KorAP: Find »[drukola/base=armură & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...40 41 42 ...63 >

1,564 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572

Nu avea acoperiș, iar panourile laterale erau joase. Învățase să-și agite sabia lungă din lectică, În timpul bătăliei, când se lupta cu inamicul. În seara aceea, Însă, venise ca emisar de pace. Peste roba de culoare galben-deschisă, Kanbei purta o armură cusută cu fir verde pal și o manta albă cu broderie argintie. Noroc că era scund, cam de un metru și jumătate, și mai ușor decât media, astfel că oamenii care-l purtau nu făceau eforturi și nici el nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
și făceau zarvă pentru ceva ce părea să-i amuze. — Sakichi! Shojumaru! Acum ce v-a mai apucat de faceți gălăgie? Întrebă Hideyoshi, aproape invidios pe veselia lor. Nimic, răspunse Shojumaru, care devenise, recent, paj, și se Îmbrăcă repede, aranjându-și armura. — Stăpâne, interveni Ishida Sakichi, Shojumaru se jenează să vă spună, fiindcă e dezgustător. Dar eu am să vorbesc, pentru că dacă nu vă spunem, s-ar putea să deveniți bănuitor. — În regulă. Care e lucrul acela dezgustător? — Ne căutam unii pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
și voi veghea, cu strășnicie, să fie crescut sub ochii mei. După ce se va maturiza, numele familiei Goto nu se va stinge. — Atunci, pot muri mâine dimineață fără nici un regret. Goto Îngenunche și-și strânse fiul la pieptul Îmbrăcat În armură. — Ascultă ce-ți spune tatăl tău acum. Ai deja șapte ani. Un copil de samurai nu plânge niciodată. Până la ceremonia ta de maturitate mai e mult și te afli la o vârstă când ai dori să ai parte de iubirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
dezgolite n-avea să dureze mai mult de un moment. — Acesta e sfârșitul! — Senior Katsuyori! Senior Taro! Am să v-o iau Înainte! Strigând Încoace și-ncolo de la unul la altul, ultimii oameni ai clanului Takeda erau doborâți, pe rând. Armura lui Katsuyori se Înroșise toată. — Taro! Își chemă el fiul, dar avea vederea Încețoșată de propriu-i sânge. Toți cei din jur păreau dușmani. — Stăpâne! Încă mai sunt aici! Sozo e lângă dumneavoastră! — Sozo, repede... voi comite seppuku. Rezemându-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
trecu În revistă trupele care, laolaltă, arătau ca un zid de fier. Fiecare soldat ridica ochii la trecerea lui Mitsuhide, ostașii de toate gradele simțindu-se mândri de a lupta sub comanda unui atât de mare general. Mitsuhide purta o armură neagră cu fir verde deschis, pe sub o mantie de brocart alb cu argintiu. Sabia sa lungă și șaua erau lucrate cu nespusă măiestrie. În ziua aceea, părea mult mai tânăr ca de obicei, dar acest lucru nu i se Întâmpla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
mantie de brocart alb cu argintiu. Sabia sa lungă și șaua erau lucrate cu nespusă măiestrie. În ziua aceea, părea mult mai tânăr ca de obicei, dar acest lucru nu i se Întâmpla numai lui Mitsuhide. Când un om Îmbrăca armura, Își pierdea vârsta. Chiar și lângă un războinic de șaisprezece ani pornit la prima lui campanie, un bătrân nu-și arăta și nici nu-și simțea vârsta. În acea zi, rugile lui Mitsuhide fuseseră mai stăruitoare decât ale oricărui alt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
ar să fie! Sări afară din conac, aproape fără altceva decât hainele de pe el. De cum văzu mulțimile compacte de oameni În armuri, călări, Înarmați până-n dinți cu săbii și lănci, În ceața Întunecoasă dinaintea zorilor, revenise grăbit În casă, Îmbrăcase armura și pusese mâna pe sabie. Cu o trupă de numai treizeci-patruzeci de oameni, se grăbi să lupte alături de Nobunaga. Diversele unități ale clanului Akechi blocaseră toate străzile care duceau la Templul Honno. Ciocnirea cu compania lui Nagato Începu Într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
lui Hideyoshi. După ce-l felicită la Întoarcere, Îl informă că sosiseră doi mesageri, dintre care unul de la Nagahama, cu știri urgente. Mă ocup de el după ce fac o baie. Vreau cât mai multă apă caldă. Ploaia mi-a pătruns prin armură, până la haine. Hideyoshi se cufundă până la umeri În apa fierbinte. Soarele de dimineață era Încadrat În fereastra Înaltă a băii; Îi scălda fața strecurându-se prin grilajul ferestrei, suspendat În aburi. Cum stătea așezat acolo, pielea obrajilor părea să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
