1,128 matches
-
are obișnuința vicioasă de a dormi prea mult, pentru a ajunge la dreapta măsură. 85. Al treilea fel. Pedepsirea trupului, provocându-i durere sensibilă, care poate fi resimțită purtându-se cilicii 2, sau frânghii, sau cătușe de fier3 pe piele, biciuindu-l sau lovindu-l, sau prin alte moduri de mortificare. 86. Notă. Ceea ce pare a fi mai potrivit și mai sigur, în ceea ce privește pocăința, este ca durerea să fie simțită în trup, dar să nu pătrundă până la oase; astfel încât să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Ceea ce pare a fi mai potrivit și mai sigur, în ceea ce privește pocăința, este ca durerea să fie simțită în trup, dar să nu pătrundă până la oase; astfel încât să se provoace durere, dar nu boală. Prin aceasta pare mai potrivit să ne biciuim cu funii mai subțiri, care provoacă durere la suprafață, dar nu din acelea care să provoace înlăuntru vreo boală gravă 1. 87. Prima notă este că pocăințele exterioare se fac pentru a ajunge la trei rezultate: primul, ca îndestulare pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
CEA A LUI PILAT. MT. 26, LC. 23, MC. 15 ȘI IN. 19. 1. Primul. Irod L-a trimis înapoi la Pilat, ceea ce i-a făcut să devină prieteni, înainte fiind dușmani. 2. Pilat L-a luat și L-a biciuit pe Isus; iar soldații au făcut o coroană de spini și I-au pus-o pe cap și, îmbrăcându-L în purpură, veneau la El și-I spuneau: („Dumnezeu să Te mântuiască, regele iudeilor!”); și Îl pălmuiau. 3. L-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
în muntele din ea, se produse o avalanșă. Zăpezile care se așezaseră rând pe rând în mintea ei se topeau cu repeziciune, transformându-se în ape tulburi ce-i inundau sufletul chinuit în acel moment de neliniști. Trupul ei era biciuit ca un ocean fără margini de furtuni și ploi reci. Aștepta o alinare de la soartă, ca un pom care așteaptă binecuvântarea cerului și a pământului pentru a supraviețui. În fiecare dintre noi freamătă și înmugurește ceva. Ea se așeză cu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
În mintea ei se derulau de-a valma întâmplări și imagini sfărâmate pe care nu mai dorea să și le amintească sau să le retrăiască. Ar fi vrut să spună tot ce știa despre el. Ii stătea pe buze. Era biciuită de adevărul pe care îl ținea secret în povestea vieții ei. Toate întâmplările și amintirile care o chinuiau se îngrămădeau să intre în lada ei cu secrete. Își simți pulsul și sângele cum îi alerga prin vene gata să țâșnească
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
se loveau, unele de altele la punctul lor de întâlnire, pe alocuri vertiginos învârtejându-se fără de nici un folos, dincolo de limitele rațiunii. La această scenă plăcută la privire și înfricoșătoare la atingere, fiecare devenise conștient de prezența celuilalt. Priveau cum valurile înspumate biciuiau și scăldau țărmul trecând peste mal și retrăgându-se imediat. Valurile Tisei păreau că își bat joc de nestatornicia și de caracterul tranzitoriu al omenirii, încercând la rândul ei să-și recapete stăpânirea de sine pe care o avea înainte de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
în cale. Dinu mai ascultă un timp la telefon, apoi întinde receptorul spre mine, spunîndu-mi calm, surîzător: O doamnă vrea să-ți spună ceva. Te rabdă inima s-o refuzi? Stau și mă uit la Dinu: privirea lui calmă îmi biciuie obrazul ca o pereche de palme. Vlad mă privește și el; are un surîs trist în colțul gurii tristețe și compătimire; așteaptă amîndoi să vadă ce voi face. Strîng din umeri, iau receptorul și-l duc încet la ureche: Da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
E pofta paranoică de dominare, de subjugare, de șantaj, de ilustrare a primului slogan fascist din istoria umanității : Evreii sunt poporul ales de Dumnezeu. Pentru ce merite sau misiuni o fi fost ales ? Pentru a-l pălmui, și scuipa, și biciui, și răstigni pe Mântuitor ?” (România Mare, nr. 191, 1994). La rândul său, publicistul Ion Cristoiu a reluat și el teza vinovăției evreilor de a-l fi ucis pe Isus, Într-un editorial al ziarului pe care Îl conducea (Azi, 28
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
