1,747 matches
-
și confirmând, cu o întârziere de aproape două decenii ceea ce toată lumea convenise încă de la început. Anume că Levantul e un volum de poezie absolut extraordinar. O banalitate. Nu singura din articolul respectiv, desigur. (Făcut, de la un capăt la altul din banalități.) Ce mi s-a părut, în schimb, îngrijorător era altceva. Siguranța cu care Cristea-Enache se instala în postura iluzorie de prim comentator. Ca și cum nimeni înaintea lui nu mai scrisese despre epopeea lui Mircea Cărtărescu. Dincolo de impolitețe și de neprofesionalism, faptul
Poeme vechi, nouă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4582_a_5907]
-
în fața lucrării), iar titlul ei sugerează existența unui inefabil spațiu al misterului în intervalul dintre imagini și cuvinte. Firește, reprezentarea artistică a unui obiect, indiferent cît de măiastru ar fi făcută, nu este obiectul însuși. Este prima concluzie, de o banalitate răsunătoare, care se poate trage după ce ai văzut tabloul lui Magritte. Mai mult decât atât, te poți întreba dacă obiectul din imagine există în realitate sau este doar rodul pur al imaginației autorului. Prin explicația dată tabloului din pictură (la
Un suprarealist elegiac by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11110_a_12435]
-
care este de preferat, zic eu, celei neinteligente. Istoricul e omul care trebuie să-și pună întrebări fără încetare. Și nu e vorba aici de a spune neapărat altceva, în ciuda anumitor instanțe intelectuale. Vorba e, și ceea ce spun este o banalitate, de a gândi istoria. De a o gândi cu mintea noastră. E asta ceva atât de extraordinar ? - Nu devine, uneori, banalul, extraordinar ? Poate că nu e chiar cel mai simplu lucru să gândești cu propria minte. Câteodată, e mai comod
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
șanse de soluționare. Că la ultimele alegeri poporul român a votat într-o majoritate covârșitoare tocmai lupii numiți paznici la stână e o axiomă. Aruncați o privire în CV-urile oamenilor forte ai regimului și vă veți convinge de această banalitate. Studiați biografiile marilor bogătași ai țării (dacă obțineți acces la dosarele aflate până de curând la Camerele de Comerț și Industrie!), și dacă tot n-ați înțeles despre ce e vorba, înseamnă că vorbim limbi diferite și așteptăm traducerea d-
Arcadia cenușie by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14641_a_15966]
-
concret" bacovian, aparent amorf în conul de umbră în care zace, se arată capabil a se substitui rafinamentului ostenit al omului alterat prin exces analitic. Cu aerul său dezarmat, dezadaptat, "învins", el captează un mister al lucrurilor în primă instanță. Banalitatea se înzestrează cu o energie ce îi dă posibilitatea de-a deveni producătoare de fantastic: "ploaia a spălat nămolul/ dezvelind pietrișul originar// soare pauză coups în geamul sălii de curs pauză de sable / viperele dorm în temple verzi/ stropi rostogolindu
Umilință și ironie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11972_a_13297]
-
Ambroise Vollard se compun din cuburile celebrului tablou de Picasso. Deformărilor cubiste operate de Picasso, Bacon le opune deformările organice (mai puțin rigide, mai aleatoare). Extraordinara performanță, și într-un caz, și în celălalt, constă tocmai în salvarea chipului de banalitatea reprezentării figurative, deformările relevând întotdeauna o asemănare mai profundă cu modelul. Intuind existența unor supape emoționale ascunse, Bacon pictează expresii posibile, compatibile cu modelul, chiar dacă niciodată actualizate. Și Picasso a pictat expresiile posibile ale femeilor - cu gurile deschise în care
Viața imaginilor, dialogul imaginilor (pe marginea unei expoziții Bacon - Picasso) by Marina Debattista () [Corola-journal/Journalistic/9712_a_11037]
-
