KorAP: Find »[drukola/base=cămilă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...40 41 42 ...61 >

1,520 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426

el era deja în picioare, gata să înceapă călătoria de întoarcere, de astă dată cu tânărul italian. După ce-și luă rămas-bun de la maică-sa și de la frații săi cu gândul că poate n-o să-i mai vadă niciodată, adună cămilele și porni la drum fără să se oprească nici o clipă, până când o timidă rază de soare apăru la orizont; și atunci se întoarse și tăie cureaua care-l ținea legat pe Pino Ferrara de coada ultimului animal. — De acum încolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
atât de sălbatic și muntos, căci se legăna ca o bărcuță pe furtună, și doar cine și-a petrecut cea mai mare parte din viață cocoțat pe o asemenea cocoașă știa cum să-și adapteze ritmul la incomodul ritm al cămilei. Nefericitul Pino Ferrara trăise ultimele zile ca într-un coșmar insuportabil, într-atât încât uneori refuza să creadă că ceea ce se întâmpla putea fi altceva decât un vis. Niciodată nu s-a considerat un laș, căci dacă ar fi fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
cine este, că trăiește așa cum trăiește și că aparține unei rase care nu avea nici cea mai vagă idee de cum naiba funcționau acele aparate miraculoase. Imensitatea ignoranței sale îl apăsa de parcă ar fi dus în spate cea mai grea dintre cămilele sale, pentru că, în acest caz în particular, ignoranța nu era în contradicție cu inteligența. Gacel Sayah nu era dintre cei ce disprețuiesc ceea ce nu înțeleg. Nici dintre cei ce se lăsau fraieriți, fascinați de orice noutate. Era, mai bine zis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
meu tată, care are mai mulți bani decât ar putea cheltui într-o mie de vieți, dar continuă să riște să ajungă la pușcărie numai ca să mai adauge câteva zerouri la conturile lui bancare. — „Călărețul care încearcă să încalece două cămile ajunge să se rostogolească pe jos“, spune proverbul. — Tata sare de pe una pe alta ca un apucat, dar, în ziua când va cădea, noi, mama și cu mine, vom suporta consecințele; și pe noi banii nu ne-au interesat niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
ziarist. Și când un ziarist adevărat descoperă un fapt despre care trebuie să scrie, obligația lui e s-o facă. — Păi scrie, băiete! Scrie! Dar nu te plânge dacă pentru asta trebuie să-ți petreci trei zile pe cocoașa unei cămile înconjurat de căpățâni de sare și sub un soare ce topește pietrele. - Se întoarse să-l privească încă o dată pieziș și insistă cu vădită rea-credință: Doar că nu știu ce dracu’ vrei să scrii, dacă nimeni n-o să-ți publice articolul... Cineva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
În cazul ăsta renunț la acest drept, pentru că dacă nu accepți ceea ce-ți propun vei dovedi că ești mai încăpățânat decât un catâr. — Ce-i ăla catâr? Cel mai încăpățânat animal de povară. Mai rău decât cea mai rea cămilă în călduri. — Nu cred că există o ființă mai încăpățânată decât o cămilă în luna aprilie. — Un tuareg intransigent... - insistă pilotul. Și hai să terminăm cu prostiile. Gândește-te puțin și recunoaște că propunerea este bună. — Nu trebuie să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
ți propun vei dovedi că ești mai încăpățânat decât un catâr. — Ce-i ăla catâr? Cel mai încăpățânat animal de povară. Mai rău decât cea mai rea cămilă în călduri. — Nu cred că există o ființă mai încăpățânată decât o cămilă în luna aprilie. — Un tuareg intransigent... - insistă pilotul. Și hai să terminăm cu prostiile. Gândește-te puțin și recunoaște că propunerea este bună. — Nu trebuie să mă gândesc. Sunt de acord! — Slavă Domnului! Te interesează să-l cunoști pe ziarist

