1,124 matches
-
cârpe vechi, tinichele de untdelemn găurite și în special arșice, pe cari apoi le mănâncă împreună, după miezul nopții, în tăcerea cea mai sinistră..."113. În concluzie, și pe dimensiunea trofică se constată la Urmuz o multiplă raportare la coordonatele caragialiene, atât prin respingere, cât și prin înglobare, mai exact, prin inversarea parodică, prin revalorificarea unor aspecte periferice în raport cu grila centrală și prin aluzia directă la pasiunea gurmandă care identifică decisiv personajul lui Caragiale. 6.1.6. Un catharsis al surprizei
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sănătoase în familia burgheză, în politică, în gazetărie etc., este la fel de plauzibilă ca și simpla delectare în fața spectacolului vieții, ambele atitudini fiind revendicate, în egală măsură, de cunoscuți, de prieteni sau de comentatori. Inerent caricaturii în general și a celei caragialiene în special, este însă rolul de împrospătare a percepției asupra unor realități anormale, deja asimilate în normal. Deoarece ne atrage atenția asupra diformităților din societate, pe care nu le mai sesizăm din cauza viețuirii prin rutină, caricatura "ne face să descoperim
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
scop în sine, făcând inutilă depistarea altui sens. Descoperit astfel în chiar primele rânduri ale scrierilor urmuziene, procedeul sfărâmării clișeelor mentale prin dezmembrarea structurilor lingvistice și literare osificate, poate fi cheia decriptării "paginilor bizare". În ciuda caracterului cooperant al textului narativ caragialian care, prin oralitate și dialogism ilustrează preocuparea pentru anticiparea și respectarea preferințelor cititorilor 122 interpelați, întotdeauna, reverențios, devierea sensului dinspre cel pretins înspre cel intenționat este o constantă și în publicistica lui Caragiale și în Momentele bazate pe disimulare ironică
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în numeroase oximorone și supralicitări, precum și în utilizarea parodierii ca procedeu predilect 123 de reliefare a poncifelor de gândire și de exprimare din scrierile prestigioase la modă. 6.1.7. De la comic la absurd Paradigma comicului urmuzian diferă de cea caragialiană prin plasarea în poziție supraordonatoare a absurdului burlesc, în detrimentul ironiei. Dintr-un statut marginal pe care îl ocupa în comicologia lui Caragiale, absurdul burlesc glisează la Urmuz într-unul central, epidemic, întrucât contaminează toate aspectele comicului identificabile în paginile sale
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în acest fel și de autorul Cântăreței chele. Impresia de prezență covârșitoare a absurdului în textele lui Urmuz este susținută de posibilitatea raportării sau a echivalării tuturor aspectelor comice prezente aici cu acest tip extremist de comic. Astfel, spre deosebire de grotescul caragialian, care se situa în prelungirea ironiei amare, ca în schița Grand Hotel ‹‹Victoria română›› și în monologul 1Aprilie, grotescul lui Urmuz duce caricatura umană la absurd. Miraj de oglinzi care distorsionează agravant imaginile, grotescul presupune, în general "transformarea cantitativă a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
tatăl lui Ismail că își ține fiul încarcerat într-un borcan din podul casei "pentru a-l feri de pișcăturile albinelor și de corupția moravurilor noastre electorale"138. Deși nu este străin de procedeul dedublării instanțelor la polul emițătorului, stilul caragialian introduce, însă, întotdeauna, o supapă care dezamorsează raportul tensionat dintre poziția locutorului și a enunțiatorului și dezambiguizează perspectiva auctorială. Grăitoare, în acest sens, este explicitarea sintagmei "om cu noroc", desfășurată pe parcursul schiței cu acest titlu, prin istorisirea legată de proveniența
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