radicală transformare, sub impulsul lui François Mitterrand, dar dacă noul Luvru a renăscut, grație genialului architect Pei, aliind vechile clădiri ale Muzeului cu celebra piramidă transparentă care strălucește în noapte ca un far al Parisului, noua Bibliotecă a decepționat prin banalitatea neutră a clădirilor, prin absența de seducție a turnurilor, cadrilater anonim ce a eșuat în loc al neiubirii urbane. Dar, nu totul a fost pierdut căci construcția veche a fost prezervată pe strada Richelieu și acolo sunt reunite azi rezervele spectacolului
Löwendal, baronul scenograf, la Biblioteca Națională a Franței by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/2774_a_4099]
-
citim, sub pana unor ucenici și doctoranzi, multe, minunate și fragmentare lucruri: suntem invitați să admirăm ,profilul intelectual", ,figura distinsului profesor", ,preocupările estetice". ,Profilul" și ,figura" sunt destul de clare pentru oricine are răbdarea să-i parcurgă lucrările indigeste, ce captează banalitățile aflate, în epocă, la îndemâna oricui. Personal, aș fi interesat să văd în ce constau ,preocupările estetice" ale unui ,instructor al C. C.": intră, cumva, în sfera lor și inegalabila artă a schingiurii din anii '50? Intră dinții smulși ai arestaților și
Umbra "instructorului C. C." by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10897_a_12222]
-
trecătorilor. Sensul momentului, al prozei cu blitz, e recuperat în aceste poezii de artificiu și virtuozitate, compuse ca într-o competiție la temă: împușcați faptul divers! Și faptul divers poate fi orice, dar de obicei scoate capul din literatură. Fantasticul banalității, o formulă care nu în legătură cu Caragiale a fost folosită, îi poate fi împrumutată, fiindcă puține lucruri sînt mai apetisante decît obișnuitul în porții mici, ca o panglică gri la o ținută colorată. Lumea lui Caragiale este dialogică, la orice text
Şcoala Iancului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9895_a_11220]
-
problema e simplă. Nu-ți trebuie nu știu ce imaginație, ce „idei și sentimente”. Totul e să găsești cuvintele care ți se cuvin. Că unele cutremură, iar altele abia plac, sau nici măcar atât, asta-i problema lor. Nu se poate evita această banalitate: literatura e artă și cultură în același timp. Interesul ei este ca în primul moment să fie cât se poate numai artă. Cu timpul, tot cultură va deveni. Interesul scriitorului e altul. Dacă produsul lui e numai artă, i se
Însemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3968_a_5293]
-
am fost teribil de decepționat. Ea mi s-a părut o prețioasă obsedată exclusiv de propria-i familie și posteritate, iar el pur și simplu un constipat. Nu emitea decât fum pe gură și din când în când câte o banalitate cu ifose. Acum parcă totul s-a umanizat în ei. I-am găsit mai calzi, mai umani, lecuiți de viciile celebrității, plini de umor... Oamenii ăștia doi încarnează într-o asemenea măsură ideea de exil, de Ťexil perfect și totalť
Je est un autre? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9601_a_10926]
-
site-ului societății. Printre cele 82 de loturi scoase la licitație la hotelul Drouot Richelieu din Paris, joi, începând cu ora 14.15, se numără caiete manuscrise - "Tragicul cotidian", "Adolescenta", "Jansenismul", "Pamflet și pamfletar", "Considerațiuni asupra problemei cunoștinței la Kant", "Banalitate și transfigurare", "Cartea amăgirilor", "Lacrimi și sfinți", "Schimbarea la față a României" -, numeroase cărți poștale și scrisori adresate părinților și altor rude, o fotografie a lui Cioran reprezentat așezat, semnată pe verso, diploma de bacalaureat, datată 5 octombrie 1928, diploma
Manuscrise şi documente personale ale lui Emil Cioran, scoase la licitaţie, joi, la Paris () [Corola-journal/Journalistic/70403_a_71728]
-