sulița de către oștenii turci <endnote id="(429, pp. 172-173)"/>. Conform unei legende medievale, un negustor evreu Își lasă averea să fie păzită de icoana (sculptura) Sfântului Nicolae. Totuși, hoții Îi golesc casa. Întors acasă, plin de mânie, evreul bate și biciuiește imaginea reprezentându-l pe sfânt. Sfântul Nicolae Îi readuce negus torului toată averea furată și acesta, În fața miracolului, se conver tește la creștinism. În secolul al XIII-lea, această poveste a fost inserată de arhiepiscopul Genovei, Jacobus de Voragine, În
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
mă și opresc, cel puțin pînă seara - vreau să-ți arăt „isprava” mea, „Cartea Geților” („Geții în opera lui Ovidiu”) înainte de a o da tiparului. Cred că am izbutit un lucru deosebit. Dacă rămîn, îți vei scoate și tu pîrleala, biciuindu-mi lipsa spiritului de ospitalitate, a doua oară dovedită. Dar - știi cuvîntul cu zilele și cu sacul! Pînă atunci, Vale, E. Camilar </citation> (27) <citation author=”Eusebiu Camilar” loc=" [București]" data =”16. IV. [1]965”> Zeci de mii de mulțumiri
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
și demonstrat în presă, cînd l-am dovedit de plagiator acum aproape cinci ani. Cum în sufletul și mintea mea nu există loc pentru a înțelege înstrăinarea de țară, îți spun simplu că nu am cuvinte atît de clare ca să biciuiesc această faptă a unui aventurier netrebnic sau, mai bine zis, nemernic. Aștept să-mi comunici, în scris, că ai primit această scrisoare... Cu toată prietenia, Mihai Drăgan P.S. Dacă vin la Bacău, la zilele Ateneului , vin numai pentru o singură
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
Încercări și eșecuri, la concluzia că metodele violente nu au șanse să ducă la un rezultat bun. Cel puțin nu În cazul meu. Un foarte mare regizor pe care Îl cunosc și Îl admir În alte privințe, dacă nu-l biciuiește cu insulte pe actor, nu-i caută nod În papură ca să-l provoace, chiar să-l umilească, nu simte că el „creează“. N-am Înțeles, deși am practicat și eu uneori În tinerețe aceste metode, de ce e nevoie să stârnești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
pardoseală. Într-un alt an de grație - și anume 1941 - am prins câțiva frumoși fluturi de noapte la lumina de neon a unei benzinării dintre Dallas și Fort Worth. Ticălosul ajunge după gratii - acel Cassius Cahloun din Mississippi care-și biciuia sclavii, ex-căpitan de voluntari, un bărbat chipeș, fudul și veșnic Încruntat. După ce a băut pentru ca „America să fie a americanilor și să-i ia naiba pe toți intrușii străini - mai ales pe irlandezii d....d (eufemism care m-a nedumerit
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
-o. Drama și măreția lui Ștefan stau în lupta cu sine însuși, în dilema alegerii, a refuzului oricărui compromis: oare n-a fost o mare greșeală că n-a ales pacea în genunchi, că s-a răzvrătit împotriva destinului hain? Biciuit de un demon al absolutului, oare, n-a forțat granițele imposibilului care l-a dus la prăbușire? Oare n-au fost zadarnice tot sacrificiul, și suferința, și moartea "ce a 'nălbit poienile Moldovei cu trupurile flăcăilor ei?" N-a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
trebui să se țină seama, spune Duma Vlaicului. O salvă bubuie pe metereze. Voi, voi toți, ca unu' mi-ați stat alături, ca mii și mii de frați. Iertați-mă că-n toți anii aceștia v-am chinuit, v-am biciuit, am fost neîndurător cu voi!... V-am cerut să dați totul!... Am socotit că "nu dai nimic, dacă nu te dai pe tine însuți"! Numai astfel am izbândit! Altfel... nu se putea altfel... Aut Caesar, aut nihil! spune Țamblac. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Oastea Împărăției?!?! Sublima urdie?!?! Stropșită?!?!... Spulberată?!?!... Și... și de către cine?! De o ceată de ghiauri și țărănoi?! Cum a fost posibil?!?!" Orbit de furie, a pus ca aducătorul veștii proaste un pașă ce tremura ca varga a pus să fie biciuit la sânge. În sublimul Padișah s-a aprins mânia cea grozavă. După obicei, sultanul și-a dat palme, și-a smuls barba, și-a pălmuit pieptul, șoldurile, scoțând strigăte de durere, ocărând, sictirind, blestemând pe răzvrătitul ghiaur Ștefan, diavolul acela
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
