2,601 matches
-
minimum de administrație și de influență romană, iar pe de altă parte, alianța cu Ravena a acelor neamuri războinice; au reușit astfel, atunci când a fost nevoie, să le facă să se lupte unele împotriva altora în interesul romanilor. Toate comunitățile barbare ce se așezaseră pe teritoriul roman aveau conducere proprie, însă doar cele mai puternice - cum era cazul vizigoților așezați în Aquitania - erau capabile să-și sustragă cu totul teritoriile ocupate puterii romane. O situație mai aparte au avut-o burgunzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aparte au avut-o burgunzii: acest popor, de origine scandinavă, se așezase pe malul stâng al Rinului în secolul al IV-lea, lărgindu-și teritoriul în dauna alemanilor; mai târziu, în 413, ei au trecut fluviul deodată cu alte neamuri barbare. Stabiliți în Renania de azi, burgunzii au încercat, în 434, să se extindă spre Belgica, dar au fost înfrânți de către Magister militum Flavius Etius, ce profita din belșug de serviciile mercenarilor huni. Odată pacea încheiată, ei s-au întors la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
al cărui nume era Antelmo. Flavius Etius îi vorbise despre acel om, descriindu-l ca pe un conducător autoritar al comunității autohtone, fidel Bisericii Romei. Fu oarecum surprins - nu neplăcut - să-l găsească aici, asistând la funeraliile unui destoinic luptător barbar de credință ariană; după ce îi sărută inelul, spuse două vorbe despre acea împrejurare: — Lui Magister militum îi va face plăcere să afle că, în astfel de clipe grave, comunitatea creștină nu cunoaște dezbinări. Prelatul încuviință, dar nici o umbră de zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mari ambarcațiuni cu vele, și munții care îl înconjurau ca o coroană, oglindindu-se în apele lui. Vitalius, ce se găsea alături de comandantul lui, scruta și el peisajul, cu gândul poate la Benaco, lacul său: era într-adevăr, pe jumătate barbar, descendent - din partea tatălui - din coloniști alamani așezați, cu optzeci de ani înainte de marele Valentinian, în Lunca Padului. Familia sa trăia lângă Brixia, pe domeniul imperial. Puțin mai departe de el, cele două santinele burgunde păreau mult mai puțin interesate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și astfel ar fi fost mai vulnerabili. Acesta era întregul plan de bătaie. Nu aveau acum decât să aștepte. Așteptarea nu fu lungă, căci foarte curând un duruit sumbru începu să răsune prin toată valea; puțin după aceea, primii cavaleri barbari își făcură apariția la cotitura drumului. 27 O tăcere apăsătoare se lăsase în vale. Barbarilor nu le trebui prea mult să părăsească drumul și să se răsfire pe cele două margini și în albia râului, astfel că, în scurt timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Balamber un stimul nicidecum fără însemnătate pentru a continua să se extindă în toată regiunea. însă primul dintre motive îi dădea cea mai mare îngrijorare. Strângând din pumni și scuturând din cap în întuneric, fierbea, gândindu-se la impertinența tipic barbară a acelui om, care nu ezita să dorească pentru sine o copilă căreia îi ucisese tatăl și fratele, dar mai ales nu reușea să accepte, nici măcar ca presupunere, că vreodată, cine știe când, ea ar fi putut să fie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
după întâmplare, își dădea seama că reacția sa indignată nu pornise dintr-un real sentiment de milă față de hun, ci mai degrabă din groaza adâncă ce-l încercase atunci când ea se dezvăluise, în acea împrejurare tragică, mai nemiloasă și mai barbară decât barbarii cei mai feroce și, deci, ca femeie, îndepărtată și intangibilă. Frumusețea ei rece, care până atunci îl fascinase, îi apărea acum ca aceea a unei statui de marmură, lipsită de orice căldură omenească. Se întărea în el, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de ochiul binevoitor al divinei Providențe. Acum ascultă-mă bine: după cum știi, în Galii există multe forțe pe care, dacă le-am uni, ar fi posibil să adunăm la un loc o mare armată, capabilă să se opună hunilor. Miliții barbare, cele mai multe, dar legate de noi prin tratate precise de alianță: vizigoții din Aquitania, înainte de toate, pe urmă francii din Belgica, dar și alanii din Cenabum Aureliana, saxonii de pe Loira... — Și burgunzii... adăugă Sebastianus. Pentru un moment, chipul lui Flavius Etius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Sebastianus că avea îndoieli asupra capacității militare a bagauzilor, pe care îi considera nimic mai mult decât briganzi la drumul mare: indisciplinați, indolenți, neloiali și oportuniști și deci nepotriviți - mai degrabă din cauza mentalității lor, decât din cauza armamentului - să înfrunte armatele barbare. Cu toate acestea, recunoștea că era vital să-i desprindă de Atila, căci, dacă nu s-ar fi dovedit utili romanilor pe câmpul de luptă, ar fi fost în schimb de mare ajutor regelui hunilor, dat fiind că îl puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
