12,026 matches
-
fără " Aducerea aminte". (către public) Urmau două scene-cheie, "Valea aducerii aminte" este un fel de ..., cum să vă spun, un fel de cădere înăuntru a eroului, care se întoarce acasă, se sfătuiește cu Cântărețul orb, pleacă iar, mă rog, sunt chestii tari, cu tensiune, cu dramatism... De altfel, dumneavoastră știți cam ce se întâmplă într-o asemenea poveste, imagina ți-vă că ați văzut prin câte încercări a trebuit să treacă Făt-Frumos... Asta-i! Nea Costică, trecem direct la Frumoasa fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
prin câte încercări a trebuit să treacă Făt-Frumos... Asta-i! Nea Costică, trecem direct la Frumoasa fără corp! NEA COSTICĂ: Direct, șefu'. Ne trebuie o lecuță de timp, aici e mai complicat. (spre culise) Iordache, cheamă băieții! (spre public) Ce chestie, domnule! Auzi: Frumoasa fără corp! Cine dracu' a mai văzut așa ceva? Cum adică "fără corp"? (spre culise) Gata, băieți, puneți mâna! (Mașiniștii intră, încep instalarea scenei.) REGIZORUL: În regulă, ies și eu puțin. Aici nu-i treaba mea. (Iese prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
consemnarea evenimentului exterior, indiferent de relevanța sa, și înăbușirea completă a vocii interioare, care încetează, treptat, să-și mai ceară drepturile. Caietele cu pricina nu rețin nimic, nici un amănunt de viață intimă, dar înregistrează de pildă cu suspectă exactitate alte chestii, să zicem „ce s-a întâmplat pe lume în data de 4 martie 1989“. Ca atare, conchide naratorul, „tot acest jurnal contrazice o teză fundamentală. Conform căreia omul vede toate evenimentele istorice prin intermediul microculturii sale. Aici apare un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
se difuzau varietățile. Asta poate fi interpretat și optimist, ca un ritm comun al unei comunități sau chiar națiuni, dar poate avea și o dimensiune deprimantă, dacă ne gândim că, de fapt, era o formă de disperare. Aceasta era singura chestie agreabilă, singura concesie pe care o primești „de la ei“. De fapt, asta era diferența. Dacă în Rain man era vorba despre o maladie suportată individual, în ce am trăit în anii ’80 se poate vorbi despre un fel de comportament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
închis ca măsură de siguranță, ca să nu vină factura la curent prea mare. Un om dedicat ideii de a face economie. Voiam să văd ceva, vreo emisiune, și mi-o tăia scurt, încerca să mă convingă că mă uit la chestii de proastă calitate. Sau caca-maca, cum spunea el, mult mai expresiv. Oricum, la un moment dat, după ’90, avea două televizoare color, unul instalat în sufragerie, altul în dormitor. Se uita alternativ, o oră la unul, o oră la celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
Cum să vă spun, trăiesc o frustrare în sensul că aproape niciodată nu-mi dă ceea ce comand. Și dintr-o politețe tâmpită trebuie să diger tot soiul de alimente care nu-mi plac excesiv de mult. Mă rog, așa am descoperit chestii care până atunci nu-mi spuneau mare lucru. Adică există și o parte bună în toate astea. Nu așteaptă să comand ceva și se repede să-mi spună că, gata, misterul a fost elucidat. Mă scrutează tenebros. Știi cine mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
au făcut gloria țării lor. Cu toată insulina... He, he, trecem noi și peste asta. Pisoarul lui Duchamp Pe la începutul anilor ’90, când începuseră și românii să mai circule prin străinătate, mi-a povestit cineva că s-a întâmplat o chestie extraordinară, care, reactualizată, duce la niște concluzii absolut surprinzătoare. Un grup de turiști români se cazaseră la un hotel din împrejurimile Parisului, un hotel nu extrem de sofisticat, dar care era mult peste încăperile tip cages ŕ lapin cu care erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
asta putem presupune. Atmosfera s-a înviorat însă când la masă a venit o femeie sau o doamnă, mă rog, o tipă, din nou aproximăm, care a dat de veste despre un lucru absolut surprinzător. Era extaziată, tu, fată, ce chestie, ai văzut că francezii ăștia au fântână arteziană până și-n baie? Hai, fată, ești întreagă, unde ai mai pomenit așa ceva? Discuția avea loc între niște oameni care avuseseră parte toată viața lor doar de niște băi de dimensiunea unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
