138,106 matches
-
relativizează mișcătorului (însuflețitorului), condiționat (și) de propria dispoziție afectivă. Este ceea ce, în faptul sonor, recunoaștem prin aspectele de transformare și schimbare a mărimii de stare a cadrului temporal, denumit generic prin tempo (impresia de viteză a mișcării). Variațiile acestuia dau aspectul de conduită a mișcării (agogică). Resortul lor este eminamente subiectiv, rămânând astfel chiar și în contextul unor metrizări extrem de scrupuloase, în vederea execuției instrumentale. Ținând așadar de un resort lăuntric irațional, variabilitatea temporală - aspectată prin spontane amplificări și diminuări dinamice/agogice-
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
așadar de un resort lăuntric irațional, variabilitatea temporală - aspectată prin spontane amplificări și diminuări dinamice/agogice-, nu este și nici nu poate fi riguros periodică, identitatea OS în cuprinderea pe suprafață fiind caracterizată de asimetrie temporală sau variocronie. Totodată, sub aspectul orientării, direcționalitatea timpului exprimă labilitate și chiar incoerență (ireferențialitate obiectivă), ceea ce face ca OS să alunece impredictibil, scăpând aleatoriu disciplinei metrice. Toate astea au însă relevanță în raport cu volumul temporal, atunci când unul sau altul dintre straturi capătă valori extensive sau compresive
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
Toate astea au însă relevanță în raport cu volumul temporal, atunci când unul sau altul dintre straturi capătă valori extensive sau compresive semnificative. Aceasta face ca rangul straturilor să conteze, tocmai pentru că șirul metric inițial își pierde din monotonie (consecvență), diferențiindu-se sub aspectul augmentării și/sau diminuării câte unui strat (termen). Abia această reprezentare, metric-dinamică în adâncime (prin inegalitatea straturilor), constituie pentru conștiință acel nivel de abordare grație căruia imaginea OS începe să se profileze expresiv, ca mișcare variabilă (vie). Întrucât fluctuația temporală
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
acestea, doar variațiile/fluctuațiile (extensiile de stare/mărime ale) acestora, ca alunecări continue între valori aproximate, precum o serie de sunete contopite (dezarticulate) printr-un permanent glissando. În general, atmosonia se conturează interpretativ prin abaterile de la metrosonie, astfel încât, dincolo de/peste aspectul mecanic (indiferent oricărei abordări subiective), mișcării sonore să i se atribuie și cel de viu (referit printr-un subiect anume). Aceasta corespunde în act unui fapt de trăire însuflețitoare, oferită (jertfită) din propria ființă a autorului/interpretului. În plan simbolic
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
de succesivitatea propriu-zisă (pe orizontală), durabilitatea OS desfășurându-se ca șir de secvențe, a căror variabilitate intervalică este de această dată proporționată unitar (de unde și denumirile specifice duratelor muzicale - unime, pătrime, optime etc.). Reperabilitatea formală a secvențelor se face sub aspectul unităților de profil. Astfel, o secvență este alcătuită dintr-un interval sau mai multe în același profil, considerat pe un anume parametru sonor (înălțime, timbru, intensitate, durată<footnote Așa cum un profil de intensitate se relevă prin creșteri sau diminuări dinamice
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
constituie prin dilatări sau comprimări consecutive, determinând impresia de rărire, respectiv de grăbire a mișcării. footnote>). Două secvențe succesiv complementare, adică de profil contrar, formează un ciclu secvențial. Momentul OS poate fi desfășurat prin oricâte cicluri de acest fel. Sub aspectul mișcării, așa cum în fizică ea este o manifestare a geometriei spațiu-timp, în muzică este expresia unui raport între pulsația de adâncime, ca stratificare în consecvență, și ritmul de suprafață, ca secvențialitate în diferență. Nu există deci un ceva dat în
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
armătură de acompaniament. În aceste situații, simetria stratificării este petrecută fie în mentalul instrumentistului, fie, prin convenție, în vizual, ca atunci când coordonarea execuției se face de către dirijor. De altfel, transpunerea în gestica dirijorală face posibilă și exprimarea variabilității straturilor, sub aspectele de comprimare/accelerare și/sau dilatare/încetinire temporală. Ca și în stadiile anterioare, forma OS rămâne deschisă (nelimitată) pe orizontală, prin aceea că șirul secvențelor, fiind doar oniric-decorativ, nu implică și un algoritm de finalizare, acesta rămânând tributar doar convenționalității
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
stadiul actual diferite aspectări ale metrosoniei (din stadiul 2), prin ceea ce constituie nivelele de pulsație - din care rezultă diferențierea impresiilor de stare (lent/repede) a mișcării -, și a caracterelor de măsuri (binar, ternar, heterometric/asimetric), care conferă conductului sonor un aspect de timbrometrie (culoare metrică). Întrucât timbrometria este o expresie de stare/înfățișare metrică, este relevantă mai cu seamă în constituirea expresivității acompaniamentului<footnote Acompaniamentul este în primul rând o funcție. În mod particular, în cadrul sintaxei de monodie acompaniată, acompaniamentul se
