2,383 matches
-
ai suflet de iepure ca să mănânci salată verde așa cum vă este ea servită de obicei, adică sub forma unor frunze de-abia lubrifiate cu ulei și stropite cu oțet. O salată nu este decât un fundal peste care trebuie să brodăm. Pentru a-i da caracter, adăugați-i coajă de portocală rasă atât de fin, încât să nu fie mai groasă decât acele de pin. Radeți la fel de fin și niște morcov. Iată ceea ce va stârni de îndată interesul oricărui gourmet. Care
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
amuze, și care se lasă în voia imaginației lor arzătoare, și prefer această beție decât înțepeneala, îngreunarea și îmbățoșenia. Obișnuiți din cauza tehnicii improvizației cu jocul partenerului lor, actorii de la Commedia dell'arte nu privesc către public, ci joacă împreună. Fiecare brodează la rândul său pe improvizațiile celui de dinaintea lui. Atent la cel mai mic semn pe care-l prinde ca pe o minge în zbor, nu încetează să-și privească partenerul. Evariste Gherardi, care joacă rolul de Arlechin la Comedianții Italieni
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în Franța (....). Italienii noștri vor mult mai mult." Goldoni aduce pe scenă viața, cu întreaga ei truculență. Se mănâncă, se bea, se doarme, se cumpără, se vinde, se scot la iveală bani care uneori sunt furați, femeile cârpesc ciorapi sau brodează la gherghef, se ocupă de toaleta lor.... O piesă precum Gâlcevile din Chioggia este deja "o felie de viață", așa cum o va concepe Zola. Goldoni ne arată acolo desfășurarea unei zile a locuitorilor din Chioggia, întoarcerea pescarilor, după luni de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la începutul secolului, și punctul de vedere al Abatelui du Bos, care scrie: "Atelanele erau piese asemănătoare aproape cu Comediile Italienești obișnuite, adică, al căror dialog nu era scris deloc. Actorul Atelanelor își juca deci rolul din imaginație, și îl broda cum îi plăcea." (Réflexions critiques sur la poésie et sur la peinture [Reflecții critice asupra poeziei și asupra picturii], prima parte, secția 21: "Despre Comediile romane"). Cele două ipoteze se combină cu ușurință, în măsura în care commedia perpetuează arta improvizație de tip
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o prelucrare artistică de maestru, își pierd savoarea comică la transpunerea textului într-o altă limbă 43. Clasificarea tematică pune în evidență în sferele superioare ale generalității abstracte câteva categorii ale comicului: caracter, intrigă și moravuri. În jurul acestora, Henri Bergson brodează propria sa ramificație. Preocupat îndeosebi de identificarea și ilustrarea cauzelor care declanșează râsul comic, Bergson departajează mai întâi categorii precum: "comicul mișcărilor și comicul formelor"44 pentru ca apoi să insiste în capitole speciale asupra comicului de situații și de limbaj
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a bunului gust, discrepanțele între aparențe și esențe, Urmuz exagerează prin parodierea banalului, a locului comun, a aplatizarii limbajului sufocat de clișee, a discursului încorsetat în chingile inutile ale logicii și ale verosimilității. Dacă marele dramaturg parodia excesul de formă, brodând pe schema stereotip nesfârșite cascade de înflorituri cu scopul de a scoate în evidență procedeul și de a-l anula, așa cum alcătuiește, de pildă, pseudosonetele simboliste, sau basmele Smărăndița, Dă mult, mai dădămult, Urmuz merge mai departe, la a pune
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
e susceptibil de aplicații nesfârșite".109 De-a lungul istoriei nu s-au creat mituri noi, continuă Eliade, ci s-au realizat doar variații în care un rol capital l-au jucat creatorii (șamanii, barzii), care în urma experiențelor religioase au brodat pe structurile deja existente, personalitățile cele mai puternice reușind chiar să modifice în puncte esențiale aceste structuri.110 Mai mult, dacă omul arhaic găsește în mit, în povestea sacră, reală, exemplară și repetabilă, singura "revelație valabilă a realității", la nivelul
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
asocierii sale celorlalte două, răspunde unor nevoi specifice și își asumă o funcție autonomă."211 Chiar și în variantele individuale, reinterpretate, mitul ține seama de constrângeri colective destul de stricte, care jalonează direcțiile în care autorul-creator poate extinde tema mitică și broda pe textura ei. Preluând ideea lui Louis Gernet, Vernant afirmă că și atunci când pare că el inventează totul, naratorul operează de fapt pe firul unei "imaginații legendare", care își are modul său de funcționare, necesitățile ei interne, coerența ei: "chiar
