KorAP: Find »[drukola/base=blând & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...40 41 42 ...417 >

10,418 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217

brațul meu. — Cum așa, Georgie, dar totul trebuie discutat! spuse Antonia. — Cred că ar fi bine să plecăm, am spus. Ați dat ochii una cu cealaltă, exact ceea ce vă doreați. Am pus paharul jos și m-am eliberat din strânsoarea blândă a Antoniei. — Vai, nu plecați! se rugă Antonia. Nici măcar n-am apucat să mă uit bine la Georgie. Te rog să mă ierți, copila mea. N-ai nici un motiv să te simți stânjenită de felul în care vorbesc, nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
am ajuns împreună la un fel de pace, întinși pentru scurt timp în fața focului, frunte lângă frunte, picior lângă picior. Trăsăturile atât de bine cunoscute ale lui Georgie văzute de la foarte mică distanță formau un tablou minunat: ochii ei mari, blânzi acum, gura relaxată, odihnindu-se după sărutările mele. Fără cuvinte, ne priveam și murmuram dăruindu-ne unul altuia pacea, până ce am avut impresia că am discutat îndelung fiecare detaliu, într-atât este de spiritualizat un chip omenesc. Am plecat de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
că da. — Ia-o ușor, Georgie, spuse Alexander. — Scutește-mă de amabilitățile tale, am spus adresându-mă fratelui meu. Știi că Georgie este amanta mea? Da, răspunse Alexander. Mi-a spus, și-mi aruncă o privire ironică, în același timp blândă, grijulie, în chip de scuze. — Să nu-ți închipui că ți-a făcut o favoare, am zis, o spune tuturor. Presupun că ați purtat o conversație deosebit de plăcută. Și acum te-aș ruga să o ștergi de aici. — Ești îngrozitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
un pat dublu enorm a cărui tăblie era împodobită cu trandafiri aurii. Așternutul alb ca zăpada era desfăcut. De o parte și de alta a patului două lămpi așezate pe sfeșnice, de asemenea aurite, asemănătoare celor bisericești, aruncau o lumină blândă. Peste covorul indian alb erau aruncate din loc în loc mici carpete persane trandafirii. Am pășit înăuntru. Palmer ședea pe marginea patului. Purta un halat gălbui, dintr-o mătase chinezească brodată și, era clar, nimic pe dedesubt. Antonia stătea lângă el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
ghemuit acolo cu picioarele sub ea, înfășurată în halatul vișiniu. Părul, pe care gulerul ridicat îl ținuse adunat, îi cădea acum pe umeri în bucle grele de un auriu patinat. Nemachiată, părea mai bătrână, mai palidă, dar fața ei era blândă, vie, maternă, ochii ei căprui mă urmăreau întruna, gura mare, mobilă, expresivă, zâmbea imperceptibil. De partea cealaltă, Palmer - calm, relaxat, uluitor de curat - arăta, în halatul său brodat și cu acel cap mic și îngrijit, ca un împărat anonim, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
O vacanță totală, odihnă din plin este exact ceea ce îți trebuie. Te-ai hotărât unde pleci? M-am răzgândit, am răspuns. Cred că deocamdată nu plec nicăieri. Palmer și Antonia au schimbat o privire. Antonia interveni pe tonul cel mai blând: — Iubitule, cred că ar trebui să pleci totuși. Crede-mă, crede-ne, ar fi cel mai bun lucru. — Nici că se poate ceva mai ciudat! Eu vin și vă servesc vin la pat, în loc să vă strâng de gât pe amândoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
fi avut loc. Însă îmi aminteam scena cu o oarecare satisfacție amestecată cu alte sentimente, mai incerte și mai tulburătoare. Mă întorceam cu uimire la ideea că o atinsesem; ținând cont de ceea ce se întâmplase, termenul „atinsesem” era mult prea blând. Poate de aceea, privind în urmă, faptul în sine mi se părea neverosimil, și, deși îi revedeam părul negru și lucios tăvălindu-se în praf, deși îi auzeam icnetul de durere când i-am răsucit brațul, nu-mi aminteam deloc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
dar nu m-am uitat la ea. Stătea acolo având pe chip o expresie ștearsă ce aducea a zâmbet, ca o pisică, dar nu se amesteca în conversație. Și Alexander era destul de reținut, învăluind-o pe Georgie într-o privire blândă, tristă, dar cufundat în propriile sale emoții. Îl invidiam pentru capacitatea lui neîndoielnică de a avea sentimente. Eu eram gol pe dinăuntru. Când mi-am revenit m-am simțit ca o impostoare, spuse Georgie, și mi-am spus că toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
M-am apropiat de fereastră și am privit magnolia. Soarele palid scotea la iveală mușchiul de pe trunchiul ei bătrân. Părea fără viață. De ce nu mi-ai spus? am întrbat. — Așa cum ți-am spus, credeam că știi. Credeam că preferi calea blândă și implicită. — Și acum, de ce deodată ai ales calea dură și explicită? — Anderson m-a trezit, răspunse Antonia. În anumite privințe el m-a făcut mai radicală. După acel episod n-am mai putut continua în același fel. Am fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
i-am simțit atingerea ușoară pe umăr. Cu mâinile împreunate la spate, priveam magnolia. — Ce te face să crezi că încep să accept? — Trebuie să accepți, nici nu se poate altfel! răspunse ea și în glasul ei răsună o notă blândă și autoritară, după care începu să-mi desfacă mâinile și să le strângă în ale ei. Fără să mă întorc, am lăsat-o să-mi cuprindă mâinile. — Și cu Georgie cum a fost? — Ah, a fost un gest de totală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
tu mă înțelegi cu siguranță când spun asta. Analizând lucrurile am ajuns la concluzia că reîntoarcerea ta la Antonia și încercarea de a îndrepta lucrurile în căsnicia voastră este soluția cea mai bună. Tu ești croit pentru o lume mai blândă. Găsesc că este soluția cea mai bună pentru nevoile fundamentale ale sufletului tău. N-am de gând să te insult debitând lozinci pe tema moralității. Detașarea ta față de asemenea încătușări a fost primul lucru care m-a apropiat de tine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
o puteam ierta și-mi doream să nu o mai văd în fața ochilor. Devenisem mai dur, mai categoric, iar sentimentul permanent și limpede al pierderii suferite nu mă lăsa să ies din această stare. Înclinația mea spre o lume mai blândă, pe care Palmer o remarcase, era exact trăsătura care murise în mine. Nici chiar în cele mai bune momente ale sale nu fusese o trăsătură angelică; mai degrabă o formă mai puțin agresivă de egoism. Și totuși niciodată nu mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
mai puțin agresivă de egoism. Și totuși niciodată nu mă trădasem așa că nici Antonia, nici Alexander nu știa ce gândesc cu adevărat. Și simțeam o oarecare satisfacție la gândul de a le ascunde asta. Nu puteam ierta nici faptul că blândul Alexander îmi punea coarne de atâta timp. Acesta era un act de trădare atât de autentic încât aproape că nu avea nici o legătură cu Antonia. Îmi dădea sentimentul că Alexander îmi pângărise tot trecutul, toți anii care se întindeau în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
întrebat, cu un dram de curiozitate și îngăduință, în ce măsură propria lui voință participase la construirea situației așa cum se prezenta ea astăzi. Nu mă îndoiam că aș fi ascultat o poveste foarte interesantă. În definitiv, știam din proprie experiență cât de blândă, cât de sentimentală îi poate părea trădătorului trădarea deliberată a persoanei iubite. Dar reacția mea față de Alexander era ceva mult mai mecanic decât o simplă judecată, și mult mai nemilos. Ciudat era însă faptul că durerea pe care o simțeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

