63,037 matches
-
procese neterminate, un șir de capete de acuzare împotriva sa. Oamenii ăștia de artă îl puteau șterge cu un singur telefon. Sau îl puteau agrava. Chiar dacă Terry nu făcea nimic, putea fi condamnat la închisoare pentru multă, multă vreme. În celula aia verde cu pereți zgâriați. Și după aia cine i-ar mai da crezare unui pușcăriaș? Așa că Terry Fletcher spune da. Îl ajută faptul că nu-l cunoaște pe artistul de printuri. Patronul galeriei îi dă un pistol și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cu obturator central; - aparate fotografice cu obturator cu perdea. d) După suportul de înregistrare a imaginii: - aparate fotografice clasice, cu peliculă fotografică; - aparate fotografice digitale (memorarea imaginii se face în format digital pe un suport magnetic sau pe CD, cu ajutorul celulei CCD). Fig. 2.2. Aparatul de fotografiat pe format mediu Mamiya RZ 67 Fig. 2.3. Aparatul foto profesional Canon EOS 3 pentru formatul îngust 24x36 mm 2.1. Camera obscurătc " 2.1. Camera obscură" Parte componentă a aparatului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2019_a_3344]
-
D reprezintă distanța subiectului față de aparat. De regulă, pe spatele flash-urilor există un tabel de corespondențe sau un ecran LCD din care putem selecta diafragma, în funcție de sensibilitatea peliculei și de distanță. Iată un exemplu: Flash-urile automate au o celulă fotoelectrică (senzor), care „citește” cantitatea de lumină reflectată de subiect, dozând astfel lumina emisă (figura 2.33). Flash-urile dedicate unui anumit tip de aparat funcționează împreună cu acesta în regimul de lucru automat, reglând focalizarea, selectând diafragma și cantitatea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2019_a_3344]
-
la pagina 5. Sub articolul despre arestarea comuniștilor era o mică fotografie. În lumina chioară care cădea pe bancheta din spate a taxiului nu era ușor de distins mare lucru din imaginea ștearsă a vreo douăzeci de bărbați dintr-o celulă a unui post de poliție. Dar printre ei era o față ceva mai palidă decât a celorlalți, fața unui european. 4 În 1841, Nan Sing, un vas chinez sub pavilion olandez, a plecat de la Canton spre Batavia cu o Încărcătură
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
lupa, fotografia articolului Însemnat de el. Inutil. Imaginea a devenit și mai tulbure, punctele indistincte până atunci nu i-au fost de nici un folos. Împreună cu grupul de douăzeci de indonezieni era, fără Îndoială, și un european. Se găseau Într-o celulă ori Într-o cameră Întunecată. Blițul Îi surprinsese pe câțiva, erau cu gura căscată de mirare, cu capul ridicat spre fotograf. Ceilalți stăteau cu picioarele Încrucișate, cu bărbia căzută În piept. În spate, europeanul singuratic se sprijinea calm de perete
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
el. Ca să-l poată ajuta, Margaret avea nevoie de toate informațiile pe care el i le-ar putea oferi. L a năpădit un val de Îngrijorare, așa cum i se Întâmplase și În ultimele zile, alături de imaginea lui Karl Într-o celulă murdară, printre comuniști În zdrențe care Încearcă să-i fure pantofii. N-avea nimic de mâncare, apa era puțină, infectă și-l Îmbolnăvea. A Închis ochii și și-a frecat tâmplele care Începuseră să-l doară. A făcut o socoteală
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
se părea mai firesc decât să stea În tăcere. A tras iarăși cu urechea, tot nimic după cât putea să-și dea seama. A Întins mâna, a atins ușa cabinei și a pipăit lacul neted al lemnului vopsit În micuța lui celulă. A așteptat, Întrebându-se cum oare avea să se Încheie povestea asta. Nimic nu-i sigur În viață, Își amintea el vorbele lui Karl. Trebuie să te lași În voia soartei, să lași viața să te poarte unde vrea. Dacă
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
era de marmură deschisă la culoare, iar plafonul Înalt sporea impresia de liniște și de distincție. Tocmai asta era partea complicată, el se simțea bine aici și era fericit, nespus de fericit că nu se afla În stradă, Într-o celulă de Închisoare sau pe dușumea, În vreo altă magherniță. Se simțea Însă vinovat că e acolo unde e, dar fără Din. Pentru el, vinovăția fusese mai Înainte doar o vorbă, ceva despre care Își Închipuia că știe ce Înseamnă când
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
