8,361 matches
-
limbi ale căror forme sintetice se comportă, de altfel, aproape identic. După părerea noastră, soluția înțelegerii acestei disparități stă în natura auxiliarelor. Dacă analizăm distribuția auxiliarului avoir din franceză, observăm că franceza prezintă un grad mai mare de analitism, iar auxiliarul își schimbă forma în funcție de mod și de timp: (88) a. j'ai mangé (indicativ, perfect compus, 1SG) b. j'avais mangé (indicativ, mai-mult-ca-perfect, 1SG) c. j'aurai mangé (indicativ, viitor anterior, 1SG) d. (que) j'aie mangé (subjonctiv, perfect, 1SG
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
subjonctiv, perfect, 1SG) e. j'aurais mangé (condițional, perfect, 1SG) (franceză) În structurile în care apare auxiliarul avoir, se observă că forma verbului lexical rămâne constantă (mangé), iar auxilarul se schimbă în funcție de mod și de timp. Cu alte cuvinte, inserția auxiliarului valorizează trăsăturile de timp și de mod, verbul lexical nefiind angajat în acest proces. Din contră, dacă analizăm auxiliarele românești, observăm că valorile sintactice marcate de acestea sunt modul și modalitatea; de exemplu, în perechea minimală de mai jos, auxiliarul
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
observă că forma verbului lexical rămâne constantă (mangé), iar auxilarul se schimbă în funcție de mod și de timp. Cu alte cuvinte, inserția auxiliarului valorizează trăsăturile de timp și de mod, verbul lexical nefiind angajat în acest proces. Din contră, dacă analizăm auxiliarele românești, observăm că valorile sintactice marcate de acestea sunt modul și modalitatea; de exemplu, în perechea minimală de mai jos, auxiliarul voi specifică modul indicativ (modalitatea irrealis), iar diferențele de temporalitate sunt marcate de infinitiv, respectiv "infinitivul perfect" (de fapt
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
auxiliarului valorizează trăsăturile de timp și de mod, verbul lexical nefiind angajat în acest proces. Din contră, dacă analizăm auxiliarele românești, observăm că valorile sintactice marcate de acestea sunt modul și modalitatea; de exemplu, în perechea minimală de mai jos, auxiliarul voi specifică modul indicativ (modalitatea irrealis), iar diferențele de temporalitate sunt marcate de infinitiv, respectiv "infinitivul perfect" (de fapt, auxiliarul fi plus participiul verbal trecut): (89) a. voi pleca (viitor propriu-zis) b. voi fi plecat (viitor anterior) Ideea că auxiliarele
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
românești, observăm că valorile sintactice marcate de acestea sunt modul și modalitatea; de exemplu, în perechea minimală de mai jos, auxiliarul voi specifică modul indicativ (modalitatea irrealis), iar diferențele de temporalitate sunt marcate de infinitiv, respectiv "infinitivul perfect" (de fapt, auxiliarul fi plus participiul verbal trecut): (89) a. voi pleca (viitor propriu-zis) b. voi fi plecat (viitor anterior) Ideea că auxiliarele nu sunt direct implicate în valorizarea temporalității este neechivoc verificată de perechea minimală de mai jos (90); după cum se poate
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
auxiliarul voi specifică modul indicativ (modalitatea irrealis), iar diferențele de temporalitate sunt marcate de infinitiv, respectiv "infinitivul perfect" (de fapt, auxiliarul fi plus participiul verbal trecut): (89) a. voi pleca (viitor propriu-zis) b. voi fi plecat (viitor anterior) Ideea că auxiliarele nu sunt direct implicate în valorizarea temporalității este neechivoc verificată de perechea minimală de mai jos (90); după cum se poate testa prin adverbe de timp, diferența [trecut] / [non-trecut] se marchează prin forma verbului lexical: participiu trecut (90a) vs gerunziu (funcționând
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
