1,399 matches
-
și Endō de ce nu-i scrisese fratele lui nici un amănunt în legătură cu acuzația... — Ce mlaștină? se răsti Endō. Ticălosule! Ai ascuns lingourile într-o mlaștină? — Nu eu. Kanai m-a pus. — Bine, bine. Care mlaștină? — Mlaștina Mare. Kobayashi a mărturisit totul, bâlbâindu-se. În iulie 1944, cu un an înainte de terminarea războiului, Kobayashi și Kanai s-au întors în Japonia din Insula T., unde fuseseră încartiruiți. Kanai și-a dat seama că războiul nu o să se termine cu bine așa că a reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
fi mai bine să vă economisiți banii. Un eventual refuz nu se acceptă, Încheie ea pe un ton triumfător. Dan se uită În direcția mea ca să-mi aprecieze reacția, iar eu privesc spre el În același scop. — Ăăă, mulțumesc, se bîlbîie el Înainte să-i sar În ajutor. — Mulțumim! spun eu, mergînd la fiecare și sărutîndu-i. E cel mai frumos cadou pe care ni l-ați fi putut face. Aveți perfectă dreptate În privința dorinței noastre de a ne muta, e startul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
a pune punctul pe „i“. Mă privește și așteaptă un răspuns, dar nu știu ce să zic. Planurile mele de a-l seduce s-au topit demult. Intențiile mele de a mă comporta ca Lisa și-au luat zborul pe fereastră. Mă bîlbîi ca o adolescentă, apoi mormăi ceva la iuțeală despre strînsul mesei. Mă ridic, Înșfac farfuriile și le duc În bucătărie, unde fac eforturi să mă linișteșc, sprijinindu-mă de chiuvetă. Ochii Îmi sînt Închiși și respir adînc ca să-mi recapăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
a sunat la 113, un pitic În maieu și saboți, pe a cărui mutră se citește setea de sânge, publicitate și interviuri. Eternul vecin, care-și bagă nasul peste tot, inutil Însă În situații de criză. — E aici, la 27, bâlbâie vecinul intimidat de uniforme și speriat de gândul că ar putea face impresie proastă. Mi s-a părut că aud strigăte de ajutor, dar e ceva vreme de când nu se mai aude nimic - Îmi pare rău că m-am Înșelat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
au sfătuit să mă las de politică. Eu i-am lăsat să-mi zgâlțâie creierii pentru Idee, pe când lipeam manifeste ca un câine. Sunt de acord cu asta. Înțelegi? AM AVUT UN VIS. — Prietene, nu știu despre ce vorbești, se bâlbâi Elio, surprins să descopere În debandada acelui local chipul secretarului său. Necunoscutul Îl prinse de cravată. Și chiar dacă Elio ar fi Încercat să se sustragă acelei tentative neașteptate de strangulare, celălalt Îl privea În ochi. Adânc. Până În străfunduri. Cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fusese niciodată privit astfel. — Tu nu ești cu adevărat unul dintre noi, spuse necunoscutul. Acum Îți spun un lucru, Elio Fioravanti, și ține-l bine minte. La Regina Coeli este o scară - cine nu o urcă, nu-i roman. Elio bâlbâi confuz că nu făcuse toate acele lucruri pentru că așa voia. Se trezise prins În ele, asta-i tot. Viața este această Înșiruire de Întâmplări banale, cazuale, chiar lipsite de sens, ale căror consecințe sunt atât de imprevizibile, atât de disproporționate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
avea să se adeverească. Se Înclină peste pătuț, Întinzându-și buzele pentru a săruta buclele Camillei, fine, fine, de un castaniu mahoniu minunat - dar domnișoara Sidonie sări dintre cearșafuri ca un spectru. Nu o treziți, domnule avocat, abia a adormit, bâlbâi somnoroasă. A făcut un adevărat balamuc aici, toată seara, ne-a Înnebunit și pe mine, și pe doamna - pentru Dumnezeu, n-o treziți. Elio o blestemă, pentru că un bărbat are dreptul să-și sărute micuța. Balenă grasă, frigidă și fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pantalonii În vine și cu fesele goale. Paznicul Guglielmo, condamnat să controleze băile, Își luase liber ca să-și fumeze țigara În bună pace. — Dă-mi-l pe Totti, porunci Anzalone. — Prima dată arată-mi c-c-câte-mi dai În schimb, răspunse Kevin bâlbâindu-se. Figurina cu căpitanul blond era printre cele mai rare. Și el o avea. — Ce tâmpit ești! râse Anzalone. Tu trebuie să faci ce-ți poruncesc eu, pentru că ești un ilot. Kevin nu știa ce e un ilot, căci Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
