2,428 matches
-
apăruse un idol de piatră cu pieptul mânjit de noroi și cu gura desfăcută într-un râs sarcastic. Avea nasul sfărâmat de o lovitură care lăsase o cicatrice urâtă în piatră. Cineva lovise cu furie probabil, mutilând fața idolului, dar cicatricea accentua și mai mult râsul sarcastic și crud. Pe jos, era o crustă de noroi uscat, iar în această crustă se vedeau foarte bine urmele pașilor care după aceea dispăreau. Nu atât dispariția urmelor mă intriga, cât coincidența cu ceea ce
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mă sâcâie acum. Cineva mi-a povestit odată despre un bărbat care și-a pierdut memoria în urma unui șoc. Vroia să știe cine a fost, să-și reconstituie identitatea, și-l înnebunea gândul că nu-și amintea unde căpătase o cicatrice mare, urâtă, care-i însemna obrazul aproape de ureche. Nici lucrurile din jur nu le recunoștea. Deschidea câte o carte și citea câteva rânduri. Nimic. Nici o amintire. N-avusese niciodată în mână cartea aceea, deși în ea existau semne cu creionul
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și unde ochiul aparatului fotografic n-a mai surprins decât o priveliște banală. M-am întors spre imaginea Pentelicului. Lipsit de păduri, descărnat, semănând unui cetaceu enorm expulzat din mare, "Olimpul" sculptorilor și arhitecților clasici își etala cu oarecare ostentație cicatricele albe pe care norii așezaseră, din loc în loc, pete negre. Dintr-o dată, m-am îndoit de rostul acelei călătorii obositoare pe care o făceam înghesuit într-un Ford vechi. De fapt, ce vroiam să văd? Cine crede cu adevărat că
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
e creștin sau mahomedan în fața unui templu "păgîn"), și mai fac o dată experiența care m-a convins, cândva, că, privit din apropiere și privit de la distanță, Parthenonul nu mai e același (de la baza coloanelor pare masiv, lipsit de eleganță, cu cicatrice oribile, ca o citadelă ce a fost îndelung asediată, în timp ce, dacă te depărtezi, redevine senin, olimpian). Cobor, apoi, obosit, în muzeul din pântecele Acropolei, unde, de la primii pași, poți să constați că fantezia greacă se pricepea să plăsmuiască nu numai
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
vorbește prea încet. Din când în când, își ștergea fața roșie cu enorma sa batistă cadrilată și se uita spre pendula din perete. Probabil, aștepta, plictisit, ora la care se putea urca în apartamentul Monseniorului. A devenit, brusc, atent, zărind cicatricea de pe pieptul lui Julius, subțiată acum de timp și de soare. S-a ridicat de pe scaun și a atins cicatricea cu degetul: "Ce ai acolo?" Am suferit o operație pe inimă", i-a explicat, oarecum enervat, Julius, căci nu-i
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
pendula din perete. Probabil, aștepta, plictisit, ora la care se putea urca în apartamentul Monseniorului. A devenit, brusc, atent, zărind cicatricea de pe pieptul lui Julius, subțiată acum de timp și de soare. S-a ridicat de pe scaun și a atins cicatricea cu degetul: "Ce ai acolo?" Am suferit o operație pe inimă", i-a explicat, oarecum enervat, Julius, căci nu-i plăcea să i se vorbească despre asta, dar enervarea i-a trecut în clipa în care a observat că vederea
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
degetul: "Ce ai acolo?" Am suferit o operație pe inimă", i-a explicat, oarecum enervat, Julius, căci nu-i plăcea să i se vorbească despre asta, dar enervarea i-a trecut în clipa în care a observat că vederea acelei cicatrici l-a înviorat pe doctor. În ochii lui, tulburi și verzi, ca ai bălților stătute, s-a aprins o luminiță de interes. "Atunci, să vorbim despre bolile noastre", a exclamat doctorul. Era vădit încîntat că găsise un subiect interesant pentru
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
avea nici o Îndoială că era , nepoata lui Beethoven. Sánchez Concha nu știa absolut nimic despre filiația geniilor și plecă vînătă de ciudă! Ceilalți rămaseră cu toții. Erau acolo Del Castillo, de los Heros, Espejo Roto1 (se numea Espejo și avea o cicatrice În frunte), frații Arenas care miroseau Îngrozitor, Zapatero, Espinosa, Cano mai trist ca niciodată și Winston Churchill, pe care-l chema chiar așa și era din Nicaragua. În jurul lui Julius se mai strînseseră și alți elevi dintr-a doua, ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