perechea minimală de mai jos (90); după cum se poate testa prin adverbe de timp, diferența [trecut] / [non-trecut] se marchează prin forma verbului lexical: participiu trecut (90a) vs gerunziu (funcționând, de fapt, ca participiu prezent, v. Nicula 2013) (90b), structura de auxiliare rămânând constantă (o fi) și marcând modul (prezumtiv) și modalitatea (irrealis): (90) a. O fi venindazi / mâine? b. O fi venitieri? Dacă examinăm întregul spectru de auxiliare (nonpasive) din română 46, observăm că, de fapt, distribuția lor este constrânsă de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
gerunziu (funcționând, de fapt, ca participiu prezent, v. Nicula 2013) (90b), structura de auxiliare rămânând constantă (o fi) și marcând modul (prezumtiv) și modalitatea (irrealis): (90) a. O fi venindazi / mâine? b. O fi venitieri? Dacă examinăm întregul spectru de auxiliare (nonpasive) din română 46, observăm că, de fapt, distribuția lor este constrânsă de mod și modalitate, nu de timp (sau aspect); astfel, toate auxiliarele românești sunt în mod unic specificate pentru mod și/sau modalitate: - spre deosebire de corespondentul său din franceză
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
irrealis): (90) a. O fi venindazi / mâine? b. O fi venitieri? Dacă examinăm întregul spectru de auxiliare (nonpasive) din română 46, observăm că, de fapt, distribuția lor este constrânsă de mod și modalitate, nu de timp (sau aspect); astfel, toate auxiliarele românești sunt în mod unic specificate pentru mod și/sau modalitate: - spre deosebire de corespondentul său din franceză (avoir), care apare la indicativ, subjonctiv și condițional, auxiliarul românesc avea apare doar la modul indicativ, modalitatea realis (perfect compus); - auxiliarul de "viitor" (voi
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
distribuția lor este constrânsă de mod și modalitate, nu de timp (sau aspect); astfel, toate auxiliarele românești sunt în mod unic specificate pentru mod și/sau modalitate: - spre deosebire de corespondentul său din franceză (avoir), care apare la indicativ, subjonctiv și condițional, auxiliarul românesc avea apare doar la modul indicativ, modalitatea realis (perfect compus); - auxiliarul de "viitor" (voi, vei etc.) apare doar la modul indicativ, modalitatea irrealis (viitor propriu-zis, viitor anterior); - auxiliarul de "condițional" (aș, ai etc.) apare doar la modul condițional, modalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
aspect); astfel, toate auxiliarele românești sunt în mod unic specificate pentru mod și/sau modalitate: - spre deosebire de corespondentul său din franceză (avoir), care apare la indicativ, subjonctiv și condițional, auxiliarul românesc avea apare doar la modul indicativ, modalitatea realis (perfect compus); - auxiliarul de "viitor" (voi, vei etc.) apare doar la modul indicativ, modalitatea irrealis (viitor propriu-zis, viitor anterior); - auxiliarul de "condițional" (aș, ai etc.) apare doar la modul condițional, modalitatea irrealis (condițional prezent, condițional perfect); - auxiliarul fi marchează nonambiguu modalitatea irrealis, aparând
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
său din franceză (avoir), care apare la indicativ, subjonctiv și condițional, auxiliarul românesc avea apare doar la modul indicativ, modalitatea realis (perfect compus); - auxiliarul de "viitor" (voi, vei etc.) apare doar la modul indicativ, modalitatea irrealis (viitor propriu-zis, viitor anterior); - auxiliarul de "condițional" (aș, ai etc.) apare doar la modul condițional, modalitatea irrealis (condițional prezent, condițional perfect); - auxiliarul fi marchează nonambiguu modalitatea irrealis, aparând la prezumtiv (prezent și perfect), viitor anterior, condițional perfect, subjonctiv perfect. Este de observat și că, în
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