răgușea și i se stingea, transformându-se Într-un șuierat, când gâtul i se usca și un spasm de tuse ruina efectul ultimei replici, Elio Înghițea câte un pahar de apă și o lua de la capăt. Transpira, gesticula, clocotea, se bâlbâia, Își aranja părul răvășit, râdea. Zero se rușină de spectacolul pe care Îl făcea tatăl său. Înțelese că era În stare de orice pentru a șterge impresia proastă pe care o făcuse la Început, din cauza gafei cu discursul greșit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Dar trebuia s-o Împiedice pe doamna Fioravanti să-l dezbrace. Elasticul de la chiloți Îi era larg, și poate că pe fund Îi rămăseseră urme de la arsura fitilului. Nu, am auzit-o pe bu-bunica atunci când Îi spunea unchiului Fausto, se bâlbâi Încercând să respingă asaltul doamnei Fioravanti. Bu-bunica e supărată pe mama că ta-tati nu ne dă nici o liră măcar, nu-l roade co-conștiința, iar copiii costă, și bunica Își consumă toată pensia. Bu-bu-bunica Își scoate pensia de la poștă și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de comori - chinuindu-se de mama focului, căci cei șaptezeci de copii, vrăjiți de iepurași și de papagali, nu mai ascultau, iar În salon confuzia creștea la un nivel alarmant, periculos pentru siguranța frescelor și a prețiosului parchet. — Po-po-polițist, se bâlbâi Kevin cu greu, căci orice aluzie la existența tatălui său Îi crea ostare de panică, ce Îi contorsiona stomacul și-i Îngheța cuvintele pe buze. Pe lângă asta privea neliniștit echipele care se formau, Împărțind copiii la dreapta și la stânga, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
informă Antonio. — Da, răspunse Kevin. Trebuie să-l pedepsești. — OK, Îl asigură Antonio. Ce vrei să-i fac? Trebuie să-i dai jos pantalonii și să-i Înfigi un fitil În fund, spuse Kevin. Se Întâmplase miracolul: nu se mai bâlbâia. Antonio râse uimit de cruzimea grăsuțului pinguin orb. Dar În același timp era mândru de el. Deci Kevin nu era un pămpălău fricos, așa cum se temuse. Era fiul lui. Și Îi semăna. Avea același păr negru, creț și aspru. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
îi treceau prin fața ochilor, amețitor de repede. Încerca să asculte, să înțeleagă, dar nu reușea, nu mai simțea nimic. Explicațiile vecinei o oboseau. Vorbele cădeau greoaie, deși femeia făcea un efort imens să prezinte vestea cât mai puțin dureros. Se bâlbâia, apăsată de o vină imaginară, broboane de sudoare îi brăzdau fruntea. Frânturile de propoziții lăsau să se întrevadă crudul adevăr:” - Mama ta are pe altcineva! O să vină să te vadă. Acolo este greu. Te roagă să o înțelegi și să
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
om îmbrăcat în negru veni să îl vadă pe Prâslea. După ce plecaseră polițiștii de lângă el, omul bizar îi spuse lui Prâslea: Ooo! Dar ce e cu tine aici, agentule? Tu trebuia să fii în misiune! Misi..., ce? Nu te mai bâlbâi și ieși odată de acolo pentru că avem de lucru! Dar... Niciun dar! Conduc eu! Prâslea plecă cu agentul îmbrăcat în negru cu o mașinărie bizară, vitezomană la o clădire subpământeană, dotată cu ciudățenii mecanice. Aici Prâslea,care era ca un
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
a sărutat-o. S-o văd pe mama așa supusă era la fel de ciudat cum ar fi fost să văd o oaie vânând un șacal sau un bărbat alăptând un copil. Mama, care niciodată nu rămânea fără replică, aproape că se bâlbâia. - Bărbate, tată al copiilor mei, dragul meu prieten, a spus ea. Vin să te rog ceva, nu pentru că ar trebui, ci pentru că mi-e milă. Bărbate, Iacob, a șoptit ea, știi că eu îmi pun viața în mâinile tale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nu se putea face nimic să ni se întâlnească cărările. După mai multe zile, Re-nefer s-a interesat de Așnan, iar eu am încercat să-mi fac curaj să-i vorbesc despre fiul ei. Dar n-am reușit decât să bâlbâi ceva și să roșesc. - Ți-e dor de mama ta, copilă? m-a întrebat ea plină de amabilitate. Am dat din cap că nu, dar probabil arătam așa de jalnic, că regina mi-a luat mâna și mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ușa. Se Întoarse brusc. Era doar recepționera, o fată slabă cu ochi de mioapă, care aducea un plic lăsat la hotel pentru Marie. Văzînd expresia de vie nedumerire zugrăvită pe chipul skipperului, se făcu stacojie și se pierdu În scuze bîlbîite În legătură cu intrarea ei intempestivă. El Întrerupse cu o mișcare seacă valul de scuze, smulgîndu-i plicul din mîini. Fata bătu În retragere. Enervat, Christian azvîrli plicul pe pat, unde acesta se deschise, revărsîndu-și conținutul. O insignă. O armă. Și un bilet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
