2,791 matches
-
Hollywood, discută cu oamenii din brigadă și află că Danny nu acceptase niciodată mită în bani sau în favoruri sexuale. Nu profitase niciodată de informatoarea lui, Janice Modine, sau de telefonista Karen Hiltscher, deși amândouă tânjeau să i se ofere. Camarazii lui fie îi respectau inteligența, fie îl ignorau, considerându-l un idealist țicnit și plin de răutate. Se zvonea că lui Al Dietrich îi plăcea de el pentru că era metodic, muncitor și ambițios. Buzz se gândi la Danny ca la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
despre operația lui Coleman, un truc menit să-l protejeze de Dudley și să satisfacă perversitățile tatălui, despre Lux, care i-a furnizat lui Gordean informațiile pentru șantaj, despre povestea cu fața arsă - o diversiune menită să ascundă perversitatea față de camarazii de stânga ai lui Loftis, bandajele neascunzând altceva decât inciziile chirurgicale. Buzz lăsă pentru final episodul cu distrugerea feței lui Coleman de către Lux. Mal interveni, folosindu-se de prilej pentru a-l introduce în peisaj pe saxofonistul Healy, chestionat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Veți primi de mâncare și uniforme noi. Aveți cai. Mâine și poimâine sunteți liberi să vă odihniți și să transmiteți mesajele detaliate către voievodul Ștefan. Apoi, până la alte ordine, intrați În programul de antrenament al Apărătorilor. Îi veți cunoaște pe camarazii voștri italieni, francezi și spanioli. Avem și câțiva elvețieni, vorbitori de limbă franceză. Iarna e grea, iar drumurile peste munți sunt Înzăpezite. Nu veți pleca prea curând, decât dacă schimbări grave de situație vor cere plecarea voastră. Simțiți-vă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de la prima vârstă a judecății copilărești, trecând prin matura și melancolica ei adolescență, plină de prevedere, și până acum, la abnegația fetei de 22 de ani, Hallipa căpătase un fel de respect și o mare încredere; făcuse din Elena un camarad sobru și prețios. O consulta adesea în afacerile moșiei și satisfăcea în tovărășia ei nevoia unei afecțiuni serioase, lipsindu-i amiciții masculine, pe care viața de amor perpetuu, la care se supusese, i le interzicea, iar ușurința de pasăre cu
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
alte gânduri și Greg era numai galant, cum e el cu toate femeile. Galant cu reticențe. . . Murise abia nevastă-sa. Da. . . a fost însurat. Avea o nevastă mică, urâtă, neagră și rea, cu care se purta foarte bine. Dar băieții, camarazii lui, ziceau că s-a făcut peisagist ca să nu facă portretul nevestei. Mini râse. Fizionomia pictorului se desena în mintea ei cu elementele pe care le avea la îndemînă. . . Nu, nu din cauza nevestei celei urâte. Dacă Greg nu pictase niciodată
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
ca niște cotarle; de femei o să aveți parte numai În gând, atunci când o să vă faceți unul altuia felul și-o să vă Închipuiți c-o ardeți cu cine știe ce actriță văzută prin pozele din ziare”), soldații tot adormeau, cu capul sprijinit de camaradul care era regulamentar la somn. Șoferul, tot opintindu-se În volan, pedale și-n măciuca schimbătorului de viteze, Începea să se plictisească. Deschidea geamul, ca să nu-l ia somnul, Își cânta cu voce tare, se ciupea până Îi dădeau lacrimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și ei vreun bob de grâu, de porumb. Salopetele pătate de ulei și Îmbâcsite de praf le fluturau pe ciolane. Mulți nu aveau centuri și aproape toți pierduseră stemele de la bonetă. Furia Împotriva Comandantului se ascuțise. Ei erau, dintre toți camarazii lor, cei mai oropsiși, adică veneau din familii mai sărmane, aveau pile mai mici și, poate, chiar noroc mai puțin. Luna august Însemna permisii ori concedii căci, În această binecuvântată lună, erau câteva săptămâni - Între recoltarea grâului și cea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
doi!” auziră din dormitor și li se făcu pielea de găină. În curând auziră paturile scârțâind fier pe fier și icnetele fericiților. Câtorva li se Înlăcrimară ochii și se scăpară pe ei. Aveau priviri pierdute, descurajate și pline de rușine. Camarazii, de la care se așteptau la batjocuri, Îi bătură pe spate și-i Îmbărbătară: „N-are nimic, se Întâmplă la toată lumea. Până vă vine rândul, o să fiți ca niște lei-paralei. Ba chiar e mai bine așa, că o să rezistați mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Întâmplarea nu mai păru așa de Însemnată. Despre soldatul Cătănuță, În calitatea lui de sabotor al economiei și al securității alimentare a poporului, nu s-a scris În ziare și nu s-a vorbit la apelurile de seară. Nici unul dintre camarazii său n-a aflat - și n-a ținut cu tot dinadinsul să afle - dacă pe Cătănuță Îl puseseră ori nu la zid. * * * Chiar dacă Cel ce Doarme nu-i ferea de rele pe copii, măcar le scotea În cale Întâmplări de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