și le dezlănțuia atunci când prepara cine știe ce ciorbiță de văcuță. O ciorbiță nemaipomenită, trebuie să zici ca să n-o jignești. Nu știu dacă e vorba despre imaginație sau despre o lipsă acută a simțului realității. Cert e că de femeia în chestie s-a făcut un mișto gros, pentru că e neieșită în lume și ajunge la asemenea concluzii care ar compromite până și un copil de ciclu primar, în timp ce pisoarul lui Duchamp e dat la știri. A fi dat la știri - criteriul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
din Bănești, atunci când se referă la tatăl lor, acesta devine infantilizant tăticu. Sau, și mai deplasat, tătelu. Pentru bărbați, relația nu e aceeași. Tatăl e ăl bătrân sau tata, simplu și cinstit, ori, bătându-se pe burtă, taică-miu. O chestie simpatică s-a întâmplat în cazul străbunicului meu, om serios, care a trăit 100 de ani. Fiicele lui, printre care și bunică-mea, trebuiau sa aibă grijă de el. Împliniseră cel puțin 70 de ani atunci. Dar tot despre tăticu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
zi în urmă scrisesem pe tablă, mare, „Ziua femeii“, desenasem un soi de flori leșinate, adăugasem niște versuri care preamăreau femeia, mama și așa mai departe. Iar când intrase „tovarășa“, încercasem să o convingem că pe tablă se produsese o chestie irepetabilă și era un sacrilegiu să ștergem și să umplem cu fracții subunitare sau alte chestii de teapa asta. În ziua de „Măcinici“ încercaserăm să repetăm povestea de cu o zi în urmă. Și am umplut tabla cu măcinici rotunzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
niște versuri care preamăreau femeia, mama și așa mai departe. Iar când intrase „tovarășa“, încercasem să o convingem că pe tablă se produsese o chestie irepetabilă și era un sacrilegiu să ștergem și să umplem cu fracții subunitare sau alte chestii de teapa asta. În ziua de „Măcinici“ încercaserăm să repetăm povestea de cu o zi în urmă. Și am umplut tabla cu măcinici rotunzi, mici și făinoși, care parcă plouau, curgeau de undeva de sus, iar în centrul tablei am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
că e scumpă soluția aia cu care umpli cartușul de la imprimantă. Tonerul ăla e foarte scump și apoi nu poți să bați lucrări din astea pentru bănci, că astea sunt pe tipizate. Calculatorul are aia în memorie, doar schimbi data, chestii la un act de vânzare-cumpărare, să zicem. Dar nu la orice merge cu calculatorul!“ Așa zice tanti Cati și sigur nu-i adevărat. Dar, dacă-i spui, strici totul. Bice Au început să plesnească puștii pe stradă cu bicele sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
Floyd. Un singur pasaj, doar ca să vadă cum fac oamenii ăia o trecere pe care o minte omenească n-o poate înțelege. Aldea cică a auzit de Michi și imensele sale posibilități creative și l-a chemat la o audiție. Chestia asta l-a ofensat pe Michi extrem de tare. Să vină Aldea ăsta aici pe șantier să vadă cum trăim noi! Muntele la Mahomed. Și așa s-a frânt în fașă destinul unui viitor compozitor genial. Viața sa e un lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
fotografia, altfel Michi voia să se ducă la Facultatea de Filosofie să ia poza lui Monciu de pe diploma de absolvire. Fulgerică și Sângerică V-am mai povestit despre pompierul instituției în care lucrez. V-am mai zis că pompierul în chestie este un intelectual, un filosof. Nu doar pentru că citește filosofie până-i dă sângele pe nas, ci și pentru că e capabil să realizeze distincții cum ar fi și cea din titlu. După pompierul nostru, două tipuri umane predomină în acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
A fost aproape asimilat cultural și lingvistic. „Mânca-ți-aș“, zice. Invers, asimilarea e mult mai greu să se producă. La o poantă fină aruncată peste graniță de autohtoni, aurolacii răspund prin tăcere. Sau răspund grosolan. „Hali-ți-aș bașcheții!“ Chestii de genul ăsta. Adică omul poate mult mai ușor să decadă în animalitate decât să escaladeze treptele evoluției. Și o altă concluzie care sare în ochi: la un contact între două civilizații, câștig de cauză are cea mai rudimentară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
