852,023 matches
-
umor pentru a înghiți sute de citate foarte pesimiste (și fără context) din Cioran, Ralea și Rădulescu-Motru despre firea ori realizările românilor, ori pentru a asimila îndoieli franc exprimate despre originea daco-romană a românilor. Trecând la date mai concrete, cunoștințele autorului sunt despre o țară care, în primul război mondial, "nu a avut nici un succes militar propriu" pentru că nu a declanșat nici măcar o acțiune militară după criza retragerii autorităților în Moldova. Unirea de la 1918 datorându-se exclusiv condițiilor internaționale și unor
Portretul unei dictaturi by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14511_a_15836]
-
personală. Portretul pe care Kunze i-l face dictatorului este foarte credibil - și asta se datorează îndeosebi faptului că pentru prima dată i se întocmește acestuia o cronologie politică integrală - și mai ales o intimitate, psihologică în primul rând. Dar autorul se dovedește inspirat și interesant mai ales prin considerațiile privind politica externă a regimului și a dictatorului, un loc important ocupându-l aici conexiunile și implicațiile germane ale acesteia. Cititorul va putea aproxima, de exemplu, fără complicații inutile, fantezii ori
Portretul unei dictaturi by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14511_a_15836]
-
poziția reală a lui Ceaușescu din timpul Primăverii de la Praga, poziție care succede culminant celei exprimate față de Israel cu prilejul Războiului de șase zile - ori altor acțiuni riscante și paradoxale, precum stabilirea de relații diplomatice cu RFG. În general, stilul autorului este alert, încercând să controleze astfel vastitatea și complexitatea subiectului. Ceea ce se traduce totuși uneori, negativ, în calificări sumare, telegrafice, expediate. Avem, oricum, de-a face cu o vocație expozitivă, autentică și substanțială, dar mult prea puțin analitică (exigență dezirabilă
Portretul unei dictaturi by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14511_a_15836]
-
de se gendarmer". Nu cred că mai e cazul să traduc. În fine, evenimentul literar însuși se prepară după o rețetă anumită. E vorba de false evenimente, firește, tot așa cum false sînt îndrăznelile acestei literaturi. Una din reguli este ca autorii propuși să devină evenimente și să ia premii trebuie să fie cît mai prezenți în presă, la radio și la t.v. Indiferent cu ce: dar mai ales cu declarații despre tot și despre nimic. La acest "teatru al iluziilor
Idei franceze by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14534_a_15859]
-
avea să se destrame rapid, prin confruntarea cu o realitate ce se pretindea edificată sau pe cale de a fi edificată în numele ei, însă care o dezmințea brutal. Reîntors în patrie, în toamna lui 1948, cu scopul unei "scurte vizite familiale" - autorul nu mai poate pleca la Paris, trezindu-se victimă a unei "veritabile sechestrări", operate "prin inflexibila decizie discreționară a unui aparat inuman căruia nimeni și nimic nu i se putea opune". Iluzia sfîșiată iscă nevoia unei explicații. Construită, în bună
La antipod, Mihai Șora (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14518_a_15843]
-
Evenimentului zilei, găsim 901 de ocurențe pentru adesea, 582 pentru deseori, 317 pentru adeseori; frecvența zdrobitoare o atinge însă locuțiunea de multe ori - cu 20.257 de prezențe (normale pentru limbajul jurnalistic, apropiat de cel standard și colocvial). Sînt însă autori care folosesc aproape întotdeauna una din forme: în compendiul Istoriei literaturii române..., Călinescu utilizează de 15 ori adesea și nici o dată deseori. Preferința pentru adesea se constată și la unii eseiști contemporani: în Pentru Europa, de Adrian Marino, întîlnim de
Adesea, adeseori, deseori... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14523_a_15848]
-
