10,926 matches
-
Partea întâi reprezintă o simplă înșiruire a domnilor, de la Dragoș (probabil 1352 - cum presupun istoricii de azi -, dată prezentă în Cronica moldo-polonă, și nu 1359, cum apare în manuscris) până la Alexandru cel Bun (cu greșeli privind numărul anilor de domnie atribuiți câtorva dintre voievozi). Partea a doua, ce se deschide cu un titlu aparte, Țarii Moldovei, de la Alexandru cel Bun până la anul 1457, oferă știri mai detaliate în special despre urmașii acestuia, rivalitățile dintre ei, incursiunile tătărești, desigur pe baza unor
LETOPISEŢUL DE LA BISTRIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287788_a_289117]
-
Stephan, Stephan, 1985) și dorinței de a fi alături de celălalt atunci când părinții ridică obstacole sunt căutate de psihologi, în parte, în teoria atribuirii eronate a excitabilității: amestecul continuu al părinților creează o stare de confuzie și excitabilitate mentală care este atribuită (greșit) „îndrăgostirii”. Mai consistentă este explicația prin teoria frustrării și a reacțiunii, care arată că există o relație directă între opreliștile care se pun în fața unei acțiuni și dorința individului de a realiza acea acțiune (mecanismul „fructului oprit”). În același
Sociopsihologia și antropologia familiei by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
15%, 25% și 40%, iar la băieți, 8%, 90% și 2%. Itemul „dacă ați avut până acum cel puțin o aventură amoroasă?”, utilizat de noi în anchetă, este unul relevant pentru sociosexualitate, fapt confirmat și prin cele mai frecvente caracteristici atribuite „aventurii amoroase” de către subiecții înșiși: relație sexuală de scurtă durată, cu altcineva decât partenerul conjugal sau de dragoste, cu o persoană puțin sau deloc cunoscută, atractivitate și senzualitate fără sentimente, obligații, frivolități și altele de acest gen. Activitatea sexuală premaritală
Sociopsihologia și antropologia familiei by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
sau mai puțin importante și, de asemenea, există un grad de probabilitate (subiectivă) în a fi creditate ca aparținând acelui spațiu sau nu. S-a născut astfel ideea că atitudinea este în funcție de suma probabilităților subiective înmulțită cu valoarea (importanța) acordată (atribuită). Cunoscut ca modelul valorilor așteptate, propus de un grup de psihologi sociali de la Universitatea Michigan (Peak, 1955; Rosenberg, 1956), el a fost dezvoltat de M. Fishbein (1967), care i-a dat și o formulare matematică: unde: A reprezintă atitudinea față de
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
folosindu-l interșanjabil cu cel de „simpatie” (a se nota că, în literatura de specialitate, „simpatie” nu înseamnă doar că cineva este „simpatic”, ci ar desemna o nuanță în sensul românescului „simpatetic”). Rezonabil mi se pare ca, dincolo de multiplele înțelesuri atribuite, să relevăm dimensiunile principale ale conceptului (Baron și Byrne, 2000): - dimensiunea cognitivă, care înseamnă că ești capabil să înțelegi ce simte o anume persoană și de ce; - dimensiunea afectivă, ceea ce presupune că nu numai îți reprezinți ce trăiește celălalt, dar trăiești
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
limitare sunt mult mai greu de instituit. 3. Interacțiunea agresor - victimă - contexttc " 3. Interacțiunea agresor - victimă - context" Comportamentele antisociale agresive concrete sunt rezultanta combinației caracteristicilor ce țin de agresor, victimă și situație. Și, desigur, e vorba despre caracteristici percepute și atribuite. Să subliniem însă că aceste percepții și atribuiri nu sunt pur personale și arbitrare. Dacă ar fi așa, nu am putea avea explicații și predicții. Trebuie să admitem că există un referent real și că există intersubiectivitate. Și, în același
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
întreruperi (să vă lăsați distrași de telefoane, prieteni, mass-media). Fiecare dintre noi trebuie să găsească propriile strategii de a depăși aceste bariere. 3.5. Metacomunicareatc "3.5. Metacomunicarea" Metacomunicarea reprezintă apariția unor implicații ale mesajului care nu pot fi direct atribuite înțelesului cuvintelor sau modului cum au fost ele spuse. Moore ne oferă în acest sens următorul exemplu: „Puteți cere unui elev să vă viziteze după ore pentru a discuta despre un subiect apărut în timpul orelor de curs, când în realitate
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
verbalizat; ea este continuă (comunicăm nonverbal în orice moment) și include un evantai larg de forme (de la contactul vizual, expresiile feței, limbajul trupului la îmbrăcăminte și mobilier). 6. Metacomunicarea reprezintă apariția unor implicații ale mesajului care nu pot fi direct atribuite înțelesului cuvintelor sau modului cum au fost ele spuse; orice mesaj aflat în câmpul comunicării poate fi definit sub latura sa metacomunicațională. Exerciții și teme de reflecțietc "Exerciții și teme de reflecție" 1. Se poate efectua o dezbatere având ca
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
