15,206 matches
-
eu pot cunoaște taina bogățiilor țării, frumusețea nemărginită a patriei noastre ca un buchet de flori, numeroase râuri ca niște panglici azurii, Podișul Transilvaniei ca o cetate, munții ca niște piramide înalte, podișurile, dealurile și depresiunile ca niște trepte și câmpiile cu flori înmiresmate. Pot învăța să mă comport de la poveștile cu împărați viteji sau lași. Învăț să iubesc floarea pură din livezi, întinsa mare, oamenii, versul, struna, ce e nou și viu, să urăsc crâncen dușmanii, noroiul și minciuna. O
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
răspundere, voința de a fi mereu „la zi” cu onorarea tuturor obligațiilor, inclusiv profesionale, chiar dacă, până acum cel puțin, fără strălucire, coexistau În chip nelămurit cu bucuria secretă a concubinajului cu Iolanda. Iolanda era ca un cal sălbatic. Mirosea a câmpie răscolită de vânt. Aplecat asupra ei se Îmbăta de acest miros care Îi Îmbălsăma trupul și Îl pregătea pentru moarte. De ce pentru moarte, nu știa nici el. De fapt, nu credea nici o iotă din ce spunea că simte, dar observa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
profesie, traducător pe perioadă determinată de filme horror, thriller și porno, la Societatea Geton din Sfântu Gheorghe, județul Covasna, după ce Își Îndeplinise cu pasiune, pentru scurt timp e drept, misiunea de mic Moise valah, sau de șerpaș de himere În Câmpiile Elizee. El care știa unde și cum se poate trăi bine În lumea asta, părea În ce-l privește total dezorientat. Era cu siguranță hărăzit altei lumi. Drumul spre ea trecea prin comerțul cu parabolice. Stinse veioza și adormi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
lumini galbene, intermitente se vedeau și de cealaltă parte a orașului - utilaje de tractare strângând automobilele defecte, mașini de salubrizare și pentru repararea drumurilor. Părea că întreaga așezare era demontată pentru a fi dusă în alt loc. Dincolo de oraș, vastele câmpii cenușii ale Manchesterului. Începu să burnițeze. Pelerina îmi era încă udă din cauza aversei de noaptea trecută, dar tot o luasem pe mine. M-am ghemuit, mi-am tras bine gluga pe cap și mi-am băgat mâinile în mâneci. Nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ce cel care eram, de ceea ce lucrurile erau. Durerosul adevăr era că tot acel moment de repaus era un accident. — Continuă, spuse Scout, și mi s-a părut că surprind ceva asemănător la ea, din nou acea răceală, umbra de peste câmpie. — Știu, am zis, nu făceam decât să mă distrez prefăcându-mă că sunt o persoană normală. Încuviință încet, ferindu-și privirea și uitându-se la vâlvătaie și la umbre. Nu mai aveam de ales. — Bine, atunci. O să întreb eu. Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
răcit. Da' aibi nădejde-n mine. Te apăr io de oportunistu' de motan. Ia aminte, Tano, mă încrunt la el, fii mai pașnic. Iau, Doamnă, cum să nu iau. Da' dacă nu mă lași să-l flocăiesc, o să-mi iau cîmpii. Să fii umilit chiar de Doamna ta, în fața lu' Mișu Negrițoiu, asta nu prea miroase a nas de om. Și se depărtează de gard, țîfnos. M-am întors la imaginea celor doi adolescenți curați și goi, pe margine de lac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
renunța la Iordan. Nu atunci. Trecuseră ca veacuri cîteva luni fără el. Motivul păcatului, după Sfîntul Maxim Mărturisitorul, este egoismul. Îngerul (cu blîndețe) și dracul (persuasiv) tot asta îmi șopteau: Nu vezi în ce hal ai ajuns de cînd bați cîmpii cu rațiunea? Ce urît îți este? Ești, dar îți este urît". A urmat împăcarea. Și iarăși trăiam la tensiunea partiturii impuse de Iordan. Și iarăși cînta liliacul și înflorea privighetoarea. Și iarăși mă rostogoleam, ca Tano, pe mantia ierbii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
o stare care nu se mai putea suporta. Așa a fost cinstit și față de Dora, și față de Philomena. În fond, numai ea a generat această stare de lucruri, cu firea ei imposibilă recalcitrantă și iscoditoare. Oricine și-ar fi luat câmpii. Am rezistat ce-am rezistat. Cu toate astea... până la scindare... Propriile gânduri îmi deveniseră de nesuportat, nu mai eram capabil să fac cel mai obișnuit gest fără să mă culpabilizez, fără să am îndoieli, fără să trebuiască să pretind sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
trăim pentru o durată foarte lungă, în cele în care timpul curge pentru o vreme ireversibil. În fapt, orice aș visa, un "eu" îngrozitor de pregnant și apăsător, chiar dacă imponderabil, îmi guvernează toate visele. Când visez un pom singular într-o câmpie nesfârșită, mă descopăr sfâșietor de prezent, ascuns în ramurile acelui arbore sau zburând printre norii de deasupra lui. Prezența eului în vise este covârșitoare ca aceea a unui zeu ce ne apare într-o epifanie continuă, fără chip, printr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