Dacă poate fi înțeleasă și mai ales acceptată imaginea infernului cu un singur locuitor, atunci în acest fel se poate decoji simplitatea terifiantă de pe fiecare vers, fie el o sentință implacabilă : , Singurul sentiment omenesc este frica" sau doar o aparentă banalitate : Sînt singură cu-adevărat". Născută într-un sat din Argeș la 23 ianuarie 1940, Ileana Mălăncioiu reface (mai ales în primele ei volume) o lume ființînd arhaic, o copilărie în care inocența este frecvent surprinsă - dacă nu chiar contrazisă - de
Ianuarie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/10953_a_12278]
-
vorbele și dînd drumul la o flașnetă mecanică al cărei sunet exegetic se deapănă de la sine potrivit unei scheme dinainte știute. În schimb, a încerca să-l povestești pe înțelesul tutoror înseamnă a-l degrada pînă la pragul rostirii unor banalități stupefiante. Pe Walter Biemel l-am citit întrebîndu-mă dacă, în paginile cărții sale, observația lui Noica își găsește sau nu-și găsește confirmarea. Răspunsul este simplu: acolo unde există o idee pe care exegetul o poate separa de calambururile lui
Povestindu-l pe Heidegger by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9867_a_11192]
-
tare de tot, pentru că nu înțelegeam, nu, puteam să îmi închipui orice, pe cînd, în asta românească, înțelegeam tot. Și înțelegeam că-i un prost ăla care a scris-o, că nu știe pe unde e, că e de o banalitate nemaipomenită, care nu te cutremură, pe care n-o transmiți nimănui, și degeaba o faci, că nu de-aia te-ai născut pe lume, și că noi, poeții, ne-am născut să suferim, unul suferind ca Eminescu și altul ca
Gellu Naum - "Cred că poeții s-au născut pe lume așa cum specia își naște o a treia mînă" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/15986_a_17311]
-
lui Shylock. Secondat de Jeremy Irons - Antonio. E important să reiau observația unui critic american: e prima ecranizare a piesei bătrânului Will tentată de când filmul are sonor. Și Orson Welles avea planuri cu Neguțătorul, dar le-a abandonat. Antisemitismul, o banalitate la vremea scrierii piesei, era o piedică notabilă în calea regizorilor moderni, dar nu singura. Din punct de vedere al registrului, piesa comite un zig-zag între tragedie și comedie - apropo, e clasată de către academici la ultima categorie - fără a deveni
Istoria se repetă... by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11306_a_12631]
-
cenaclului este acela de a arunca punți între literatură și filosofie, s-a propus discutarea abordării filosofice a unui text literar, în speță interpretarea lui Alexandru Dragomir la piesa lui Ioan Luca Caragiale, O scrisoare pierdută, publicată în volumul Crase banalități metafizice, Ed. Humanitas, 2004, pp. 3-38. În cele ce urmează, voi încerca să evaluez comparativ aceste tipuri de asimilare a literaturii în filosofie (Heidegger - Noica - Dragomir). Pentru aceasta, ar trebui în principiu să lămurim câteva lucruri: bunăoară, cum sunt constituite
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
că spune. ș...ț șDe aceea, adaugă el,ț nu mai interesează dacă, într-adevăr, Caragiale a gândit întocmai tot ce vom spune despre el. Principalul este că acest lucru e spus, fie că a fost gândit sau nu" (Crase banalități..., p. 4). Dragomir subliniază aici, prudent, spațiul de joc pe care îl deschide o operă și diversitatea posibilă a interpretărilor. Acum, putem constata prima diferență semnificativă dintre Dragomir și cazurile anterioare. În timp ce Noica și primul Heidegger căutau, prin abordarea unei
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
el nu face o interpretare ,dragomiriană" la O scrisoare pierdută, ci o interpretare platoniciană. Să observăm că Dragomir spune dintru început un lucru foarte interesant: , Am șovăit, în privința Scrisorii pierdute, între o interpretare platoniciană, una aristoteliciană și una leibniziană" (Crase banalități..., p. 4). Acest lucru vrea să spună că aceste interpretări erau cu putință, că piesa literară permitea o multiplă abordare, ca operă deschisă mai multor interpretări! Însă cât de multe? Putem oare presupune că ar fi posibilă și o interpretare