șoareci În acea adâncitură, Închisă În toate părțile de obloanele de lemn. Ne-am ridicat ușurel În capul oaselor, ne-am pipăit capetele, Încheieturile, ce credeam noi că nu se cuvenea să sufere. Primul care a luat cuvântul spre Îmbărbătarea camarazilor de suferință a fost Dordonea: „Domnilor, adică, pardon, stimați tovarăși, mă bucur că suntem cât de cât Întregi. Măcar În linii mari, că, așa, fiecare aveam păsărici ascunse prin tărtăcuțe. Hristu le are de când s-a născut, fiind o creatură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cât trebuie, li se ascuțeau mintea și privirile, mușchii se Întăreau și aveau tresăriri care Îi scoteau pe ostași din Încurcătură. S-a Întâmplat, Într-un rând, că, fără știrea mea, un soldat a băut, Înainte de atac, și rația unui camarad rănit. Tot plutonul a scăpat fără vreo zgârietură măcar, În afară de tâmpitu’ ăla, Dumnezeu să-l odihnească, care se Îmbătase și Își săltase spinarea dintr-o groapă cu o palmă mai mult decât ar fi trebuit. Dacă n-ar fi băut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În concediu au fost nevoiți să-mi dea drumul, căci nu aveau Încotro. Câteva zile le-am petrecut acasă, nemernicindu-mă, după cum era și firesc, cu vin mult și ospețe grele, cu carne de porc. Pe urmă am plecat la niște camarazi din companie care stăruiseră să mă duc pe la ei și-mi promiseseră chefuri și orgii nemaiîntâlnite. Ne Împrieteniserăm, printre altele, și pentru că eu primeam mâncare de acasă mult mai des decât ei - locurile lor de baștină erau câteva sute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
singur pe lume, de duioșie și deznădejde. Timpul, care păruse că se scurgea undeva, În afara garsonierei amărâte, nu avea de gând, totuși, să ne ocolească la nesfârșit. Bătăile În ușă nu mai vesteau faptul că urma să primim provizii: vorbele camarazilor mă aduceau cu picioarele pe pământ („Monstrulică, gata cu huzureala! Te cheamă patria la datorie! Locotenentul Băloi te-așteaptă cu drag ca să te trântească cu burta-n pământul stropit cu sângele Înaintașilor!”). Uitasem În cele trei zile cum era să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să nu”, i-am zis. „De ce să mă aștepți?” Am ieșit repede, fără să-i caut privirea, și de atunci n-am mai văzut-o niciodată, n-am mai aflat nimic despre ea și nici nu am Încercat să iscodesc. Camarazii din acel Îndepărtat oraș nu au pomenit despre ea și eu m-am ferit cu Încăpățânare să-i Întreb. Ajunsese aproape un joc: cine se preface mai bine a nu ști că acele trei zile existaseră. Pentru că mă bucuram de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
vagon de vite În care erau cărați ocnașii În diferite tabere de muncă silnică răspândite pe Întreg cuprinsul țării. Ca păzitor de ocnași, Mitu - căruia, pe atunci, nu i se spunea Încă Păcătosul - nu a făcut mulți pureci, deoarece un camarad pizmaș Îl denunțase la comandant cum că, cu prilejul concursului de alergare ai cărui câștigători fuseseră răsplătiți cu permisii, caporalul trișase, se suise În singurul tramvai care străbătea orășelul de provincie, se clasase al treilea, ca nu cumva să bată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
a lui Ectoraș. Acesta avea să afle povestea rămășițelor din serviciul de cafea Încă de copil și, aproape la trei sferturi de veac de la uciderea ologului și a câinelui său de un obuz tras din cine știe ce Întâmplare asupra gării, pe când camarazii de arme Îl strigau Monstrulică, iar el se afla În trenul ce-l ducea către făgăduitele orgii, după ce frânele scârțâiseră și garnitura oprise În gara măruntului târgușor despre care știa de la bunica lui, el Încercase să-și imagineze cam unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Îi sărise de pe piept În față și-i spărsese nasul, din care curgeau, năvalnic, două fire groase de sânge. Printre pleoapele deschise se zărea numai albul ochilor. Piticul rămăsese cu gura căscată și, În timp ce Monstrulică dădea să se aplece asupra camaradului, Începuse să țipe isteric și să ordone Întruna drepți, ca o placă zgâriată, Încât, zăpăcit și el de Întâmplare, soldatul rămas În picioare nu-și dădea seama dacă acea comandă Îi era adresată lui, celui căzut, amândurora ori nici unuia. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ăsta mă face să merg mai departe și chiar să mă simt, uneori, aproape de fericire. Ajunge cu atâta vorbărie. Ăștia suntem, În mare. Te așteptăm neapărat și nici să nu te gândești c-ai putea trage chiulul. Te Îmbrățișează vechiul camarad și prieten, Biberu. P.S. N-am vrut să-ți spunem cele ce urmează atunci când s-au Întâmplat lucrurile fiindcă ne păreai prea aprins și ne temeam ca nu cumva să faci vreo prostie. Acum, Însă, a trecut destulă vreme, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cădeau, erau cu atât mai curajoși. Fie și de se rostogoleau până la pământ, atâta vreme cât își mai păstrau cunoștința, săreau în picioare și începeau să urce din nou. Soldații care veneau din spate strigau, cu admirație, la vederea curajului neînduplecat al camarazilor lor și escaladau zidul în urma lor. N-aveau să se lase întrecuți. Pe când se cățărau și cădeau și iarăși se suiau și se agățau de pietrele zidului, se părea că nimic n-ar fi putut ține piept furiei lor. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
provincia Mikawa era un aliat ideal, iar Ieyasu, un prieten de nădejde. Privind în urmă spre greutățile și pericolele cu care se confruntaseră în ultimii douăzeci de ani, Nobunaga se simțea îndemnat să-l numească pe Ieyasu „bunul și vechiul camarad“, elogiindu-l ca pe omul care contribuise cel mai multe pentru a face din Azuchi o realitate. În timpul festinului, Ieyasu își exprimă gratitudinea simțită din adâncul inimii pentru atenția pe care i-o arăta Nobunaga, dar, când și când, simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de mult în ultima vreme Seniorul Nobunaga pe stăpânul lor? Dar șocul de azi era, de departe, cel mai rău, fiindcă incidentul avea să fie cunoscut de toți musafirii: Seniorul Ieyasu și vasalii săi, nobilimea din Kyoto și ceilalți generali, camarazi cu Mitsuhide. Suferirea unei insulte acolo era același lucru cu a-i fi fost expusă rușinea în fața întregii națiuni. O asemenea umilință în public era insuportabilă pentru oricine se născuse samurai. — Calul dumneavoastră, stăpâne, spuse Masataka. Vasalii încă nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu cadavre însângerate, împrăștiate sau îngrămădite, unele peste altele. Într-un loc zăcea jalnic un mort, în timp ce alți doi-trei, căzuseră unii peste alții, în alt loc. Vederea leșurilor îi stimula pe războinici, iar soldații care pășeau peste trupurile neînsuflețite ale camarazilor lor intrau într-un spațiu de dincolo de viață și moarte. Acest lucru era valabil atât pentru ostașii lui Hori, cât și pentru cei din clanul Akechi. Situația din vârful muntelui era neclară, dar și aici se întâmpla ca un strigăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Fără a aștepta o clipă ca fumul prafului de pușcă să se risipească, în fața inamicului apărură războinici în armuri, cu lănci de fier, începând să-și croiască drum. Dengo și luptătorii săi de elită decimau unitatea lui Hachiya. Luând locul camarazilor lor, soldații comandați de Nobutaka reluară atacul și loviră forțele clanului Akechi. Dengo, însă, îi înfrânse și pe aceștia, alungându-i înapoi. Pentru moment, trupele lui Dengo nu păreau să mai aibă nici un adversar pe măsura lor. Toba unității lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Trebuie că-s zece mii de inamici! — Ba nu, eu cred că sunt douăzeci de mii! — Ce? Cu o putere ca asta, musai sunt treizeci de mii! Soldații cădeau pradă propriilor lor spaime și nimeni nu se simțea liniștit fără sprijinul camarazilor. Apoi, începu să circule un zvon ce suna a adevăr: — Maeda Inuchiyo a trecut de partea lui Hideyoshi! În acel moment, ofițerii clanului Shibata nu-și mai putură controla trupele. Katsuie încălecă, în sfârșit. Călărind prin zona Kitsunezaka, îi certă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sandalele și nu-și descheie armura; doar stătea în fața castelului. Pajii săi erau și ei prezenți, aliniați în spatele lui, așteptând, cu solemnitate. În sfârșit, subunitățile de războinici începură să intre, în pas vioi, pe poartă, unele după altele, purtând trupurile camarazilor căzuți, peste care așternuseră drapelele. În continuare, răniții fură aduși pe brațe sau intrară pe picioarele lor și rezemându-se de umerii celor de-alături. Cele circa treizeci de victime pe care le suferise clanul Maeda nu se comparau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]