apariția pe neașteptate Stéphane Morineau. Panica lui se transformă În mînie În fața rîsetelor lor tot mai puternice. - De ore Întregi Încerc să vă găsesc pentru a vă da vestea, iar voi, voi... TÎnărul jandarm stacojiu la față Începu să se bîlbîie. Apoi se Întrerupse, dîndu-și seama că erau uzi și că veșmintele lor erau pe alocuri sfîșiate. - De unde ați ieșit? - Din grotă, zise Lucas strecurîndu-i un zîmbet Mariei, pe drumul Jefuitorilor de corăbii. Se Întoarse spre Stéphane care se uita la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pe ocolite. - Și aste vă ridică vouă vreo problemă? Fiul lui Îl privi cu o stupoare neprefăcută. - CÎnd mă gîndesc cum trebuie să cerșesc cîțiva bănuți ca să-mi cumpăr un costum de haine decent, iar dumneata, dumneata... Începuse să se bîlbîie de furie. - Ceea ce Îmi ridică mie o problemă, replică Fersen, e faptul că familia dumneavoastră n-o ducea prea bine cu banii la sfîrșitul anilor șaizeci. De unde ați scos milionul necesar? - Un milion? De ce? De franci? exclamă PM, cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
stupefacția scandalizată a lui PM și aerul calculat al lui Armelle, care deja căuta interesul lor În toată această poveste. - Și mai țin să-i facem o Înmormîntare demnă de o descendentă a familiei de Kersaint. PM Începu să se bîlbîie. - B... bine... tată, dar ai luat-o razna complet! Bate cîmpii, e bolnav! - Taci din gură și măcar o dată gîndește! i-o reteză Arthus cu brutalitate. În mod oficial, mă voi preface că abia acum am descoperit că este fiica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
brusc uneori; pe craniul mare și pleșuv, pielea se Încrețea atunci de efortul gândirii, iar sprâncenele se ridicau Într-o mimică ce se voia amuzantă; cu marcherul În mână, rămânea imobil câteva secunde, apoi reîncepea să scrie și să se bâlbâie și mai dihai. La sfârșit, cinci-șase persoane aplaudară, mai mult din compasiune. El roși violent; asta fusese tot. În zilele următoare, Bruno Îl evită de mai multe ori. De obicei, insul purta o pălăriuță din pânză. Era destul de slab și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
gustase din tocana de alge, când la capătul rândului de mese apăru Pierre-Louis; zărind locul liber din fața lui Bruno, chipul Îi străluci de bucurie. Înainte ca Bruno să-și dea seama ce se petrece, Începu să vorbească; e drept, se bâlbâia binișor, iar cele două pârțotine de alături scoteau niște cotcodăceli cu adevărat stridente. Și dă-i cu reîncarnarea lui Osiris, și dă-i cu marionetele egiptene... ignorându-și cu desăvârșire vecinii. La un moment dat, Bruno pricepu că bufonul Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
masă, lovindu-se cu pumnii În cap; farfuriile și paharele dansau În jurul lui; azvârlea cu picioarele În toate direcțiile, repetând cu o voce puternică: „Nu se poate! Nu se poate să mă tratați așa!...” De data asta nu se mai bâlbâia. A fost nevoie de cinci persoane ca să-l imobilizeze. În aceeași seară, era internat În spitalul psihiatric din Angoulême. Bruno se trezi brusc pe la ora trei, ieși din cort; era scăldat În sudoare. Campingul era liniștit, era lună plină; se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
și apare Eddie, care are pe el doar o pereche de boxeri mult prea strâmți, cu pieptul gol și incredibil de păros. Iisuse. Nu știu nici eu cum, dar reușesc să nu scap tava pe jos. — Îmi... cer scuze, spun bâlbâindu-mă, făcând un pas înapoi. Nu mi-am dat seama... — Nu te prosti ! Intră ! exclamă Trish veselă, părând că s-a împăcat total cu ideea că eu mă aflu în dormitorul ei. Nu suntem pudici. OK, sinceră să fiu, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ani ! Deschid gura, dar nu reușesc să scot nici un sunet. Sunt prea bulversată ca să pot vorbi. Oare de ce cred soții Geiger că e ziua mea ? — Uite la ea, spune Trish. A rămas fără grai ! Așa e, Samantha ? — Îhm... da, mă bâlbâi. — N-a avut nici cea mai mică idee, spune Nathaniel zâmbind larg. — La mulți ani, scumpo. Iris vine la mine, mă îmbrățișează strâns și mă sărută pe obraji. — Eddie, desfă șampania ! o aud pe Trish exclamând impacientă în spatele meu. Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]