deseori. în Cuvintelnic fără frontiere, de Andrei Cornea, sînt 18 adesea, nici un deseori. Opțiunea din DEX, așadar, se confirmă: adesea e cuvîntul cel mai frecvent în seria de sinonime în discuție. Acceptînd toate limitele statisticii (există întotdeauna posibilitatea ca un autor să folosească totuși un cuvînt, măcar o dată, deci prezența sau absența nu oferă certitudini de identificare), asemenea exerciții ne readuc la ipoteza idiostilului, a modului în care fiecare vorbitor utilizează constant limba - într-un mod care, chiar prin ticuri, clișee
Adesea, adeseori, deseori... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14523_a_15848]
-
Irina Marin Între postmodernism și kitsch linia de demarcație este foarte fină, atât de fină încât adesea aproape că dispare. Așa se întâmplă în Fluviata sau Căciula Care Mușcă, cartea lui Irimia Bălescu, apărută la Editura Cartea Românească. Autorul trasează mitologia unei localități imaginare, care se vrea a fi o satiră cu inflexiuni postmoderniste a realităților sordide din perioada comunistă și cea de după 1989. Si, într-adevăr, latura sordidă este surprinsă în toată plinătatea ei: personaje mărunte, purtând adesea
Kitsch și cacofonie by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14539_a_15864]
-
a constituit jurnalul elaborat în taină, cu o destinație istorică necunoscută, aidoma mesajelor ascunse în sticlele pe care marinarii le aruncă în largul oceanului... Ceea ce ni se pare cu deosebire interesant în scrierea de care ne ocupăm este imaginea unor autori, cîteodată de vîrf, ai epocii, surprinși "pe viu". E vorba de documente de conștiință, dar și de o înregistrare imediată, "factuală", cu o semnificație aparte în reconstituirea unui trecut relativ apropiat, circumscriind, după cum se exprimă Mircea A. Diaconu, autor al
Mărturii nemijlocite (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14544_a_15869]
-
unor autori, cîteodată de vîrf, ai epocii, surprinși "pe viu". E vorba de documente de conștiință, dar și de o înregistrare imediată, "factuală", cu o semnificație aparte în reconstituirea unui trecut relativ apropiat, circumscriind, după cum se exprimă Mircea A. Diaconu, autor al unei judicioase prefețe, "un timp al scriiturii care substituie într-un fel timpul istoric". Azi atari fapte sînt frecvent nesocotite în operația de "stilizare, de "retuș", operație mai mult ori mai puțin neavenită în elaborarea tabloului diacronic al literaturii
Mărturii nemijlocite (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14544_a_15869]
-
nu putem a nu ne da acordul la, bunăoară, următoarea lapidară apreciere a "curbei evolutive" a unui Eugen Barbu: "Eugen Barbu a cărui Groapă a fost discutată, pagină cu pagină în acel cerc (condus de Mihail Chirnoagă - n.n.), a ajuns autor lansat și, din anticomunist feroce, cum se considera și, mai ales, ținea să se manifeste, a devenit articlier de frunte al propagandei antiburgheze". După cum nu ne poate lăsa indiferenți o consemnare lucidă a slăbiciunilor de caracter, fără îndoială autentice, cu
Mărturii nemijlocite (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14544_a_15869]
-
în fața necunoscutului care îi periclita confortul personal. Știam că muntele de om Mihail Sadoveanu e fricos. Nu știam că este și laș". Exagerări s-ar putea spune, dar ale unor realități incontestabile! Tot din jurnalul lui Traian Chelariu aflăm că autorul lui Mitrea Cocor ar fi intrat în francmasonerie, instituție aptă a deschide multe uși, "din interes material, căci la momentul oportun a trădat-o, fiind, in effigie nomineque, ars între coloane după ce s-a dat cu comuniștii". Așijderea demne de
Mărturii nemijlocite (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14544_a_15869]
-
Țara de lut și Țara Cocorilor Albi. Unde se conturează două lumi care de multe ori se suprapun până la a se confunda. Principalele trăsături ale poeziei lui sunt de altfel bine delimitate de Constantin Călin în prefața acestei antologii de autor apărute la Editura "Eminescu". Cele mai pregnante, simplitatea și în același timp grația imagistică, și aș adăuga, suavul și enigmaticul unei pagode chinezești. Înaintând în lectura acestor Scrisori din țara cocorilor albi (titlul cărții spune foarte mult), sesizezi un je
