3,762 matches
-
din curte. Apoi au băut copios, pălăvrăgind în franceză. Ce e iubirea? Poate un fluture, ca în ariile lui Mozart. M-am culcat, hotărâtă să nu mai privesc pe fereastră. Când mi-am întins picioarele, am văzut lângă patul meu buchetul de crini albi și sub pătură o carte groasă, Jurnalul lui Delacroix într-o vestită ediție, Les Mémorables. Titlul era imprimat în roșu și sub el era o gravură cu imagini din atelierul pictorului. Îi povestisem lui Simon despre pasiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
cu niște pantaloni vechi, roși în genunchi. Am simțit cum picioarele îmi tremură îngrozitor și cum mă fac lac de sudoare, ca-ntr-un incendiu. Acum nu mai puteam da înapoi; vânzătoarea din fața mea mă întreba deja ce doresc - un buchet sau un coș cu flori? - arătându-mi rapid zeci de soiuri de flori pe care le știam din vedere, dar cărora nu le cunoșteam numele, și pronunțând zeci de nume de plante care nu știam cum arată. În acest timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pronunțând zeci de nume de plante care nu știam cum arată. În acest timp, Sonia se întoarse și, cu un zâmbet liniștit pe față, se îndreptă spre mine. Era într-un costum, cenușiu la reverul căruia avea prins neîndemânatic un buchet de violete artificiale. Purta niște ghete fără toc și pășea bărbătește. Doar când m-a depășit, îndreptându-se spre casa aflată în spatele meu, am înțeles că zâmbetul nu-mi era adresat mie, dar nici cuiva anume, ci propriilor ei gânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
vase pe ea decât numele Calistrat, nimic altceva. Cine știa când se născuse moșneagul? Iar să treacă acolo numai anul morții, nu-i plăcuse. Mergea la cimitir de patru ori pe an, la fiecare echinocțiu și la solstiții. Lăsa un buchet de flori și aprindea o lumânare, rostind în gând o rugăciune pentru sufletul bătrânului. Viața pe care o dusese până atunci, rămăsese departe, în urmă. Acum era paznicul vâlvei și nu își dorea nimic altceva. Îl frământa însă întrebarea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
funerare. Apoi țărîna fu prăvălită În mormînt cu lopețile, bătînd toba surd În coșciug, ca atunci cînd puștoaicelor, după Îmbrățișări amoroase, li se Înfundă urechea de bătăile repezi ale inimii. La Început florile fură azvîrlite una cîte una, apoi În buchete, apoi jerbele trimise din mînă-n mînă, ca la o clacă de flori, de la capelă pînă-n zona cimitirului săracilor, unde brusc se răreau crucile și unde lespezile de granit și monumentele de bronz luau locul Însemnelor de piatră și al crucilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
totul sau aproape totul, s-a convertit în bani. Se „juruia” o juncă, o oaie, două, un sacă de grâu etc., unii se țineau de cuvânt, alții uitau sau se revanșau la cumetrie și cu alte ocazii. La spartul nunții, buchetul miresei era aruncat în ceata tinerilor nuntașii și care se întâmpla să-l prindă, urma să se căsătorească. Dacă luncașii aveau nunțile lor, cu obiceiuri ca în Bucovina, cu timpul au uitat unele practici rămase în locurile de plecare: „Iertăciunea
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
un tânăr care voia să-și întemeieze o familie și nu voia să stea la un loc cu părinții. Când scheletul casei era gata, pe vârful acoperișului, la îmbinarea căpriorilor așezați pe costoroabe, se punea o cruce de lemn cu buchete de busuioc. Era încheiată o primă etapă în construcția casei. În fiecare încăpere se punea „năsipeala”, pământ de umplutură, până la nivelul tălpilor, se bătea bine și se lăsa să se usuce. În interior casa din bârne era lutuită, mai întâi
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
în căsuța din parcul Castelului. Îi mergea mai bine decât oricui altcuiva. Făcuse din casă un sipet după chipul și asemănarea ei, în care vântul intra fără să fie invitat înăuntru, pentru a mângâia perdelele de un albastru deschis și buchetele de flori de câmp. Petrecea ore întregi zâmbind, nimeni nu știa de ce, la fereastră sau pe băncuța din parc, cu un carnețel roșu din piele în mâini, iar ochii ei păreau să privească dincolo de orizont, către un punct foarte puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pentru care fiecare zi departe de pupitru era ca o lungă și plicticoasă zi de duminică. Martiale Maire, un prostănac ce-și pierduse o jumătate din cap sub copita unui taur, punea în fiecare dimineață în fața ușii clasei sale un buchet cules chiar de el, iar când nu avea flori, aducea un pumn de iarbă frumoasă în care cimbrișorul răspândea un parfum de mentă, iar lucerna miros de zahăr. Câteodată, când nu găsea nici iarbă, nici flori, lăsa trei pietre pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