decăderii în care se zbătea un imperiu odată glorios. Descoperiră că fiecare dintre ei provedea dintr-o familie caracterizată printr-o tradiție militară bine înrădăcinată: un unchi al lui Metronius fusese chiar Legat imperial la Magonza pe vremea primelor invazii barbare, în timpul principatului lui Aurelius Probus. Din cele câteva indicii despre participarea sa la războiul bagaudic, pe care nu părea să-l treacă între acțiunile sale cele mai glorioase, Sebastianus se convinse că experiența sa pe câmpul de luptă nu trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a trădat pe noi? Aștepți, poate, să simți pe grumaz călcâiul hunului ca să înțelegi greșeala pe care am făcut-o? Eudoxiu nu mai e cel pe care îl știați. Trăind printre asasinii aceia, a devenit un dușman al lui Dumnezeu, barbar ca și ei, ba chiar mai mult, până la a viola chiar legile Bagaudiei, prin încercarea de a mă ucide ca să nu vin aici să vă spun adevărul. Eucherius poate confirma vorbele mele: n-aveți decât să-l întrebați. Ambarrus însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și nu am ucis niciodată un copil. Și atunci, vă spun că, dacă acești huni sunt dușmanii Domnului nostru, eu nu o să fiu de partea lor. Eu nu știu ce a găsit Eudoxiu la Atila ăsta, dar știu că dacă acest principe barbar e un asasin de copii, care-i ucide și îi jefuiește pe săraci laolaltă cu bogații, ei bine, atunci, eu nu o să lupt pentru el, ci dacă va fi nevoie, împotriva lui. Mai ales dacă vrea să vină aici să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în vârstă, îi ucisese prietena, cu siguranță după ce o violaseră brutal, iar apoi amândoi porniseră în urmărirea ei, ca să o supună la același tratament. Cu toate acestea, surpriza și curiozitatea învinseră în ea repulsia pe care o simțea în fața acelui barbar asasin. Acum, că îl putea privi de aproape, observă că aspectul său nu corespundea absolut deloc cu descrierea care de obicei li se făcea hunilor: era mai înalt de șase picioare, longilin și cu tenul deschis, cu o claie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în mijlocul mulțimii ce îl înconjura. O clipă mai târziu, războinicul se năpusti asupra celor două femei, iar Hippolita putu să le audă strigătele de groază. Apoi le pierdu din vedere. îndurerată și furioasă, își aținti din nou privirea asupra căpeteniei barbare, care continua să vorbească oamenilor săi de încredere cu privirea fixă spre terasă. Hippolita simți crescând în ea un sentiment de răzvrătire. Dacă omul acela se gândea să-i pregătească aceeași soartă ca aceea a Flaviei și a lui Emerentianus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Trimite-l aici pe soldat, cu tot cu prizonier, spuse către Clemantius. După câte am văzut, are ceva experiență și poate o să știe să ne spună ce să facem. Puțin după aceea, Mabertus veni pe terasă. îl târâse cu el pe tânărul barbar, căruia îi porunci să se așeze rezemat de balustradă. — Iată-mă, domina! îi spuse. Hippolita făcu semn către războinicul din curte. — Privește, spuse, vin încoace. într-adevăr, cel ce părea căpetenia barbarilor se apropia de redută, însoțit de doi dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Dacă oamenii mei sparg poarta aceea, n-or să cruțe pe nimeni, iar tu o să ai soarta cea mai cumplită. Atunci, el o să moară! strigă Mabertus, înșfăcându-l de păr pe prizonier și obligându-l să se ridice, astfel încât căpetenia barbară să-l poată vedea. Pentru aceasta, îi ceru lui Clemantius să se apropie cu felinarul, după care, ținând daga ascuțită la gâtul băiatului, îi spuse Hippolitei: — Cred că băiețașul asta e fiul lui. Să dea cerul să fie așa, altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fără întârziere, căci Mabertus îi sucea un braț la spate, dar Hippolita, deși nu înțelegea ce spuneau, observă că vocea sa era frântă, de teamă sau mai degrabă de rușine. Cei doi schimbară câteva cuvinte pe un ton aprins: căpetenia barbară părea mâniată, băiatul părea evident stânjenit și dădea impresia că se justifica. Imediat după aceea, bătrânul războinic schimbă câteva cuvinte cu oamenii din suita sa. Hippolita profită ca să-l întrebe pe soldat dacă înțelesese ceva din acel dialog însuflețit. Mabertus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dădea impresia că se justifica. Imediat după aceea, bătrânul războinic schimbă câteva cuvinte cu oamenii din suita sa. Hippolita profită ca să-l întrebe pe soldat dacă înțelesese ceva din acel dialog însuflețit. Mabertus răspunse, făcând semn cu bărbia spre căpetenia barbară. După cum îmi închipuiam, băiatul e fiul lui. L-a certat: i-a spus, după câte am înțeles, că a fost un prost că s-a lăsat prins. Sunt în mod cert burgunzi de dincolo de râu și am motive să cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