Melodia întâmplărilor by Iulia Argint () [Corola-journal/Journalistic/14537_a_15862]
-
acesta nu a generat la noi și o analiză critică pe măsură. De aceea semnalăm ediția a doua a studiului lui Ovidiu Moceanu, Visul și literatura (prima ediție în 1999), lucrare de literatură comparată cuprinzînd și analize dedicate fenomenului românesc. Autorul continuă aici interesul pentru fenomenul oniric din Visul și împărăția, publicată în 1998, în care visul era tratat din perspectivă creștină. Pornind de la premisa că "datele fundamentale ale unei epoci pot fi determinate prin studiul situării ei față de ficțiune", autorul
Literatură cu vise by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14538_a_15863]
-
Autorul continuă aici interesul pentru fenomenul oniric din Visul și împărăția, publicată în 1998, în care visul era tratat din perspectivă creștină. Pornind de la premisa că "datele fundamentale ale unei epoci pot fi determinate prin studiul situării ei față de ficțiune", autorul abordează problematica visului din perspectiva teoriilor științei (cărora le consacră și un capitol special la finalul volumului), a mitologiei, religiei și a reflexelor în literatură. Dar cercetarea consideră visul mai mult decît un simplu subiect de istorie literară: visul este
Literatură cu vise by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14538_a_15863]
-
a ficțiunii, ca o condiție ontogenetică", resemantizarea produsă în reprezentările sale pune problema unei gîndiri onirice sau a unui mesaj formulat într-un alt limbaj decît cel diurn, structurat logic. Visul poate influența ca scenariu a ceea ce va fi (și autorul realizează o trecere succintă prin principalele teorii sau reflecții asupra profetismului), ca alegorie, parabolă, sau simbol care se cere interpretat. Sau visul poate fi reflex al mitului și preia simboluri arhaice (centrul, drumul, cartea, grădina, insula etc.). Delimitarea între aceste
Literatură cu vise by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14538_a_15863]
-
sinelui. Capitolul dedicat visului "cu program" examinează modurile în care el devenea instrument al romantizării lumii, cerută de Novalis, prin care lume, vis (imaginație) și creație erau inextricabil legate; evoluția imaginarului oniric la romantici (cu diferențe și apropieri nuanțate între autori ca Eminescu, Novalis, Jean Paul, Arnim von Achim, Hoffmann) și felul în care visul era perceput de epoca modernă. Simbolismul, curentul care cu adevărat "supralicitează inconștientul", este văzut ca "reacție prevestitoare, atrăgînd atenția asupra primejdiilor care pîndesc în epoca modernă
Literatură cu vise by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14538_a_15863]
-
creației poetice. Grupînd capitolele în funcție de perspectivele diverse asupra visului, considerații despre diverse epoci se amestecă, dar pe ansamblu cartea ajunge la conturarea unei linii istorice generale urmărind de fapt evoluția definiției dominante dată visului. Analizele consacrate unuia sau altuia dintre autori sau conceptelor teoretice dezvoltate în cadrul unui curent sînt extrem de utile pentru o înțelegere comparatistă a visului, dar secțiunile de cel mai mare interes, credem noi, sînt cele privitoare la grupul oniric (direcție, reprezentanți, concepte teoretice) sau la latura onirică a
Literatură cu vise by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14538_a_15863]
-
calea spre a vă desăvârși mizeria voastră de carieră (chiul pe banii bunicuței, da, da), fie, nemulțumit de oferta din coșuleț, (sau de sub fustiță - și femeile aspiră, nu-i așa?), lupul papă buna, papă și Scufița." Atâta să fi înțeles autorul? Jenant. Și-apoi, ce atâta furie? Unde nu e, nu e. Puțină luciditate. Ceva mai interesant în această carte e interviul din final (mania de a nu lăsa nimic neexplicat, teama de a nu fi neînțeles). Nu vreau să spun
