1,717 matches
-
principal grecești, lucru care a transformat Imperiul într-o unitate politică mult mai coerentă, care și-a dezvoltat treptat o identitate proprie relativ puternică. Spre deosebire de secolele anterioare, se observă un naționalism evident în documentele bizantine către sfârșitul primului mileniu. Eșecul bizantinilor de a-l proteja pe papă de lombarzi l-a obligat pe acesta să caute ajutor în altă parte. Cel care a răspuns apelului său a fost Pepin al II-lea al Aquitaniei, pe care l-a numit "Patrician", titlu
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
ce a provocat un conflict serios. În 772, Roma a încetat comemorarea împăratului care a condus pentru prima oară de la Constantinopol, iar în 800 Carol cel Mare a fost încoronat împărat roman de însuși Papa, respingând astfel oficial faptul că bizantinii ar fi fost adevărații romani. În conformitate cu interpretarea francă a evenimentelor, papalitatea a transferat corespunzător "autoritatea imperială romană de la greci la germani, în numele Măriei Sale, Carol". De atunci încolo, a pornit un război al numelor legat de Noua Romă în jurul drepturilor imperiale
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
fost cunoscut în Occident sub numele de "Împărat al Grecilor", iar teritoriile stăpânite de acesta "Imperiul Grec", lăsând ambele titluri "romane" regelui franc. Interesele ambelor părți erau mai mult simbolice; nu a apărut nicio pretenție teritorială, însă insulta simțită de bizantini arată cât de important devenise pentru ei numele de roman (ρωμαίος). De fapt, episcopul Liutprand de Cremona, un trimis al curții france, a fost închis pentru scurt timp la Constantinopol, pentru că nu s-a referit la împăratul roman cu titlul
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
a afirmat că "s-ar putea vedea un latin învățat, și un scit studiind elina, și un roman lucrând cu texte eline, și un elen analfabet vorbind elina corect". În acest caz, s-a ajuns la un punct în care bizantinii erau romani la nivel politic dar greci prin origine. Eustathius din Salonic face o distincție în relatarea sa asupra căderii Constantinopolului în 1204, numindu-i colectiv pe invadatori "latini", înglobând toți adepții Bisericii romano-catolice și "eleni" pe populația dominantă a
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
a fost lentă, iar numele de "roman" nu a fost înlocuit complet. Nicephorus Gregoras și-a numit lucrarea istorică "Istorie romană". Împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzenus, un mare adept al educației grecești, se referă întotdeauna în propriile memorii la bizantini ca "romani" însă totuși, într-o scrisoare trimisă de "sultanul" Egiptului, Nasser Hassan Ben Mohamed, se face referire la el ca "Împărat al elenilor, bulgarilor, sassanizilor, vlahilor, rușilor, alanilor" dar nu al "romanilor". în timpul următorului secol, Gheorghe Gemistus Plethon i-
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
străină, din partea latinilor din Italia. Cuvântul "elen" însuși ajunsese să însemne mai degrabă păgân decât o persoană de naționalitate sau cultură greacă. În schimb, cuvântul care îi denumea pe greci a ajuns să fie roman, cu sensul actual al cuvântului "bizantin". Denumirea ""Imperiul Bizantin"" a apărut în 1557, la aproximativ un secol de la căderea Constantinopolului, de istoricul german Hieronymus Wolf, care a introdus un sistem de istoriografie bizantină în opera sa pentru a separa istoria Romei antice de acea a Greciei
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
din partea lui Constantin Paparregopoulus (influentul omolog grec al lui Gibbon) după care numele corect era "Imperiul Grec". Puțini istorici greci au adoptat această terminologie în acea perioadă, dar a câștigat adepți în special în a doua jumătate a secolului XX. "Bizantinii" nu se auto-numeau doar "Romioi" pentru a-și păstra atât cetățenia romană cât și vechea moștenire elenă. De fapt, majoritatea "bizantinilor" erau foarte conștienți de continuitatea neîntreruptă cu grecii antici. Chiar dacă grecii antici nu erau creștini, "bizantinii" tot îi priveau
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
adoptat această terminologie în acea perioadă, dar a câștigat adepți în special în a doua jumătate a secolului XX. "Bizantinii" nu se auto-numeau doar "Romioi" pentru a-și păstra atât cetățenia romană cât și vechea moștenire elenă. De fapt, majoritatea "bizantinilor" erau foarte conștienți de continuitatea neîntreruptă cu grecii antici. Chiar dacă grecii antici nu erau creștini, "bizantinii" tot îi priveau ca pe strămoșii lor. Un înlocuitor des întâlnit pentru numele "elen" altul decât "romios" era "graekos" (Γραίκος). Acesta era adesea folosit
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