calul la pas ieși la liziera pădurii și se găsi într-un mic luminiș, numai pietre și buruieni, care se termina pe buza unei pante ierboase. De pe terasa aceea naturală putea să domine câmpia de dedesubt, presărată cu focurile taberei barbare. După-amiază, un vânt cald limpezise cerul și luna răsărise plină și perfect rotundă, martor mut în noaptea ce se întindea peste câmpie. Cântecul sutelor de greieri se auzea din toate părțile. în pasul liniștit al calului, fiul lui Reinwalt se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
râul. — Și răniții? — N-ai auzit ce a zis Onegesius? O să facem ce putem, nu? 24 Cortul cel mare al lui Flavius Etius era atât de ticsit, încât numeroșii ofițeri romani prezenți și încă și mai numeroasele căpetenii ale contingentelor barbare stăteau, practic, umăr lângă umăr. O mulțime de bărbați cu arme diferite și îmbrăcăminte diferită, aparținând diferitelor neamuri reprezentate în armată, se adunau în jurul lui Magister militum și al mesei mari de campanie cu tăblia aproape în întregime acoperită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
resentimente față de el. principele îl avea în dreapta pe Meroveus, tânăra căpetenie a francilor salii, care, în lupta împotriva râurenilor, îl ucisese personal pe rivalul său Gundobaudus; la dreapta lui Chilperic, în schimb, trona corpolentul Sangiban. Erau prezenți apoi capii milițiilor barbare și, firește, înalții ofițeri romani ce îl urmaseră pe Etius din Italia și aceia care i se alăturaseră de curând lui Magister din Galii, cel dintâi fiind Egidius, care, deși doar ceva mai în vârstă de treizeci de ani, trecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în diferite culori, adjutanții lui Magister militum desenaseră sumar, după indicațiile cercetașilor, principalele repere topografice ale regiunii, delimitată la apus de cursul râului Aubis iar la răsărit, de acela mai șerpuit al Marnei. în mijlocul generalilor, al regilor și al căpeteniilor barbare, figura lui Etius se distingea nu atât prin prestanța fizică - cu siguranță prezentă, cu toată statura sa prin nimic deosebită - ori prin splendoarea armurii sau a veșmintelor - cunoștea bine cât era de important să impună respectul în raporturile cu barbarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
doteze pe toți cu sulițe lungi și robuste, ce nu erau în multe situații altceva decât prăjini ascuțite rudimentar, dar care se puteau dovedi foarte utile pentru a ține la distanță cavaleria, precum și pentru a frâna atacurile distrugătoare ale infanteriei barbare. Capacitatea de manevră a acelei trupe sumar înjghebate era aproape inexistentă, întrucât, în realitate, oamenii săi cunoșteau doar două modalități tactice: atacul în masă și fuga în dezordine. îi împărțise în șase cohorte, două dintre ele formate din armoricani, oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Înapoi...?” „Greu de presupus...!” În prezent România se află În pragul unui economic dezastru...! Pentru a salva totuși aparența, Dictatorul Încearcă să redreseze situația jefuind fără milă populația!! Sărmana noastră patrie, În decursul zbuciumatei sale istorii a suportat multe năvăliri barbare, domnii turce și fanariote ce puneau tribut greu de suportat pe spinarea bieților băștinași Însă, mai rămânea destul pentru a duce o viață decentă. Pe cîtă vreme În prezent...!” Comentariile fură Întrerupte de o laterală ușă ce se deschise făcând
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
a lucrărilor. Mulțumesc pentru timpul cheltuit cu mine..!” După atâta zadarnică alergătură, Tony Pavone abea În prezent realiza propaganda mincinoasă a celor puternici cu privire la drepturile omului...! Acești așa numiți oameni, exploatau, jefuind populația cu mai multă ferocitate decât Însăși năvălirile barbare...!” La un moment dat, Îi fulgeră prin cap o idee. Lct.Col.Tudose Ion se părea rămas În gol de producție...Un telefon, o comisie - de mărimea celor dela Afumați - măsurătoarea lucrului executat, Întocmirea unei alte situații de plată și
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]