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
austriac. — Pentru mine toți sunteți „francezi“. - Făcu un semn spre Nené Dupré, care rămăsese sprijinit de un palmier. - Să-ți spună el toată povestea. Mi-a spus-o deja. — Atunci uită-te la caprele astea: sunt pe moarte. Și la cămile, care abia se țin pe picioare. Doar cele trei, pe care nu le-am lăsat să se apropie de puț, vor supraviețui. Și asta e toată averea familiei mele. Nu este mult, dar ne-au trebuit mulți ani ca să le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
în timp ce exclamă: — Cu rabla asta?... Nici mort! — Nu pot să cred că ți-e frică!... - îi râse în nas francezul. — Nu e vorba de frică... - răspunse beduinul. Mă deranjează zgomotul. În afară de faptul că nu pot să-mi iau cele trei cămile. — Vrei să te întorci acolo cu cămilele? întrebă surprins Nené Dupré - și, în fața gestului mut de aprobare, întrebă: De ce? — Acum am nevoie de ele. — Pentru ce? Mă vor ajuta să lupt împotriva dușmanilor mei. — Trei cămile hămesite? se scandaliză celălalt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
Nu pot să cred că ți-e frică!... - îi râse în nas francezul. — Nu e vorba de frică... - răspunse beduinul. Mă deranjează zgomotul. În afară de faptul că nu pot să-mi iau cele trei cămile. — Vrei să te întorci acolo cu cămilele? întrebă surprins Nené Dupré - și, în fața gestului mut de aprobare, întrebă: De ce? — Acum am nevoie de ele. — Pentru ce? Mă vor ajuta să lupt împotriva dușmanilor mei. — Trei cămile hămesite? se scandaliză celălalt, incapabil să dea crezare celor auzite. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-mi iau cele trei cămile. — Vrei să te întorci acolo cu cămilele? întrebă surprins Nené Dupré - și, în fața gestului mut de aprobare, întrebă: De ce? — Acum am nevoie de ele. — Pentru ce? Mă vor ajuta să lupt împotriva dușmanilor mei. — Trei cămile hămesite? se scandaliză celălalt, incapabil să dea crezare celor auzite. Când nu ai mai nimic, te mulțumești cu orice. Nu contează puterea armelor, ci felul cum știi să le folosești. — Cum dorești! spuse pilotul, derutat. Până la urmă, ar fi mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
destule motive să n-o facă, deoarece chiar în momentul în care îi avertiza insistent despre asta pe subalternii săi, „jegosul său dușman“, Gacel Sayah, tocmai băgase vârful cuțitului în jugulara celei mai debile dintre caprele ce atârnau la oblâncul cămilelor, pentru ca sângele să picure în așa fel încât să lase în urma lui o dâră vizibilă. În felul acesta, începea să pună în practică învățămintele tatălui său, care fusese un mare războinic, și ale generațiilor de luptători imohagi care de-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
o năframă și-l obligă să se aplece, ca să poată ieși fără să se lovească de stânci. — Ce vrei să-mi faci? îngăimă italianul, când își dădu seama că se află afară. — O să vezi! Îl ajută să încalece pe o cămilă, îl legă strâns de șa și, obligând animalul să se ridice în picioare, porni la drum ducându-l de dârlogi printre încâlcitele cărărui ale întunecatului masiv stâncos. După aproape o oră se opri, făcu animalul să îngenuncheze cu un șuierat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
fie un șes nesfârșit presărat cu pietre; de aceea fuseseră avertizați că vehiculele trebuie să înainteze cu foarte multă prudență, ca să nu riște să-și distrugă cauciucurile. Acum însă, era obligat să-l parcurgă fără nici un alt însoțitor decât o cămilă proastă, pe care nici măcar nu era în stare să încalece. O privi cu atenție. Era un animal răpănos, respingător și aproape scheletic, cu ochi triști și buze băloase, atât de neprietenos și indiferent, că ai fi putut să-ți imaginezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
curând, să-i crească temerile, pentru că își dădu seama în ce măsură devenise cea mai vulnerabilă ființă din deșert. Când, în sfârșit, lumina lunii îi permise să distingă direcția indicată de acul busolei, porni din nou la drum, cu toate că, de data asta, cămila nu părea dispusă să-l ajute, mișcându-se mult mai leneș ca de obicei. Își legă de mână capătul căpăstrului, de teamă ca nu cumva din neatenție sau într-una din multele dăți când se împiedica, încăpățânatul animal s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
de pitici se distra înfigându-i ace pe fiecare centimetru neacoperit din corpul său, ceea ce făcea ca pe măsură ce trecea timpul, chinul să se transforme într-o senzație de sofisticat supliciu, ce-l obliga să-și țină ochii întredeschiși. Invidia genele cămilei, stufoase și groase ca părul unei perii, și când începu să simtă cum ochii i se iritau din când în când și cum, de fiecare dată, îi era tot mai greu să distingă direcția pe care i-o indica busola