a secolului XX. "Bizantinii" nu se auto-numeau doar "Romioi" pentru a-și păstra atât cetățenia romană cât și vechea moștenire elenă. De fapt, majoritatea "bizantinilor" erau foarte conștienți de continuitatea neîntreruptă cu grecii antici. Chiar dacă grecii antici nu erau creștini, "bizantinii" tot îi priveau ca pe strămoșii lor. Un înlocuitor des întâlnit pentru numele "elen" altul decât "romios" era "graekos" (Γραίκος). Acesta era adesea folosit de "bizantini" (împreună cu "romios") pentru auto-identificare etnică. Dovezile de folosire a numelui "graekos" au fost descoperite
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
foarte conștienți de continuitatea neîntreruptă cu grecii antici. Chiar dacă grecii antici nu erau creștini, "bizantinii" tot îi priveau ca pe strămoșii lor. Un înlocuitor des întâlnit pentru numele "elen" altul decât "romios" era "graekos" (Γραίκος). Acesta era adesea folosit de "bizantini" (împreună cu "romios") pentru auto-identificare etnică. Dovezile de folosire a numelui "graekos" au fost descoperite în lucrările lui Priscus, un istoric din secolul al V-lea d.Hr. Acesta a afirmat într-una din relatările sale că, aflat neoficial într-o
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
Peloponez. Constantin afirmă că slavii răsculați întâi au distrus locuințele vecinilor lor, grecii (ton Graikon), și apoi i-au atacat pe locuitorii orașului Patras. În general, continuitatea elenă antică a fost evidentă pe parcursul întregii istorii a Imperiului Roman de Răsărit. "Bizantinii" nu erau doar o populație creștin-ortodoxă care se auto-numeau "romani". Deși foloseau acest nume în scopuri legale și administrative, aveau alte denumiri pentru a se diferenția din punct de vedere etnic. Pe scurt, locuitorii greci ai Imperiului Roman de Răsărit
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
Severin avea drept scop apărarea, consolidarea și extinderea autorității coroanei maghiare la sud de Dunăre. În timpul războiului lui Bela al IV-lea cu Ottokar al II-lea al Boemiei din 1260, bulgarii sub conducerea țarului Constantin I Asan (1257-1277), și bizantinii conduși de Împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul (1259-1282), vor trece Dunărea și vor ocupa cetatea și Banatul de Severin până când magistrul Laurențiu, fiind numit Ban, recucerește cetatea și regiunea care sunt restituite Ungariei. Cavalerii ioaniți, a căror îndatorire era
Banatul Severinului () [Corola-website/Science/304418_a_305747]
-
Ungariei. Cavalerii ioaniți, a căror îndatorire era să apere regiunea și cetatea, se vede că părăsiseră cetatea fie în timpul atacului bulgar, fie mai înainte. În 1268 Banul Alexandru, împreună cu garnizoana Cetății, participă la mai multe războaie victorioase împotriva bulgarilor și bizantinilor. Cetatea Severinului are o istorie particulară în raport cu alte cetăți din spațiul carpatic. Rolul și importanța sa a fost preponderent militar, comerțul aducător de bunăstare fiind dificil din pricina poziției geografice și a faptului că au stăpânit-o într-o succesiune permanentă
Banatul Severinului () [Corola-website/Science/304418_a_305747]
-
Diploma ottoniană", prin care împăratul a devenit garantul independenței statelor papale. Dupa ce Otto a părăsit Roma și a recucerit statele papale de la Berengar, papa Ioan a început să se teamă de puterea imperială și a trimis solie maghiarilor și bizantinilor, cu apelul de a forma o alianță împotriva lui Otto. În noiembrie 963, Otto s-a întors la Roma și a convocat un sinod al episcopilor care l-a destituit pe Ioan și l-a ales papă pe Leon al
Otto I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/304412_a_305741]
-
fără succes. În 967, a dăruit ducatul de Spoleto lui Pandulf Cap de fier, prinț de Benevento și Capua, un aliat puternic. În anul următor, Otto a lăsat asediul orașului Bari în seama lui Pandulf, dar în lupta de la Bovino bizantinii l-au capturat pe principele aliat. În 972, împăratul bizantin Ioan I Tzimisces i-a recunoscut lui Otto titlul de împărat și a acceptat căsătoria fiului, prinț moștenitor, Otto II, cu nepoata sa, Theophanou. Pandulf a fost eliberat. Otto I
Otto I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/304412_a_305741]
-
împotriva invaziei ungurilor. Carol a urmărit să-și extindă autoritatea asupra întregii Italii. Și-a impus controlul asupra ducatului de Spleto și în 787, a pornit o expediție împotriva ducatului de Benevent din sudul peninsulei ce avea relații apropiate cu bizantinii. În urmă impunerii protectoratului asupra ducatului, francii și bizantinii au intrat în conflict, a căror relații se răciseră de la cel de-Al doilea conciliu de la Niceea din 787, ce condamnă iconclasmul, când Carol a refuzat să adere la aceste concepții
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