lui. El se aplecă de mijloc, iar ea țipă. Ochii lui se rotiră și o găsiră. Țipătul ei se transformă în râs, apoi în suspin, în timp ce ochii lui pâlpâiau peste ea. Îl strigă pe nume, iar fața de sub tuburi și cicatrice tresări. Imediat, o mulțime de îngrijitori năvăliră în cameră. Multe se întâmplaseră dedesubt, cât timp zăcuse înghețat. Acum ieșise la suprafață, ca grâul de iarnă prin zăpadă. Își întoarse capul, lungindu-și gâtul. Mâinile lui țâșniră în afară, neîndemânatice. Degetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
să facă din nou asta. Spatele ei se încordă sub degetele lui mângâietoare. El îi urmări cu degetul curbura abdomenului, privind-o cu acceași uluire înfometată ca și prima oară, cu opt ani în urmă. Vezi? repetă ea, din memorie. Cicatricea operației mele de apendicită. O am de la unșpe ani. Nu e prea atrăgătoare, nu? El râse din nou. —Greșit prima oară. Greșit și acum, după atâția ani! Își frecă vârful nasului de subsuoara ei. Unele femei nu învață niciodată. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de pe bucata de hârtie, deși le învățase de mult pe dinafară. Sunt Nimeni, dar în Noaptea Asta, pe North Line Road, DUMNEZEU m-a îndrumat la tine ca să Trăiești și să aduci și tu înapoi pe altcineva. Mark apăsă pe cicatricea care-i brăzda fruntea. Îi luă înapoi biletul. —Ce-o mai fi însemnând și asta? Dumnezeu a îndrumat pe cineva? Păi, dacă Dumnezeu e așa nebun după mine, de ce să-mi ia mașina mea perfectă și s-o răstoarne? Vâjj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
minte pe unchiul Luther? întrebă ea. Trăgea astfel de el, poate nedrept. Mark se încovoie în vântul care-i bătea din față, în jacheta lui de baseball și căciula albastră, tricotată, pe care începuse s-o poarte ca să-și ascundă cicatricele până când părul avea să-i crească la loc. Mergea de parcă ar fi făcut acrobații. Nu știu cum stai tu, dar eu n-am nici un unchi. —Haide, Mark. Ții minte drumul ăla. O treime din Statele Unite, ca să vizităm un tip de a cărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
să-l întrebați chiar dumneavoastră într-un minut. Mark Schluter își întâmpină musafirii la jumătatea coridorului din aripa lui. Mergea de parcă s-ar fi sprijinit în cârje, apăsându-și coapsa dreaptă cu o mână. Fața lui era încă roșie de cicatrici pe jumătate vindecate. Gâtul îi era brăzdat de medalionul grăitor al traheotomiei. Jeanșii lui negri atârnau, iar bluza lui sport cu mâneci lungi - prea groasă pentru luna iunie - îi cobora pe brațe până la degete. Bluza etala un câine jucător de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
secrete cu ea? Nu chiar. — Crezi că are dreptate? —Cu ce anume? — Cu băieții ăștia, izbucni Mark. Nu știu ce să spun. Tu ce crezi? Mark se cutremură. Luă o gură de aer și-o ținu timp de cincisprezece secunde, pipăindu-și cicatricea de la traheotomie. —Cică tu ești Doctorul Geniu. Tu trebuie să-mi explici mie toate porcăriile astea. Weber recurse la deprinderile profesionale. Poate că dacă facem niște teste, o să ne ajute pe amândoi să ne dăm seama ce s-a întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
teste, o să ne ajute pe amândoi să ne dăm seama ce s-a întâmplat. Nu era tocmai o minciună, în sine. Văzuse și lucruri mai ciudate. În privința speranțelor era cât se poate de calificat. Mark își mângâie fața plină de cicatrici și oftă. —Bine. Arată ce ai. Dă-te în stambă. Lucrară mult timp. Mark stătea aplecat asupra testelor, ținând pixul cu aceeași încăpățânare cu care ținuse și joystick-ul. Nu se concentra deloc, dar reuși să rezolve aproape toate cerințele. Cogniția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
duse pe North Line Road. Aerul începutului de dimineață era deja azbest, gata să urce până la treizeci și șapte de grade umede înainte de ora prânzului. Și totuși Mark se îmbrăcase cu jeanșii lui negri, lungi. Nu se putea obișnui cu cicatricele de pe picioare și nu voia ca lumea să-și închipuie că așa arăta el cu adevărat. Fâșia de șosea sclipitoare părea aproape lipsită de orice formă: pășuni tivite cu rogoz și câmpuri ierboase, ici-colo câte un indicator sau un arbust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
senzație trecătoare nu de déjà-vu, ci de déjà écrit, amintindu-și de un pasaj pe care-l scrisese cu mult timp în urmă și care abia acum devenea realitate. Bărbatul care-i deschise ușa lui Weber era un străin. Toate cicatricele lui Mark se vindecaseră, iar părul îi crescuse la loc. Stătea ca un zeu căruia îi crescuseră aripile, ceva între Loki și Bacchus. Păru doar vag surprins să-l vadă pe Weber. —Doctorașule! Ce mă bucur că tu ești. Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