să zicem, mergeam și pe stadionul Doftanei Bănești. Spun stadion și mai să mă bufnească râsul. Un stadion unde pășteau oile lui Vasile Bou, iar în apropiere se afla un cimitir unde mai sărea mingea și spărgea candele și alte chestii de recuzită bisericească. De obicei, jucam pe latul terenului, că, na, eram și noi mici și nu puteam să alergăm atâta. Dar când ne strângeam 11 contra 11 sau ceva de genul ăsta, jucam pe întreg terenul și ieșeau niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
asta de care fac atâta caz artiștii ăștia plastici. Mă enervează la culme să aud patetisme de genul câtă libertate e în opera cutare, fiecare înțelege ce vrea din ea. Păi, de aicea rezultă că respectiva producțiune ar fi o chestie cam descheiată, făcută cam de mântuială. Și de unde până unde atâta dorință de libertate! Asta nu poate veni decât de la niște vietăți care n-au deloc experiența libertății, care au fost ținute din scurt, închise în casă, bătute la fund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
atâta dorință de libertate! Asta nu poate veni decât de la niște vietăți care n-au deloc experiența libertății, care au fost ținute din scurt, închise în casă, bătute la fund să învețe abecedarul. Altfel, libertatea ar trebui să fie o chestie de la sine înțeleasă. Dar probabil io, un anume SS, sunt ceva mai bătut în cap și chiar n-am nici o treabă cu arta. Peisaj cu bivolar Eram în stație, așteptam autobuzul și deodată mă acostează unul cu aspect de papagal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
foarte mișto pe care scria „Ensemble batissons votre quotidien“. Maică-mea e profesoară de franceză și ar fi trebuit să știu să traduc. Nu știu. Și nici într-un dicționar nu am chef să mă uit. Oricum, cele mai reușite chestii dintr-o limbă sunt intraductibile. Uite, mai zilele trecute discutam cu cineva despre un vers al lui Jimi Hendrix. „Communication is coming on strong.” Nici pe ăsta nu știu să-l traduc. De fapt, nimeni n-a reușit. Și respectivul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
-l ia de acolo. S-a atașat de el în așa hal încât nu poate. Apoi, ar mai fi și dreptul primului venit. Dacă ei au umblat brambura și nu s-au suit înaintea în compartiment, acuma să suporte consecințele. Chestie de ocuparea teritoriului. Oricum, nici una dintre tentativele celor doi nu a avut succes. Nici o rugăminte. Așa că, până la urmă, cei doi au plecat să caute alt grătar într-un alt compartiment, un grătar, fără balon. C-au găsit sau nu, asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
bălegar de pe drum pe mașină de la ditimai turmele de porci. A trebuit să opresc mașina, porcii plini de noroi s-au șters pe mașina noastră. Se făcuse stratul de mizerie de cel puțin un deget și de-atunci a rămas chestia că noi avem mașină cu antifon natural. Abia aproape de Strasbourg, când ne-a plouat rău de tot, s-a luat rahatul de porc. Am plecat pe 11 iulie. Prima seară ne-am cazat la Nădlac. Zic, întâi ne ducem la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
că o luăm înainte și când întâlnim Sena, oprim mașina, îi dăm telefon să vină ea să ne ia. Intrăm în Paris, o ploicică măruntă, băltoci. Dăm de Sena, aia trebuia să fie. Am intrat pe poarta Est. După toată chestia asta, hai să dăm un telefon, de unde cartelă? Era duminică, toate astea de tutun închise. Ne-am rugat de una, ne-a dat aia cartela. Gabi era plecată la Karlsruher. Erau niște doctori la ea care ne-au spus cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
că le înțeapă inima. Era întuneric așa, groază, mai scârțâia câte o placă. Cică bine ați venit în Casa fantomelor! De aici nimeni nu mai iese zdravăn! Îi traduceam lui fi-miu’ ce mai înțelegeam și io. De fapt, era chestie de iluzie optică. Noi am intrat într-o cameră, dar zidurile se mișcau că ziceai că intri în fundul pământului. După care se deschide o ușă: poftiți în caleștile diavolului! Ne-am suit acolo. Era un soi de caleașcă, cu scaune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
de lilieci, personaje din astea, pe urmă o masă cu cotoroanțe, numai cranii, numai oameni decapitați, dar cel mai interesant lucru, la un moment dat, apar niște draci. Acum ați ajuns în fundul iadului! Nu ne credeți? Suntem cu voi! O chestie foarte interesantă. Scaunele, cum stăteam, s-au mutat, pe perete apărea chipul tău și în spatele nostru dracii care făceau hi, hi, hi, hi. Și scheleți, și fantome. Să te strângă de gât. Cu vrăjitoare zburând. Tot nu sunteți convinși? Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]