modul indicativ, modalitatea realis (perfect compus); - auxiliarul de "viitor" (voi, vei etc.) apare doar la modul indicativ, modalitatea irrealis (viitor propriu-zis, viitor anterior); - auxiliarul de "condițional" (aș, ai etc.) apare doar la modul condițional, modalitatea irrealis (condițional prezent, condițional perfect); - auxiliarul fi marchează nonambiguu modalitatea irrealis, aparând la prezumtiv (prezent și perfect), viitor anterior, condițional perfect, subjonctiv perfect. Este de observat și că, în structura formațiilor analitice irrealis cu un sigur auxiliar (viitor propriu-zis și condițional prezent), verbul lexical apare la
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
la modul condițional, modalitatea irrealis (condițional prezent, condițional perfect); - auxiliarul fi marchează nonambiguu modalitatea irrealis, aparând la prezumtiv (prezent și perfect), viitor anterior, condițional perfect, subjonctiv perfect. Este de observat și că, în structura formațiilor analitice irrealis cu un sigur auxiliar (viitor propriu-zis și condițional prezent), verbul lexical apare la infinitivul scurt verbal; infinitivul se bazează pe tema imperfectivă (fapt observabil la verbe ca a merge), imperfectivitatea la nivel modal fiind citită ca irrealis. Mai interesant ni se pare că, atunci când
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
tema imperfectivă (fapt observabil la verbe ca a merge), imperfectivitatea la nivel modal fiind citită ca irrealis. Mai interesant ni se pare că, atunci când necesitățile de satisfacere a temporalității impun selecția unui participiu perfect (prezumptiv perfect, viitor anterior, condițional perfect), auxiliarul principal (care are ca trăsătură de selecție selectarea unui complement irrealis) nu poate selecta direct participiul perfect (formă perfectivă, asociată cu interpretarea realis, după cum arată perfectul compus); astfel, este necesară inserția auxiliarului fi, care să satisfacă trăsătura de selecție a
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
participiu perfect (prezumptiv perfect, viitor anterior, condițional perfect), auxiliarul principal (care are ca trăsătură de selecție selectarea unui complement irrealis) nu poate selecta direct participiul perfect (formă perfectivă, asociată cu interpretarea realis, după cum arată perfectul compus); astfel, este necesară inserția auxiliarului fi, care să satisfacă trăsătura de selecție a auxiliarului principal. Subjonctivul perfect și infinitivul perfect validează această ipoteză de analiză: atât subjonctivul, cât și infinitivul sunt forme irrealis, după cum arată și morfologia lor (temă infectum, ca și prezentul), trăsătura de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
principal (care are ca trăsătură de selecție selectarea unui complement irrealis) nu poate selecta direct participiul perfect (formă perfectivă, asociată cu interpretarea realis, după cum arată perfectul compus); astfel, este necesară inserția auxiliarului fi, care să satisfacă trăsătura de selecție a auxiliarului principal. Subjonctivul perfect și infinitivul perfect validează această ipoteză de analiză: atât subjonctivul, cât și infinitivul sunt forme irrealis, după cum arată și morfologia lor (temă infectum, ca și prezentul), trăsătura de selecție a complementizatorilor să și a fiind identică cu
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
perfect și infinitivul perfect validează această ipoteză de analiză: atât subjonctivul, cât și infinitivul sunt forme irrealis, după cum arată și morfologia lor (temă infectum, ca și prezentul), trăsătura de selecție a complementizatorilor să și a fiind identică cu cea a auxiliarelor de prezumptiv, viitor și condițional (selectarea unui complement irrealis); în cazul formelor de perfect, este necesară - ca și în cazul structurilor cu dublu auxiliar - inserția auxiliarului fi pentru a anula efectul realis indus de participiul perfect, satisfăcându-se astfel trăsăturile
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
