2,351 matches
-
unde puteam acționa și alege fără să cer voie. Iubeam cu inima neînsetată până să-i găsesc îmbrățișându-se pe culoarele liceului în timp ce eu intram în toaletă să-mi spăl rănile în izvorul ochilor batjocoriți Învățătorul Sunetul clopotului anunța sosirea călăului îmi amintesc cu fața la tablă acel glas venit parcă din alt veac; N-ai voie, trebuie să... Îi plăcea adesea să spună că imposibil nu este posibil să fi ignorat. Trebuia să tac, să învăț, și mai ales să am răbdare
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
duseră În fundul capului pe cînd o priveam atent, nările Îi fremătară și pînă și culoarea pielii ei moi Își pierdu din strălucire - ca o piele de căprioară veche. Începeam să am remușcări pentru ceea ce spusesem. Au dreptul la omucidere numai călăii și soldații pe cîmpul de luptă. Un doctor n-are voie să provoace eutanasie oricît de mult l-ar sîcÎi un pacient. Ceasul de pe perete mă anunța că e ora unu dimineața. RAPORT 13 februarie, ora 10.20. Trecînd pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
vedeam conturul urechii - lămîiatic, strălucitor de În lumina reflectată de perdelele lămîiatice. Parfum lămîiatic... Totul... lămîiatic. Ce ridicol! Oare de ce nu se spune: pistrui bananici sau dovletici ? Da, nu ne aflam nici pe cîmpul de bătălie și nici pe terenul călăului. N-aveam dreptul să-i provoc nici cea mai mică rană, nici măcar cît o Împunsătură de ac, subcutanat. Nu mi-a rămas decît să-mi scriu mai departe rapoartele. Clientul are Întotdeauna dreptate. Chiar cînd e o minciună gogonată, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Iar bătrânii au început a plânge: —Aniță, Aniță, ce-ai făcut! Cum de ne-ai rușinat tu pe lumea asta!... Atuncea s-a întors ea și a băgat de samă că și bătrânii sunt acolo. A început a tremura, pe când călăul îi pregătea juvățul, ș-a răcnit cu ură, spre dânșii, i-a blăstămat: —Să deie Dumnezeu să nu mai muriți! că m-ați dat în lume spre pedeapsă!... Și deodată s-a făcut o tăcere adâncă. Și ea a strigat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe lumea asta și n-am avut parte!... Și și-a dus amândouă mânile la ochi. Atât a fost plânsul ei: câteva clipe. Toți stăteau încremeniți. Ca o suflare de foc trecuseră vorbele ei pe deasupra capetelor. Atuncea i-a pus călăul juvățul de gât. Ea și-a lăsat mânile în jos și privea neclintită, cu sprâncenele ușor încruntate, în juru-i. Ș-au tras ștreangul! Cuconu Ștefan Leu tăcu. După un răstimp rosti domol: —Stăi... Caii se opriră. Ne întoarserăm în loc, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se spune pe la noi. Zâmbetul meu n-a fost decât o hidoasă strâmbătură. I-am explicat ce se întâmplase. — Ai greșit spunându-i asta. Dar și el a greșit, deoarece e pe punctul să-și dea fata pe mâna unui călău. Ai să lași să fie înfăptuită o crimă împotriva surorii tale pentru a-ți repara propria greșeală? Tocmai asta mă pregăteam să fac. Dar, spus astfel, lucrul mi se părea infam. — Mă pot adresa lui Khâli, el va găsi argumentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dea din cap, când, deodată, doi soldați se aruncară asupra lui, făcându-l să-și piardă echilibrul. Mai înainte de a fi întins pe jos, unul dintre ei l-a apucat zdravăn de subsuori, în vreme ce al doilea soldat îi lega picioarele. Călăul s-a apropiat, ținând o sabie grea cu amândouă mâinile și, dintr-o singură lovitură, a despicat omul în două pe la mijloc. Mi-am întors privirea, simțind în pântece o contracție atât de violentă, încât trupul meu, paralizat parcă, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
le porunci partizanilor lui să pornească în urmărirea trupelor de ocupație prin toate cartierele din Cairo și să nu ia prizonieri. Stradă după stradă, capitala a fost recucerită. Circazienii îi hăituiau pe soldații otomani, cu ajutorul activ al populației. Victimele, devenite călăi, se dovedeau nemiloase. Am văzut eu însumi, nu departe de casa mea, torturarea unui grup de șapte turci care se refugiaseră într-o moschee. Urmăriți de vreo douăzeci de cairoți, se refugiaseră în vârful minaretului și începuseră să tragă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