autoritatea asupra întregii Italii. Și-a impus controlul asupra ducatului de Spleto și în 787, a pornit o expediție împotriva ducatului de Benevent din sudul peninsulei ce avea relații apropiate cu bizantinii. În urmă impunerii protectoratului asupra ducatului, francii și bizantinii au intrat în conflict, a căror relații se răciseră de la cel de-Al doilea conciliu de la Niceea din 787, ce condamnă iconclasmul, când Carol a refuzat să adere la aceste concepții considerate radicale. A ocupat Istria, regiunea dintre fostul regat
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
un jurământ purificator. Pe 25 decembrie 800, Carol, când se află în biserica sfântului Petru să se roage în dimineață zilei de Crăciun, a fost încoronat de către Papa Leon al III-lea, aclamat de mulțime. Ritualul era inspirat după cel bizantin, fiind inversat: Leon al III-lea a vrut să demonstreze că el era cel care îl făcea pe Carol împărat. Încoronarea a accentuat ruptură cu Bizanțul, începută cu problema iconoclasmului și alianța făcută cu Pepin cel Scurt. Încoronarea de către papa
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
și, pentru că Gorun a făcut o faptă bună, îi dă timp de la el pentru a educa acel copil. În următorii 10 ani de la lupta cu cruciații, regele i-a învins pe pecenegi și pe cumani și i-a alungat pe bizantini și pe tătari, întinzând țara de la munți la Marea Neagră. El este nemulțumit că tânărul prinț (interpretat de Vlad Nemeș) devenise o persoană crudă, lacomă și hrăpăreață. În acest timp, Gorun și copilul pe care-l salvase de la moarte au trăit
Coroana de foc () [Corola-website/Science/312746_a_314075]
-
lipsă de fonduri nu s-a reușit să se facă aducțiunea apei până sus, în prezent apa fiind adusă cu "sacaua" de la 2 km, de la cealaltă mănăstire. Hramul mănăstirii este sărbătoarea "Sf. Împărați Constantin și Elena" (21 mai), întrucât împăratul bizantin Constantin cel Mare este cel care a legiferat Duminica ca zi de odihnă prin Edictul de la Milan (313), iar Ștefan cel Mare i-a dat șase pungi cu galbeni lui Burcel ca să-și cumpere boi și plug pentru a nu
Mănăstirea Sfinții Împărați Constantin și Elena de pe Movila lui Burcel () [Corola-website/Science/312803_a_314132]
-
15 mai 1004. În 1013 Arduin se răscoală din nou iar Henric revine în Italia, în anul următor fiind încoronat Împărat la Roma de către papa Benedict al VIII-lea. În 1020 revine în Italia pentru o a treia campanie împotriva bizantinilor din sudul peninsulei. Cea mai importantă acțiune a sa ca împărat a fost în domeniul ecleziastic, acesta reformând relațiile dintre biserică și stat, și administrația ecleziastică din imperiu. A susținut episcopii în fața călugărilor, ajutându-i pe aceștia să își definească
Henric al II-lea al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/312132_a_313461]
-
a fost vopsit interiorul în anii 1895, 1904 și 1919 ,când a fost „înoită” după „chipul” ei vechi de preotul econom stavrofor Dumitru Furtună. Catapeteasma datează din 1794,după cum se află scris sub icoanele împărătești Stilul picturii catapetesmei este cel bizantin, în ulei având caracteristicile sfinților ortodocși cu fețele subțiate de post și trăire duhovnicească, a fost spălată și lăcuită în anul 1895, când s-a aflat și inscripția de mai sus. Între obiectele de cult în afara de Sfântul Potir de
Biserica de lemn din Dorohoi () [Corola-website/Science/312267_a_313596]
-
deși nu a fost un scriitor însemnat pentru partea occidentală a Imperiului Roman (și, apoi, a Europei Apusene până prin secolul al XVIII-lea) s-a datorat faptului că a devenit ceea ce se numea "scriitor canonic" în Imperiul Roman de Răsărit (bizantin). S-a născut în Niceea (azi İznik, în Turcia), ca fiu al lui Cassius Apronianus, senator roman. Era roman de origine greacă, opera sa fiind scrisă în greacă. A considerat mereu că "acasă" înseamnă orașul său natal, vila sa din
Dio Cassius () [Corola-website/Science/312261_a_313590]
-
aici au fost amorayimii Rabi Yohanan, Rish Lakish, Rabi Ami, Rabi Assi. În oraș au funcționat sinagogi și școli religioase (beit midrash), iar majoritatea locuitorilor erau evrei. Când în anul 425 a murit la Tiberias rabban Gamliel al Șaselea, împăratul bizantin Teodor al Doilea a împiedicat numirea unui nou conducător al evreilor în locul său. În urma acestei porunci s-a desființat funcția de președinte al Sinedriului. În anul 520 s-a așezat la Tiberias cel dintâi din învățații numiți „savorayim”, Măr Zutra
Tiberias () [Corola-website/Science/311769_a_313098]
-
anii 613-617 a avut loc o răscoală a evreilor din Palestina contra stăpânirii împăratului Heraklios. Deși răsculații au avut succese, în cele din urmă s-au supus împăratului care le-a dat făgăduieli de iertare și toleranța. În anul 625 bizantinii au izgonit pe perșii Sasanizi din Palestina , iar împăratul Heraklios a sosit în persoana în țară în anul 628 . El însă, sub presiunea cercurilor clericale, și-a călcat cuvântul față de evreii din Tiberias , și i-a măcelărit. Se spune ca
Tiberias () [Corola-website/Science/311769_a_313098]