Literatură și alte nebunii by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14514_a_15839]
-
luciditate. Ceva mai interesant în această carte e interviul din final (mania de a nu lăsa nimic neexplicat, teama de a nu fi neînțeles). Nu vreau să spun că, citindu-l, te apucă râsul. Melodrama textelor e, de fapt, a autorului, care se declară ratat dar lovește dur în "câinii din preajma Casei Vernescu." Dumnealui percepe literatura ca pe un fapt mai degrabă instituțional, un fel de contract social care oferă bani, călătorii. etc., în schimbul muncii de negru a scriitorului. Bun. E
Literatură și alte nebunii by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14514_a_15839]
-
rezistente. Lucrurile sunt destul de alunecoase la nivelul epitropiilor literare, premiile pot fi acordate aiurea, dar provincialismul resentimentar (pentru că poate exista și unul mai finuț și mai fertil), e de prost gust. Oricum, e valabilă definiția pe care și-o aplică autorul însuși: "noul ego, micul monstru care am devenit, pachetul de complexe și isterii scos la înaintare, pentru ce, pentru victorii mici, eșecuri suportabile, finalmente o realitate lejeră funcționând pe principiul perfuziei." Prozele vechi și noi De această dată "beneficiem" de
Literatură și alte nebunii by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14514_a_15839]
-
Cornelia Ștefănescu În atenția cronicii de față stă ediția critică Opere, coordonată de cunoscătorul operei lui G. Călinescu și autor al interpretării sale monografice, Ion Bălu. Mai precis, primele patru volume din romanele călinesciene, cum s-au conturat în ansamblul ediției: Cartea nunții și Enigma Otiliei, cu ani de apariție 1993 și, respectiv, 1998, și Bietul Ioanide, două volume, în
Spectacolul anilor by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14545_a_15870]
-
să complice ori să șteargă, atent însă la orice nuanță, mai cu seamă a variantelor, Nicolae Mecu, în virtutea scrierii cronicarilor, înregistrează măsura timpurilor și nu pierde nimic din voia lor. De aceea, esența comentariului critic rezidă în drama raportului dintre autor și imixtiunea cenzurii în toată creația acestuia. Între nevoia autorului de a-și apăra libertatea interioară la care, atunci când renunță, o face din nevoia de a-și ocoli esența scrisului de depersonalziare, conștient că dogma ce i se inocula "mutilează
Spectacolul anilor by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14545_a_15870]
-
mai cu seamă a variantelor, Nicolae Mecu, în virtutea scrierii cronicarilor, înregistrează măsura timpurilor și nu pierde nimic din voia lor. De aceea, esența comentariului critic rezidă în drama raportului dintre autor și imixtiunea cenzurii în toată creația acestuia. Între nevoia autorului de a-și apăra libertatea interioară la care, atunci când renunță, o face din nevoia de a-și ocoli esența scrisului de depersonalziare, conștient că dogma ce i se inocula "mutilează, reduce și umilește". Există, pretutindeni în aparatul critic, atenția mărită
Spectacolul anilor by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14545_a_15870]
-
a volumului I cu care debutează vasta lucrare, Ion Bălu, cunoscând schița proiectului de ediție, trasat de G. Călinescu în perioada gândirii asupra unei eventuale construcții, marcată de apropierea sfârșitului și neliniștea suferinței, nu este receptiv la formula "ediției de autor", motivându-și poziția, ca fiind determinată de "amestecul genurilor" și "încălcarea cronologiei". Este și motivarea neaplicării, în cazul lui G. Călinescu, a criteriului versiunii ultime din viața autorului, tocmai pentru a nu pierde măcar o dată din vedere intervențiile de conjunctură
Spectacolul anilor by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14545_a_15870]