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
și narcisiac, oglindiri ale filosofiei tale în literatura universală, ci de a înțelege, la propriu, ceea ce are acel text literar de spus. Interpretând pe Caragiale, e vorba ,de a avea curajul să vedem și să auzim ce a spus." (Crase banalități..., p. 3) Dragomir subliniază: curajul. Acest lucru înseamnă că, de regulă, noi ne fofilăm în fața spuselor lui Caragiale, că ne ferim să auzim înțelesul vorbelor sale, că reprimăm ceea ce e acolo afirmat ca atare. Acest curaj de care vorbește Dragomir
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
se înțeleagă că trucurile lui Caragiale nu trebuie luate ușor. Nu zeflemeaua este substanța replicilor sale. Este drept că prin ele se naște mai întâi râsul, ca deșarjă, însă apoi este solicitată gândirea. Nu este de glumit cu Caragiale." (Crase banalități..., p. 17) Cu alte cuvinte, Caragiale are ceva cu adevărat serios, grav și important de spus, iar seriosul spuselor sale este cu atât mai important cu cât el este mai mascat de caraghioslâcul și de comicul său. Interpretarea lui Dragomir
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
vorba de o pură virtuozitate care ar urma să uluiască, prin rafinamentul său, audiența? Sau putem vedea aici o necesitate mai adâncă? Dragomir spune aici un lucru foarte interesant: anume că interpretarea sa ,trimite ș...ț dincolo de obiectul interpretat" (Crase banalități..., p. 36, s. n.). Mai mult, Dragomir spune că această interpretare nu trebuie redusă la o simplă ,hermeneutică culturală" (Crase banalități..., p. 38). Ea trimite dincolo de spațiul propriu-zis cultural. Dincolo, dincolo, ne întrebăm noi, dar în direcția a ce trimite o
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
mai adâncă? Dragomir spune aici un lucru foarte interesant: anume că interpretarea sa ,trimite ș...ț dincolo de obiectul interpretat" (Crase banalități..., p. 36, s. n.). Mai mult, Dragomir spune că această interpretare nu trebuie redusă la o simplă ,hermeneutică culturală" (Crase banalități..., p. 38). Ea trimite dincolo de spațiul propriu-zis cultural. Dincolo, dincolo, ne întrebăm noi, dar în direcția a ce trimite o astfel de interpretare? Dincolo de cultură și dincolo de Caragiale - sau mai degrabă dincoace - nu este nimic altceva decât existența fiecăruia dintre
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
sau cutare trăsătură a piesei literare, ci ceea ce piesa însăși revelează dincolo și dincoace de piesa însăși și de autorul său. Tocmai acest lucru îl subliniază Dragomir când spune: ,Altceva se întâmplă când încerc să înțeleg însăși existența mea" (Crase banalități..., p. 36). Citindu-le pe Caragiale, ne înțelegem pe noi înșine, în amestecatul și deformatul (sau diformul) periferiei ce ne caracterizează. Or înțelegerea de sine - cu alte cuvinte ,cunoaște-te pe tine însuți" - este scopul constant al filosofiei. De aceea
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
și timp de câteva ore le povestesc ce frumos a dormit copilul meu peste zi. întâlnirile noastre sunt deobicei sobre, fără entuziasme de prisos. în orice caz, înseamnă că fiecare ne-am făcut datoria și putem merge mai departe." în ciuda banalității lor, aceste texte au reținut atenția lui Marin Sorescu, transformându-le în materie primă a unor poezii din volumul Unghi. în primul text, a operat câteva substituții: clăbucul tău, soare, în loc de săpun; fundamental în loc de obișnuit; cerului în loc de din baie; tine
Zile Marin Sorescu by Solomon Marcus () [Corola-journal/Journalistic/9860_a_11185]