blândă, poate biciul! Trebuie biciuiți! exclamă Țamblac. Ștefan îi pune mâinile pe umeri, îl privește în ochi, fierbinte: Gând la gând, cu bucurie. Ți-o cer, chiar, Ioane! Fii biciul meu! Pleci în solie la Roma, la Veneția, la Buda! Biciuiește-i! Altfel vei apăra tu "Cauza Creștinătății"!! Timpul n-așteaptă! Să miște, ce naiba?! "Vin turcii!" Zbor! strigă Ioan cu bucurie. Destul m-am scuipat! Destul mi-am dat palme că am stat ca momâia! Ce-am făcut eu, pentru Mama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dat palme că am stat ca momâia! Ce-am făcut eu, pentru Mama Moldova? Măcar cu gura... Sol mai înflăcărat care să apere "Cauza Moldovei" nici c-ai găsi! Ștefan îl îmbrățișează: Îți mulțumesc, Ioane! Fii gura mea care vorbește! Biciuiește-i! Să-i treacă sudorile când or auzi strigătul de luptă al ienicerilor: "Aiaiaaa Mehmet!! Mehmet!! Roma!! Roma!!" Să urnească cruciada ceea mult cântată! S-o urnească din vorbă în faptă! Cată să pătrunzi tâlcul gândurilor ascunse după prea frumoase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
oameni și cai hotărâră să nu se adăpostească. Prea aproape de casă erau, și prea nerăbdători, și prea obosiți erau, încât nici n-au avut nevoie de pinteni și caii voiau "acasă". Au pornit într-un galop întins, înfruntând pieptiș furtuna. Biciuit de ploaie, cu pletele zălude lipite pe obraz, cu veșmintele pătrunse de apă, dârdâind, aplecat peste grumazul calului, îndemna în galop spre Suceava: "Acasă, unde-i mai bine..." "Acasă... Unde-i mai bine ca acasă?" Ștefan își ascultă gândul, lăsând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ștefan. Destul mi-au împuțit cetatea! Și dă pinteni, întrând în curtea cetății. * Scrâșnetul lanțurilor, tropotul cailor, zarva o făcură pe Maria să arunce cartea și să dea fuga la fereastră, pe care o deschise smulgând-o aproape. Ploaia îi biciui fața, orbind-o. Curtea nu se vedea, era dincolo de al doilea zid de incintă, dar se auzea. Ar fi vrut să-l strige; oricum, n-ar fi auzit-o. Îl strigă totuși... Dar un tunet prelung îi acoperi strigătul. Haricleea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Are nevoie de înțelegerea ta, de... de dragostea ta! Nu știi... nu știi cât te iubește... O... o să am grijă, promite el, cu ochii ațintiți pe florile de gheață de pe geamul geruit. O să am... Deschide fereastra. O răbufnire înghețată îi biciuie obrajii înfierbântați cu o volbură de fulgi de zăpadă... "Dacă știam"... Viscolul îi spulberă cuvintele: "Dacă știam"... Închide fereastra și spune hotărât: Să mergem la Maria!... A?! Don Giovanni! se miră observându-l pe Don Batista în întuneric, cufundat într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu ochii închiși, obsedat de aceeași întrebare, încetișor: De ce n-am rămas acolo?... Ștefan "cel Mare", trebuia să rămână acolo, cu sabia... Acu... acu, ce-a mai rămas din "Marele Ștefan?"... Un cerșetor! Privește-mă! Trufie! Și nu te mai biciui! se revoltă Daniil. Ai făcut tot ce omenește era posibil! "Ați luptat singuri... Ați murit singuri"... Aista ne e Destinul! Nu poți porunci Sorții! Destinul?... Da! spune Ștefan cu un zâmbet ironic. Am încercat să întorn aist Destin vitreg după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tare! Mai adânc!... M-or blăstăma măicuțele... Și vădanele... Și fătucile nelumite... Și pruncii ce se tot uită în susul drumului: "Și taica nu mai vine"... spune el gâtuit și tușește, tușește, de aproape își pierde răsuflarea. Așa-așa! Sfâșie-te! Biciuiește-te! Nu vezi? Ți s-au aprins bojocii! Și crierii ți s-au aprins! Prea le pui la inimă toate. Ascultă bătrâne! Prea-i cauți în coarne lui Vodă Ștefan aista! Și nu te mai strădui să mă afinezi cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
șoarece nu-s... și nici pisică nu ești! Daniil zâmbește blând și glăsuiește răspicat: Află dar! Mahomed a venit în Moldova ca un zmău! Se va căra valvârtej, ca o jigodie răpciugoasă, cu ciuma și oastea lui Ștefan Vodă coadă biciuindu-l spre Dunăre! Spre Dunăre! Crezi?!?! strigă Ștefan uluit. Adevărat?!?! Chiar așa?!?! Chiar așa! Cred! Ștefan descumpănit o clipă: Crezi?! Sau știi?! Cred!! Și știu!! Ștefan, sufocat de fericire, izbucnește: Să-ți fie gura aurită! Îți dau Voronețul! Mitropolit te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
erau bune și foarte bune, sala a început să murmure din ce în ce mai tare, pe măsură ce lectura „inculpatului” spulbera principala acuzație încropită, cu ipocrizia tipică epocii și sistemului, împotrivă-i. Văzând că se îngroașă gluma, Pavel Țugui, care își pierduse brusc jovialitatea, a biciuit sala cu memorabila propoziție: „Iar începeți ca în ’56?” A fost singura dată în viață când am reușit să pun în mișcare o masă de oameni! Am început, firește, să fiu întrerupt și atunci am auzit vocea moale, stinsă a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]