16,722 matches
-
În cursul nopții, ca urmare a intervenției blindatelor, piața a fost golită. A doua zi (22 decembrie 1989), mulțimea a blocat străzile din jurul CC-ului. Ceaușescu s-a aflat în fața alternativei de a ordona o baie de sânge sau a ceda. Sinuciderea ministrului Apărării, generalul Vasile Milea, a sporit deruta dictatorului, care s-a lăsat convins de generalul Victor Atanase Stănculescu (pe care hotărâse din după-amiaza zilei precedente să-l numească ministrul Apărării, chemându-l în acest scop de la Timișoara) să
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
comună. Pentru a redobândi controlul asupra viitorului nostru și a aduce societățile deopotrivă pentru o cauză comună. Pentru a redobândi controlul asupra viitorului nostru și a aduce societățile umane în armonie cu natura trebuie să recuperăm puterea pe care am cedat-o corporației. Un pas important va fi acela de a ne elibera de iluziile ideologiei care legitimează politicile, eliberează corporația ca instituție de răspundere în fața oamenilor;” Convingerile ideologilor pieței libere («libertariștilor corporatiști») sunt familiare oricărei persoane care este obișnuită cu
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
trăim sub domnia tiranică a unui sistem financiar mondial care să ne împingă în direcția unui colaps social și ecologic aproape sigur. Trebuie să ne fie limpede următorul lucru: instituțiile financiare mondiale nu au decât puterea pe care le-o cedăm. Este puterea noastră. Ne-o putem recupera. Recuperarea „spațiului nostru politic merge mână în mână cu cea a spațiului nostru economic. Atât teoria capitalismului, cât și cea a comunismului consideră ca pe un adevăr fundamental proverbul popular, «Cel care are
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
cea mai importantă întrucât putem alege între a fi sau a nu fi sclavii unui sistem neperformant și ai unor indivizi fără scrupule. Acestor conducători le oferim votul prin care îi delegăm să ne reprezinte interesele și aspirațiile noastre. Le cedăm puterea noastră nu ca s-o exploateze în favoarea exclusivă a lor. Dacă avem o libertate interioară de gândire înseamnă că am acumulat experiență și detestăm toate sloganurile și prejudecățile. Gândirea se hrănește cu reflecții iar nu cu fel de fel
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
de oțel inoxidabil. Când băiatul care făcea pe arbitrul zise „start“, m-am pomenit cu o palmă noduroasă peste față. Am făcut un pas în spate, destul de zadarnic, căci o altă palmă mi-a zguduit creierul. Moment în care am cedat nervos în fața unui Eu ascuns, nemaivăzut, nemaitrăit niciodată, care de atunci mă conduce pe drumuri năpraznice către locuri turbate. L-am nimerit pe Alexandru Gheorghe cu un pumn în gură, spărgându-i buza. Un alt pumn a urmat, în viteză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
o tartă. Domnul J.L.B. Matekoni sorbi din ceai în timp ce Mma Potokwane îi relată problemele pe care le avea cu una dintre motopompe. Pompa se supraîncălzea după mai puțin de o jumătate de oră de folosire și erau îngrijorați că o să cedeze cu totul. — Uleiul, diagnostică domnul J.L.B. Matekoni. O pompă fără ulei se încinge. Trebuie să fie o scurgere pe undeva. O garnitură ruptă sau ceva de genul ăsta. — Și mai sunt și frânele microbuzului, zise domnul Potokwane. Scot un zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
e înăuntru. Nu trebuie să veniți cu mine dacă nu vreți. Mma Potsane tresări. — Nu pot să vă las să intrați singură, mormăi ea. Vin și eu. Împinseră ușa de plasă de la intrarea principală. Lemnul fusese șubrezit de termite și cedă la o simplă atingere. — Furnicile astea or să mănânce tot ce există-n țara asta, comentă Mma Potsane. Într-o bună zi n-or să rămână decât ele. Atunci vor fi mâncat totul. Intrară în casă și simțiră imediat răcoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
poate fi găsit. — Vreau să pun ceva la păstrare, continuă ea. Acel lucru va fi în siguranță acolo. El îi căută nod în papură, opunându-se din răsputeri acestei idei, dar ea aduse din nou vorba despre împrumut, iar el cedă. O să se ducă în după-amiaza următoare când toată lumea va fi la serviciu. Studiase problema: nici măcar menajera nu va fi acolo, și nici câine nu au. — Nimic mai simplu, îl încurajă ea. Termini treaba într-un sfert de oră. Intri. Ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