se vedea din atitudinea lui că n-avea de gând să fugă. Cu mâinile libere, a salutat mulțimea, care l-a aclamat cu curaj. Toate privirile, chiar și a lui, s-au întors atunci spre celebra poartă pe deasupra căreia un călău tocmai arunca o funie. Tumanbay păru surprins, dar zâmbetul nu-i pieri de pe buze. Doar privirea pierdu din vioiciune. Strigă atunci mulțimii: — Spuneți Fatiha de trei ori pentru mine! Mii de murmure se făcură auzite, ca un vuiet tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Lăudat fie Domnul, stăpânul universului, cel Iertător, cel Milostiv, stăpânul zilei Judecății... Ultimul Amân a fost un strigăt prelung, furios, răzvrătit. Apoi nimic, doar tăcerea. Otomanii păreau și ei tulburați, astfel că Tumanbay a fost cel care i-a scuturat: — Călăule, fă-ți treaba! Funia a fost înnodată în jurul gâtului condamnatului. S-a tras de celălalt capăt. Sultanul a fost înălțat la câteva palme, apoi a căzut la pământ. Se rupsese funia. A fost iarăși înnodată, iarăși trasă de călău și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
scuturat: — Călăule, fă-ți treaba! Funia a fost înnodată în jurul gâtului condamnatului. S-a tras de celălalt capăt. Sultanul a fost înălțat la câteva palme, apoi a căzut la pământ. Se rupsese funia. A fost iarăși înnodată, iarăși trasă de călău și de ajutoarele lui și iarăși s-a rupt. Încordarea devenea de nesuportat. Doar Tumanbay părea că se amuză, de parcă s-ar fi simțit deja altundeva, într-o lume în care curajul capătă o cu totul altă răsplată. Călăul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de călău și de ajutoarele lui și iarăși s-a rupt. Încordarea devenea de nesuportat. Doar Tumanbay părea că se amuză, de parcă s-ar fi simțit deja altundeva, într-o lume în care curajul capătă o cu totul altă răsplată. Călăul a legat funia pentru a treia oară. De data asta nu s-a mai rupt. Un vuiet s-a înălțat, alcătuit din plânsete, gemete, rugăciuni. Ultimul împărat al Egiptului, omul cel mai curajos care cârmuise vreodată valea Nilului, își dăduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Pablo), care, ajutată de camerista ei (Diana Proletaria), și-o scotea la bătaie nu numai pentru soțul ei, dar și pentru cea mai mare parte a armatei lui, pentru cei câțiva servitori, pentru sclavi, eunuci, acrobați și, în final, pentru călăi. Spre sfârșitul filmului el o prinde pe Juanita asupra faptului și o aruncă într-o groapă cu lei care o înșfacă. Mă târam pe culoarul dintre scaune cu Orwell la subsuoară și cu halba în mână, în timp ce o voce isterică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cărnii. Printre vegetarieni a vorbit despre puritatea spirituală pe care o aduce refuzul de a mânca acea carne. Printre canibali și-a devorat un tovarăș. Deși de felul lui era un om bun, a lucrat un timp pe post de călău, perfecționându-și arta mânuirii toporului și cuțitului. Deși credea despre sine că e bun, a trădat multe femei. Prea puține l-au părăsit: întotdeauna el pleca primul. După un timp și-a dat seama că nu învățase absolut nimic. Multele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
o ignoră. — Relații, repetă el. A fost tot ce ne-au lăsat. Mulțimea creștea, țipetele ei deveneau tot mai tari, armele tot mai puternice. Ce mai eram după toate astea decât niște câini amărâți, care-și trăiseră traiul? Noaptea și călăul ne așteptau pe toți. Vocea lui căpătase un ton tulburător, ritmic, percutant. — Ne-au spânzurat, ne-au împușcat sau ne-au înjunghiat. Un ultim pahar, o ultimă țigară, un ultim râs - doar atât ne-au mai permis. Dar asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cu mâinile și buzele fremătându-i ca și când s-ar fi mișcat într-o existență nevăzută și neauzită. Am privit totul: cum s-a ridicat în picioare, țeapăn, drept și chipeș, adonisul meu idiot, și cum s-a prăbușit apoi în fața călăilor săi fantomatici, nu, nu, nu legat la ochi, vă rog, o țigară înainte să trageți. Călăii fantomatici. Eu nu le-am văzut, nici nu le-am auzit pe fantomele asasinilor săi, dar ei au fost. Nu m-a surprins să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
