1,541 matches
-
te vei alătura, sînt sigură că prietenul meu se va da În vînt după chestia asta, eu am să-l masturbez În timp ce tu mi-o tragi pe dinainte. Am pus trei bancnote de cinci lire În fața anglicanului rămas cu gura căscată: — Doamna o să mă facă să susur gratis, dar o să mi se scoale mai repede dacă Îmi promiți că o vei satisface după mine, și poftim, plătește-o cu bancnotele astea pe care mă face să le economisesc. Și tata avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
chiar dintre aceia, îl întrerupse repede, cu nerăbdare nepoliticoasă, negriciosul, care, de altfel, până atunci nu i se adresase niciodată funcționarului coșuros, ci, de la bun început, discutase numai cu prințul. — Da?... Cum așa? se miră funcționarul care încremenise cu ochii căscați; imediat pe fața lui începu să se compună o expresie de venerație și servilism, chiar de spaimă. Sunteți fiul acelui Semion Parfionovici Rogojin, cetățean de onoare prin naștere 5, care a murit acum o lună și a lăsat un capital
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
citesc și să vi-l restitui. — Să-l ci-ti-ți? strigă Ganea aproape ca din gură de șarpe. Să-l citiți? L-ați citit? Se opri iarăși, încremenind în mijlocul trotuarului, însă era atât de uluit, încât rămase cu gura căscată. — Da, l-am citit, acum. — Și ea singură, singură v-a dat să-l citiți? Singură? — Singură, și puteți fi sigur că n-aș fi citit dacă nu m-ar fi îndemnat. Cam vreun minut Ganea tăcu, frământând ceva în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
munci, Nastasia Filippovna... După ultimele cuvinte se auzi chicotitul lui Ferdâșcenko, al lui Lebedev și chiar generalul sforăi cumva cu mare nemulțumire. Ptițân și Toțki nu puteau să nu zâmbească, dar se abțineau. Ceilalți rămaseră pur și simplu cu gura căscată de uimire. — ...Însă, poate, nu vom fi săraci, ci foarte bogați, Nastasia Filippovna, continuă prințul pe același ton sfios. De fapt, nu știu precis și-i păcat că până acum n-am izbutit să aflu nimic toată ziua, însă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Ptițân, împăturind scrisoarea și întinzându-i-o prințului. Fără bătaie de cap, pe baza unui testament indiscutabil al unei mătuși, primiți un capital extrem de mare. — Imposibil! exclamă generalul, parcă ar fi tras cu tunul. Toți rămăseseră din nou cu gurile căscate. Adresându-i-se în special lui Ivan Feodorovici, Ptițân dădu lămuriri că prințului, cu vreo cinci luni în urmă, îi murise o mătușă, pe care acesta n-o întâlnise niciodată personal, soră mai mare a mamei prințului, fiica lui Papușin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ar fi măritat negreșit cu tine! Așa sunteți voi toți: e totuna pentru voi dacă aveți de-a face cu femei cinstite sau necinstite! Nu sunteți în stare să le deosebiți... Ia uitați-vă cum se uită generalul cu gura căscată! — Aici e Sodoma, Sodoma! repeta generalul, dând din umeri. Și el se ridicase de pe canapea; iarăși erau toți în picioare. Nastasia Filippovna părea cuprinsă de o stare de frenezie. — Chiar pleacă! gemu prințul, frângându-și mâinile. — Credeai că nu? Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nerezolvate, și toate deodată, toate pretindeau să fie rezolvate imediat, așa că prințul se simțea trist. Îl distră puțin Vera Lebedeva, care veni la el cu Liubocika și, râzând, îi povesti ceva, mult timp. În urma ei veni sora ei, cu gura căscată, după ele gimnazistul, fiul lui Lebedev, care încercă să-l convingă că „steaua Pelin“ din Apocalipsă, căzută pe pământ peste izvoarele apelor, este, în tâlcuirea tatălui lui, rețeaua de căi ferate împânzită peste Europa. De la Vera Lebedeva, prințul află că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mai îmbujorați decât de obicei. „Uite-așa, se gândi în sinea ei Lizaveta Prokofievna, ba doarme de n-o mai poți trezi, ba se ridică din pat o dată în an și-ți trântește niște vorbe de te lasă cu gura căscată.