sau sarcină; sunt mai intense decât cele observabile în diferențele de opinii (deși pot apărea într-o formă asemănătoare), deoarece, atunci când persoanei îi sunt puse sub semnul întrebării elemente ale tabelei valorice, ea tinde să intre în defensivă; 3) conflictele atribuite dezacordurilor privind calitatea dovezilor utilizate în luarea deciziilor sau rezolvarea problemelor; 4) conflictele atribuite loialității personale ori prieteniei, care ar putea afecta ori afectează deciziile luate în cadrul grupului; spre exemplu, conflictul între două roluri incompatibile (cel de director al școlii
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
apărea într-o formă asemănătoare), deoarece, atunci când persoanei îi sunt puse sub semnul întrebării elemente ale tabelei valorice, ea tinde să intre în defensivă; 3) conflictele atribuite dezacordurilor privind calitatea dovezilor utilizate în luarea deciziilor sau rezolvarea problemelor; 4) conflictele atribuite loialității personale ori prieteniei, care ar putea afecta ori afectează deciziile luate în cadrul grupului; spre exemplu, conflictul între două roluri incompatibile (cel de director al școlii și cel de prieten cu unul dintre subordonați) poate fi observat într-un astfel
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
au nici o motivație pentru a-l întreprinde, avem de-a face cu un astfel de conflict; 9) conflictele fundamentate în înfățișarea fizică sau atractivitatea unei persoane și favorurile oferite ei de alți membri ai grupului datorită acelor calități; 10) conflictele atribuite stilului personal (stil de viață, stil de comunicare, stil de răspuns, stil de conducere și, în general, stil de a fi). Observăm că tipologia prezentată de Goodall Jr. le cuprinde doar pe cele mai importante, de departe insuficiente numeric pentru
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
apoi contestă validitatea exemplului: „Eu nu întârzii! Nu mi s-a întâmplat niciodată! Dă-mi un exemplu când am întârziat” va fi replica folosită; 6) proiecția se manifestă prin protejarea individului de sine însuși, de conștientizarea trăsăturilor indezirabile sau inacceptabile atribuite lui de către alții; un exemplu l-ar putea constitui situația în care un elev/student atribuie celorlalți responsabilitatea conflictului, nerecunoscându-și comportamentele proprii care au fost în situația de a genera o anumită proporție din acest conflict;astfel, în proiecție
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
a fost Acolo, departe..., pe tema dezrădăcinării intelectualului de origine modestă, autoexilat la Paris în căutarea afirmării, biruitor în proiectul lui, dar mâhnit de sentimentul alienării sale iremediabile. Critica a relevat experimentele de construcție, opțiunea pentru „epicizarea” materiei dramatice - subtitlul atribuit de autor, „roman dramatic în două părți (zece tablouri)” e elocvent în această privință, iar Mihail Sebastian opina că „autorul procedează ca un romancier, povestește, relatează”, semnalând virtuțile „realiste” ale textului, însă a blamat excesele lacrimogene, înduioșarea ieftină, finalul forțat
STEFANESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289908_a_291237]
-
pentru riduri, Dreptate în lanțuri, Castelul din Carpați, Drumeț în calea lupilor. Într-o perioadă în care în presa cotidiană nu își găseau locul decât evenimentele oficiale, raportările de plan și adeziunile, materialul adunat de S. oferea publicului, în volume atribuite genului proxim al „romanelor” ori al culegerilor de „nuvele”, mărturii edificatoare asupra unor controverse de ordin social-istoric, acte de arhivă menite să completeze și să ordoneze informațiile referitoare la evenimente politice importante, chiar dacă uneori cu un evident caracter tezist, precum
STOIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289945_a_291274]
-
Consens între Evangheliști (De consensu Evangelistarum). Urmează alte opere de combatere a maniheilor, pe care putem doar să le menționăm: împotriva epistolei lui Mani pe care o numesc „fundament” (Contra epistulam Manichei quam vocant fundamenti), avînd ca subiect o scrisoare atribuită lui Mani care conținea o serie de teze considerate „fundamentale” de adepții săi; Natura binelui (De natura boni), unde se condamnă din nou orice dualism. Bibliografie. Ediții: CChr.Lat 46, 1969 (A. Mutzenbecher; între alte scrieri și De catechizandis rudibus
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
deși nu fac parte din Romulea, seamănă cu acestea în privința stilului și a inconsistenței conținuturilor: e vorba despre poemul dedicat Lunilor (De mensibus) și de cel Despre originea trandafirilor (De origine rosarum). Mai importantă este Tragedia lui Oreste (Orestis tragoedia), atribuită lui Draconțiu pentru prima dată de către Mai. în ciuda titlului său, opera nu este o „tragedie” în maniera teatrului clasic (căruia i se pierduse pînă și amintirea în epoca lui Draconțiu, ci tot un epillion în hexametri, analog cu cele deja
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