așteptând ca ușile să fie deschise larg, ca să poată pluti pe parchetul alb și strălucitor, unde să fie Întâmpinați de domni cu părul pudrat și țigări aprinse, ținute Între degete vânjoase, lângă ghiuluri cu pecete de argint mat sau aur blând. Brusc, am distins niște voci Înfundate, vorbind parcă printr-o pernă. Apoi cineva izbucni În râs, surprinzător de ascuțit, aproape provocator, iar cealaltă persoană Începu să cânte: Dorință, obscuro, sunt În mâinile-ți reci, numai durere surdă și priviri pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
sau al zecelea cadru. Așa Îți pică fisa mai ușor. — Nu scump. Totuși, uneori n-o poți urmări. Acum se referea la gânduri sau la ani? — La antenele radio, normal. Colega mea se Întoarse spre mine cu o privire mai blândă decât credeam să văd vreodată. — Producție În masă cinci ani. Toată lumea permite. Infirmiere, cărămidari, veterani de război. Chiar și Sascha. Democrație de buzunar. Nu mai mare ca pachetul de țigări. Arătă cu degetul spre pachetul meu de Moslem și eliberă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
de 5 octombrie 1925, și lucrați ca „operator“... Wickert Își plimbă limba peste dinți. Asta Înseamnă, presupun, că sunteți implicat În lumea filmului. Își ridică privirea. Și nu sunteți protestant? Își consultă mica agendă cu spirală, apoi o Închise. Ochii blânzi de după ochelari erau căprui, de culoarea cafelei, dantura continua să strălucească. Am dat din umeri și am confirmat că numele meu este Într-adevăr Alexander, dar de obicei mi se spune Sascha. În timp ce Îmi a mestecam cafeaua cu o bucată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
pieptănat, avea niște trăsături regulate și buze pline. Wickert purta cămașa descheiată; gulerul alb scos peste sacoul maro. Lăsând la o parte dinții perfecți, semăna cu un comediant al cărui nume nu mi-l aminteam. Unde mai văzusem privirea această blândă și ursuză În același timp, acești umeri Înclinați, această răbdare melancolică? Stați așa, mi-am amintit: Wickert Îmi amintea de americanul care tocmai și-a Încheiat turneul În jurul Germaniei Împreună cu cei doi fii ai lui. Dar cum Îl chema? Keats