târziu, mi-am simțit din nou inima bătând și sângele curgându-mi în vine. Țineam ochii deschiși. Procurorul era lângă mine, în stânga mea, puțin mai în spate. Ne aflam într-o cameră plină de tapițerii în culori luminoase și de buchete de flori. Erau și câteva mobile, un dulap din lemn masiv și un pat. Iar pe acest pat era întinsă Lysia Verhareine. Cu ochii închiși. Cu ochii închiși pentru totdeauna. Mâinile îi erau împreunate pe piept. Purta rochia de dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
am întrebat dacă el era cel care... — Da, mi-a răspuns înainte să apuc să rostesc cuvântul. Mi-am dres glasul și am spus: — Nu ați găsit nimic? A privit încet lucrurile din jur dulapul, scaunul, comoda, măsuța de toaletă, buchetele de flori împrăștiate peste tot, ca niște santinele parfumate, noaptea grea și fierbinte forțând ferestrele, perdeaua, patul, la căpătâiul căruia un ceasornic micuț își mișca limbile pentru a face timpul să treacă, apoi s-a uitat din nou în ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Ai fi vrut poate să trăiesc în mizerie? mă-ntrebase prima oară Josăphine, căci rămăsesem cu gura deschisă ca un pește scos din apă, plimbându-mi ochii în stânga și-n dreapta. Pe masa acoperită cu o cuvertură frumoasă era un buchet de iriși, iar pe pereți, rame pictate încadrau imagini de sfinți și de îngeri, dintre acelea pe care preoții le dau credincioșilor și copiilor de cor. — Crezi în asta? am întrebat-o atunci pe Josăphine arătând din cap spre grațioasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
acolo. Își mișca în continuare capul, ca îngerașii din creșe, cărora le dai un bănuț și care-ți mulțumesc multă vreme. Și, fără să mai adauge nimic, își reluă cântecul, în care vorbea despre „grâne coapte, ciocârlii, o nuntă și buchete“. Am mai rămas puțin privindu-l, privindu-i mai ales mâinile și întrebându-mă dacă acelea erau mâinile unui criminal. Când am plecat, nu a întors capul, a continuat să cânte și să se legene ușor. O lună și jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
flori și de perle. Primele începeau să putrezească și își răspândeau petalele ruginite pe pietrișul din jur. Perlele străluceau și prindeau câteodată o rază de soare care le făcea să se creadă diamante pentru o secundă... Mai erau, de asemenea, buchete năruite, panglici, plăci ornate, cărți de vizită în plicuri închise. Mi-am spus că pentru el asta era, se afla în fine lângă soția lui. Îi trebuise multă vreme pentru asta. O viață. M-am gândit, de asemenea, la statura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
uitau elevii ăia la ea, mereu se gândea să-și noteze numărul secției, în caz c-o violează vreunul. - A sunat doamna Popa. Zicea că o doare măseaua, să-i duci niște algocalmin. Eu zic să-i duci și un buchet de flori, că părea cam amărâtă. - Mâine, mormăi Popa. * Contesa se trezi într-o cacofonie de lumină. Heruvimul ei, agitat, se plimba prin fața ferestrei cu arcadă într-un ritm neregulat, zăpăcind razele de soare. Genele Contesei strănutară, zguduindu-i trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
și acum îi arsese piciorul de zece mii de ori mai tare decât oricare ciupercă din lume. Heruvimul se uita dezgustat, prin alți ochelari de soare și prin bretonul perucii roșcate, la mongoloidul scârbos care sărea într-un picior, cu un buchet de garoafe în mână și cu o țigară în gură. Țigara mai ales îl dezgustase pe Horațiu dintotdeauna. Doamna Popa a fost foarte încântată să-l primească pe domnul Popa cu așa o față îndurerată. Era convinsă că îi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Sorinel și de haltere, și nașii plus domnul și doamna doctor. Mișu, cu un trandafir roșu la butonieră, era cam mâhnit: slabe speranțe să scoată bani suficienți de America. Poate la masă să mai vină cineva. Era 1 Martie și buchetul de nuntă era cel mai frumos mărțișor pe care-l primise Mariana vreodată. Se despărți cu greu de el, dar trebuia să-l arunce. Înțelegerea fusese ca, atunci când Mariana aruncă buchetul, toți să se dea la o parte prefăcându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
