7,201 matches
-
e natural să alegi acea moarte politicoasă a cercurilor selecte, care precede înmormântarea de clasa întâi și întregul șir al obiceiurilor ei minunate. Săracii se adună atunci în fața unei astfel de case și privesc pe săturate. Moartea lor, bineînțeles, e banală, fără toate dichisurile. Sunt fericiți dacă găsesc una care să li se potrivească cât de cât. Ce înseamnă a te deghiza dacă nu... a muri puțin? Cel care acceptă să poarte o mască învață, de fapt, să moară. Este un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
emotivă împerecheată deseori cu luciditatea propriei luări în derâdere".51 Râsul și derâderea, iată o nouă ecuație a scrierilor lui Botta. Dostoievski, în romanul Adolescentul, face unele dintre cele mai fine observații care s-au scris vreodată despre acest aparent banal și totuși surprinzător subiect: "Niciodată firea omului nu se dezvăluie mai deplin ca atunci când râde. Uneori e foarte greu să dibui caracterul unui om, dar e de ajuns să-l surprinzi o singură dată râzând sincer și brusc și atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
simplu vizitator, nici un oarecare prieten, ci un artist; nu îți trebuie cine știe ce percepții speciale pentru a descoperi artistul în omul Boancă. Artistul este mai întâi omul Boancă - prin harul său artistic omul Boancă trăiește într-o altă dimensiune decât aceea banală, cotidiană. El trăiește într-o dimensiune în care elementele - toate - sunt vii și dialoghează cu artistul Boancă. Din această împrejurare, care este excepțională (puțini fiind ca dânsul), a fost firesc să se creeze, aproape spontan, o uriașă poveste care îl
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
Time is money!” este tot mai des folosită și mai ales tot mai actuală. Sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI arată că IT-ul este soluția acestor deziderate. E-mail, computere, Internet: aceste produse ale erei informaționale au devenit chestiuni banale pentru majoritatea celor ce muncesc. Ele simplifică viața prin posibilitatea unei comunicări mai rapide, accesul la instrumente de eficientizare a muncii și la un vast volum de informații prin simpla apăsare pe un buton. 3.1 Produsele Cooperativei de Credit
Noutăţi tehnologice financiar-bancare by Grigore Ema () [Corola-publishinghouse/Administrative/1773_a_3167]
-
drumul făcut de la hotel până acolo, pe aleea pe care mersesem și eu până la apariția șopârlei. Era așa de mult soare și răcoarea de dimineață, te Îmbia să părăsești În grabă camera de hotel. Am Început un schimb de cuvinte banale, cu femeia de pe bancă. Era dintr-un sat de pe lângă Constanța și eram cazate În același hotel, dar pavilioane diferite. Cum observasem că este În doliu, nu m-am putut abține să o Întreb, de ce este În negru. A oftat așa
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
a încrețit în veșnicii să se ascundă măcar un semn colorat să-mi arate fața lunii, să destrame lent ceața groasă a nopții, tristețile lăutelor să mă mai cheme dement. De ce a rămas agenda goală în acești ani? Fără semne banale sau tăinuite; prin gemurile albe și insipide, se văd ierburile înrourate și mute. Un ochi de lup stă la pândă 2013, vremea cade flămândă în trup! Ce mulți ani au trecut ... 1966, cifre grele de grimase, de cântec și somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
vrea să moară? Stau în fața paginii scrise de ei cu Adriana,verișoara mea, căutând în dicționar să răsară cuvântul salvator, care stingher să ducă într-o lume de cleștar, fără scop, efemeră ... Va dispare spaima și ea ca un obiect banal după etajeră! Apa lunii a pătruns în noi încet, insinuant și apoi se subție în fiecare țesut așteptând în lut. Cât o să mai fie? Am distrus legende, mituri și zei, Orașe, bisericile sfinte. Am pângărit morminte, am ucis. Dumnezeu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
însăși magma textuală, scopul ultim, motivul pentru care se petrec diversele acțiuni. Așezarea unui amănunt în centrul de semnificații al textului, de la care pornesc ramificările ulterioare, dovedește cum o întreagă lume, un univers narativ se poate articula în jurul celui mai banal și mai puțin vizibil dintre elemente - astfel s-ar putea sintetiza maniera narativă mansfieldiană. În fiecare dintre prozele Hortensiei Papadat Bengescu, amănuntul joacă un rol esențial, coordonează un spațiu, determină desfășurarea unui episod, anticipă sau dezvăluie cheia vreunei întâmplări: de
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