mâini, dar nu mai apuc... ... ușa e zgâlțâită cu putere. Am pus lanțul, am îngrămădit noptierele, am tras cuierul, m-am proptit și cu spinarea-n ea, dar pârâie din balamale, nu mai are mult și zboară. Un trosnet, a cedat, cei de-afară împing și eu fug repede-repede pe holul care parcă-i tot mai lung, iau un castron mărișor, verde, cu mujdei și-o măturică și-ncep să-i botez, „să vă întoarceți de unde-ați venit”, cânt popește și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de mirare. Maimuțele pot recunoaște fețele. - A murit Pârvulescu noaptea trecută, mi-aruncă în loc de bună ziua. De la o banală gripă, dusă pe picioare, zicea nevastă-sa că nici febră n-a avut, n-a crezut nimeni, se pare că i-a cedat inima. Și-avea cu doisprezece ani mai puțin ca mine! Etalează clasica bucurie a supraviețuitorului, sâc, ăla mai tânăr s-a curățat, dar eu încă trăiesc, am scăpat, așa că nu e mare scofală să fii mai tânăr. - Îmi pare... bâigui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
-l ținea Îl lăsă să cadă, pierzîndu-și puterile și cunoștința din pricina fumului care pătrundea prin toate crăpăturile punții. Cei patruzeci de bărbați muriră asfixiați cu mult Înainte ca scheletul navei să Înceapă să dea semne că avea de gînd să cedeze. Barca ajunse pe uscat. Oberlus Îl Îmbrînci pe căpitan pînă-l culcă pe nisip, jalnic și ridicol, Înfășurat În murdarul lui cămeșoi alb, plîngînd și tremurînd de frică și tristețe, și așteptară Împreună, tăcuți, ca, preschimbată Într-o singură flacără halucinantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
lui făcute țăndări, dar veriga de lanț pe care o alesese, de grosimea unui deget, abia dacă fusese puțin Îndoită. Fierul se Încălzise, dar chiar și așa, nimic nu lăsa să se Întrevadă că metalul ar fi sfîrșit prin a ceda, chiar dacă el și-ar fi Întețit eforturile. Se hotărî să ia o pauză și chiar atunci băgă de seamă că dîrdîia și că apa Îl pătrunsese pînă la oase. Se lăsă să alunece, pînă se așeză pe pămîntul Îmbibat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
rupte din ei, reluîndu-și eforturile, În pofida faptului că brațele Îi atîrnau de parcă ar fi fost de plumb. Și Își rupse lanțurile. Nu mai credea că va reuși și continua să Încerce din pură inerție, cînd, deodată, băgă de seamă că cedaseră și observă, uimit, că veriga se rupsese În două și că putea Înainta fără să trebuiască să sară sau fără teama de a cădea lat cînd făcea un pas mai mare. Își luă o scurtă pauză de odihnă pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
odată sau de a zări măcar țărmul, vîsli la rîndul ei, făcîndu-și ferfeniță mîinile, Însuflețită de o dorință necontrolată de a Înainta spre răsărit. Patruzeci de zile, poate cincizeci, stătuseră la bordul acelei fragile ambarcațiuni, ale cărei crevase Începeau să cedeze deja de-a dreptul alarmant, obligîndu-i să scoată apă constant, și Încă nu Îi venea să creadă că, așa cum o asigura Oberlus, poate În numai două zile avea să se Încheie supliciul lor. I se părea un vis, Însă Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
în spate. El e la capăt și de fiecare dată cînd se ridică în aer lovește, se proptește ca să zic așa, într-o poartă care se deschide de obicei în afară. Eh, se întîmplă pînă la urmă ca balamalele să cedeze și atunci poarta se deschide înăuntru. Ce este acolo, înăuntru, doar el știe și nimeni n-a reușit să ne comunice. Dacă ar face-o, poate nu s-ar mai înghesui nimeni să tot izbească în tăblia ușii pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
care au străbătut drumul pînă la ușa asta în grabă, în cea mai mare viteză posibilă. Cum și cine să le ceară să aibă răbdare și stăpînire de sine încît să deschidă încetișor o ușă care după toate aparențele va ceda la prima izbitură dată în grabă? De aceea cred că Bîlbîie nu aprecia corect situația, Balbo nu s-ar amesteca într-o chestie atît de provincială, niște ofițeri zănateci care se joacă de-a puciștii într-o țară în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Tiaré. Ciudate, într-adevăr! Am ajuns să credem că de fapt dormeau, astfel că i-am așezat sub coviltirul de la prova și ne-am continuatdrumul... Ofta încă o dată, inca și mai profund. Tatăl meu a fost printre ultimii care au cedat, murmura cu voce stinsa. A rămas foarte liniștit și cu mâinile încleștate pe cârma, iar atunci când am încercat să i le desfacem, unul din degete i s-a rupt, de parcă ar fi fost o creangă uscată. Îi dăduseră lacrimile, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