născut într-o familie de nobili, la Telepte, în provincia africană Bizacena, probabil în anul 467 (după alții, în 462). A primit o educație îngrijită, în cadrul căreia studiul limbii grecești a ocupat un loc important: din biografia lui, accentuat encomiastică, atribuită lui Ferrando din Cartagina (cf. PL 65, 119), aflăm (dacă e adevărat) că vorbea curent grecește și că se dedicase studiului lui Homer. După o carieră în administrația statului, la maturitate trăiește și el o „convertire”, dacă e să-l
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și, mai ales, o culegere de optzeci de predici care poartă numele lui Fulgențiu, dar cu siguranță nu sînt autentice; ele au fost publicate în 1652 de Th. Raynaud. Aceste cicluri de omilii de diverse proveniențe, opera unor predicatori anonimi, atribuite unor personaje faimoase pentru că în acest mod li se asigura circulația ulterioară, sînt foarte frecvente în Antichitatea creștină tîrzie; cu un conținut în general lipsit de profunzime, repetitive și banale, încă și mai puțin interesante sub aspect literar, sînt însă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
greacă, despre euharistie, transmisă în mod eronat printre operele lui Chiril al Alexandriei, și două în limba coptă, despre pocăință și cumpătare și, respectiv, despre cruce și tîlhar. Sînt bogate în citate biblice, dar și în înflorituri retorice. Printre apoftegmele atribuite lui Teofil de tradiția Părinților din deșert există o scurtă omilie despre moarte și judecată din care avem și o versiune siriacă. Alte omilii sînt de o autenticitate îndoielnică sau cu siguranță false. Teofil a compus și un canon pascal
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
arabă, siriacă și etiopiană, din text rezultînd că ar fi scrisă de Chiril al Alexandriei pe baza unei povestiri a unchiului său; e vorba, în realitate, despre o omilie despre șederea Fecioarei Maria în Egipt. Bibliografie. PG 65 conține canoanele atribuite lui Teofil în colecțiile canonice bizantine (33-45), prologul la canonul pascal (48-52; însă e mai bună ediția B. Krusch, Studien zur christlich-mittelalterlichen Chronologie, Leipzig, 1880, pp. 220-226), fragmente de epistole emise de sărbători și din alte scrisori (53-64), fragmente de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
celor patru cărți ale Regilor, Pildelor, Cîntării Cîntărilor, cărților lui Iov, Ieremia, Baruh, Iezechiel și Daniel, pentru care nu e atestată existența nici unui comentariu al lui Chiril; cele despre Iezechiel par să aibă corespondent în unele pasaje consacrate aceluiași profet, atribuite lui Chiril într-un manuscris armean din Biblioteca Bodleian din Oxford, însă această atribuire e falsă. Noul Testament Dintr-un vast Comentariu la Evanghelia după Ioan, în douăsprezece cărți, s-au păstrat cărțile I-VI (despre Ioan 1, 1-10, 17) și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
afirmațiile din Noul Testament referitoare la patimile și la moartea lui Cristos, pe care el le raportează la om, și nu la divinitate; pentru Chiril, deoarece trupul născut din Fecioară este chiar al Logosului, în virtutea acestei reale unități, suferința cărnii trebuie atribuită Logosului, deși, în același timp, acesta, fiind Dumnezeu prin natura sa, rămîne în afara patimilor (5, 7). Tratatul se încheie cu mărturisirea credinței într-un „unic Fiu, Cristos Isus și Domn, adică Logos al lui Dumnezeu devenit om și întrupat, și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
datorează lui Moise cunoașterea unor fragmente de adevăr despre Dumnezeu. Cînd construiește această argumentație, Chiril se inspiră în mod flagrant din cărțile VII-XV ale Pregătirii evanghelice și din Cronica lui Eusebiu, ca și din Exortația către greci, în mod fals atribuită lui Iustin. Cărțile II-V se ocupă de interpretarea pe care Iulian o dă Legii lui Moise. în cărțile VI și VII este respinsă opoziția instituită de Iulian între istoria și cultura grecilor și cea a evreilor, care, evident, îi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Chiril și liturghii în coptă, siriacă și armeană, de altfel destul de diferite între ele. Liturghia coptă era celebrată fără îndoială în Egipt în epoca lui Chiril, însă nimic nu dovedește că el ar fi introdus-o. în ce privește tratatul Contra pneumatomahilor, atribuit lui Chiril în PG 76, 1451-1454, e vorba de un echivoc apărut din cauza sumarelor de la începutul unor citate extrase însă din alte opere bine-cunoscute ale lui Chiril. Bibliografie. Textul Sfintei Treimi printre operele incerte ale lui Chiril în PG 77
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
începutul unor citate extrase însă din alte opere bine-cunoscute ale lui Chiril. Bibliografie. Textul Sfintei Treimi printre operele incerte ale lui Chiril în PG 77, 1120-1173; cf. D. Stiernon, Joseph le Philosophe, DS VIII, 1388-1392. Versiunea latină a liturghiei copte atribuite lui Chiril, publicată de A. Renaudot în 1847, este reprodusă în PG 77, 1291-1308; pentru liturghii cf. și CPG III, nr. 5437. i) Chiril și opera sa Nu e aici locul pentru a schița, fie și rapid, trăsăturile generale ale
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]