1,947 matches
-
decît să creeze concepte izolate, care așteaptă să fie puse în raport unele cu altele pentru ca să existe o semnificație rațională 1. (Ferdinand de Saussure, Scrieri de lingvistică generală, trad. Luminița Botoșineanu, Iași, Polirom, 2004, p. 277.) Nota începe cu o aserțiune care face din discurs orizontul limbii și se prelungește cu o întrebare privitoare la originea discursivității. Ideea se regăsește și la Benveniste: "Limba se formează și se configurează numai în discurs, actualizat în fraze. Aici începe limbajul"2, dar nota
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
studiat de Benveniste în indo-europeană și în greaca veche (2000: 142-158). Benveniste consideră că există două moduri distincte de enunțare care formează un enunț asertiv finit. În această ipoteză, enunț nominal și verbal sînt două tipuri concurente și complementare de aserțiune: Fraza nominală are un verb. Ea este la fel de completă ca oricare alt enunț verbal" (2000: 150). Atît timp cît acest tip de enunț a fost considerat "frază verbală deficitară de verb, natura sa specifică nu putea deveni evidentă" (2000: 157
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
cazuri, conform genului informativ al unei depeșe nesemnate, locutorul se distanțează atît de mult de ceea ce relatează (Rd1 și Rd2) încît informația pare a fi relatată fără să vorbească nimeni. O informație scurtă apropiată de depeșă este dată ca o aserțiune (dimensiune ilocuționară [C2]) al cărei adevăr este garantat implicit de către ziarul însuși. În schimb, propoziția P3 din T10 este mai complexă enunțiativ și mai interesantă. Predicația nominală monoremă Niște nebuni, care recategorizează subiectele din P1 și P2, este atribuită unui
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
de valoare restrictivă, cu toate-acestea marchează rezerva asumată de locutor. P3 tranșează radical în sensul respingerii lui P1, dînd astfel textului o orientare argumentativă refutativă, subliniată prin modalitatea exclamativă. Această modalizare arată prezența enunțătorului și deci a propriului său PdV. Aserțiunea finală (P3) respinge PdV1. Textele literare pot proceda în același mod. Astfel acest text scurt din Kafka: T16 Povestirea tradițională încearcă să explice inexplicabilul; cum ea se ivește dintr-un fond veridic, are datoria să sfîrșeasă din nou în inexplicabil
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
adevărul celor patru PdV succesive fără să exprime nici cea mai mică îndoială. Concluzia textului ( Rămînea inexplicabilul masiv stîncos) diferă din punct de vedere enunțiativ de enigmatica uvertură, dar oare este ea asertată tot prin mediere? Imperfectul pare să mențină aserțiunea acestui enunț sub influența ultimului după, în continuitatea verbo-temporală a paragrafului precedent (la imperfect sau perfect simplu). Totuși, alineatul care separă ultimele două pargrafe face problematică această continuitate. După acest din urmă criteriu, incidența lui după este întreruptă și enunțul
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
unei provincii întregi dacă nu i s-ar aduce o îndreptare; are o scuză, cum să priceapă oare, în primul ceas al digestiei, că pe undeva se poate muri de foame? (1966: 282-283) Întrebarea retorică finală intră în conflict cu aserțiunea are o scuză. Se distinge o dublă enunțare și locutorul, ironic, nu pare să asume aserțiunea formulată sub întrebarea retorică. Ironia, ca dedublare a unui PdV, reiese din caracterul excesiv al explicației. Gradul de asumare enunțiativă a unei propoziții poate
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
priceapă oare, în primul ceas al digestiei, că pe undeva se poate muri de foame? (1966: 282-283) Întrebarea retorică finală intră în conflict cu aserțiunea are o scuză. Se distinge o dublă enunțare și locutorul, ironic, nu pare să asume aserțiunea formulată sub întrebarea retorică. Ironia, ca dedublare a unui PdV, reiese din caracterul excesiv al explicației. Gradul de asumare enunțiativă a unei propoziții poate fi marcat printr-un număr foarte mare de unități ale limbii. Fără să le detaliem aici
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
de enunțare. Am văzut aceasta mai sus în opoziția dintre prezent și condițional (T15) sau în cea dintre prezentul adevărului general și cuplul imperfect-perfect simplu (T16). Capitolul 7 va dezvolta acest punct important. Modalitățile: modalități sintactico-semantice majore (de ordinul tezei: aserțiune și negație; de ordinul ipotezei: reale (Dacă știți să spargeți un ou, știți să faceți o prăjitură) sau ficționale ( Dacă focurile din noapte ar face semne desigur / frica ar fi un rîset și angoasa o iertare 9); de ordinul hipertezei
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