neauzită. Am privit totul: cum s-a ridicat în picioare, țeapăn, drept și chipeș, adonisul meu idiot, și cum s-a prăbușit apoi în fața călăilor săi fantomatici, nu, nu, nu legat la ochi, vă rog, o țigară înainte să trageți. Călăii fantomatici. Eu nu le-am văzut, nici nu le-am auzit pe fantomele asasinilor săi, dar ei au fost. Nu m-a surprins să-l găsesc mort. Dar Page, micul Norbert adoratorul, ultimul nostru șerb, care nu voia decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de demult, de început al fricii. Eram copil pe atunci. Nu-mi păsa sau eram învățat a crede, așa cum am crezut mulți ani mai apoi. Înțeleg cum erau lucrurile cu titoiștii. Zâmbesc citind stupiditatea unor texte despre agonia imperialismului, despre călăul Tito (reprezentat cu o bardă însângerată), despre trusturile care vânau petrolul Irakului, despre Ciankai-și și banda lui și câte altele. Pe unii dintre autorii aceia i-am și cunoscut. Unii chiar, la un moment dat, mi-au fost șefi sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
n-au existat vreodată, așa cum le peticesc ei acum. A existat doar un timp hidos al fricii și al bezmeticelor patimi izbucnite din spaime de tot felul. A existat doar un timp al deznădejdilor și al schingiuitorilor. Un timp al Călăului, al șoptitorului, din inima fiecăruia. Mulți l-au urmat. Alții s-au îndârjit să-i reziste, jertfindu-și viețile, crezând că din jertfa lor va răsări o Lume mai dreaptă. Nu a răsărit și nu mai răsare. Odată pângărite viețile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care se scurgea din cracii pantalonilor lui. Omul nu mai putea ține. Dar era nevoie de dușmani care să ne înspăimânte și care să justifice ascensiunea noilor stăpâni. Din neștiință, din frică, din supunere sau lichelism, cântam imnuri de slavă călăilor, acoperind gemetele condamnaților. Cântăm și acum imnuri de bucurie unui viitor care lasă tot mai mulți înfometați până la venirea lui apoteotică. Elogiem marii hoți ai națiunii și saltimbancii patriotismului de acum, cu aceeași aplicațiune cu care odinioară ridicam în slavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am crezut că roșul e simbolul sângelui vărsat. Nu m-am întrebat însă niciodată cine într-adevăr a vărsat acel sânge și cine a ostoit rănile care au înroșit pânza. Era marama cu sângele celor jertfiți sau pânza cu care călăul s-a șters pe mâini, după victoria-i triumfală? Mă dor acestea. Nu ca o vină a conștiinței mele. Nu am o conștiință atât de tragică. Este o vină a neamului și eu mă împărtășesc doar din ea. Mă las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o conștiință atât de tragică. Este o vină a neamului și eu mă împărtășesc doar din ea. Mă las doar trăit de ea, cu neputința silnicelor mele zile. Și după ce am aflat adevărul am continuat să stau la masa foștilor călăi. Am încercat să cred în dezvinovățirea lor. Am găsit chiar temeiuri de a le înțelege și justifica ticăloșia. Am continuat să cred că dușmanii sunt încă cei morți în temnițe. Amintirea lor încă mă înfricoșa. Nu am înțeles că minciuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Tare-mi mai e de folos. Nu rîd, Daniel. Doar că nu-mi place să te văd așa dispus să te autopedepsești. Oricine ar zice să ești gata-gata să te flagelezi. Dumneata n-ai făcut nici un rău. Are viața suficienți călăi și de la sine, ca să te mai joci și tu de-a Torquemada cu tine Însuți. — Vorbești din experiență? Fermín ridică din umeri. Nu mi-ai povestit niciodată cum te-ai Întîlnit cu Fumero, am observat eu. — Vrei să asculți o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
persoanei sale, imaginea pe care o vede în oglindă: formula “ești tu însuți” conferă dansului macabru forța dătătoare de fiori. Satana și demonii săi reprezintă una dintre figurile cele mai importante ale Evului Mediu: încarnarea răului, ispititor al celor drepți, călău al celor osândiți, diavolul este omniprezent în viața medievalului. El desemnează ansamblul cauzalităților malefice. Satana provine din disocierea figurii ambivalente a lui Iahve, dumnezeul Vechiului Testament, dumnezeu al mâniei și răzbunării, dar și al bunătății. În imaginarul creștin, diavolul își
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
său și și-a urmat drumul câteva zile fără să mai aibă vreo aventură. Într-o după amiază, ei au văzut o ceată de oameni ce păreau a duce în mijlocul lor un prizonier legat cobză ca și cum ar fi fost sortit călăului. Prizonierul era un cavale tânăr și cu o înfățișare nevinovată. Banda purta însemnele contelui Anseim, capul trădătoarei case de Maganza. Roland a rugat-o pe Isabela să aștepte deoparte, iar el s-a apropiat de ceată spre a afla ce
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]