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
privind într-o parte. Iaca, o rămas Domnica vădană, cu trii ploz‟... sărăcuța di dânsa. Domnica era cam scumpă la vorbă ...dacă o întrebi ceva, ea tace, parcă ar fi uitat dintr-o dată cuvintele. Bătrâna Zoița se uită la colții brodați de de ea cu migală ai cămășii ei albe, nu zice nimica, doar, cu privirea o îndeamnă la vorbă. Tânăra femeie oftează, își netezește fusta cu palma, ușurel, și te privește cu ochi senini. - Mama o murit cu mânie pe
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
care sunt probabil grajdurile și terenul unde se face "încălzirea", iar în apropierea tribunei se lărgește într-un hemiciclu. Printre călăreții ce-și plimbă caii în așteptarea startului, îmbrăcați toți în strălucitoare și elegante costume de charro (pantalon și vestă brodate cu aur și argint și, bineînțeles, un sombrero somptuos*), unii sunt binecunoscuți și răsfățați de public. Li se fac semne și ei răspund înclinînd capul. Alții sunt novici. Își fac azi botezul arenei, după ce au visat, poate, celebritatea de a
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
cu coperți mizerabile de carton verzuliu, scrisă de o RDG-istă, probabil domnișoară bătrână, pentru că tonul, în trei sferturi din carte, era liric și dulceag, ca de duet de operetă. Accentul era pus pe dragostea și respectul dintre soți, se broda la nesfârșit, cu voluptate, pe canavaua preludiilor amoroase: adolescenții aruncîndu-și o primă privire sfioasă, apoi el oferindu-i o floare (și zece pagini în continuare despre limbajul florilor, cu citate abundente din Goethe), în fine, cererea în căsătorie și cununia
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
eu nu lucrasem în viața mea și nu știam de ce să mă apuc, ștabul avea însă o soție miloasă, femeie simplă, încerca să mă ajute, fără știrea soțului, m-a întrebat ce știu să fac, nu știam mare lucru, desenam, brodam, cunoșteam franceza, aveam maniere, ceea ce învățau fetele de familie bună la pension, cântam la pian, am dezamăgit-o înșiruindu-mi calitățile, după un timp a venit la mine fericită că aș putea face și eu ceva, să fac franceză cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
o fac numai în timpul liber, e o pasiune mai veche, acest oh poate semnifica multe lucruri deodată și eu aștept curios să se explice, Oh, asta s-a întâmplat demult, nu mai pictez acum, din cauza ochilor, mi-am stricat ochii brodând pentru femeile ștabilor care plecau în străinătate și voiau ceva românesc printre cadourile pe care le duceau acolo și apoi pictura, ca și pianul, n-au fost pentru mine decât ceva ce se învață la pension, ca și broderia, gospodăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
apropiați, ca și guvernatorul Earl Warren și procurorul districtual Buron Fitts. Cum eu îi aveam doar pe senilul Dolph Bleichert, pe răposata Greta Heilbrunner Bleichert, pe japonezii pe care-i dădusem în gât și pe cunoscuții mei din lumea boxului, brodam pe marginea premiilor școlare pe care le câștigasem, a balurilor la care participasem ca licean și a faptului că fusesem garda de corp a lui FDR în ’43. Băteam câmpii până când venea timpul să facem iar sex, mulțumit că țineam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cu cuvintele: „Pentru ca amintirea să nu se piardă...“ Gajus citi un titlu care părea să anunțe o povestire, o fabula: „Istoria frumoasei noastre verișoare Apuleia Varilia, care își face pieptănături pline de fantezie, iubește bijuteriile și poartă veșminte de in brodate în Aegyptus“. Dar nu era o fabula. „Alaltăieri-seară, în fața multor prieteni, frumoasa Varilia a spus că, din cauza tăcerii temătoare a bătrânilor, tinerii nu știu nimic despre viața Liviei, Maștera. A spus că vrea să ne-o povestească, iar eu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Gajus fu dezamăgit - însă, când ieși din acel colț îndepărtat al locuinței, o văzu pe bătrâna Antonia care se îndrepta într-acolo, trecând prin mai multe săli. Tunica ei de mătase de culoarea cerului nopții, pe ale cărei margini erau brodați muguri de lotos, aluneca pe marmură. Însă Antonia nu se întoarse și nu-l salută. Din cortegiul aproape ritual care o urma ca pe o suverană n-o însoțea acum nimeni. Era ciudat că lângă ea se afla o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
luminoase de porticuri, scări și fântâni. Antonia scria; purta una dintre tunicile simple, prețioase, țesute la Pelusium; pe degete și la încheieturi avea bijuteriile din vremea singurei sale căsătorii și a lungii văduvii. La mâneci și pe margini, tunica era brodată cu pietre strălucitoare, cu perle și fir de aur, ca în timpurile vechilor phar-haoui. Gajus observă că, sub bijuteriile grele, mâinile ei blânde, care îl mângâiaseră în nopțile fără somn, îmbătrâniseră, pielea era uscată, unghiile erau străvezii. Antonia puse deoaprte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