dat nu-i corespunde obligatoriu un act ilocuționar evident. • Interpretarea valorii ilocuționare a unui enunț este rareori simplă (în afară de cazul performativelor explicite de tipul Te botez, Declar ședința deschisă). Un enunț precum Ședința este deschisă poate fi la fel de bine o aserțiune constatativă cu valoare de reproș (făcut de un asistent la adresa altuia care continuă să-și vadă de-ale lui) sau o declarație de deschidere a ședinței unei adunări sau întruniri de către persoana autorizată. Ezitarea între o valoare de reproș, de
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
valoare de reproș, de ordin, de amenințare sau de promisiune este foarte frecventă. De exemplu, este greu să-i dai graffitiului următor 14 o valoare ilocuționară simplă: T22 frica meA se va face ură în cetățile voastre prea mari Această aserțiune proiectată în viitor capătă astfel o valoare predictivă și chiar de promisiune de creștere a urii (act promisiv de angajare). Prin semnătura anarhistă A încercuit promisiunea capătă alura unei amenințări adresate trecătorului cititor. Celebrul avertisment plasat la intrarea în vilele
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
care-i recomandă să fie atent la dulău și la pericolul pe care-l reprezintă pentru el. Dar, înainte de toate, este o amenințare, o directivă al cărei scop este să-i facă pe eventualii hoți să-și vadă de drum. Aserțiunea descriptivă "Cîine rău" este de asemenea o formă convențională de avertisment și amenințare ușor de derivat pentru orice trecător: "Nu intrați, căci dacă intrați, veți fi mușcați de cîine". Sensul acestor enunțuri nu se epuizează totuși cu această valoare ilocuționară
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
prin tipul sintactic de enunțuri imperative, și expresive, realizate sintactic prin tipul de enunțuri exclamative. Celelalte trei forțe ilocuționare primitive sînt numite printr-un verb performativ: angajamentul prin verbul performativ a se angaja (să), declarația prin verbul performativ a declara, aserțiunea prin verbul performativ a afirma, realizată prin tipul sintactic de enunțuri declarative ale căror verb principal este la indicativ. Directiv și expresiv pot lua forma sintactică a enunțurilor performative: Vă ordon să ieșiți și Țin să vă felicit. În cazul
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
același lucru: în contextul (real sau ficțional) în care admitem p, este pertinent să enunțăm q. Validitatea apodozei q depinde așadar în întregime de co(n)textul stabilit prin protaza p. Cadrul contra-factual [Dacă p] din T38 face posibilă o aserțiune publicitară q, comparabilă cu T34. Succesul sloganului Whiskas dovedește că interpretarea unui enunț incomplet nu este o problemă. Cititorii restituie, în mod desigur vag, un context ficțional de tipul Dacă pisicuțele ar putea face cumpărături ele înseși, atunci T34. Totuși
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
este compus numai din ceea ce spune explicit. Ceea ce este spus exprimat este inseparabil de ceea ce este presupus: Sîntem cei mai citiți. Enunțul general T44 este supus mai întîi unei aplicații particularizante a subiectului prin semnătură și ajunge astfel la o aserțiune de tipul: La tribune de Genève este ziarul cel mai citit. Este un slogan conform genului de discurs așteptat: asocierea unui nume propriu și a unei proprietăți pozitive. Prin statutul său de presupoziție, enunțul implicitat pare indiscutabil. T44 nu se
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
apoi o premisă minoră corespunzătoare presupoziției din T44: Or TG [C] este ziarul cel mai citit [A]. Ajungem astfel la concluzia vizată de argumentație DECI TG [C] este cel mai bun ziar [B]. Acesta este răspunsul la întrebarea subiacentă la aserțiunea: Atunci de ce, dacă nu întîmplător? Pentru că TG este cel mai bun ziar. Desigur, genul acesta de explicație fondat pe ceea ce nu este spus face loc unei alte explicații: ziarele cele mai citite cantitativ sînt cele mai populare, au formatul și
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
14.08.2004) • Importanța mărcilor de ilustrare și de exemplificare precum de exemplu, în special, mai ales, ca, printre altele și astfel este neglijată mult prea des. Funcția lor este să introducă exemple dînd enunțului un statut de ilustrare a aserțiunii principale. Marca semnalează că dintr-un ansamblu, a fost reținut un singur element. Există o listă în mod explicit (mașini de modele diferite pentru T48 și T50, enumerate în altă parte a documentului publicitar), sau implicit (în T52, printre criticile
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
fi dat de înțeles un "te iubesc" corespunzător lui e2, iar el îi atribuie recunoașterea adevărului din e2 (în sensul de din moment ce spui așa). Propoziția din moment ce p (e2) este un adevărat tur de forță enunțiativ și argumentativ care face posibilă aserțiunea (e1) concluziei q: " Nimic nu-i pierdut" tematizează cîntecul Cimitirul elefanților. Faptul de a fi admis propoziția p (e2), îl obligă pe interlocutor să-i admită nu numai validitatea în situație (a iubi eu), ci și validitatea consecinței pe care
