7,814 matches
-
care este atât de puternică, Încât acoperă zgomotul străzii. Bărbatul cu mutră de gorilă, stă cu picioarele depărtate și cu mâinile În buzunarele pantalonilor, aproape de intrarea metroului și scuipă printre dinți, Între două Înjurături, amenințând cu pumnii lui noduroși o biată femeie cu figură de gospodină chinuită. Femeia, concubină sau nefericită soție, nu scoate nici un cuvânt, se face din ce În ce mai mică și, are câteva tentative de a se pierde prin mulțime, dar gorila vigilentă după ce-i aplică doi pumni În spinare, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
nefericită soție, nu scoate nici un cuvânt, se face din ce În ce mai mică și, are câteva tentative de a se pierde prin mulțime, dar gorila vigilentă după ce-i aplică doi pumni În spinare, Îi aplică o lovitură decisivă de boxeur, În dreptul ficatului, și biata femeie se chircește de durere prăbușindu-se pe trotuar. Vânzătoarea de ziare scoate un țipăt scurt, și iese În fugă din chioșc, se apropie de femeie și Încearcă să o ridice. O șuviță de sânge se prelinge pe trotuar, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
devreme, de obicei nu o trezea: descuia, punea În frigider produsele, Încuia și pleca. În dimineața respectivă, Însă, trupul profesoarei de pian zăcea pe culoarul dintre bucătărie și baie, plin de sânge și cu un cuțit Înfipt În zona gâtului.. Biata țărancă a alertat vecinii, a venit poliția, au apărut procurorii, medicii legiști... Trecuseră patru ani de la moartea ei și nu fusese descoperit făptașul. Am uitat să spun, că atunci, când s-a comis crima, casa profesoarei de pian nu fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cu societatea. Mă mai joc uneori, așa, din plictiseală cu ea, dar renunț repede pentru că vezi, nu mi-am făcut din speranță o fortăreață. Bineînțeles nu am de ce să mă mândresc cu mine, nu am nici o Îndoială că sunt un biet ratat, dar asta nu Înseamnă că mai pot schimba ceva. Eu nu miros a scorțișoară și a aluat de plăcintă, eu nu am privire inocentă și nici nu vorbesc cu soarele și cu stelele. Mi-am pierdut instinctul social și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de pe fundalul unui tablou vechi. Încearcă, dacă poți, să-mi redai un dram de energie și de rațiune. Dragostea și devotamentul tău, copil drag, mi-au fost neprețuite: susține-mă acum cu răbdare. Iartă-mi această scrisoare lașă și dezlânată. Bietul tău prinț căzut în dizgrație îți sărută picioarele. Pur și simplu sunt prea nefericit ca să mai gândesc cum trebuie. Te rog, ai răbdare cu mine și iubește-mă și de acum înainte. Dacă am să pot, am să trec pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
înălțimea lui. — Câtă profunzime, am spus. Tu ai putea sta și alături de un rege, cu siguranță ești la înălțimea lui Palmer al nostru. N-ai nici un motiv să te frămânți. Tu ești o zeiță, iar ea nu e decât o biată fată bătrână. Să fii convinsă de asta. La ce oră vine trenul? — La cinci și cincizeci și șapte, în Liverpool Street, răspunse Antonia. Martin, ești cu adevărat un as. Mă tem că trenul o să aibă mare întârziere din cauza ceții. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
trecând prin mijlocul unei mulțimi fantomatice și ușor isterice, alcătuite din oameni care plecau sau soseau, sau așteptau trenuri pierdute fără urmă. Afară ceața era la fel de deasă și mi-a trebuit ceva timp să scot mașina în stradă. Farurile neputincioase - biete licăriri inutile - aruncau raze într-un zid de întuneric pe care nu-l puteau străpunge. Am pornit-o pe Cheapside cu viteza mersului pe jos. Vrând doar să spun ceva, am întrebat: — Era ceață la Cambridge? Nu, nu era ceață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
făcut asta. Când? În weekendul în care am plecat la mama. Atunci cred că a aflat. O fi găsit vreo scrisoare sau altceva. Și asta l-a rănit profund și n-a putut merge mai departe. Am înțeles, am înțeles. Bietul Palmer! În final însă a fost cea mai bună soluție, nu-i așa? — Fără îndoială! Fără îndoială! răspunse Antonia, și trăsăturile i se îmblânziră din nou, căpătând o strălucire de rouă. E o mare ușurare pentru mine că n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