mișcarea ușoară a saltelei. Nu mai văzuse niciodată un pat atât de mare și de moale. Se imagina așezat În diagonală, nu credea că i-ar fi atârnat picioarele. Apoi s-a pomenit gândindu-se la Din, ghemuit Într-o celulă de Închisoare, ba chiar mai rău, ori la Karl, Îngrămădit cu vreo duzină de alții Într un spațiu nici cât patul acela, În timp ce el se bucura de atâta lux. — Iar În ceea ce privește istoria cu fratele tău, a continuat Z, chiar ți-
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
este conștient de ființa ce se metamorfozează alături, pe jumătatea ei de pat, își scoate masca, o lasă să cadă jos, pe covorul grena, ca să rămînă lîngă el goală, indecent de goală, acoperită numai cu un strat subțire, transparent de celule primordiale...". Proza Doinei Popa explorează ceea ce e dincolo de "circumferințele creierelor", pulverizează amănuntele, cu voluptate, aproape, pentru a le (re)organiza apoi, în tot felul de variante ale cuplului soții Nik și Nina Alexe, Trofin, Carmina și Ovidiu, Fana și Dimitrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pentru o extracție ce o elibera odată pentru totdeauna de suferință. Puțin contrariat, înălțând din umeri, omul luă seringa, înfipse adânc acul în maxilar și cu repeziciune injectă anestezicul. Transpiră abundent în timp ce durerea amorțea, se retrăgea încetul cu încetul din celule, se furișa, se strângea ghem. Plecând, durerea lua cu ea și ceva viu, cald, ceva din ființa ei. Auzi clar cum rădăcinile se smulg din alveole, văzu mai apoi micul ciotur, pentru câteva secunde ținut între dinții cleștelui și cercetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
acasă descumpănită. Dar dincolo de textele de filozofie indiană, cu care se lupta de câteva zile, tot răzbătu figura blândă a acelei mame care, deși în aparență părea glacială, era stăpânită de fapt de-o vitalitate atroce, trăia viața cu toate celulele, o înțelegea în cele mai fine și mai ascunse nuanțe, pătrundea ca un acid dincolo de orice carapace, dincolo de învelișul exterior. O văzu ca pe un păianjen, țesându-și cu migală pânza, extinzându-se pe neobservate de jur împrejur, înglodând în interiorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să încapă o lume, să ai disponibilități sufletești, să îngrijești ființa născută cu migală și calm, constant, fără excese sau abandonări trecătoare, să o vezi crescând milimetru cu milimetru și procesul să nu te descumpănească, s-o poți oricând diseca celulă cu celulă, piesă cu piesă și apoi s-o poți reface la loc, să trăiești fără nici o șovăială, din nou, fiecare etapă de vârstă. Reveni peste câteva zile în casa profesorilor Alexe. Purta cu ea în poșetă textul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o lume, să ai disponibilități sufletești, să îngrijești ființa născută cu migală și calm, constant, fără excese sau abandonări trecătoare, să o vezi crescând milimetru cu milimetru și procesul să nu te descumpănească, s-o poți oricând diseca celulă cu celulă, piesă cu piesă și apoi s-o poți reface la loc, să trăiești fără nici o șovăială, din nou, fiecare etapă de vârstă. Reveni peste câteva zile în casa profesorilor Alexe. Purta cu ea în poșetă textul pe care nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
căuta printre gene comprimatul de fasconal, înghițea una, două tablete, pe moment avea impresia că stomacul și așa încordat nu le va suporta, zăbovea rezemată de peretele băii, pregătită pentru o eventuală expulzie, îi tremurau picioarele, fața deshidratată se uscase, celulele se descuamau strat după strat într-un ritm fulgerător, o pulbere albicioasă ca de făină se cernea pe haine. Iar am ajuns la extremă, își spunea ea și o pornea sprijinindu-se de pereții holului către pat. Credea că este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
un chin, nu alta, de-a lungul celor câțiva zeci de metri de intestin, până la anus, unde e o adevărată explozie de durere, un supliciu, ce mai, de multe ori nici nu mai mănâncă, grăsimea de pe el e o aparență, celule proliferate suspect, omul care-l ascultă și care știe cu adevărat ce-i aceea suferință, mulțumește cerului că l-a pricopsit numai cu un infarct, cu câteva pietre la rinichi, acolo, ori cu un plămân extirpat de la o tumoare, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să gândească. Câte creiere nu-și risipesc potențialul din lipsa unui imbold extern sau intern? Câte idei rămân nenăscute din pricina comodității, a indiferenței? Marcu avea nevoie de prezența profesorului, acesta fiind un catalizator misterios care-i angrena mecanismele înțepenite ale celulei nervoase. Din când în când simțea nevoia să se ducă la Alexe, dorința aceasta devenise un viciu și ca orice viciu avea nevoie să se învăluie în taină. Își premedita vizitele cu foarte multă atenție, se pregătea minuțios și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