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
constituirea expresivității acompaniamentului<footnote Acompaniamentul este în primul rând o funcție. În mod particular, în cadrul sintaxei de monodie acompaniată, acompaniamentul se constituie și ca voce formal-instrumentală distinctă. Oricărei melodii deja metrizate/timbrometrizate îi este inculcată și funcția de acompaniament, sub aspectul armăturii temporale. footnote>. Pe plan estetic, OS este valorizată sub aspectul frumosului, respectiv al muzicalității, într-o sintagmatizare căreia îi referim termenul de melosonie. Este stadiul corespondent unui al treilea nivel de interpretare, propriu abordării vocale (intonaționale) a OS. Într-
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
În mod particular, în cadrul sintaxei de monodie acompaniată, acompaniamentul se constituie și ca voce formal-instrumentală distinctă. Oricărei melodii deja metrizate/timbrometrizate îi este inculcată și funcția de acompaniament, sub aspectul armăturii temporale. footnote>. Pe plan estetic, OS este valorizată sub aspectul frumosului, respectiv al muzicalității, într-o sintagmatizare căreia îi referim termenul de melosonie. Este stadiul corespondent unui al treilea nivel de interpretare, propriu abordării vocale (intonaționale) a OS. Într-o melosonie sunt deja însușite/cuprinse atât referințele metric-instrumentale cât și
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
se pot particulariza până la nivele de grup/curente/școliartistice sau exclusiv, la nivelul unui anumit autor. Întotdeauna însă, oricum ar suna,muzicalitateaeste expresia unui raport între rațional și irațional, simetrie și asimetrie, ordine și dezordine. În timpul unei opere sonore aceste aspecte se manifestă și prin alternarea lor între pozițiile de contur (analog melodiei/variației) și fond (analog acompaniamentului/consecvenței). Putem avea astfel o ordine melo-ritmicăpe fondul unui acompaniament pulsând aleatoriu, după care acesta să se contureze prin periodizare, în vreme ce melodia se
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
acestor raporturi și poziții. footnote> al unei mișcări sonore menite să încânte. 5. Timp catartic (dezatractor) = atunci când, în intervalitatea sa, TA orientează ireversibil de-parcursul OS, dinspre un tot mai înainte-de-acum spre un când (va) echivalent acum-lui. Ca să înțelegem acest aspect facem câteva analogii. Mai întâi, în relativitatea timpului ni se arată că, despărțindu-se doi asemenea<footnote Paradoxul gemenilor footnote> din același moment și loc, cu cât cel care s-ar deplasa în spațiu ar putea spori în distanță cu
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
momentului sincron despărțirii. E ca și cum cel întors s-ar vedea deopotrivă pe sine și pe celălalt, timpuiți (îmbătrânind) tot mai dinspre momentul nașterii lor și, probabil, până oricând înainte de acesta, ceea ce corespunde unei expresii de amintire. A percepe OS sub aspectul amintirii, se traduce prin a o zări dinspre un trecut asincron cu cel al autorului către un prezent sincron amândurora, ca finalitate comună. A doua analogie presupune ca, pornind de la aspectul ciclic (de refren) al TA din stadiul melosoniei, să
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
corespunde unei expresii de amintire. A percepe OS sub aspectul amintirii, se traduce prin a o zări dinspre un trecut asincron cu cel al autorului către un prezent sincron amândurora, ca finalitate comună. A doua analogie presupune ca, pornind de la aspectul ciclic (de refren) al TA din stadiul melosoniei, să ne imaginăm perechile strat-secvență din stadiul actual ca pe niște gonguri ordonate descrescător, atât sub aspectul scăderii intensității cât și sub cel al scăderii densității, respectiv al rarefierii lor în timp
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
către un prezent sincron amândurora, ca finalitate comună. A doua analogie presupune ca, pornind de la aspectul ciclic (de refren) al TA din stadiul melosoniei, să ne imaginăm perechile strat-secvență din stadiul actual ca pe niște gonguri ordonate descrescător, atât sub aspectul scăderii intensității cât și sub cel al scăderii densității, respectiv al rarefierii lor în timp. Astfel, OS se conturează într-o expresie de diminuendo. Fiecare gong pare a fi ultimul, după care, odată cu următorul gong, devine penultimul și așa mai
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
Perceptorul (ascultătorul) continuă însă să-l aștepte pe următorul (încă un probabil ultim). În clipa când, pe fondul nemaiauzirii unui alt gong se declanșează starea așteptării lui, spunem că autorul (receptorul) și opera sa (manifestarea) sunt acordați unul altuia, sub aspectul anteriorității momentului de efectivare sonoră (actul). Acum-ul fiecăruia este perfect sincron, în perechea a două clipe succesive, de anterioritate-actualitate. În această sincronie sintagmatizată, clipa anteriorității sau așteptării, asociată temporal cu aceea a incipitului sau atacului/articulării sonore, se constituie
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