deasupra apei, astfel că acum chilele în formă de „V“ ale Mararei erau cele care tăiau valurile ca niște cuțite. Catamaranul scârțai amenințător, câștigând viteza. Odată cu lăsarea întunericului, vântul începuse să se întețească. Întindeți cablurile! strigă Navigatorul Căpitan. Să nu cedeze catargele! Erau marinari; cei mai pricepuți care existau pe fata oceanelor, iar doi dintre ei se cățărară cu agilitate pe catarge, care tremurau din cauza tensiunii fantastice a velelor, ca să întindă cele două cabluri cu care acestea erau legate de pupe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
atâta încredere în maestrul sau Hiro Tavaeárii, încât era convins că, dacă acesta afirmă că ceea ce ar urma să facă este bine,însemna că, cel puțin pentru moment, așa era. Până la urmă, cea mai mare parte a călătorilor de pe Marara cedară tentației unor bucate care veneau să întrerupă monotonia de luni de zile a unui meniu bazat aproape exclusiv pe peste și, cu toate că nimeni nu a putut să verifice dacă în acest fel aveau să trăiască mai mult ori să devină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
O savuram cu toții. Absorbeam evenimentul. Digeram experiența într-o poveste. Într-un scenariu. În ceva care se poate vinde. Am privit atenți la felul în care pântecele lui ca un dovleac s-a mai dezumflat nițel când diafragma i-a cedat din cauza presiunii. I-am studiat fața, cu gura deschisă larg, cu dinții mușcând în gol în căutarea aerului. — Hernie inghinală, spune Sfântul Fără-Mațe. Și cu toții rostim cuvintele astea în șoaptă, ca să ni le amintim mai bine. Pe scenă... spune domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
superbă, dar nu merge. Ce nu merge? Stai așa. Îți spun eu cum facem. Pe Anita o trecură fiorii. Nu se poate, altă zăpăceală de-a ta... De data asta nu mă mai supun. Dar, ca un făcut, trebui să cedeze și să fie părtașă din nou la ideea Luanei. Ieșiră în stradă și porniră spre locul de întâlnire. Reacția stupefiată a trecătorilor dădu micii năstrușnice satisfacția la care sperase. În timp ce Luana radia de mulțumire, Anita, în stare de șoc, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
leșină de furie. Întinse mâna dar, mai iute, Violeta ascunse caietele la spate. Trebuie să citesc asta. Te rog, Luana, dă-mi-le și mie. Îți trebuia oarece opincă în loc de obraz ca să faci față Violetei. Insistă într-atât, încât Luana cedă. Să ai grijă de ele și într-o săptămână să mi le înapoiezi. Cred că nu mai e nevoie să-ți spun că nimeni, dar absolut nimeni, nu are voie să le vadă. Fosta colegă promise că va fi discreția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Milițienii, debarcați de urgență, nu reușeau să le facă față. Victor îi strigă din cadrul ușii și, fără să priceapă ce le spune, îl urmară pe hol. Întreg căminul fusese cuprins de haos. Sub presiunea aglomerației de la parter, geamurile și ușile cedară și întregul puhoi dădu năvală afară. Luați de val, Luana și Ștefan se treziră împinși în stradă. El o scăpă din mână. Mică, înconjurată de gloata uriașă de băieți, Luana dispăruse. O strigă cu disperare. Ghidată de glasul lui, fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pic de poftă o GUSTARE TIPICĂ DIN JAVA DE EST la restaurantul ele gant, Îmbrăcat tot În marmură neagră, al hotelului Java. Oare Margaret Bates se moleșise? Până la urmă a hotărât că orașul se schimbase, nu ea. Margaret Bates nu cedase odată cu Înaintarea În vârstă. Iar acesta era lucrul cel mai important, o știa ea foarte bine. Adaptarea e cheia existenței umane, așa le spunea studen ților. Capacitatea de adaptare era una dintre forțele ei, alături de descifrarea stărilor de spirit și
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
n-am vrea să socotiți cumva că am fi nepoliticoși, a spus ea Înclinându-se ușor, nu facem decât să apelăm la bunătatea dumneavoastră ca să ne dați o mână de ajutor. O viață Întreagă petrecută În Asia o Învățase să cedeze ca să obțină ce vrea. Insistența irită, iritarea duce la refuz, iar În Asia refuzul e definitiv, pentru că cedarea ulterioară e În dauna auto rității, iar asta e umilitor. Prin urmare, nu Încerci niciodată să te impui fățiș, nu insiști, sugerezi
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]