rol de oculist", așa cum nota Al. O. Teodoreanu, sau de "oftalmoftolog", cum remarca printr-o ingenioasă invenție terminologică Vasile Gogea, pentru că "ne prezintă o lentilă măritoare cu ajutorul căreia să putem urmări ceea ce a văzut el cu ochiul liber."143 Atitudinea caragialiană ambivalentă, ludică și serioasă, detașată și angajată totodată, în esență de factură socratică, se manifesta prin acest efort pedagogic indirect, de inițiere gnoseologică și de îndreptare morală. Reperând și definind original meteahna noastră națională, moftul, nenea Iancu a intuit eficiența
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pseudofabula Cronicari, în care un trup sonor ce mimează ritmul, rima și structura speciei, ascunde un vid de substanță semantică, pentru că semnificațiile cuvintelor refuză să se coordoneze într-un tot. Așa cum spuneam în capitolul respectiv, parodiile constituie în ansamblul operei caragialiene nu atât modalități de defulare, de compensare vindicativă a nedreptăților din planul existenței cotidiene, ci manifestări ale libertății creatoare, ale spiritului contestatar decis să corijeze prin ricoșeu parodic ridicolul surprins în "spanacografia" momentului. În cazul lui Urmuz, parodierea este dispozitivul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și cei doi scriitori români din care se revendica, astfel: "Comicul, fiind o intuiție a absurdului, mi se pare mai deznădăjduitor decât tragicul. Comicul nu oferă vreo ieșire"146. Deși nu atât de ușor de stabilit, distincția esențială între absurdul caragialian și cel de factură urmuziană este, în esență, similară cu cea de la nivelul operelor lui Caragiale și a lui Eugen Ionescu. Astfel, dacă la Urmuz, absurdul pare căutat cu orice preț, stârnit prin devierile bruște de la logic la ilogic, de la
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
norme, și, până la urmă, la viața însăși, redusă la o mecanică repetitivă, supusă absurdului. Deosebirea dintre cei doi autori iese mai ușor la iveală la nivelul limbajului, mai precis, absurdul caracterizează discursul auctorial urmuzian și pe cel al unor personaje caragialiene țăranii din Flăcău, Cum se înțeleg țăranii, Domnul și Feciorul din Căldură mare, Leonida, gazetarii, polițaii care întocmesc Procese-verbale niciodată, însă, pe cel al lui Caragiale însuși, ale cărui intervenții regizorale și contribuții narative sunt întotdeauna logice, clare, coerente, "potrivite
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dramatic, comediograful roman introduce numeroase inovații formale și de conținut, ca expresie a nonaristotelismului 147 asumat și, de altfel, teoretizat, care îi apropie profetic "pseudo-farsele"148 de farsa tragică a secolului trecut. De asemenea, absurdul este prefigurat la nivelul personajului caragialian, care ilustrează avant la lettre "noneroul"din dramaturgia lui Eugen Ionescu sau Beckett. Prin inconsecvență, cinism și cabotinism, Coriolan Drăgănescu, Cațavencu, Leonida, "moftangiii" etc. anticipă personajul "lichefiat"149, Pristanda, Trahanache, Farfuridi etc. sunt exemple de personaje marionetizate, iar reificarea și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
reacții diverse, de la resemnarea dureroasă, ca în Precauție inutilă, Partea poetului, Fără noroc. Snoavă populară, la "boală", disperare, revoltă și nebunie, ca în Două loturi, această veritabilă "farsă tragică", prin reprezentarea simbolică a condiției umane. Clară ilustrare a concepției fataliste caragialiene, obsesia legată de culmea nenorocului și a contratimpului, conduce însă la un fel de epifanie a absurdului existenței. Putem spune astfel, parafrazând teoria camusiană, că absurdul se instalează în prăpastia deschisă între nevoia de rezonabilitate a omului caragialian și caracterul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
concepției fataliste caragialiene, obsesia legată de culmea nenorocului și a contratimpului, conduce însă la un fel de epifanie a absurdului existenței. Putem spune astfel, parafrazând teoria camusiană, că absurdul se instalează în prăpastia deschisă între nevoia de rezonabilitate a omului caragialian și caracterul implacabil, imuabil al sorții acestuia. În ceea ce privește raportul dintre opera lui Urmuz și literatura absurdului, termenul de "precursor" se potrivește întrucât paginile sale "bizare" transpun nu doar un joc mental care insolitează prin alogicitate, ci și o concepție ontică