și am avut la literatura universală de scris un eseu pe temă liberă. Acasă, am început să-mi pregătesc lecțiile, ca de obicei, seara. Când am ajuns la literatura universală, m-am apucat să scriu ceva, am început cu lucruri banale, cu descrierea serii, dar am terminat cu descărcarea de suflet, scriam fără să mă opresc, îmi curgeau lacrimi și părea că mă eliberez de o piatră, care se îngreuna din ce în ce mai tare și mai tare. Dar, cu cât mai mult scriam
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
discreție pentru a-l proteja, pentru a nu-l pune în inferioritate. Intenții abia schițate și răspunsuri adecvate, înțelegere din priviri, mângâieri „corespondente” - toate acestea fac să funcționeze o „relație aproape perfectă”. „Dar ce esteperfect în lumea aceasta?” - O replică banală, dar aici „pică bine”... 29 aprilie 2006 Deschid din nou caietul lui P.H. Lippa, cu o nerăbdare ușor perversă. Comit, într un fel, o indiscreție, mai ales că nu am putut afla o dispoziție testamentară privind acest manuscris. Doamna Elise
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
promite să nu mai revină asupra „subiectului”. Singurătatea, faptul că nu s-au mai văzut de două săptămâni îl fac pe Domnul R. să „brodeze” în continuare pe marginea „cazului” comentat mai sus, deși își dă seama că este ceva banal, o întâmplare de care „se bucură” (vorba vine!) atâtea femei care circulă neînsoțite pe străzile unui oraș mare. Un „drăcușor” se gudură pe lângă el și îi „șoptește” o altă întrebare: Bine, dacă nu are vreo importanță, de ce i-a povestit
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
concentreze în ea toată lumina dragostei lor? De data aceasta nu a răspuns întrebării ei, dovedind și el, poate, un minim de „inteligență naturală”. „Dragostea nu moare!” Este un titlu de carte? De film? A citit undeva această propoziție aproape banală și a uitat în ce proză romanțioasă de secol XIX? Nu mai are importanță. Teodora l-a ajutat să înțeleagă sensul ei concret: nu moare doar atunci când ea face să se nască o nouă ființă. Fericirea ce unește două vieți
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
să pregătească în acea noapte întregul plan de cercetare a ruinelor și a descoperit cel puțin zece locuri unde putea fi ascunsă comoara. Păi vedeți? A fost o noapte de nesomn foarte folositoare, plină de gînduri creatoare, nu de ceva banal, ca o durere de dinte care se clatină, sau ca o coptură de la unghia degetului mare de la picior. Nu, nu a fost nici pe departe așa ceva. În primul rînd Virgil era perfect sănătos. Apoi el nu era omul care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
pierdut nemurirea din cauza "păcatului" cunoașterii, care îl făcea egal cu Iehova, în budism, dimpotrivă, ignoranța este păcatul originar: ignorăm faptul că eul nostru este o iluzie și suferința este esența lumii umane. Pe când Ghilgameș pierde nemurirea abia dobândită, printr-o banală neatenție (datorită căreia planta nemuririi este mâncată de un șarpe, șarpele intervenind, pe altă cale, și în legenda Facerii biblice), în basmul românesc Tinerețe fără bătrânețe, viață fără moarte, nemurirea căpătată se pierde, pentru că omul este rău, ucide o făptură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
trăi indefinit în identitatea psihosomatică sub care s-a născut? Moartea nu apără omul de propriul plictis de sine (ennui, anoia, spleen) dacă ar trăi mii de ani în aceeași formulă de a fi ? Ca să nu mai punem întrebarea foarte banală: unde ar fi încăput toată omenirea de la începutul ciclurilor, ca de pildă cele opt straturi succesive de civilizație câte au descoperit săpăturile arheologice în orașul babilonian Ur ? Până unde trebuia să ajungă Turnul lui Babel pentru a putea găzdui întregul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
te plimbi de mână și cu care știi că nu te duci acasă din prima. Îți faci jobul mai departe. Și intri pe net. Navighez. Navighez ca Ulise. Ulise și blogosfera. O mare invadată de literatură enormă, revărsată, cu episoade banale, sau letargice, sau intense, sau geniale, sau, pur și simplu, răsuflate de vieți interioare prin care de-abia răzbat... Navighez un pic invidios. Din ce în ce mai mult, am convingerea că Ulise nu se rătăcise deloc, ci fugea mâncând pământul de Pene lopa
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
