1,118 matches
-
de ortofonistă, Ioana vorbea cu o fervoare de nestăpânit. La un moment dat s-a ridicat de pe canapea pentru a ne conduce într-o parte, până atunci as cunsă de o perdea, a salonului. A tras cortina de un galben catifelat, a aprins luminile și ne-am pomenit în fața unei mese lungi, de marmură, pe care erau puse mici stele sclipitoare, iar dintr-un vas adânc de argint ieșeau ca niște fructe curgătoare șiraguri de mărgele în culorile toamnei. Peretele din
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
mărilor. Nu poți face nimic ca să ai stil. Pentru că stilul nu îl ai, ci îl ești. E engramat acolo, în ingineria ver tebrelor din coloana ta vertebrală, în dinamica flui delor corpului tău, în spotul de lumină de pe pupila ta catifelată. În înțelepciunea minții tale, care îna intează când universul înaintează și se retrage când uni versul se retrage. Pentru D., vingt ans après Când am cunoscut-o pe D. (pe care într-una din povestirile mele am numit-o Gina
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
verde și el privise interiorul de purpură al tru pului ei. Îl silise și pe el să se-ntindă pe bancă, cu spielhosen-ii în vine, iar fetița-și pusese palmele peste față și aruncase doar o privire spre viermușul lui catifelat. Apoi coborâseră către lumea locuită și timpul și tăcerea și îndepărtarea acoperiseră totul. Acum învățau la același liceu și, uneori, mergeau împreună spre casă, pentru că locuiau din nou în același cartier, cu totul altul însă decât cel în care copilăriseră
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
cu Petre pe care nu îl plăcea. Nu se compara cu George nici la fizic, nici la caracter. Nu era cizelat deloc, până și mâinile i se păreau a unui om brutal care nu știe să mângâie. George avea mâinile catifelate, fine și pline de căldură, o voce calmă și plăcută, pe când vocea lui Petre parcă era din topor. - Văd că ești foarte direct, dar pâna acolo unde năzuiești tu, mai este; te cunosc superficial, de la dansuri. De ce te grăbești
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
a lovit-o Stridie - nu avem cum să le mai ascundem. Au trecut douăzeci de ani, dar iată-mă ajuns într-un punct unde n-am visat niciodată că voi mai ajunge - și zic că mă-ndrăgostesc. Și Helen, strălucind catifelată și fierbinte în acest miez de lumină, zâmbește și-și lasă capul pe spate, zicând: — Așa și trebuie. M-am îndrăgostit de ea. M-am îndrăgostit. De Helen Hoover Boyle. Pantalonii mei și fusta ei se adaugă grămezii de pe podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
exclamă Victor surprins. Credeam că mai avem de mers! La revedere! îi spuse fata, întinzându-i mâna cu un gest colegial. El rămase o clipă nedumerit, apoi se grăbi să-i întindă la rându-i mâna. Ea avea o mână catifelată și caldă, la atingerea căreia își simți inima zvâcnind. Mi-a făcut plăcere să vă însoțesc până aici, îi spuse Victor. Nici n-am apucat să mă prezint... Am o propunere, îl întrerupse fata. Ce-ar fi să nu ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
pe banca pustie Și vorbesc încet cu ploaia. Închid ochii, apoi îi deschid. Dar ploaia nu mai e. Eu sunt...ploaia. Șșșș... vreau să dorm! Mă cufund în vis. O briză caldă mă duce către abis, Mă agăț de funia catifelată Și cerul îmi vorbește, Mă arunc într-un ocean Și gândul îmi umblă delirând. Pășesc mărunt înainte Și cad într-o mare de păpădii. Totu-i calm Până când versul mă cheamă. Deodată palmele-mi transpiră, Întunericul mă cuprinde, Deschid ochii
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cerului ca un ritual. Atunci Dumnezeu, pentru a le despărți, a aruncat o pată de culoare albastră. S-a iscat un vârtej de culoare și, din mijlocul lui, a apărut sfioasă o tânără domniță cu plete negre, lungi, ondulate și catifelate, cu ochii albaștri, pe care Dumnezeu a numit-o Marea Lui Albastră. Era atât de frumoasă încât pe loc tinerele valuri i se închinară și au îmbrăcat-o în rochiță de dantelă albă, croșetată cu fire argintii. Chiar și Soarele
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cu persoana iubită. Buzele voastre, păstrate până acum ca niște lucruri sfinte, se vor apropia și va avea loc o explozie multicoloră, printre stropii fierbinți ai fericirii, prin aerul imprimat cu sunete numai de ei auzite și îmbrățișați de petalele catifelate ale iubirii. Încet, încet, devii bulversat. Nu știi ce să alegi, ce să faci sau ce să simți. Te confrunți cu un ghemotoc de sentimente, un amestec colorat care îți dă mari bătăi de cap. În această perioadă, te preocupă