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fatal..."157 În privința limbajului, nu doar jocul de-a absurdul din discursul auctorial îi marchează la Urmuz agonizarea, ci și privarea totală a personajelor de intervenții discursive proprii, substituite de mecanica gesturilor aberante. Aparent opus desfrânării lingvistice surprinse la personajele caragialiene stăpânite de morbul verbiajului, procedeul de insonorizare urmuzian, are, practic, același efect: "dialogul surzilor", întreținut de flecarii lui Caragiale, va fi doar mimat prin gesturi agresive de eroii lui Urmuz. Rămân multe lucruri de spus despre Urmuz, și mai multe
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
la căldura ochilor pricepuți. (Caragiale, Căteva păreri) Frecvența aluziilor intertextuale, de la cele mai direct evocatoare, de tipul "Căldură mare"2, la cele mai subtile, vizând patentarea anumitor experimente scripturale sau prelucrarea și recontextualizarea unor personaje, dar, mai ales, recuperarea invariantelor caragialiene prin pastișarea deliberată și asumată constructiv, încadrează decisiv căutările și tendințele prozatorilor târgovișteni printre reperele traseului literar postcaragialian. Amprenta caragialismului marchează vizibil proza jucăușă și deconcertantă a lui Mircea Horia Simionescu precum și romanele, pseudotratatele și miniaturile umoristice ale lui Costache
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
textuală Reprezentanții "Școlii de la Târgoviște" Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu, și alții, autoproclamați "avangardiști întârziați"3, au început să fie acreditați drept "precursori ai postmodernismului românesc"4. Ca formă emblematică a acestuia, "ingineria textuală" pune în legătură proza caragialiană cu literatura noii mișcări. Mai exact, protocronia textualismului înregistrează, pe de o parte, aportul lui Caragiale în calitate de precursor al precursorilor, iar, pe de altă parte, filiația directă, asumată fără rezerve, după cum am precizat deja, de către scriitorii generației '80. Prozatorii optzeciști
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
al precursorilor, iar, pe de altă parte, filiația directă, asumată fără rezerve, după cum am precizat deja, de către scriitorii generației '80. Prozatorii optzeciști "desantiști" continuă experimentul autoreferențial, inter și metatextual al tărgoviștenilor, la rândul lui anunțat și pregătit în laboratorul scriptural caragialian, sau se plasează direct "la ușa domnului Caragiale", al cărui model de limbaj și de viziune îl asimilează constructiv. Dacă prin Eugen Ionescu se poate demonstra modernitatea dramaturgiei caragialiene, care a profetizat multe din atributele teatrului absurdului, prin scrierile tărgoviștenilor
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
al tărgoviștenilor, la rândul lui anunțat și pregătit în laboratorul scriptural caragialian, sau se plasează direct "la ușa domnului Caragiale", al cărui model de limbaj și de viziune îl asimilează constructiv. Dacă prin Eugen Ionescu se poate demonstra modernitatea dramaturgiei caragialiene, care a profetizat multe din atributele teatrului absurdului, prin scrierile tărgoviștenilor și apoi, prin proza, dar și poezia optzeciștilor, se revelează surprinzătoarea actualitate și viabilitate a formulei sale epice, purtătoare de germeni ai postmodernismului "metaficțional" și "antropocentric"5. În acest
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
actualitate și viabilitate a formulei sale epice, purtătoare de germeni ai postmodernismului "metaficțional" și "antropocentric"5. În acest sens, Constantin Trandafir a contabilizat deja elementele anticipatoare: "În afară de interesul pentru proza scurtă și pentru realitatea cotidiană, sunt de găsit în scrierile caragialiene o bună capacitate de autoreflecție, joc al spiritului și al scenariilor textuale, procedeul înregistrării stenografice, triumful stilului conversativ, fragmentarism și indeterminare, inserții metatextuale, referențialitate și autoreferențialitate, ironie, ambiguitate, pastișă, parodie, etc. Încât nu-i exagerat a zice, într-un limbaj