reprezenta pentru el un nou izvor de suferință, secătuindu-i energia. Când, după cină, își punea pardesiul și pălăria și pleca iar la lucru, nu-și mântuia doar propriul suflet - nu, pornea și pentru a-i aduce mântuirea și vreunul biet nenorocit aflat pe punctul de a-și anula polița de asigurare și, așadar, pe cale să pună în pericol siguranța familiei sale „în caz că vor veni zile ploioase“. „Alex“, îmi explica el, „omul trebuie să aibă o umbrelă sub care să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
obrăzniciile - mă previne maică-mea când ies val-vârtej din vacarmul bucătăriei și, ca Attila Hunul, o șterg țipând și lăsându-mi iarăși cina mâncată pe jumătate -, ține-o tot așa cu lipsa ta de respect și-o să-l duci pe bietul om la infarct. — Bine! strig eu trântindu-i în nas ușa de la camera mea. Excelent! zbier eu scoțându-mi din șifonier geaca de zylon pe care o port numai cu gulerul ridicat (stilul ăsta o scârbește la fel de mult ca porcăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
neiubită, spunând că fetița ei e singura făptură de pe lumea asta în care mai poate avea încredere... Dar dacă eu am opt ani, înseamnă că Hannah are doișpe ani și n-o mai ridică nimeni în brațe, te-asigur, fiindcă biata copilă e cam supraponderală, „și încă cum“, susține maică-mea. Nici măcar n-ar trebui să mănânce șarlotă cu ciocolată. Ăhă, de-aia am mâncat-o eu! Și-apoi, Hannah, doctorul ți-a spus categoric că n-ai voie așa ceva, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ca să-și ofere un ceas întreg pe budă, cu speranța înfocată că, dacă e așa drăguț și generos cu mațele lui, acestea vor ceda și, în sfârșit, vor spune „OK, Jack, fie cum vrei tu!“ și îi vor face cadou bietului om vreo cinci-șase căcăreze. — Iisuse Hristoase! geme el când îl trezesc ca să mă spăl de școală și își dă seama că e aproape șapte și jumătate și că acolo, jos, în closetul pe care doarme de o oră se găsește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
copleșit de durere? Să ne gândim numai la anii ce vor veni - cei doi copilași ai ei orfani, ea însăși văduvă fără nici un sprijin material, și toate acestea din senin, fără nici un alt motiv decât că, exact când să pornească bietul om spre casă, a început să ningă. Între timp, eu mă gândesc în sinea mea dacă, în caz că moare tata, va trebui să-mi iau o slujbă după școală și în zilele de sâmbătă și dacă, în consecință, voi fi obligat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
reiese că așa ar fi! O ființă umană! Care poate fi iubită! Da’ chiar de mine? De ce nu? Serios? De ce nu? Știi ceva, îmi spune ea din cadă, mă doare așa de tare găurica, de-abia mai poate să respire. — Biata gaură. — Ei, hai să luăm o cină babană, cu o tonă de vin și mousse de ciocolată și pe urmă să ne-ntoarcem aici, să ne vârâm în patul nostru vechi de două sute de ani - și să nu ne-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
De vină-i Alexander Portnoy. M-a silit să mă culc cu o curvă și pe urmă a refuzat să facă din mine o femeie cinstită. Mary Jane Reed.“ Slavă Domnului că imbecila de ea habar n-are să scrie corect. Bieții greci, or să creadă că-i scris în chinezește. Să sperăm. Am fugit! Am luat-o la sănătoasa, să scap din nou - dar de ce? De încă una care vrea să facă din mine un sfânt! Or eu nu-s un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
mai spre sfîrșit, cînd ritualul fiecărei zile era respectat cu strictețe, fata și-l întrerupea singură, căutîndu-i gura, semn că începuse să-i placă să sărute, mai întotdeauna înainte, că după, era mai preocupată de planurile ei de activistă o biată educatoare pe undeva, printr-un sat, cu soțul plecat pe șantier. Hă-hă-hă! rîde amuzat Săteanu. Ai tresărit, pui de lele ce ești. Bravo, mă, bravo! Să vadă și madam Camelia că-n satul meu sunt si urmași de adevărați bărbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de muncă, stau pe albul cearșafului, zvîcnind uneori. Ochii și-i deschide rar, privește flaconul cu sînge, apoi sclipirea lor se stinge sub pleoape. Nu a venit cursa? șoptește, cînd întîlnește privirea Paulei. Încă nu, e zăpadă mare răspunde Paula. Bietul băiat!... murmură femeia, oftînd din adîncul plămînilor. "Eu pe cine o să aștept? se înfioară Paula. E mai bine că s-a întîmplat așa. Chiar dacă ar fi lăsat-o pe Aura, avea copilul... Și apoi... deja e un bărbat obosit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