frivolitatea era ridicată la rang de Opus, în care se îmbinau partitura incantațiilor profane cu oda descătușării și dezlănțuirii simțurilor, promulgând frenezia ciclonică a distrugerii a tot ceea ce era cumințenie, neprihănire, nevolnică escaladă a refuzului și expunerea steagului victoriei pe câmpia sărăcită de senzualitate în care dracii s-ar fi plictisit, atât era de neispititoare, lipsită de atribute și condimente proprii femeilor frumoase, pentru că tocmai de aceea, posedând infirmitatea staturii, opulența sânilor și inestetica protuberanței dorsale și-a inaugurat propriul templu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de baștină. Mama mă aștepta urmărindu-mă cu binoclul. În fundul grădinii culegeam dudele care mai rămăseseră pe ramuri. Vino, Autorule, las-o pe Mama! Ți-aud prezența, cum scrii! Vino cu mine! Jurnalul se scrie singur, Autorule! Ne aflam în câmpia care parcă era câmpia Bărăganului. E așa cum vreau eu! îmi răspunse Mioara. Ceea ce vedeam se scria deja, pentru că fiecare carte e precum Scriptura. Toate sunt dinainte scrise așteptând Autorul: câmpia devenise ca marea, avea valuri dulci, ne clătina ușor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
aștepta urmărindu-mă cu binoclul. În fundul grădinii culegeam dudele care mai rămăseseră pe ramuri. Vino, Autorule, las-o pe Mama! Ți-aud prezența, cum scrii! Vino cu mine! Jurnalul se scrie singur, Autorule! Ne aflam în câmpia care parcă era câmpia Bărăganului. E așa cum vreau eu! îmi răspunse Mioara. Ceea ce vedeam se scria deja, pentru că fiecare carte e precum Scriptura. Toate sunt dinainte scrise așteptând Autorul: câmpia devenise ca marea, avea valuri dulci, ne clătina ușor și nu știam de unde vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cu mine! Jurnalul se scrie singur, Autorule! Ne aflam în câmpia care parcă era câmpia Bărăganului. E așa cum vreau eu! îmi răspunse Mioara. Ceea ce vedeam se scria deja, pentru că fiecare carte e precum Scriptura. Toate sunt dinainte scrise așteptând Autorul: câmpia devenise ca marea, avea valuri dulci, ne clătina ușor și nu știam de unde vin, unde se pierd și nici cauza. Așteptam un fenomen cosmic. Lumea era atât de mare încât vedeam toate acțiunile care vor fi la final, răspunsuri. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
la final, răspunsuri. Nu era momentul să o las pe Mioara pentru a fi în mijlocul copilăriei acum când se oferea un material mai interesant decât însăși existența mea. Pământul se opri din mișcare. Val după val, împietri. Dâmb lângă dâmb, câmpia devenise o mare cu valuri de pământ, cu crestele inegale pe sub care se zbătea dedesubtul. Probabil că va mai fi o furtună imaginară, iar Oceanul bărăganic va produce un val și mai mare. Într-adevăr, valurile își spărseseră crestele, lăsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
auzea bocănitul cizmelor rusești în foișoarele acoperite cu zăpadă din trecut, în timp ce noi ne strecuram în șir indian prin noaptea de vară a grânelor noastre frumos foșnitoare. Dar nu vântul vălurea grâul și izbea știuleții, era Căpcăunu, zburând pe deasupra imensei câmpii, urmărind cu ochii de vultur pe repetenții lui dragi ce trebuiau să fie la școală, fix la miezul nopții, ultimele două ore, între orele 3 și 5 dimineața urmând a fi de matematică, da, urmând. A dat ocol foișoarelor, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
eram mai repetenți, cu atât verile erau mai călduroase și mai bogate în grâu, prilej de a scăpa de Căpcăunu, preocupat cu dirijarea avioanelor burdușite cu grâu, roind ca bondarii pe deasupra satelor și împrejurimilor sale. Și, în timp ce profesorul gravita pe deasupra câmpiilor, semnalizând cu palete uriașe piloților locul de aterizare, avioanele deviau de la traiectorie, pentru că taman în acea vară de pomină Globul blestemat apucase să se apropie și mai mult de Pământ, prilej de a ne muta locul de joacă pe Lună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