fiecare nouă reancorare într-un timp propriu ei, cu fiecare strat de autoritate aproape magică în care se remodela ființa ei, de-acum liberă de toanele și inocențele din ultimii ani. Într-o seară în care mă mușca insignifiant o banală răceală cu potențial febril, am rugat-o să mi povestească despre țarul Ivan. A zâmbit și zâmbetul a îmbătrânit-o sub ochii mei, a scofâlcit-o brusc și i-a făcut rădăcinile nevopsite să crească vizibil, cărunt, dezolant. Mi-a
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
de-ai tăi. Și-n unele filme. Exagerezi. Zici tu? Galateea mea unică, fiică solitară a minții mele bolnave de amintiri schizoide și exces de net, de imaginație care se știe comună, dar se vrea strălucitoare în bezna celei mai banale elucubrații de scriitoraș ratat și blogger libidinos (sunt și asta, nu?)... Zic eu. Nesora nimănui. Asta mă face imparțială. Doritoare de o soră. Una la care să aspiri. Care să-ți semene și nu prea. Ar fi frumos. N-ar
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Nu-mi place discuția asta. Pentru că e filozofic-sterilă? Și de-asta. Și? Și gata. Frații se urăsc întotdeauna. Autorul dixit, nu? Și muza nu subscrie. Asta ar însemna să am o voce a mea. Și nu ai. Nu. Adică ești... Banală. Comună. Lipsită de substanță, de credibilitate, de carne pe oasele mele de pixeli, de șolduri și gene și buze și un râs al meu, de unchi, veri de gradul trei, vecine și foste colege de generală, iubiți din liceu, amanți
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
David e singur. David e singur cuc. David nu-și mai ia vitaminele. David nu a mai dat pe la serviciu de trei zile (exact de când nu a mai făcut duș). David caută. Răspunsuri? Pe Alex? Pe sine? De fapt, un banal încărcător. De Nokia. Connecting people. Îl găsește, în cele din urmă, în sac, în vecinătatea plăcută a unor bomboane mentolate devorate aproape imediat. Greață instantanee și inexplicabilă. Așteaptă. Gândurile i se conectează și i se încâlcesc aproape electric. Fericit accident
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
tot. Și din nou pauză. — Mulțumesc. — Pentru ce? Păi, că ai venit. — N-ai de ce. — Sigur că am... — O să facem asta în continuare? Nu se așteptase. Vocea i se răcise brusc. Tot sfârșită, dar dură. De femeie rea, gândi instantaneu. Banală și rea. Frustrată, probabil, de propria banalitate. Formularea i se păru foarte nimerită, ceea ce-i dădu o anumită mulțumire. — La ce te referi? — La schimbul de politețuri... o să facem asta și în conti nuare? Vocea i se muiase din nou
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
politețuri... o să facem asta și în conti nuare? Vocea i se muiase din nou, ca și cum scurta călătorie în lumea Adei, ea, a lui, de săptămâna trecută ar fi epuizat-o complet. — Păi... ce altceva ar mai fi de făcut? Frustrată. Banală. Frustrată. O frustrată. — Bine, atunci. Să... să-mi zici dacă mai e ceva. Nu o condusese. Ușa se închisese aproape fără zgomot în urma ei, dar pașii care fugiseră pe scări îi sunaseră cunoscuți. Nervoși. Rapizi. Pașii unui om cu obraji
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
aplecă, din exterior, peste pervaz, să-l sărute și o strânse puțin de încheietura mâinii, ca într-o complicitate a intimității care, cine știe, poate că era pe punctul de a se inventa chiar acum/atunci, ce mai contează un banal punct de referință, important este că, în timp ce tu, cititorule, ușor năzuros la toată această desfășurare de convenții ale idilei, te pierzi în pagină, singur, la lumina becului tău de 100 de wați, Alexandre redevine Alexandre, cutreieră orașul ca un îndrăgostit
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
o bună zi (bună, vorba vine!) un coleg s-a aruncat înaintea trenului. În buzunarul de la piept i s-a găsit un petec de hârtie pe care scria: „ Am fost și nu mai sunt” . Era începutul unei poezii? Un mesaj banal pentru noi, proștii, care am fost nevoiți să-l culegem dintre șine, ca să-l depunem într-o groapă? Ori numai un avertisment, mai mult sau mai puțin intenționat, precum că speculațiile pe tema psihologiei sinucigașului nu-s decât prostii, totul
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
practică a jocului extraordinar pe care l-a plodit regala țeastă într-o dupăamiază de indigestie. Amănunte, pe larg, în ediția de seară a oficiosului guvernamental. II A doua zi, după răsăritul soarelui, aeroportul orașului este arhiplin. Deși este o banală zi de marți, bărbați și femei, cei mai mulți, poartă haine de sărbătoare. Se anunță o zi frumoasă, cu un soare dulce, cum sunt aproape toate zilele de mai în această parte a țării. Lumea freamătă de nerăbdare, cei mai scunzi își
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]