“ Prințul observă în treacăt că Alexandrei Ivanovna, se pare, nu-i plăcea deloc că Evgheni Pavlovici vorbește prea vesel, că vorbește despre o temă serioasă și parcă se însuflețește, dar în același timp parcă o ia în glumă. Am afirmat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Lev Nikolaevici și de aceea se străduiește să facă în așa fel încât să-i trântim ușa în nas lui Evgheni Pavlovici“... N-a spus decât atât; n-a mai dat nici o explicație, râde cu hohote, noi rămânem cu gurile căscate, iar ea trântește ușa și pleacă. Apoi mi s-a povestit pasajul de mai înainte dintre ea și tine... și... și... ascultă, dragă prințe, ești om nesupărăcios și cu judecată, asta am remarcat-o la tine, dar... nu te supăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se putea desprinde de treburi pentru câteva minute, apărea pe terasă și asculta cu toată atenția polemicile asupra lucrurilor celor mai abstracte și ciudate pentru ea, pe care oaspeții amețiți le susțineau tot timpul. Sora ei mai mică, cu gura căscată, adormise în camera de alături, pe un cufăr, însă băiatul, fiul lui Lebedev, stătea în picioare lângă Kolea și Ippolit, și chipul lui însuflețit arăta că era gata să stea pe loc, delectându-se și ascultând, cel puțin încă zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
bătrânelul și amintirea plăcută îl făcu să izbucnească în râs. Mi se pare că sunteți o fire foarte religioasă, calitate rar întâlnită acum printre tineri, i se adresă el cu blândețe prințului Lev Nikolaevici, care, încă stupefiat, asculta cu gura căscată. Probabil că bătrânelul voia să-și dea seama mai bine ce fel de om era prințul; din anumite motive, persoana lui începuse să-l intereseze foarte mult. — Pavlișcev a fost un spirit luminat și un creștin, un adevărat creștin! spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în felul ei durerea pe care o simțea. Căci nu e ușor, la șase ani, să fii separat de familie și să intri de vie într-un mormânt. O picătură de salivă îi cade pe mână. Iar stă cu gura căscată! Pe pipăite, îi prinde ușor bărbia și cu degetul împinge de buza inferioară în sus. Gata. Pare că a priceput. Se panichează instantaneu. Dacă își ține cumva limba afară în fața împăratului? Ridică obosită din umeri. Asta e. Are biata de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
drept în inimă. Nici nu vrea să le deslușească înțelesul. La un moment dat, cineva o oprește: — E aici. Se lasă în genunchi și pipăie pe dibuite trupul inert, lungit pe jos. Începe de la cap. Ochii sunt deschiși și gura căscată. Inima bate încă. Dar nu vorbește, nu clipește măcar, nu dă vreun semn de viață. O zgâlțâie cu putere. — Asinia! Nici un răspuns. Doar un horcăit. Miroase a sânge. Și a încă ceva. Înțepător. Coboară cu degetele pe piept... mai jos
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
soarta-n joc pe afirmația asta. Belbo, așezat În fața ta, putea să-și privească mâinile așa, deodată, sau să-și ațintească genunchiul, sau să-și lase pleoapele În jos, schițând un surâs etrusc, sau să rămână câteva clipe cu gura căscată, cu ochii În tavan, iar apoi să zică, așa, ușor bâlbâit: „Ei, bineînțeles, Kant ăsta...” Sau, În caz că se angaja ceva mai explicit Într-un atentat la Întregul sistem al idealismului transcendental: „Mda. Iar pe urmă s-a apucat să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
sfincși, nimic nu-i atât de luminos precum cifra secretă, totul e hieroglifa unui alt lucru. Îți dai seama, Galileu aruncă pietre din Turnul din Pisa, Richelieu joacă țintar cu o jumătate din Europa și toți se-nvârt cu ochii căscați să citească signaturile lumii: degeaba pălăvrăgiți voi, să i-o spuneți lui mutu’ că ce e greu cade, aici dedesubt (sau aici deasupra) se ascunde cu totul altceva. Și vă și spun ce: abracadabra. Torricelli construia barometrul, iar ăștia se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
pietre prețioase sau fabricate din sticlă. Tavanul era Îmbrăcat În damasc albastru-deschis, presărat cu stele mari, argintii. În fața tronului, o masă lungă Împodobită cu palmieri, pe care era depusă o spadă, și chiar În fața mesei un leu Împăiat, cu fălcile căscate. Cineva Îi pusese mai dinainte, evident, un beculeț roșu În interiorul capului, pentru că ochii Îi străluceau incandescenți, iar gura părea că scoate flăcări. M-am gândit că trebuia să fie aici mâna domnului Salon și mi-am dat seama la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