prezentul), trăsătura de selecție a complementizatorilor să și a fiind identică cu cea a auxiliarelor de prezumptiv, viitor și condițional (selectarea unui complement irrealis); în cazul formelor de perfect, este necesară - ca și în cazul structurilor cu dublu auxiliar - inserția auxiliarului fi pentru a anula efectul realis indus de participiul perfect, satisfăcându-se astfel trăsăturile de selecție ale complementizatorilor să și a. În fine, Avram și Hill (2007) corectează interpretarea tradițională a auxiliarului fi (nonpasiv), arătând că acesta apare exclusiv în
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
și în cazul structurilor cu dublu auxiliar - inserția auxiliarului fi pentru a anula efectul realis indus de participiul perfect, satisfăcându-se astfel trăsăturile de selecție ale complementizatorilor să și a. În fine, Avram și Hill (2007) corectează interpretarea tradițională a auxiliarului fi (nonpasiv), arătând că acesta apare exclusiv în condițiile în care modalitatea formei analitice este irrealis, nefiind, de fapt, un auxiliar perfectiv / aspectual (cum este calificat în general în gramaticile tradiționale); faptul că apare în structuri în care fi selectează
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
astfel trăsăturile de selecție ale complementizatorilor să și a. În fine, Avram și Hill (2007) corectează interpretarea tradițională a auxiliarului fi (nonpasiv), arătând că acesta apare exclusiv în condițiile în care modalitatea formei analitice este irrealis, nefiind, de fapt, un auxiliar perfectiv / aspectual (cum este calificat în general în gramaticile tradiționale); faptul că apare în structuri în care fi selectează un gerunziu (o fi plecând, voi fi plecând, ar fi plecând), iar interpretarea structurii nu este sub nicio formă perfectivă validează
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
în general în gramaticile tradiționale); faptul că apare în structuri în care fi selectează un gerunziu (o fi plecând, voi fi plecând, ar fi plecând), iar interpretarea structurii nu este sub nicio formă perfectivă validează această ipoteză de analiză a auxiliarului fi. Ledgeway (2015a) observă și explică faptul că fi este coocurent cu (i.e. selectat de) toate auxiliarele, cu excepția auxiliarului avea de la perfectul compus (*au fi plecat/plecând); perfectul compus este, din punctul de vedere al modalității, o formă exclusiv realis
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
fi plecând, voi fi plecând, ar fi plecând), iar interpretarea structurii nu este sub nicio formă perfectivă validează această ipoteză de analiză a auxiliarului fi. Ledgeway (2015a) observă și explică faptul că fi este coocurent cu (i.e. selectat de) toate auxiliarele, cu excepția auxiliarului avea de la perfectul compus (*au fi plecat/plecând); perfectul compus este, din punctul de vedere al modalității, o formă exclusiv realis; explicația propusă de Ledgway (2015a) pentru a surprinde această restricție de coocurență este că avea (de la perfectul
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
voi fi plecând, ar fi plecând), iar interpretarea structurii nu este sub nicio formă perfectivă validează această ipoteză de analiză a auxiliarului fi. Ledgeway (2015a) observă și explică faptul că fi este coocurent cu (i.e. selectat de) toate auxiliarele, cu excepția auxiliarului avea de la perfectul compus (*au fi plecat/plecând); perfectul compus este, din punctul de vedere al modalității, o formă exclusiv realis; explicația propusă de Ledgway (2015a) pentru a surprinde această restricție de coocurență este că avea (de la perfectul compus) și
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
această restricție de coocurență este că avea (de la perfectul compus) și fi se generează în aceeași poziție, astfel că niciodată nu pot fi simultan prezente 47. Ideile prezentate până în acest punct reprezintă doar o schiță de analiză a sistemului de auxiliare (nonpasive) ale românei. Sunt necesare cercetări mai amănunțite care să coreleze trăsăturile / opozițiile verbale de mod, timp, aspect care reies din analiza transparadigmatică a formelor verbale analitice și sintetice cu paleta largă de interpretare a acestor forme pentru a identifica
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]