șoaptă; această șoaptă avea o funcție magică, un fel de exortație prin care se spera o resuscitare. De fapt, lumea aștepta o surpriză, ceva În genul „n-a murit“ sau „mai respiră!“, ca să aibă apoi ce povesti acasă, să poată broda o Întâmplare mai bogată decât aceasta: „Am văzut un om mort În față la spitalul Colțea!“. Mortul era chiar mort. Cu toată insistența privirilor avide de miracol, nu s-a ridicat să plece, nici n-a mișcat o mână sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
saltea, cu un braț musculos, proaspăt bronzat, îndoit peste frunte ca să-și ferească ochii de soare. Purta un șort hawaian pe care ea nu i-l mai văzuse (Emmy se rugase de el să-și schimbe costumul de baie bătrâncios, brodat cu aligatori, dar degeaba) și, ia stai...ăla nu era cumva un bax cu șase sticle? Se uită mai bine mijindu-și ochii. Da! Încleiatul de Duncan, palid, stau-toată-ziua-la-birou, se metamorfozase într-un afurisit de Adonis la plajă chiar acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
ridicîndu-se printr-un laminator deschis. Podeaua era acoperită de cîrpe pline de ulei și de bucăți de motor, rame de hublouri și balustrade de scară. De ambele părți ale sobiței era fotoliu de punte, pe a cărui pînză decolorată era brodat „Liniile Aeriene Imperiale“, și un pat de campanie, acoperit cu o pătură chinezească. Americanul Își aruncă uneltele În grămada de piese de metal. Capul lui mare și umerii lați aproape că umpleau cabina și marinarul se trînti În fotoliul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Harbor și distruseseră flota americană a Pacificului sau să fi condus bombardierele cu torpilă care scufundaseră vasele Repulse și Prince of Wales. Poate că, după terminarea războiului, avea să intre În rîndul Forțelor Aeriene Japoneze și va purta semnul Soarelui-Răsare brodat pe umeri, ca piloții americani care zburaseră cu Tigrii Zburători și purtaseră pe gecile de piele steagul Chinei naționaliste. Deși Își simțea picioarele grele, Jim continua să stea În spatele cabinei șoferului, În timp ce goneau spre porțile lagărului de concentrare de la Woosung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
avioane de luptă trecuseră peste aeroport. Conturîndu-se limpede pe fundalul blocurilor de apartamente din concesiunea franceză, zburau spre Shanghai, gata să lovească docurile și baza de hidroavioane din Nantao. Dar bateriile antiaeriene din jurul pistei mai trăgeau Încă În aer. Trasoarele brodau cerul, fire de fosfor se Împleteau și se deznodau. În centrul lor era marea pagodă de la Lunghua, care se ridica prin fumul de deasupra hangarelor În flăcări, tunurile antiaeriene aruncînd un paravan de foc neîntrerupt. Jim nu mai văzuse un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Știuse tot timpul că vederea stadionului olimpic se va dovedi o tentație prea mare. De la sosirea lui În lagărul de la Lunghua, grupul de englezi nu Încetase să-l Întrebe despre mobilele furate aflate În tribune. Jim fusese obligat să-și brodeze amintirile, pentru a-și asigura aprovizionarea cu carne conservată și cu reviste din biroul comandantului. Acum, poveștile lui cusute cu ață albă aprinseseră imaginația lui Price și era prea tîrziu să mai dea Înapoi. La o sută de metri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
-mea, burtosule? Manlio era cel mai bun prieten al meu. Fusese și va rămâne, știi. Un contract pe viață, pe care inima mi l-a impus fără nici un motiv precis. Raffaella se dezlănțuise, clătinându-și șoldurile groase în caftanul turcoaz brodat de sus până jos, alături de Lodolo, stăpânul casei, cu privirea drogată și cămașa șifonată, ca un musafir sărac. Livia, complet dusă, cu părul căzut pe față, brațele ridicate, își zdrăngănea bijuteriile etnice, întoarsă cu totul spre Adele, strânsă într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
să nu dea de ochii devoratori ai lui Baubau. Și astfel se scurseră zile de plânset și înnegurare, până când lacrimile se retraseră în adâncuri și casa își risipi întunecimile. Era o casă blândă și călâie. Lumina intra printre florile albe brodate pe brizbrizuri. Jilțurile, cu o intimitate de bunici copilăriți de trecerea anilor, își deschideau brațele. Era tot acolo scrumiera cu scrumul de la ultima havană pe care-o isprăvise tatăl său. Și, pe perete, portretul amândurora, al tatălui și-al mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]