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
această nouă stare a realității, prezentată ca adevărată. Locutorul-enunțător suport al PdV2 ("ei" sînt oameni = același, ca ceilalți oameni, ca noi) se disociază de PdV1 al lui TU ("ei" sînt animale = alteritate). Moralistul, deși detașat, este prezent de-a lungul aserțiunii enunțurilor date ca adevărate și în mecanismul textual al dezvăluirii progresive a unei realități pe care TU era inițial incapabil s-o vadă. Așa cum am spus mai sus, segmentul [C] pare a contribui la regresul reprezentării prin întoarcerea la PdV1
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
CARLTON GARDENS, LONDON, S.W.1 Vom reveni asupra textului T63 în capitolele 5 și 6. Deocamdată ne vom mulțumi să acordăm atenție acțiunilor discursive. T63 se prezintă ca o suită de acte de discurs ASERTIV-PREDICTIV, DIRECTIV, EXPRESIV și de ASERȚIUNI. Însă reperajul unei succesiuni de acte identificabile ca atare nu dă nici o indicație asupra legăturilor lor și deci nici asupra textualității și dinamicii acestui text argumentativ. De fapt, aserțiunile de la început (subtitlu și § 1) sînt structurate de către un macro-act de
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
o suită de acte de discurs ASERTIV-PREDICTIV, DIRECTIV, EXPRESIV și de ASERȚIUNI. Însă reperajul unei succesiuni de acte identificabile ca atare nu dă nici o indicație asupra legăturilor lor și deci nici asupra textualității și dinamicii acestui text argumentativ. De fapt, aserțiunile de la început (subtitlu și § 1) sînt structurate de către un macro-act de respingere care se sprijină, în doi timpi, pe două concesii marcate de conectorii dar și totuși. Mai întîi avem o structură concesivă: [[(desigur) p-e1] Franța a pierdut o bătălie
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
un macro-act de respingere care se sprijină, în doi timpi, pe două concesii marcate de conectorii dar și totuși. Mai întîi avem o structură concesivă: [[(desigur) p-e1] Franța a pierdut o bătălie! [DAR non q-e2] Franța nu a pierdut războiul!] Aserțiunea p apare ca un argument în favoarea unei concluzii q-e0, cel puțin din punctul de vedere (PdV1) exprimat de "guvernanți de ocazie" (de fapt de către Mareșalul Pétain la 17 iunie 194033). Faptul că argumentul (mai puternic) care urmează după DAR este
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
după DAR este o negație non-q, lasă să se audă un PdV2 care neagă PdV1 (q-e0). Primul paragraf dublează subtitlul recurgînd la aceeași construcție concesivă: [[p-e3] Guvernanți de ocazie au putut capitula... în robie [TOTUȘI non-q-e4] nu-i totul pierdut!] Aserțiunea p-e3 apare ca un argument în favoarea unei concluzii q-e00, cel puțin din punctul de vedere advers PdV1. Faptul că argumentul (mai puternic) care urmează după TOTUȘI este o negație non q-e4, lasă să se audă, în spatele negației, PdV1 (q-e00). Cele
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
q-e00, cel puțin din punctul de vedere advers PdV1. Faptul că argumentul (mai puternic) care urmează după TOTUȘI este o negație non q-e4, lasă să se audă, în spatele negației, PdV1 (q-e00). Cele două acte de concesie, care dau un sens aserțiunilor succesive explicite (e1, e2, e3, e4) și implicte (e0, e00), sînt ele înseși cuprinse într-un macro-act de respingere înglobant, care asociază subtitlul și § 1: Schema 15 Acest macro-act de refutație este apoi întărit de o explicație care pornește de la
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
este apoi întărit de o explicație care pornește de la reluarea lui non-q (Nimic nu-i pierdut) urmată de conectorul DEOARECE, marcă a introducerii unei explicații. Încheierea mișcării explicative este semnalată de IATĂ DE CE. Mișcarea explicativă cuprinde micro-actele următoare: • Acte de ASERȚIUNE (e4 bis): acest război este un război mondial. (e5): În universul liber... nu s-au manifestat încă. • Act ASERTIV-PREDICTIV (e6): Într-o zi, aceste forțe vor zdrobi inamicul. • Act de ASERȚIUNE (e7): acest război este un război mondial. • Act ASERTIV-PREDICTIV
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
IATĂ DE CE. Mișcarea explicativă cuprinde micro-actele următoare: • Acte de ASERȚIUNE (e4 bis): acest război este un război mondial. (e5): În universul liber... nu s-au manifestat încă. • Act ASERTIV-PREDICTIV (e6): Într-o zi, aceste forțe vor zdrobi inamicul. • Act de ASERȚIUNE (e7): acest război este un război mondial. • Act ASERTIV-PREDICTIV (e8): Atunci, ea își va regăsi libertatea și măreția. • Act de ASERȚIUNE (e9): Acesta este țelul meu, singurul meu țel! Respingerea inițială, odată întărită de această explicație, face posibilă îndeplinirea actului
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]