de anterioritate-actualitate. În această sincronie sintagmatizată, clipa anteriorității sau așteptării, asociată temporal cu aceea a incipitului sau atacului/articulării sonore, se constituie ca moment-punte, de trecere în stadiul următor. Printr-o a treia analogie, modalizarea din asincronie în sincronie corespunde aspectului de acordaj intonațional și/sau instrumental. Într-o sală de concerte ne este familiar să asistăm involuntar la acordaj, a cărui sonoritate este cu atât mai spectaculoasă cu cât este făcută de un ansamblu orchestral numeros. De obicei, după ce se
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
epifanii ale strămoșilor și zeilor pe care îi adorau. (vezi Daniel, Constantin Misteriile lui Zalmoxis, București : Herald, 2011) footnote>, dinspre senzația de sunet către neauzirea din umbra lui. Obiectul OS devine formativ, prin însuși procesul de acordaj (întru tăcere). Sub aspectul durabilității, forma comportă expresia unei finalități pregătitoare, ca durată precursiv-rarefiată. Orientată astfel, OS corespunde unui timp dezatractor, care, retrăgându-se spre trecut, determină un acum cadențial (ultim), tot mai stins (în diminuendo). Pe direcția acestui acum terminal, cu fiecare ciclu
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
tot mai stins (în diminuendo). Pe direcția acestui acum terminal, cu fiecare ciclu secvențial OS se amplifică în anterioritate, pe un profil oblic dezinent, respectiv un katabasis în întunecimea sau cel al sonorității operei. Aceasta înseamnă că, în plus față de aspectele de: dată-compact, metrizată (articulată), mișcată (viată), muzicalizată (înfrumusețată), OS i se proiectează (în/prin percepția conștiinței) și calitatea de aflat în stadiul posibilității de realizare (împlinire), ca având un orizont ontic. Prin aceasta, OS devine ea însăși mod și model
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
unui înțeles ascuns). Ținem să precizăm că planul cadențial nu este totuna cu formula de cadență sau coda unei OS, acestea fiind doar obiecte instrumental-formale, prin care se concretizează convenția limitei secunde (ultime) sau a sfârșitului unui parcurs. Sub acest aspect, cadența de la finalul unui ciclu secvențial (după cum este definit în cap. 4) marchează limita secund-ultimă a unei forme de frază și/sau perioadă. Prin analogie, frazei îi corespunde aspectul de respirație din stadiul atmosoniei, la care se adaugă cel al
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
convenția limitei secunde (ultime) sau a sfârșitului unui parcurs. Sub acest aspect, cadența de la finalul unui ciclu secvențial (după cum este definit în cap. 4) marchează limita secund-ultimă a unei forme de frază și/sau perioadă. Prin analogie, frazei îi corespunde aspectul de respirație din stadiul atmosoniei, la care se adaugă cel al complementarității profilelor (din melosonie) și, în fine, formula de cadență din stadiul actual. În schimb, planul cadențial sau cadențialitatea este un mod de relevare reductiv-rezumativă a întregii OS, prin
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
sau cadențialitatea este un mod de relevare reductiv-rezumativă a întregii OS, prin care aceasta devine descriptibilă și, ca atare, interpretabilă la orizont. Din perspectivă estetică, tot acest de-auzit extinctiv, ca parcurs cadențial către o finalitate ce reduce sunetul la aspectul său contrar, de tăcere (din care să redevină posibil), relevă un proces de teleosonie. Putem spune că teleosonia reprezintă OS în perspectiva de (sau ca) parcurs ritual cu caracter (scop) cadențial. Ca teleosonie, OS constituie un model (cum) de conduită
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
Dar, ca dintr-un lucru să se poată extrage (releva) sensul, trebuie ca acel lucru să fie reperat ca simbol și petrecut apoi prin gândire, care, la rândul ei, este condiționată de limbaj<footnote Expresia „repede ca gândul”, indicând un aspect de aproape instantaneitate și anulare a distanței discursiv-parcusive, ține de posibilitatea conotării gândului printr-o imagine de stare, care ar putea fi transmisă și telepatic (independent de simțuri). Totuși, acest fapt se poate produce doar în condițiile unor legături (acordări
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
și telepatic (independent de simțuri). Totuși, acest fapt se poate produce doar în condițiile unor legături (acordări) naturale, organice, ținând de condiția (tensiunea) existenței. Nu au însă de-a face cu atitudinea de conștiință orientată din perspectiva autorului unei opere, aspect situat într-un plan transcendent. Opinăm de partea acelora pentru care gândirea pe care se edifică conștiința este exclusiv discursivă, indiferent de natura (imagistică, sonoră etc. a) materialității limbajului. footnote>. Între diferitele naturi ale limbajului, cel verbal este întru totul
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
al recuperării din tăcere în rostirea cu sens, calificând percepția conștiinței ca auzire înțelegătoare sau înțelegere. Atingem aici stadiul maxim (al cincilea) al interpretării, căci nu opera se prezintă nemijlocit verbal ci gândirea este cea care o metamorfozează sub acest aspect.<footnote Verbalizarea făcută de autor (ca interpret el însuși), este o acțiune fie sincronă fie anterioară simbolizării. Cu scop denotativ, orice verbalizare ulterioară simbolizării ține doar de perspectiva interpretativă, textul (ascuns al) autorului originar fiind înlocuit de cel al interpretului
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]