O să tacă? Mintea îi era stoarsă, vlăguită, nici o idee salvatoare nu țâșnea din marea masă de neuroni inhibați. Abia își înăbuși oftatul de ușurare când îl văzu deschizând gura și slobozind primele vorbe. O mare pace îi invadă încet, încet celulele, o încerca un vag sentiment de recunoștință. Alexe vorbea calm, cu siguranța celui ce se știe foarte stăpân pe poziție, știa că în fața lui nu stă un rival, ci un receptacul lipsit de agresivitate, căruia era de ajuns să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ar reuși să treacă peste amănunt, fără ca neplăcerea să-i fie observată, ar continua să surâdă, să aplece fruntea în semn de înțelegere și s-ar lansa într-o serie de speculații de ordin genetic, ar comenta ultimele descoperiri cu privire la celula vie sau ce se mai știe astăzi despre stadiile de formare a embrionului încercând să stabilească momentul când complicata încrengătură se desparte și se dezvoltă cu totul altfel, după alte norme, după alte legi. Pe urmă într-o mică pauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
este conștient de ființa ce se metamorfozează alături, pe jumătatea ei de pat, își scoate masca, o lasă să cadă jos, pe covorul grena, ca să rămână lângă el goală, indecent de goală, acoperită numai cu un strat subțire, transparent de celule primordiale... Iar nu fusese atentă, iar se lăsase târâtă de imaginație. Carmina se concentră și o ascultă pe gazdă vorbind, lucruri mărunte, de fapt, pe care Fana le făcea să devină interesante, prin minuțiozitatea descrierii, avea o voce puțin răgușită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să scurteze traseul, să afle ce se petrece sub fruntea albă, înaltă a Carminei. Pe taburetul de lângă sobă, afișând un zâmbet obosit, uitată, mama își masa genunchiul umflat și se strâmba uneori atunci când descoperea punctul dureros ce dispărea imediat sub celule, se ascundea printre cartilagii, în dosul rotulei, fugind din calea degetelor care palpau, ca să apară într-un alt loc, sub o altă intensitate și jocul cu nodulul dureros părea s-o excite. Singura atentă, receptivă la toate, cu ochii mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de aceeași pulsație ce-l împinsese către exterior. Le-a văzut circumferințele creierelor, străbătute de vinișoare roșiatice, ascunzișurile, stufărișul, labirintul de nedescifrat, o întreagă babilonie și zumzetul surd l-a auzit, zumzetul ca de aparat aflat sub tensiune, creat de celulele moi, umede, cleioase, captând în interioarele lor informații de toate felurile, cu o rapacitate asemănătoare cu cea a animalelor de pradă, asamblând în fierberea lor, fiecare sursă exterioară. Creierul este o plantă carnivoră, concluzionă Carmina și imediat conștientiză că două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în partea de jos a bibliotecii, acele sertare burdușite cu plicuri, blestematele plicuri ale devălmășiei. Ar fi vrut să închidă ochii și să rămână așa, un timp, nu știa cât anume și în ea una câte una să se reorganizeze celulele, să regăsească jocul uitat al ambiției, gustat cu atâta nesaț cândva, aici, în casa profesorilor. Lângă ea, la celălalt capăt al canapelei, Nina răsfoia un album de artă, parcă mai slăbise, avea o paloare accentuată pe obrajii supți, dar ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
obosiseră la culme. Acum parcă am bateriile încărcate. Cu adevărat, parcă nu mai avea nimic pe suflet, nimic din vechile trăiri, neliniști, parcă lepădase acolo, în camera ei de fată, totul, creierul îi rămăsese curat, limpezit, nu mai stăruia în celule decât iritarea proaspătă, iscată de nerăbdarea lui Ovidiu de a pleca mai repede din casa părinților, afișată, o percepea ca pe o impolitețe, ca pe o demonstrație fățișă de respingere a acelei lumi, a lumii ei. Prima oară în prezența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
priviri hainele. Se va echipa în liniște, cu mișcări aproape furișe, cu toate că știa bine că ea este trează, îl observă cu ochii larg deschiși în întuneric, cu respirația ușoară, aproape reținută, și oboseala calmă, liniștită începe să-i toarcă prin celule, lent, lent...Iată-l cum își încheie cureaua, pipăind cu degetele locul unde va fixa catarama, apoi își va lua haina, va căuta în buzunar pieptenul și își va așeza părul răvășit, se va pipăi cu degetele până va simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]