părerea mea e că la petrecerile ei de vrăjitoare nu o să vezi altceva decât niște hipioți care dansează în pielea goală în jurul unui pietroi plat. Privit de aproape, părul ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]