cînd, după ce Îi puneam În temă pe art directorii și copywriterii de la agenția noastră de publicitate cu privire la bazele poziționării, Îi vedeam după vreo două săptămîni Întorcînd-se cu prezentările, cele mai multe dintre ele, chiar și acum, după atîta vreme, lăsîndu-mă cu gura căscată prin ingeniozitatea și inteligența lor scînteietoare. Îmi plăceau foarte mult diversele promoții pe care le organizam pentru a spori ceea ce noi numim În marketing venitul pe camera disponibilă. Găseam modalități de promovare directă pentru a momi zece la sută din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
de frumoasă, zveltă și de elegantă sînt. Rochia Îmi ascunde cele mai mari defecte și-mi scoate În evidență calitățile. Dau la o parte perdeaua și plutesc ca o lebădă, cu spatele drept, Înapoi În magazin, unde Linda, cu gura căscată, Își lasă jos cana de cafea. — Ei, așa mai vii de-acasă, spune ea, zîmbind pentru prima dată de două ore și jumătate Încoace. Ellie, arăți ca o prințesă. — Ești sigură că nu vrei să mai probeze vreo cincizeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
strîmbîndu-se În timp ce rostește cuvintele, știind că ceea ce spune este atît de puțin ortodox Încît e posibil să fie ultima ocazie cînd mai e poftit În casa asta. — Nu! Toată lumea din Încăpere se Întoarce și se holbează la el, cu gura căscată și complet șocată. — Ba da. Știu. A fost oribil și m-am simțit mai rău decît el, dar știa foarte bine că n-are voie să deseneze pe pereți. Cu toate astea, se uita la noi chiar În timp ce-i spuneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
pe care l-am văzut vreodată. Și dați-mi voie să vă spun că, lucrînd la Calden, am văzut vreo cîteva la viața mea, dar nimic care să se compare cu acesta. — O, Doamne! Am rămas În prag, cu gura căscată. Asta e camera noastră? Privesc În jur, la covoarele luxoase, la canapelele imense și lămpile de cristal strălucitor, la șampania și bomboanele de ciocolată care ne așteaptă. — Apartamentul nostru, mă corectează Dan, conducîndu-mă printr-o ușă largă, În dormitor, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
masive de argint sunând armonios, ca niște zurgălăi, când se mișcă. Nu vorbește niciodată, ci doar apare, apoi dispare, pâlpâind ca flacăra unei lumânări, când el îi pune întrebări mai dure. Apar și alte figuri, cu gurile urât mirositoare, larg căscate, și cu niște cuțite curbate în mână. Se aplecă asupra lui și încep să-l jupoaie, la început crestându-l subraț, la glezne și încheieturi, apoi îi trag pielea de pe spate ca pe o kurta foarte strânsă. Țipă disperat, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
iubita aici? Dintr-o singură mișcare, agil ca o pisică, un bărbat s-a insinuat pe scaunul de lângă Star. A luat-o după umeri, a tras-o spre el și-a sărutat-o pe gură. Jonathan a rămas cu gura căscată. O sărută. Acest bărbat. O sărută. Pe ea. Pe Star. Și este (nu se poate, nu este posibil) dar totuși... este negru. Negru ca noaptea, catranul, smoala, lemnul dulce și costumele cioclilor. Negru precum Biblia, pielea lui strălucind în lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Drummond o ia de mână, se uită Înspre băiețel, apoi Înspre mine, și el e un om cumsecade. Bărbatul ăsta a Încercat să-l ajute pe tatăl tău fiule, a Încercat să-l ajute când ceilalți stăteau doar cu gura căscată... s-a luptat din greu pentru tăticul tău... Cum te-ai simțit — ... voiam numai să vă mulțumesc domnule sergent Robertson... Bruce... voiam doar să vă mulțumesc c-ați Încercat să-l ajutați... Îmi pare rău că nu l-am putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
să fie defăimați așa. Mă duc sus acu să-l văpe Toal. Îmi ridic tonul și mă uit prin cameră: Un puțoi se joacă cu focuaici. Sper numa căno saflu cinei ăla! Ies val-vârtej din cameră, lăsându-i cu gura căscată. Mă duc direct la etaj În biroul lui Toal și intru fără să bat la ușă. — Șefule, două cuvinte. — Bruce, sunt puțin ocupat acum, spune Toal, răsfoind niște hârtii. Arată deprimat ca curu. — Vreau să vii și să vezi ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
mai avu vreme decât să-l pronunțe mai încet. Bologa îngălbeni și, parcă n-ar fi auzit bine, repetă mașinal: ― Pe frontul... Nu sfârși, ca și când i s-ar fi înfipt în beregată o gheară înăbușindu-i glasul. Rămase cu gura căscată și se holbă năuc la căpitanul care, dîndu-și seama cât a fost de imprudent, murmură prostește: ― Iartă-mă, prietene... Am uitat că tu... Sunt un... În creierii lui Apostol însă de-abia atunci începu să țiuie cuvântul de care se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]