asta, Weber văzu că părul negru al anarhistului era vopsit. Purta o brățară de piele cu ținte și, ițindu-se de sub mâneca stângă, o Fecioară din Guadalupe în nuanțe de roșu și azuriu. Umbra de mustață îi era despicată de o cicatrice ștearsă - o buză de iepure prost reparată. Weber aruncă o privire în sală. Șovăind, tânăra Sylvie începu să se îndepărteze. Se uită iar la anarhist, încercând să se controleze. Cu ce vă pot ajuta, domnule? Bloitov tresări, clipi și dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
clatină din cap. Adică, mai ții minte vocea lui? Mersul? Cine era omul ăla? Adică, eu acum am aceeași vârstă ca el când ne-a închis în beci. Și pur și simplu nu pot... Îmi aduc aminte că avea o cicatrice mare pe interiorul gambei drepte, de la un fel de accident de când era tânăr. O traversă de cale ferată, îi spune el. N-are importanță dacă află - n-au cum să-i facă rău cu istoria asta antică. Și-a scăpat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pentru vertijul nesfârșit. Fără cuvinte, se întorc la mașina ei. Încotro? spune ea. De fapt, n-au de ales. —Spre vest. Nu există altă busolă pentru ei doi. Ea conduce la întâmplare. Traversează un râu secat. —Oregon Trail, spune ea. Cicatricile pământului îi dau dreptate, chiar și după un secol și jumătate de eroziune. Merg kilometri întregi în tăcere. El așteaptă ca ea să spună ceea ce ar putea oricând s-o silească să spună. Dar acum și el și-a încălcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
LÎngă bordură era oprită o ambulanță, al cărei motor pulsa slab, cu putere redusă. Bărbatul de pe pavaj avea vreo patruzeci de ani și trăsăturile aspre, răvășite, pline de o forță brutală, ale vagabondului de profesie. Pe pielea tăbăcită, brăzdată de cicatrice, a obrazului său Își lăsaseră parcă urme de fier toate forțele sălbatice și violente ale naturii, ale sărăciei, ale decăderii fizice, de-a lungul anilor În care acest vagabond hoinărise de la un capăt la altul al țării, pînă În clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
sa Înfățișare sugera mizerie și mister. Dintre toți, numai ceilalți doi purtau amprenta condiției de vagabond autentic. Unul era mărunt, avea fața aspră și brăzdată, ochii reci și duri ca agatul, iar gura cu buze subțiri, asimetrică, semăna cu o cicatrice. Celălalt, un bărbat trecut de cincizeci de ani, avea trupul vînjos și deșirat și fața ridată a vagabondului de profesie. Atît trupul, cît și chipul emanau o ciudată noblețe brutală; fața aspră și ciupită era cioplită ca un bloc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
după felul cum pășiți. După puțin timp continuă cu aceeași bunăvoință aspră și directă: — Ei, dacă mergi spre Marele Oraș, rămîi cu mine. Și eu merg Într-acolo. — Sigur că da, interveni aici bărbatul cel scund, cu gura ca o cicatrice, cu glasul răgușit și cu un oribil zîmbet batjocoritor. — Sigur că da. Rămîi cu Bull, băiete! Are el grijă de tine. O să te scoată-n lume, pe cinstea mea! O să te ducă În țara unde curge lapte și miere... nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
care apăsă; dar „de apăsare se moare” (J. Maritaine). Cum este posibil ca, în acest context, să apară frumoasă și demnă lumea noastră? Lumea de astăzi s-a desfigurat în fața popoarelor care suferă de foame, în fața naturii deseori marcată de cicatrici provocate de mâna zbârcită a multora și mai mult încă, de inima lor oarbă și egoist aplecată spre ei înșiși și incapabilă să dea și să primească vibrația-freamătul frumuseții. 2. Să vestim „frumusețea care mântuiește”. Să reflectăm bine! Slujirea Cuvântului
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
din cele două funcții de influență, respectiv cu cea care are valoarea cea mai mică. Mobilitatea articulară depinde de următorii factori: -interni: -tipul articulației, factor determinat de congruența articulară, de valoarea ligamentelor și capsulei articulare; -modificările structurale articulare; -elasticitatea musculară (cicatricele musculare, depunerile calcare, fibrozările, retracturile etc. scad elasticitatea musculară și, deci, mobilitatea); -elasticitatea structurilor conjunctive: tendoane, ligamente, capsulă articulară, cartilaje; -elasticitatea pielii; -capacitatea mușchiului de a se contracta și relaxa pentru a permite o amplitudine maximă a mișcării; -excesul de
Cercetări privind modelarea biomecanică a sistemului locomotor uman cu aplicabilitate în recuperarea medicală şi Sportivă by Mihai-Radu IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100990_a_102282]