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
și o coordonare atentă - cele mai bune arme pe care puteau conta în momente atât de delicate. După aproape douăzeci de minute, la radio se auzi o voce seacă și sigură: Aici numărul doi. Zăresc ceva. — Ce vezi? — Pare o cămilă culcată și aș zice că un om doarme lângă ea. — La ce distanță? — Cam la trei sute de metri. — Omul se mișcă? — Deocamdată nu. — Observă-l cu multă atenție. Dacă se mișcă, trage, dar încearcă să nu-l omori. Vreau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
a venit o idee. — Care...? — Să fac ceea ce nu s-ar aștepta să facă un tuareg. — Adică...? Două ore mai târziu, când soarele începu să se lase și primele umbre se alungeau peste câmpie prevestind sfârșitul zădufului de nesuportat, o cămilă iute, călărită de un călăreț priceput ieși pe neașteptate de după stânci și se îndreptă în goană spre răsărit. Cei șapte oameni, care de câtva timp își reluaseră marșul lent spre sud, îl văzură abia după câteva minute; și trecură alte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
seama că le era imposibil să-l oprească; și când, în sfârșit, nobilul animal se împiedică pentru prima dată, ajuns la capătul puterilor, nu mai erau decât vreo șapte sute de metri până unde începeau dunele. Atunci Gacel Sayah sări de pe cămilă, se rostogoli în nisip, se răsuci ca o pisică și, la rândul său, o luă la goană, străbătând cam două sute și ceva de metri cu arma în mână, pentru ca apoi să se întindă cât era de lung pe o movilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
am imaginat că va trebui s-o fac, dar bănuiesc că încep să fiu prea bătrân pentru meseria asta. Din păcate, uneori nu-ți rămâne altceva de făcut decât să înghiți gălușca și să taci din gură. — Gălușca...? repetă cineva. Cămile ne obligă să înghițim. — Găluște sau cămile, ce importanță are? Nu întotdeauna câștigi. — Eu nici măcar nu-mi mai amintesc cum e asta... - remarcă numărul opt, care până atunci nu spusese nici pâs. Ultima dată am câștigat la puncte; mie trebuiau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
fac, dar bănuiesc că încep să fiu prea bătrân pentru meseria asta. Din păcate, uneori nu-ți rămâne altceva de făcut decât să înghiți gălușca și să taci din gură. — Gălușca...? repetă cineva. Cămile ne obligă să înghițim. — Găluște sau cămile, ce importanță are? Nu întotdeauna câștigi. — Eu nici măcar nu-mi mai amintesc cum e asta... - remarcă numărul opt, care până atunci nu spusese nici pâs. Ultima dată am câștigat la puncte; mie trebuiau să-mi dea treizeci și adversarului meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
și i se aruncă în brațe, în vreme ce Suleiman se mulțumi să schițeze un ușor zâmbet de satisfacție, în timp ce spunea: — Sunt încântat că francezul ăsta a fost mai încăpățânat ca tine. Ce facem acum? Plecăm cât mai repede. — Cu o singură cămilă...? observă Suleiman. Femeile nu vor suporta trei zile de mers. — Și ce soluție avem? — O să mă duc la Sidi-Kaufa și mă întorc cu un camion - răspunse Suleiman. — Un camion...? repetă uimită maică-sa. Vrei să închiriezi un camion numai pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
unul dintre cei mai vechi dușmani ai săi, banii. În mod tradițional, pentru beduini banii nu erau decât o formă practică de a acoperi mici diferențe când făceau un troc, folositori în special când trebuiau să compenseze prețul a două cămile cu prețul a șapte capre sau valoarea a cinci metri de pânză cu cea a unui sac de orz. În marile piețe din oaze se găseau din belșug curmale și vite, dar, în general, banii erau rari; și, când în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-și găsească o soție frumoasă cu care să se stabilească în vreo oază fertilă din Ciad, sau chiar să coboare până la malurile Nigerului și să-și cumpere o casă mare în miticul Tombuctu, unde ar fi putut crește zeci de cămile, dar adevărul e că nu-l atrăgeau nici una, nici alta. Își dădea seama că nu are nici un drept să-i târască după el pe maică-sa și frații lui, așa încât bănuia că din acel moment va începe poate o lentă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
Corola-publishinghouse/Journalistic/770_a_1487

au adaptat kanji-urile chinezești limbii vorbite, și deci o serie întreagă de evenimente importante anterioare acestei epoci au rămas neconsemnate în cronici. În anul 250 î.H., savantul chinez Ming Tien inventează ca instrument de scris pensula din păr de cămilă, fapt ce a revoluționat total maniera de a înregistra informațiile prin kanji. O piedică în calea răspândirii scrisului în rândul populației a constituit-o, însă, pânza de mătase, extrem de scumpă, care era principalul suport material pe care se aplica tușul

ABILITATI PRACTICE PRIN TEHNICA ORIGAMI by LOREDANA TARA (2004) [Corola-publishinghouse/Journalistic/770_a_1487]