masă să mai vină cineva. Era 1 Martie și buchetul de nuntă era cel mai frumos mărțișor pe care-l primise Mariana vreodată. Se despărți cu greu de el, dar trebuia să-l arunce. Înțelegerea fusese ca, atunci când Mariana aruncă buchetul, toți să se dea la o parte prefăcându-se speriați și buchetul să aterizeze în brațele Marcelei, o fată cu inimă mare, dar fără noroc în viață. Totul decurse conform planului, numai că Marcela, suflet mare, îl consola pe nea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
era cel mai frumos mărțișor pe care-l primise Mariana vreodată. Se despărți cu greu de el, dar trebuia să-l arunce. Înțelegerea fusese ca, atunci când Mariana aruncă buchetul, toți să se dea la o parte prefăcându-se speriați și buchetul să aterizeze în brațele Marcelei, o fată cu inimă mare, dar fără noroc în viață. Totul decurse conform planului, numai că Marcela, suflet mare, îl consola pe nea Ovidiu, amândoi îngenuncheați în fața icoanei Cuvioasei Paraschiva. - Lasă, nea Ovidiu, uită-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
amândoi îngenuncheați în fața icoanei Cuvioasei Paraschiva. - Lasă, nea Ovidiu, uită-te și matale la domnu Popa ce noroc la vârsta lui, poate-ți mai dă și ție Cuvioasa un fecior! Nea Ovidiu se uită neîncrezător în ochii Cuvioasei. Între timp, buchetul zbură, odată cu norocul, pe deasupra capului Marcelei, aterizând în brațele unui tânăr brunet cu ochelari de soare, care cumpăra sfios niște lumânări. Pentru o clipă, Mariana avu o presimțire sumbră văzându-l pe tânăr, dar ochii lui Mișu erau atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
treci și pe la tovarășa ministru. ― Sărut mâna, șoptesc în culmea fericirii, iar Tamara Dobrin, femeia de fier a activismului în spațiul cultural, îmi face un semn cu mâna aproape duios. A doua zi mă duc la Suzana Gâdea cu un buchet mare de trandafiri. Bat la ușă, intru și o văd la birou, cu un zâmbet mare pe față. ― Fără flori nu puteai veni? ― Imposibil când vin la o doamnă, spun ca prostul la nimereală, dar se prinde. Zâmbește cu cochetărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
alături de el și sentimentul că sunt un om bogat, chiar dacă nu știu să mă folosesc de această imensă avere pe care o am: oamenii de teatru care mi-au onorat viața. Târziu, după ce aproape toată lumea plecase, Szajna și-a luat buchetul de flori, bastonul și pălăria pe care i le atribuisem ca trofeu pentru prezența la București, m-a îmbrățișat ca atunci la Cairo și mi-a șoptit: ― Mulțumesc. A fost o mare plăcere să stau cu tine aici. Ai grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
libertatea. Numai că de la terminarea războiului tatăl lui n‑a ajuns mai departe de Zwettl, în Waldviertel. Precizare pe care Rainer n‑o face. Anna își amintește că odată, în copilărie, i‑a dăruit lui tati de ziua lui un buchet de lăcrămioare pe care acesta l‑a aruncat în closet. Cum de se gândește acum la asta? Trebuie să vezi cu ochii tăi, ce‑i drept, dar anarhismul e suficient când se petrece pentru tine însuți. Abia acest lucru te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
conformeze automat, fiindcă mama Annei inspiră respect, dar Anna îi spune mamei că poate să‑i pupe‑n cur pe amândoi. Ei tot o să meargă, normal. Ca să repare grosolănia Annei, Hans zice că data viitoare o să aducă și flori, un buchet mare, care spune multe, după cum se grăbește să adauge mama Annei. Cel puțin ghiorlanul e politicos. Există un limbaj adecvat al florilor, pe care mama l‑a învățat. Trandafirii simbolizează dragostea, cu condiția să fie roșii, iar garoafele simbolizează partidul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Se-apropie iarna cea rea. Văd, totuși, cu câtă splendoare și fast, Se plimbă azi toamna pe-alei, Cu-alaiuri ce poartă pe umeri contrast De verde și roșu-n condei. Aromă pe gust, caruselul divin, Umple privirea și zarea, Buchet de miresme pe cerul senin, Cheamă în horă culoarea. Privirile cad pe salcia tristă, Cu-n gând ce mă poartă mai sus, Cuprinsă de dor șterg astăzi din listă Cuvântul ce-așteaptă nespus.
Coboar? iar toamna by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83374_a_84699]