1,017 matches
-
Hasirim". Comentariile sale ale Bibliei constituie opera unui filosof profund. Era extrem de abil în analizarea unui text de unde extrăgea învățăminte etice și religioase. A fost unul dintre reprezentanții peripatetismului, dezvoltat în strânsă legătură cu aristotelismul arab, adică pe baza operei aristotelice comentată de Averroes și de înaintașii acestuia. Studiul matematicii a constituit pentru Gersonides obiectul unor lucrări importante. Astfel, a creat o trigonometrie, în care arată că în orice triunghi laturile sunt proproționale cu sinusurile unghiurilor opuse, descoperind din nou teorema
Gersonide () [Corola-website/Science/326515_a_327844]
-
este o teorie științifică depășită care afirma că unele organisme vii iau naștere din materie moartă. În general se considera că mucegaiul sau viermii apar din materie neînsuflețită. a fost un concept aristotelic și în prezent originea vieții din punct de vedere științific este explicată prin abiogeneză. Teoria generației spontane a fost pusă la îndoială de oamenii de știință care au efectuat experimente în secolul al XVII-lea, cum ar fi naturalistul italian
Teoria generației spontane () [Corola-website/Science/330744_a_332073]
-
în lucrarea "Înțeleptul Singuratic". București: Editura Humanitas. În ceea ce privește titlul operei lui Ibn Bajja, traducătoarea consideră următoarele: "Devine "limpede că titlul lui Avempace - Metoda Singuraticului - nu ascunde un tratat mistic, un îndreptar pentru asceți, ci o transpunere a ideilor platonice și" "aristotelice despre suflet și activitățile sale, despre țelurile faptelor" "omenești, despre modul de a ajunge la fericirea supremă". " Scriitori de limbă arabă
Ibn Bajja () [Corola-website/Science/330885_a_332214]
-
ajutat la formarea unei imagini mai clare a filosofiei grecești, și în particular a lui Aristotel, mai bine decât versiunile arabe pe care occidentalii s-au bazat în prealabil, care au denaturat sau ascuns relația dintre sistemele filosofice platonic și aristotelic. Lucrarea lui William de Moerbeke a stat la baza comentariilor de mare importanță care au urmat. Universitățile dezvoltate în marile orașe ale Europei în această perioadă și ordinele clericale rivale din cadrul Bisericii au început să lupte pentru controlul politic și
Filosofie medievală () [Corola-website/Science/335003_a_336332]
-
credința religioasă. Alți scriitori franciscani importanți au fost Duns Scotus, Peter Auriol și William Ockham. În contrast, ordinul dominican, fondat de Sf. Dominic în 1215, a pus mai mult accent pe folosirea rațiunii și a folosit pe larg noile surse aristotelice venite din est și din Spania maură. Marii reprezentanți ai gândirii dominicane din acea perioadă au fost Albertus Magnus și (în special) Toma de Aquino, care a făcut o sinteză abilă între raționalismul grec și doctrina creștină, ce a ajuns
Filosofie medievală () [Corola-website/Science/335003_a_336332]
-
din Renaștere și perioada modernă timpurie. Marele istoric al logicii, I. M. Bochenski, a văzut în Evul Mediu una dintre cele trei mari perioade ale istoriei logicii. Din timpul lui Abelard până la mijlocul secolului 14, scriitorii scolastici au dezvoltat logica aristotelică la un nivel remarcabil. În perioada mai timpurie, scriitori precum Pierre Abelard au scris comentarii la lucrări de logică veche (operele lui Aristotel: "Categoriile", "Despre interpretare"; "Introducere" de Porfirie). Mai târziu, au apărut noi departamente de cercetare logică și au
Filosofie medievală () [Corola-website/Science/335003_a_336332]
-
problematica raporturilor dintre dogma revelată și demersul rațional rezultat în urma asimilării în cultura arabă a tradiției științifice și filosofice de origine greacă. Un amplu proces de traduceri susținut în perioada califatului abbasid (750-1258) a contribuit la răspândirea neoplatonismului și gândirii aristotelice, ulterior adaptate conform modelului de înțelegere oferit de religia musulmană. Astfel, organizarea sistemului filosofic pornește de la încercarea de a exprima un adevăr demonstrabil cu privire la conținutul revelației coranice, încercare asimilată deseori gândirii teologice. În timp ce "falsafa" a fost stimulată de raționalismul grecesc
Curente ale gândirii filosofice arabo-islamice () [Corola-website/Science/335401_a_336730]
-
modelului de înțelegere oferit de religia musulmană. Astfel, organizarea sistemului filosofic pornește de la încercarea de a exprima un adevăr demonstrabil cu privire la conținutul revelației coranice, încercare asimilată deseori gândirii teologice. În timp ce "falsafa" a fost stimulată de raționalismul grecesc - pornind de la logica aristotelică și metafizică - s-au dezvoltat deopotrivă direcții de gândire divergente. Principiul rațional invocat de filosofi precum Al-Kindi (n.801-m.873), Al-Farabi (n.870-m.950) si Ibn Sina (n.980-m1037), s-a confruntat cu nevoia cultivării experiențelor spirituale, astfel
Curente ale gândirii filosofice arabo-islamice () [Corola-website/Science/335401_a_336730]
-
nemijlocită, la percepția intuitivă, a fost inspirat de către călugarii asceți creștini sau de către iraniei și indieni . Cu toate acestea, speculația sufită avea să fie influențată de tradiția științifică și filosofia greacă: învățați sufi precum Frații Purității au asimilat atât scrierile aristotelice, precum si cele ale neoplatonicilor și neopitagoreismul, elaborând astfel o serie de Epistole în vederea încercării de a edifica conținutul credinței musulmane. Preocuparea pentru misticism a fost considerată o dovadă a faptului că filosofia islamică se impune printr-o perspectivă mai degrabă