moștenirea genetică a părinților, din amintirea profesorilor, pentru că și-au ros coatele învățând pentru a fi negați de morala acestor visători de cai multicolori. De frizeri, care le tundeau cu plăcere pletele slinoase de gânduri, în care parazitau visele despre câmpii fără sfârșit, lanuri uriașe și greieri... Cum să nu tai cu foarfecele, cum să nu razi cu briciul asemenea gărgăuni! Ceea ce nu înțelegeau frizerii era faptul că exmatriculații aveau umerii aduși în față, parcă apăsați de rucsacul greu al cerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Iubitul fetei de miere apăru în fugă și, luându-și frumoasa în brațe, s-a depărtat în grabă. Am fugit mi-a șoptit fata grâului m-a sufocat infinitul! Două ființe strâns lipite mergeau acum încet pe malul Dunării către câmpiile de la marginea orașului. Adăpostiți de noapte, acoperiți de liniște, mânați de bucuria atingerii. Nemoartă, nevie, se lipea strâns de umărul meu. Frumoasă și nepământeană, Zeița mea îmi respira în brațe pe liniștea cuprinsă de întuneric. Atras de formele ei, iubeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
amenințări care putea declanșa oricând un conflict. Dovada o făcea fuga oamenilor cât mai departe de holde, fapt care dădu bătăi de cap proveniților de la țară, acum orășeni cu obiceiuri păstrate intacte și cu vorba rostită tare ca pe nesfârșitele câmpii. De aceea se și spune că în Bărăgan satele sunt la o așa distanță unele de altele, încât, dacă moare cineva la un capăt, până se adună toate rudele învie la loc! Ceva, totuși, a rămas. Și nu o spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
fi fost iarnă, pentru că se prăbușeau nori înghețați și brăilenilor le crăpau ochii de atâta întins de zare netedă și una cu cerul mohorât. Parcă era mai bine atunci când ți se oprea privirea în grâu! spuse paznicul de sector al câmpiilor dintre Mogador și Albina. Colegul de la Baldovinești îi răspunse prin stație. Aici infinitul a ras tot. Văd până în Transnistria! Ciorile înghețaseră în cer. Țurțurii din nori nici nu le clinteau în ploaia de meteoriți. Un pilot din viitor se prăbuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ca vântul prin frunzișul lanurilor de porumb, tu abia te naști, abia te naști, totul începe cu sfârșitul. Atunci e bine, îmi spuneam. Și continuam să casc pentru că în echinocțiul de toamnă teza la matematică urma să aibă loc pe câmpia dintre Brăila și Baldovinești, după culesul porumbului, după tăierea ciocanilor, după prima arătură și însămânțare de toamnă cu boabe de grâu în pământul reavăn răscolit de plugurile tractoarelor, afânat de cârtițe și râme, adăposturi pentru licuricii și șerpii neveninoși pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
parte a globului. Orfanul tăcu la trecerea zânelor, fascinat de tamburina cu clopoței rochița-rândunicii pe care una dintre ele i-o fixă între două coloane suple de raze lunare, cu gura cupelor strânse pentru a păstra în muțenie cântecul. Pe câmpia dintre Brăila și Cazasu, milioane de albine își îmbălsămau tăcerea cu pioșenia din chiliile hexagonale, singurul zumzet, dar atât de meditativ încât și tăcerea însăși se mira de necuprinsa limpezime, pentru că era o liniște totală. Moleculele își încetaseră divizarea, virușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
punând totul pe seama mutațiilor biochimice ale locului ce adăpostea sub umbrela succesului său deosebit la femele și nu pe seama soaței care de atâta ouat prin cuiburi străine se stafidise ca un bob de strugure din soiul Muscat Ottonel ce îmbelșuga câmpia pe sute de hectare, până la marginea județului Vrancea. Râmele, care nu vedeau NEAM, nu înțelegeau ce fel de afânare o fi aceea, dacă mâncau fără să elimine nimic, ronțăiau mecanic, mestecau, dar în mintea lor subculturală nu-și dădeau seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cu sens, gândul dintre cuvinte, ne călătorirăm într-o seară în spatele existenței acestora înainte de începerea ei, undeva între Baldovinești și Vădeni, pe câmp, unde asistarăm la facerea acestor iluștri magiștri din lemnul plopilor rupți de ploile diluviene care abundau pe câmpiile Brăilei de la începuturile acelui Din totdeauna al Poveștilor din trecut. Ființe eterice se materializau și, luând chip de lucrător, ciopleau, ca Geppetto pe Pinocchio, profesorii. Ei, în mărime naturală din lemn și fără suflet, îmbrăcați în haine de profesori cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și porneau incantațiile woodoo, vrăjitoare și draci țeseau portative, le multiplicau până deveneau opus multimuzical cu multipăianjeni, ouă, pupe muzicale ordonate pe șinele drepte ale opus-ului simfonic, care însemna izbânda dintre învins Nazismul cădea și învingător restul Lumii pe câmpia Donului dragostei dintre Liuba și Satelitu, timp de 4 ani. Satelitu tatuase pământul Rusiei cu brazdele dorului, însămânțând în ele usturoi, ca să știe Liuba că am fost pe aici. Și chiar la Cernagorsk, Satelitu, umflat cât un elefant, urlă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]