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
neștiind unde voi ajunge. Picioarele mă dureau deja, însă am avut timp să mă gândesc la ceea ce tocmai s-a întâmplat și la ceea ce probabil aș fi simțit pentru Shen. Și... nu! Lumina palidă a felinarului îmi lumină pielea puțin catifelată. Ești un nimeni, tu, băiete! Am țipat în mijlocului parcului unde mă aduseseră toate străduțele ocolitoare pe care le urmasem. Mă simțeam mai bine, spunând asta cu voce tare. Acel sărut, scuză-mă, acea întâmplare nedorită mi-a dat ocazia
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
portretul fizic, deoarece ea nu mai este printre noi, deși îl am în suflet. În schimb aș putea să vă spun că nici un trandafir nu o poate întrece în frumusețe și nici un ghiocel în delicatețe. Mâinile sale erau agere și catifelate. Glasul său melodios îmi străbate inima și mi-o umplea de bucurie și fericire, iar privirea sa era blândă și luminoasă. Era o persoană sensibilă, drăgăstoasă, care spunea direct când ceva nu i se părea la locul lui, o fire
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
bine prin ce trecea ea, așa că șovăi, dar Marie Își deznodase deja cordonul halatului, lăsîndu-l să cadă pe jos, și Își apăsa buzele de ale lui ca să-i Înăbușe reticențele. Nu era decît un bărbat. Îi simți sînii atît de catifelați lipiți de pieptul lui și dădu uitării toate hotărîrile. Buzele lor se deschiseră, răsuflarea lui se pierdu Într-a ei, mîinile rătăciră bezmetice. Și deodată se agăță de el și Începu să tremure. O Îndepărtă cu blîndețe, Îi cuprinse bărbia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
spre ale ei, umede, fremătătoare, făcîndu-le să se Întredeschidă. Iar sărutarea alungă demonii care bîntuiau nopțile și zilele Mariei. Fără să se dezlipească de gura ei, Începu să-i desfacă unul cîte unul nasturii bluzei, afundîndu-și nasul Între sînii ei catifelați, cînd Annick intră cu o cafea În mînă. Îi privi cum se despart rapid, apoi așeză ceașca pe birou. - Mă duc s-o aduc și pe a doua. Era gata să iasă cînd Își aminti de ceva. - E un mesaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
prieten? Randall avea încredere în mine. și avea dreptate să aibă încredere - eram nebună după el. Așezându-mi capul pe perna moale, m-am străduit să stau trează până la revenirea lui - dar sunetul apei care curgea, așternuturile Pratesi incredibil de catifelate ale lui Randall și epuizarea întregii zilei erau aproape prea mult pentru mine. O să aprind niște lumânări, m-am gândit, forțându-mă să mă ridic în capul oaselor, ca să pregătesc atmosfera pentru atunci când se întoarce. Am deschis sertarul noptierei, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Chiar mi-a plăcut prima rochie pe care am văzut-o, am zis eu, prinzând-o pe Lucille de brațul ca de păsărică, în intenția de a o face să încetinească pasul o clipă. La Angel Sanchez... era așa de catifelată și de eterică. și ție ți-a plăcut - așa-i, Lucille? Aia e rochia pe care o vreau. Mama a clătinat din cap. Arăta splendid pe tine, Claire. Lucille ne-a privit pe amândouă cu o expresie de glacială condescendență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
de undeva? — Un demon m-a călăuzit la dumneata, îi răspunde Roja plin de seriozitate. — Dacă îți bați joc de mine, vezi că te scot imediat afară, încearcă Părințelul să-și adune țoalele și să se ridice de pe taburetul lui catifelat, dar se răzgîndește brusc. Oare unde mai auzise el glăsciorul ăsta de Aghiuță? — Știam eu că nu te-ai lăsat încă de prostii, auzi din nou vocea lui Roja ca prin vis, uite cum îndrăznea să-i vorbească, trebuie să
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