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
ies În bucătărie Înainte s-o aud pe maică-mea că Închide ușa dinspre hol și mă roagă s-o ajut cu cumpărăturile. Niciodată n-a observat ce se Întâmpla În absența ei. Nu subestima intuiția feminină. În ciuda tonului său, blând și ironic În același timp, Dora părea serioasă. Eu, una, Îmi dau seama imediat dacă cineva mi-a cotrobăit prin sertare. Fiecare Își duce viața după anumite reguli. Șosetele sunt rulate Într-un anume fel și puse În stânga sertarului. Chiloții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
de pildă, sunt trecute două persoane. Un anume doctor Karp și dumneavoastră, domnule Knisch. Dacă n-ați fi apărut de bunăvoie, probabil vă dați seama că am fi fost nevoiți să vă chemăm la secție. Tonul inspectoarei era calm și blând, dar simțeam că pe alocuri se Înăsprea. N-avea nici un rost, mi-era clar; dacă nu spuneam nimic, Îmi Îngreunam și mai mult situația. Până la urmă am mărturisit că, sincer să fiu, Dora și cu mine plănuisem să ne vedem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

Are momente când tușește, grohăie, râgâie, câteodată se bășește, el știe dacă intenționat sau nu, deși, după părerea mea, bășina trebuie interpretată drept o reacție de transfer negativ din partea lui. — Păsuleț, ești minunat! „Păsuleț“, când e pisicuța și mâța mea blândă la așternut - iar când se luptă pe viață și pe moarte: — ’Re-ai al dracu’ de jidan împuțit! Vreau să mă mărit, să fiu om! Eu urma să fiu, vasăzică, pasul ei înainte... dar nu urma să fie și ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

durere provocat de propria ei beție și abjecție. „Nu-mi scapă el mie“, se gândi ea, roșind din cauza râgâielii scăpate, de parcă ar fi fost o fată mare la o serată. „Îl găbuiesc eu cumva, lua-l-ar dracu’!“ O lumină blândă inunda compartimentele. Preț de o clipă, ai fi putut crede că soarele era expresia a ceva ce iubea oamenii și suferea pentru ei. Ființe omenești pluteau ca peștii În apa aurie, scăpați de legile gravitației, zburând fără aripi, fără propulsie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
bun, ci la școala de pe coasta de sud, printre clădirile de cărămidă roșie, băncile de pin lăcuit, suporturile pentru călimări, clopoțeii fisurați și mirosul hainelor de băieți? Îndoiala o făcu mai puțin sigură de sine și vorbi blând, mult mai blând decât intenționase, căci Îi era greu să-și moduleze adecvat vocea răgușită. Vom merge mână În mână, mârâi ea triumfătoare. Nu sunt aici ca să vă las de izbeliște. Nu vreau să mă amestec. Dacă izbândiți, povestea mea va avea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ea. Începe să nu mai audă, nu Înțelege ce-i spun. Se controlă din răsputeri. Simți cu certitudine că nu se afla În fața unui succes - semăna prea mult cu eșecul și eșecul era ceva ce putea să compătimească. Putea fi blândă și calină cu eșecul, alinându-l cu scurte uguituri, atâta vreme cât, până la urmă, tehnică dădea rezultate. Un bărbat slab rămânea uneori cu impresia că domnișoara Warren era prietena lui cea mai bună. Ea Îngenunche și-l bătu pe dr. Czinner pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
spuse Herr Kolber, și ridică mâinile sus. Josef Grünlich se execută imediat. Se Întoarse foarte Încet cu fața și În aceste secunde Își făcu un plan. — Nu sunt Înarmat, spuse el cu blândețe, măsurându-l pe Herr Kolber cu ochi blânzi și Încărcați de reproș. Herr Kolber purta uniformă albastră și caschetă rotundă, cu cozoroc, uniforma de adjunct de șef de gară. Era mărunt și subțirel, cu o față maronie și ridată, iar mâna care ținea un revolver tremura puțin din cauza

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]