Curente ale gândirii filosofice arabo-islamice () [Corola-website/Science/335401_a_336730]
-
parte, dincolo de a se situa în contradicție, filosofia și teologia islamică par a se reuni într-un ansamblu cu mult mai cuprinzător: ""S-a spus adesea că nici filosofia, nici teologia islamică nu pot fi înțelese fără a descifra substratul aristotelic/neoplatonic, de fapt un complex de idei în care se amestecau trăsături aristotelice, platonice, plotiniene, stoice, epicureice, pitagoreice, hermetice, zoroastriene, maniheene, rămășițe ale vechilor religii semite, revelații iudeo-creștine etc."" (Tartler, 2014: 195) Încercarea de a reconcilia principiile filosofice cu cele
Curente ale gândirii filosofice arabo-islamice () [Corola-website/Science/335401_a_336730]
-
se reuni într-un ansamblu cu mult mai cuprinzător: ""S-a spus adesea că nici filosofia, nici teologia islamică nu pot fi înțelese fără a descifra substratul aristotelic/neoplatonic, de fapt un complex de idei în care se amestecau trăsături aristotelice, platonice, plotiniene, stoice, epicureice, pitagoreice, hermetice, zoroastriene, maniheene, rămășițe ale vechilor religii semite, revelații iudeo-creștine etc."" (Tartler, 2014: 195) Încercarea de a reconcilia principiile filosofice cu cele religioase s-a lovit însă de contradicții și controverse alimentate de reticența implicită
Curente ale gândirii filosofice arabo-islamice () [Corola-website/Science/335401_a_336730]
-
reunească o serie de elemente aparținând celor două categorii. Acest curent a fost inițiat de Sohrawardi (n.1155-m.199) și asimilat cu precădere de către gânditorii persani, manifestându-și influența în cultura persană până în prezent. Adepții teosofiei critică aspectele logicii aristotelice, atrăgând atenția asupra limitărilor lor. Ei susțin că adevărata cunoaștere este condiționată de reflecție. Prin reflecție se poate extrage esența obiectului percepției în același fel în care lumina dezvăluie natura lucrurilor asupra cărora se revarsă, astfel că în absența luminii
Curente ale gândirii filosofice arabo-islamice () [Corola-website/Science/335401_a_336730]
-
știința naturii: „Planul meu n-a fost să explic pasiunile ca orator, nici chiar ca teoretician al moralei, ci doar ca naturalist "(physicien)"” ("Scrisoarea către editorul său" din 14 august 1648). Prin aceasta, Descartes nu se diferențiază doar în raport cu tradiția aristotelică, pentru care mișcările corpului își au originea în suflet, dar și cu tradițiile stoică și creștină, pentru care pasiunile sunt boli ale sufletului, care trebuie tratate ca atare. Descartes poate astfel afirma că pasiunile „sunt toate bune prin natura lor
Pasiunile sufletului () [Corola-website/Science/331678_a_333007]
-
sau asociat cu ceva”. O categorie este un atribut, o proprietate, calitate sau caracteristică care poate fi predicată despre un obiect. „[...] Remarc privitor la categorii[...] utilitatea lor logică în calitate de predicate pentru obiecte”. Kant le numește apredicate ontologice”. În filozofia aristotelică era un termen tehnic folosit cu referire la zece clase care împreună „ar acoperi” toate modurile de a fi. Un predicat din una dintre categorii ar putea, în anumite condiții și din pricina apartenenței sale categoriale, să fie socotit inaplicabil unui
Categorie (Kant) () [Corola-website/Science/332744_a_334073]
-
o perioadă în Iran, mai târziu stabilindu-se la Bagdad, acesta fiind centrul științei și a artei. Aici și-a finalizat studiile superioare, învățând și limbile persană, arabă și greaca veche. După studierea filosofiei și-a dezvoltat viziunile în conformitate cu filosofia aristotelică. Și-a întemeiat o școală, unde a început să scrie lucrări mature. Și-a prezentat opiniile în domeniul psihologiei, metafizicii, unității, rațiunii, etc. A intrat în filosofie pe drumul rațiunii, poposind apoi asupra metafizicii. După ce a observat că filosofia și
Oameni de știință musulmani () [Corola-website/Science/333602_a_334931]
-
al Academiei a fost Grigore al III-lea Ghica (1776), care a modernizat-o pentru a concura cu universitățile europene. Studiile erau realizate în limba greacă și pentru cea mai mare parte a secolului al XVIII-lea au fost practic aristotelice. Începând din anii 1760 o serie de directori luminați au introdus în Academie studiul matematicii, al științelor naturale și al filozofiei moderne, traducând și adaptând manuale europene. În 1814 Gheorghe Asachi a predat pentru prima dată în limba română un
Academia Domnească din Iași () [Corola-website/Science/334861_a_336190]
-
oscilatorii și ale traiectoriei proiectilelor. Publică în 1632 ‘’Dialog despre cele două mari sisteme ale lumii’’, lucrare în care se confruntă un adept al lui Aristotel și doi copernicieni, și care se încheie prin punerea în dificultate al adeptului sistemului aristotelic. ”E pur si muove” Lucrarea atrage rapid atenția Inchiziției romane, iar Galileo este acuzat că a contrazis învățătura biblică prin teoria potrivit căreia Soarele ocupă poziția centrală și nu Pământul. Ideea că Pământul nu stă nemiscat în centrul Universului era
Galileo Galilei. Controverse, descoperiri și moștenirea lăsată by Tudor Curtifan () [Corola-website/Journalistic/104658_a_105950]