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
exagerat a zice, într-un limbaj de dată mai recentă, Caragiale pune în mișcare, intuitiv și deliberat, o complexă mașinărie textuală și astfel avem de-a face, întrucâtva, cu un textualism avant la lettre."6 Veritabile mostre de "regii textuale" caragialiene sunt piese precum Telegrame, Urgent!, Antologie, În stilul și cu sintaxa "Monitorului oficial", C.F.R. Raport către șeful mișcării din partea șefului unei gări etc., în care scriitorul își limitează contribuția la simpla selectare, colectare și ordonare a eșantioanelor de discursuri extraliterare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Mircea Horia Simionescu, de exemplu în așa-numita "piesă" cu titlul Somnul lui Marte, de fapt o posibilă sugestie de miniroman epistolar, cuprinsă arbitrar în Dicționarul onomastic la articolul Byron. Respectiva lucrare bazată pe reconstituirea corespondenței, amintește de Scrisorile anonime caragialiene, constituite ca hipotext, pe același principiu, și pentru schița lui Al. O. Teodoreanu, Manevre. Similar, în Addenda romanului Redingota, alipirea și\sau contrastarea declarațiilor, a notelor zilnice, a fragmentelor de scrisori, telegrame sau jurnale întregește palimpsestic portretul eroului și rotunjește
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
formula rabelaisiană, apare doar ca "un soi de chist textual" (Ph. Hamon)8, autorul Ingeniosului bine temperat îl folosește și drept criteriu supraordonator la nivel macrotextual. Astfel, Dicționarul onomastic, continuat și finalizat prin volumul Jumătate plus unu, dezvoltă amplu sugestia caragialiană, dar și propria sa obsesie a invenției ludice de apelative și destine relaționate arbitrar. Realmente concurând cartea de telefon, uriașul registru inventariază umanitatea și o descrie fals prosopografic, prin fișe fanteziste și ironice, variind dimensional de la o simplă sintagmă de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a unui "fragmentarism avant la lettre"12. Observația îi aparține chiar lui Mircea Horia Simionescu, cel care prefațează și selectează textele din volumul I. L. Caragiale, Momente și schițe (1993), fapt ce vorbește de la sine despre cunoașterea și însușirea sugestiei scripturale caragialiene. În ciuda dimensiunilor colosale, scrierile lui Mircea Horia Simionescu, în special "dicționarul" onomastic și cel bibliografic, sunt pulverizabile în mici fragmente susținute laolaltă doar prin magnetul alfabetic. Puzzle-ul narativ din Nesfârșitele primejdii, interpolările sau ruperile de nivel din Breviarul (Historia
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
narativ. În paginile din Ucenic la clasici, îl descoperim pe de o parte îngrijorat și dezgustat de "nimicul" și "mărunțișurile" pe care la scrie, pe de altă parte orgolios și mulțumit de proza sa "aforistică" ce tinde să ilustreze idealul caragialian al maximei concentrări: "Să știi să vezi și să știi să relatezi în puține cuvinte."13 În consecință, amendează sarcastic talentul amicului Țoncu (Mircea Horia Simionescu), despre care notează că "atunci când se așează la masa de scris, face proză cum
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
precum Smărăndița. Roman modern, Dă-dămult... mai dă-dămult, pastișele și parodiile în versuri, dar mai cu seamă ambiguizata Inspecțiune, finalul bifurcat din nuvela Două loturi, digresiunile metatextuale din Poetul Vlahuță și din neterminata Poveste dezvăluie și în acest sens modernitatea scrisului caragialian. Stabilirea raportului de complicitate cu cititorul și demersul inedit îndreptat înspre dezvăluirea ostentativă a strategiilor scripturale, fac din Caragiale "primul nostru poietician"22, atât în planul producției literare, cât și în cel al teoriei, expusă direct în Câteva păreri și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]