ales În ziua aceea, părea să sufere de pe urma căldurii intense și a urcușului. După ce-și instală taburetul de campanie la umbra copacilor, puse să se Întindă o pânză de la un copac la altul și, la adăpostul ei, Își scoase armura. Apoi, se Întoarse cu spatele spre fiul său adoptiv, Katsutoshi, și spuse: — Șterge-mă pe spate, Katsutoshi. Doi paji ridicară evantaie mari și Începură să-l răcorească. Când transpirația i se uscă, Începu să-l mănânce trupul. — Katsutoshi, freacă-mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
marș. Katsuie avea pielea acoperită cu un fel de eczemă. Și nu era singurul care suferea În vara aceea. Mulți dintre soldații care purtau armuri de piele și metal aveau o afecțiune a pielii, un fel de iritație cauzată de armură, dar, În cazul lui Katsuie, aceasta era deosebit de gravă. Își spuse că slăbiciunea sa din acea vară era rezultatul faptului că petrecuse cea mai mare parte din ultimii trei ani la postul său din provinciile de miazănoapte. Dar, adevărul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
cere-i lui instrucțiunile. — Am Înțeles, stăpâne. — Stai o clipă. Am uitat ceva. Spune-i lui Kumohachi să treacă pe la mine. Pașii lui Gonbei se Îndepărtară dinspre pâlcul de copaci din spatele casei, În direcția templului. După ce plecă, Hideyoshi Îmbrăcă repede armura și ieși. Locuința lui Hideyoshi se afla În apropierea intersecției drumurilor de Ise și Mino. Trecu pe la colțul magaziei și porni către răspântie. În acel moment, Kumohachi, care tocmai primise chemarea lui Hideyoshi, Îl ajunse, În fugă, din urmă. Aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Aici sunt, la ordinele dumneavoastră! Îl ocoli el, Îngenunchind În fața lui. Kumohachi era un războinic bătrân de șaptezeci și cinci de ani, dar nu putea fi ușor Înfrânt nici chiar de oameni mai tineri, iar Hideyoshi observă că venise echipat deja cu armura. — Ei, nu e o problemă În care să fie nevoie de armuri. Aș dori să faci ceva de dimineață. Vreau să rămâi pe loc. — Dimineață? La castel, adică? — Întocmai. Ai Înțeles bine, lucru firesc după toți anii tăi de serviciu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
apoi du-te ca și cum nimic nu s-ar fi Întâmplat. — Înțeleg, stăpâne. Bătrânul luptător stătea Îndoit din mijloc ca un crevete, dar nu lăsa un moment sabia din mână. Făcând o plecăciune Înainte de a se ridica, Își răsuci trupul ca și cum armura ar fi fost prea grea pentru el și plecă, târându-și picioarele. Aproape toți oamenii din templu se aliniaseră deja pe drum, În fața porții. Fiecare batalion, identificat prin steag, era Împărțit, la rândul său, În companii. Comandanții Își pregăteau caii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
ordinul de a avansa, și armata Își continuă drumul Înainte. Chiar În acel moment, se primi vestea că un trimis al lui Hideyoshi călărea În direcția lor. Când omul apăru, În sfârșit, putură vedea că nu era un războinic În armură și un tânăr neobișnuit, Îmbrăcat Într-o haină de mătase subțire imprimată și un kimono de culoarea glicinei. Până și căpăstrul calului era Împodobit cu ornamente. — Numele meu este Iki Hanshichiro, se prezentă tânărul, și sunt pajul Seniorului Hidekatsu. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
corabie. Nici nu te gândi să le salvezi și lucrurile; fugiți doar peste lac, până la tabăra Seniorului Katsuie. Mă bizui pe tine. Pleacă imediat și nu pierde nici o clipă, ordonă el. Aproape Înainte de a termina vorba, Shogen Își Încheie legăturile armurii. Apucând o lance lungă, ieși, În fugă, din clădire. Ogane și Kinoshita Își adunară repede oamenii și coborâră versantul muntelui. Era acel moment al zilei când zorii se albeau, iar Hayato Își trimisese forțele. Când oamenii conduși de Ogane și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
și, prin acea direcție, le tăiară calea. Încercuiți și de astă dată, fură uciși aproape cu toții. Shogen era doar cu un pas În urma lor. Și el fugea În aceeași direcție, cu câțiva oameni. Purta coiful cu coarne de cerb și armura din piele neagră, călărind cu lancea sub braț. Arăta, Într-adevăr, ca un războinic gata să spintece vântul și cel mai viteaz dintre vasalii lui Katsutoyo, dar se abătuse deja de la Calea Samurailor, iar sunetele idealurilor cinstite și nobile nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Nakagaba Sebei dormea Într-o colibă, lângă metereze, la jumătatea povârnișului. Fără a fi Încă pe deplin coșntient, ridică dintr-o dată capul și Întrebă: — Ce se Întâmplă? La hotarul dintre vis și realitate, neștiind de ce, se sculă brusc și Îmbrăcă armura care fusese pusă lângă patul lui. În timp ce termina, cineva bătu la ușa colibei, după care se Împinse