o dată pe săptămână, le purta pe umăr prin oraș: străzile Horea, l Mai, Piața Libertății, strada 23 August, Piața Gheorghiu Dej, strada Scânteii și, prin piața de alimente, din nou pe strada Horea la Difuzarea filmelor. Pășeau agale În umbra catifelată a zidurilor. Nu se grăbeau nici când distanța dintre ei și bărbatul cu pălărie din față devenea amenințătoare. Se regăseau de fiecare dată la primul afișier care le ieșea În cale. Bărbatul cu pălărie era domnul Moduna. Purta pălărie pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nu s-a mirat și n-a insistat aflând că nu dorește nimic. I-a zâmbit Îndatorată, iar el s-a Înclinat politicos și a rămas așa câteva clipe adulmecând cu nesaț fragranța parfumului pe care Îl degaja trupul ei catifelat ca o banană. Încă nu-și scosese mănușile. Poate acum, ca să șteargă partea de jos a geamului, aburită. Renunță. Jocul neprevăzut al firișoarelor de apă Închega un vâsc de o pregnanță uimitoare. Aveau și ei unul. Îl adusese Petru din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
atunci au trecut 4 ani. 23. Luă o portocală și Începu să o curețe. Încet, cu metodă, surd la ritmul solemn al imnului care anunța sfârșitul avântat al unei alte zile fără noimă, fericit că ține Între degete fructul acela catifelat ce păstrase doar pentru el parfumul unei lumi altfel inaccesibilă. Domnul Moduna sforăia Încetișor cu mâinile Împreunate pe burtă. Doamna Moduna Își privea fiul cu Încântare. Puțin Îi păsa că acesta curăța portocala ca pe un cartof. Teancul de farfurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
oroare de ecranul ordinatorului. Jocul cu mausul i se părea obscen, iar liniile, chiar pure și deseori interesante care țâșneau pe ecran i se păreau a fi jeturi de spermă cu care i se orna suprafața plată a pântecelui ei catifelat și plat. O maculare, deghizată, perpetuă, o Îndepărtare nemiloasă de căldura fertilă și protectoare a trupului ei, care se Încredința discret sau năvalnic doar mâinii sale uscate, fierbinți, când tandră, când poruncitoare, dar care nu o umilea niciodată. Toată claviatura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
strălucirea ochilor să se stingă Într-un val de sânge. Bărbatul avea o Înfățișare foarte plăcută dar apariția sa nu prevestea nimic bun. Petru se ridică În picioare și o sărută pe Iolanda ca de obicei pe amândoi obrajii; Îmbujorați, catifelați, umezi, reci. 15. Bărbatul cu ochelari se oprise la un pas de ei și Îi privea cu candoare sărutându-se În fugă, abia atingându-se, fără a se gândi o clipă că În absența sa lucrurile s-ar fi petrecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
obligă să-și sprijine apoi capul În farfuria din fața lui În care mai rămăsese o umbră de maioneză, repede ștearsă de pielea sa poroasă ca un burete. Se simțea totuși bine, stând așa, nemișcat, cu fruntea ascunsă În poala moale, catifelată, a singurătății care trecea grijulie de la unii la alții ca o soră de caritate Într-un spital de campanie. Bine că Revelionul a rămas tot pe 31 decembrie, ca Înainte de Revoluție. Și Crăciunul, de altfel. Doar 23 august s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
strigătele, aceleași În toate limbile pământului și reacțiile cutanate. Trupul lui Janis era sensibil ca o bandeletă de turnesol: când albastră În mediu bazic, când roșie În mediu acid. Seara Îi găsea tot În pat, unul lângă altul, umezi și catifelați ca ciupercile după ploaie, fumând din aceeași țigară, bând ultimele picături de Teacher's dintr-o sticlă cumpărată de Klaus de la un shop de hotel, și ascultând la nesfârșit același cântec al lui Janis Joplin, Cry baby. S-au despărțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
să-și ascundă vârsta fragedă sub straturi groase de fard, deși acesta nu făcea decât să le pună și mai mult în evidență trista frumusețe. Căci amândouă cilioaiele aveau ochii mari, migdalați, de un albastru bătând spre violet, pielea feței catifelată, bruneție, năsucul ușor în vânt, buze roșii, senzuale, talia fină, dar, din păcate, printr-una din acele neștiute legi care guvernează infinitatea de alcătuiri ale Cosmosului, mijlocul lor se termina prin trei picioare, așa încât, ridicându-se, cilioaiele îți dădeau mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
destul pentru ca atâtea alte povești să-mi umple zilele și nopțile. Am văzut copii deschizând ochii asupra acestei lumi. Am găsit motive de râs și de recunoștință. Am fost iubită. Și acum veniți la mine - femei cu mâinile și picioarele catifelate ca ale unor regine, femei cu mult mai multe oale și străchini decât aveți nevoie, femei atât de protejate pe patul de la ușă și așa de slobode la gură. Veniți flămânde după povestea care s-a pierdut. Implorați cuvintele să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]