zice cealaltă bătrîna, gîndindu-se la fiică-sa. Teofănescu ăsta privește ea spre profesor -, dacă ajungeau să se căsătorească, ar fi fost..., cu ăsta s-ar fi înțeles, l-ar fi iubit. Pe Theo nu l-a iubit de la început, deși, bietul de el, a făcut tot ce i-a stat în putință." Rămîne un timp nemișcată, privind fix viscolul de afară. "De ce n-a vrut Theo niciodată să-și ceară scuze că a dat declarația aceea? L-am iubit mult... L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
doamnă a rîs Săteanu bine dispus. Mă așteptam la întrebarea asta. Ce credeți că am făcut pînă acum? M-am lovit singur înainte de-a afla ei și să înceapă a da în mine. O fi spus el cronicarul că "bieții oameni sînt sub vremi", dar alt moldovean, Ștefan, ne-a învățat că trebuie să transformăm înfrîngerile în victorii... Nu înțeleg ce vrei să spui. Foarte simplu, doamnă: una din calitățile societății noastre se vrea a fi umanismul. În numele acestui umanism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
i-am dat locurile șașe-șapte, am să-i dai Doinei locurile doi-cinci; măcar să fie Vlad lîngă familia Marcu, ironia soartei trebuie stimulată uneori. Cristina are zece-unsprezece, la capătul rîndului, iau eu rămîn cu opt-nouă, lîngă Vlad, mare, lung, și prost, bietul de el!" Poftim întinde Mihai cele două invitații. Dacă-ți pare rău că mi le dai... face Doina un gest de respingere, observînd momentul de gîndire al lui Mihai. Nu, sigur nu! Dar te rog să ajungă la familia Marcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
reziste timp de trei ședințe, dar renunțase îngrozită după o demonstrație pe viu a felului în care se aplică o cataplasmă cu tătăneasă și iaurt pe inflamațiile din zona pubiană. Și asta nu pentru că i s-ar fi părut că biata fată suferă, este expusă sau umilită (deși așa era). Se întâmplase mai degrabă din cauza unui impuls atavic ce o făcuse dintr-odată să conștientizeze că este mai bine ca astfel de lucruri să fie lăsate în umbră, acolo unde le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
place să spun lucrurilor pe nume... Nu mă feresc să zic cioroi sau negrotei ori să descriu cum un armăsar din ăsta futăcios își vâră scula lui purpurie, mare cât toate zilele, în gaura căscată și sângerândă a curului unei biete fătuci albe, frumoasă și delicată ca o floare. O floricică abia trecută de vârsta primei comuniuni, cu jupoanele mirosind a levănțică. Doamne, cât mi-e de silă de așa ceva! Doamne! Îmi dădeam seama că greața cu care lupta era, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
șterse temeinic cu o bucată de hârtie igienică. Își puse chiloții bărbătești, ciorapii și fusta, aranjă câte ceva prin cameră și se așeză să-și aștepte bărbatul. *** — Henry James nu avea decât o jumătate de pulă. Puțină lume știe chestia asta. Bietul om și-o înjumătățise alergând după o tulumbă, pe vremea când voia să fie pompier amator, în Bostonul său natal. S-a împiedicat și a căzut sub copitele calului, ridicându-se palid și doar pe jumătate bărbat. L-au dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
-l însoțească acasă. Preferase podeaua bucătăriei în locul patului. Stătuse ea deasupra. Bull se trezise că se uită la un strat gros de grăsime îngălbenită și firimituri aflat chiar sub aragaz în timp ce Juniper făcea toată treaba. Vaginul lui Juniper îi prinsese bietul penis cu încăpățânarea unui mason aspirant. Figura lipsită de bărbie se aplecase asupra lui Bull, atât de aproape că-l luase amețeala. — Alo? — Juniper, sunt John. — John? — John Bull. — John Bull? Ce glumă mai e și asta? Bull se enervase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
mai presus de toate, cu simțul umorului“. Așa reușea Bull să-și apropie oamenii. Își privi în ochi noile organe genitale, le evaluă profunzimea, roșeața și văzu cum feminitatea îl îmbia. Numai că, după doar o oră, aflat în Piccadilly, bietul de el fusese cuprins și zguduit de o nouă epifanie. Vitrina de la Lillywhites dădea direct în cea de la Boots. În spatele geamului era o expoziție de colanți și alte desuuri femeiești, la ofertă. În spatele celuilalt geam era o expoziție cu echipament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]