În ea cu tot trupul. Ușa căzu Înăuntru, cu trei-patru vasali rostogolindu-se peste ea. — Shibata! strigară. — Liniștiți-vă! Îi admonestă Sebei. Din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Hideyoshi coborî iarăși muntele, trecu prin Kuroda, traversă peste Kannonzaka, merse pe la răsărit de Yogo și ajunse la Muntele Chausu, unde se odihni, pentru prima oară de când plecase din Ogaki. Îl Însoțeau două mii de soldați. Mătasea de culoarea prunei a armurii sale era acoperită de sudoarea și de praful de peste zi. Dar În acea Îmbrăcăminte murdară și cu mișcările categorice ale evantaiului său militar dădu Hideyoshi instrucțiunile pentru luptă. Era deja noaptea târziu, Între a doua jumătate a Orei Mistrețului și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
moarte disperată. Când Începu să se crape de ziuă, prin tabăra părăsită nu mai erau decât câțiva cai și oameni risipiți, răzleți. — Stăpâne, pe-aici. Veniți un moment Încoace. Doi războinici se agățară de-o parte și de alta a armurii lui Katsuie, ca și cum i-ar fi susținut trupul masiv. Nu vă stă În fire să fiți așa de iute la mânie. Împingându-l cu forța prin tumultul de cai și oameni, pentru a ieși pe poarta templului, le strigară cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
poalele muntelui. — Aici sunt! Vine Însuși Katsuie! Dacă Hideyoshi e pe-aici, să vină În fața mea, călare și singur! Haide, ieși, mutră de maimuță! țipă Shosuke, În timp ce cobora drumul În pantă. Pe loc Înjunghie mortal cu lancea un luptător În armură. Fratele său mai mare, Mozaemon, fusese doborât deja; cel mai tânăr, Shobei, Încrucișase sabia lungă cu un războinic inamic și amândoi se loviră, unul pe celălalt, de moarte. Shobei căzu la baza unui stei stâncos din apropiere. Lângă el, stindardul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
armata În Fuchu, castelul fiului său. — Slavă zeilor că ești nevătămat, spuse soția lui, când Îi ieși În Întâmpinare. — Ai grijă de răniți. De mine te poți ocupa mai târziu. Inuchiyo nici măcar nu-și scoase sandalele și nu-și descheie armura; doar stătea În fața castelului. Pajii săi erau și ei prezenți, aliniați În spatele lui, așteptând, cu solemnitate. În sfârșit, subunitățile de războinici Începură să intre, În pas vioi, pe poartă, unele după altele, purtând trupurile camarazilor căzuți, peste care așternuseră drapelele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
bucătărie. După ce-și puse fiul să alerge pe urmele lui Hideyoshi, porni grăbit pe coridor, să-și avertizeze soția. Cei mai surprinși dintre toți fură bucătarii și slujnicele. Se pomeniseră cu un samurai scund - general, se vedea bine - În armură cu mantie de culoarea prunei, intrând nonșalant În bucătărie și strigând ca și cum ar fi făcut parte din familia stăpânului: — Hei! Doamna Maeda e aici? Unde-i? Nimeni nu știa unde era. Toți păreau nedumeriți dar, la vederea bastonului auriu de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
acum veniră lângă el. Când ajunseră la intrarea În fortăreața principală, văzură un samurai cu straie ciudate, care stătea ghemuit Într-o poziție de supunere, lângă locul unde erau priponiți caii. Avea capul și un braț bandajate, iar mantia de peste armură Îi era din brocart auriu pe fond alb. — Cine-i ăsta? Omul Își ridică puțin capul legat. — Mi-e rușine să spun că sunt eu, Nagayoshi, stăpâne. — I-auzi, Nagayoshi? Am auzit că zăceai la pat. Ce-ți fac rănile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
armata apuseană aflați pe câmpie. Există o mare diferență psihologică Între moralul unei armate În Înaintare și acela al armatei care a Întors spatele. Nagayoshi, Încurajându-și acum, din șa, oamenii, arăta ca un om care-și anticipa propria moarte. Armura sa era croită din piele neagră, cusută cu fir albastru Închis, iar mantia-i era de brocart auriu pe fond alb. Avea coiful Împodobit cu coarne de cerb și Îl purta lăsat pe umeri. Capul Îi era Încă Înfășurat până la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
În timp ce zbura peste vale. Dar nimic mai mult. Toate zburătoarele fugiseră spre alt munte, mai pașnic, lăsând locul În seama oamenilor. Ieyasu părea să fie prea adus de umeri. După patruzeci de ani, devenise prea trupeș și, chiar când Îmbrăca armura, avea spatele rotunjit și umerii dolofani; capul său părea aproape Înfipt Între umeri, sub coiful cu decorațiuni bogate. Își rezema pe genunchi atât mâna stângă, cât și dreapta, În care ținea bastonul de comandă. Așezat pe scăunelul de campanie, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]