3,709 matches
-
umilă de uniforme regulamentare. Și hop și eu printre ei, stricînd armonia! Aveam 12 ani, eram un pic mai mare decît o capră. M-a pescuit din mulțime și m-a pocnit fără să aștepte o explicație, Înainte să casc ciocul să mă salvez. Am crezut că m-a lovit o mașină, dacă-mi amintesc bine, cred că mi-am și murdărit un pic chiloții. Ca să nu mai zic că părea o glumă... Cum să bați În halul ăla un copil
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
fața imensă a filozofului, care părea a fi harta în relief a unei întregi țări. Se uită la capul teșit, la fruntea adânc brăzdată, cu bulbucii ei de carne moale, la părul foarte scurt, creț, electric, la nasul ca un cioc de pasăre, îngrădit de două șanțuri adânci în care creșteau perișori cărunți, la gura proeminentă, hulpavă, cu buzele-i roșii și umede, și bășicuțele de salivă la colțuri, la ochii gălbui, dreptunghiulari, aprigi, care se străduiau din greu să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
două linioare negre: băcanul Alexe privea în jos în timp ce turna cu scafa făină în punga deja aproape plină, atent să se echilibreze talerele cântarului, terminate cu două capete de pasăre, îndreptate unul spre celălalt. Capetele trebuiau să ajungă până la urmă cioc în cioc. Dar dacă tot îi dădea făina aia de pomană, de ce trebuia să se concentreze să cântărească atât de exact? Fiindcă ideea nu i-a venit decât după ce i-a umplut punga, deșteptule! îl apostrofa Damian, malițios. Cătălin se
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
negre: băcanul Alexe privea în jos în timp ce turna cu scafa făină în punga deja aproape plină, atent să se echilibreze talerele cântarului, terminate cu două capete de pasăre, îndreptate unul spre celălalt. Capetele trebuiau să ajungă până la urmă cioc în cioc. Dar dacă tot îi dădea făina aia de pomană, de ce trebuia să se concentreze să cântărească atât de exact? Fiindcă ideea nu i-a venit decât după ce i-a umplut punga, deșteptule! îl apostrofa Damian, malițios. Cătălin se apleca și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
că respectiva persoană pe care o declari nevastă, nu crează daune suplimentare vehicolului?! Poate că, exact în această clipă în care dumneata mă jignești, respectiva individă a spart voluntar parbrizul, luneta, farurile și ce mai are dânsa de spart. Dar... Ciocul mic, stimabile! Hă!...Ai mașina din ’88 ! Da. E veche. Rablă. Care-i tâmpitul care ți-a făcut asigurarea? Dumneata. Mda, dar tot rablă rămâne. E veche dar are kilometri puțini. Era ca copilul nostru. Mda. Și ce daune acuzi
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
urmărească sosirea celorlaltor păsări printre care și puișorii ei. Acum ascultă cu plăcere cântecul copiilor care se jucau zglobii prin curte:, „Berzele s-au dus, s-au dus, Nu mai stau pe casă sus Cocoțate-ntr-un picior Croncănind din ciocul lor “ Povestea ciocolatei Într-o zi, Ingrid, o fetiță cumințică, și-aș mai zice și frumușică, se afla la un magazin împreună cu mămica ei. Și cum se plimbau ele printre rafturi, cocoțată în vârful căruțului, dintr-o dată a dat
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
pe o movilă și cred că am ațipit imediat. Dar și în vis continuam să aud țipetele păsărilor. Și parcă un cârd de ciori, în loc să se întoarcă la marginea mlaștinii, au tăbărât pe mine furioase și m-au orbit cu ciocurile și cu ghearele. Cum să mai ies orb din mlaștină? mi-am zis. Dacă voi porni, voi luneca în primul smârc și-mi voi găsi moartea într-o baltă noroioasă laolaltă cu fluturii. Atunci am auzit un sunet de clopot
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și a început să coboare, în rotocoale largi și line. Desena pe cerul albastru un fel de spirală. Ajuns la doar două-trei sute de metri deasupra solului, vulturul și-a lipit aripile de trupul zvelt, a întins picioarele și, cu ciocul în chip de săgeată, s-a lansat în picaj. Ca un avion de vânătoare. Inimile celor de față băteau în ritmuri accelerate. în priviri se deslușea îngrijorarea. Pe chipurile oamenilor, copii mai ales, se putea citi emoția. O emoție ce
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
drept să care la pumni în capul mătăhălos. La un moment dat, din înaltul cerului s-a desprins o pasăre uriașă, care s-a lăsat în picaj drept pe capul ursului. îndată a prins a-l lovi pe urs cu ciocul încovoiat ca o sabie turcească, ascuțit și puternic ca o daltă de sculptor. Simțind durerea loviturilor, animalul a lăsat din gură brațul omului și a dat capul pe spate, să se scuture de pasăre. Nu a reușit mare lucru, însă
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
parte. Prinzând curaj, pasărea a început a ciuguli din carnea sângerândă. Se vedea cât de colo că-i plăcea. A mâncat pe săturate, după care a zburat pe trupul inert al ursului. Avea aer de învingător. îndată și-a șters ciocul de blana maronie și a început să-și lustruiască penele de pe aripi. După ce vânătorul a luat blana ursului și cât a putut din carnea acestuia, îndreptându-se către casă, a băgat de seamă că pe deasupra lui zbura, la joasă înălțime
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
mai înainte, fără să-i pese de vreo primejdie. ― Să-i dăm un pic de șnițel, ce zici? ― Fii serioasă, nu poate mânui furculița și cuțitul. Mihaela râse. Pasărea refuză să se înfrupte din friptură, dar înfipse de câteva ori ciocul într-o perișoară moale și gustă o firimitură de tort. În acest timp noi continuam să mâncăm cu cea mai mare grijă, evitând cel mai neînsemnat zgomot. Cinteza, cât un pumnișor roz de copil, fremăta fără astâmpăr, sărea din loc
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
dacă ne luăm după Erasm - și zeii). Îmi vine în minte un tablou al lui Tonitza unde Me-listo joacă șah cu un oarecare. Mefisto e îmbrăcat în redingotă neagră, are un ac de aur înfipt în cravata roșie și clasicul cioc negru. El a făcut o mutare pe tablă și a ridicat mâna, într-un gest de o eleganță obraznică, spre adversar, având aerul că-l întreabă: "Mai ai curaj să continui?" Celălalt jucător nu-l vede, stă aplecat, cu bărbia
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
care se lungesc. Se simte că vara a intrat în ultima ei parte. Ziua începe să fie mai scurtă. Ieri, pe terasa de la "Amfiteatru" am observat, pentru prima oară, mese goale. Brusc, pescărușii invadează plaja. Pe nisip, au ceva ciudat. Ciocul ascuțit și ghearele contrastează violent cu impresia de eleganță pe care o lasă când îi vezi, în zbor, executând grațioase arabescuri. Încerc apa cu degetele să văd dacă mai e destul de caldă. Azi am obosit înotînd, dar, când e liniștită
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
e sufocant. Sunt trei grupuri de barăci aici. Nouă ni se dau camere în cel botezat Road Runner's ceea ce aflu că înseamnă "alergătoarea drumurilor". În drum spre barăci, doctorul Costin ne spune că "alergătoarea drumurilor" e o pasăre cu cioc lung și coadă lungă. Poate fi văzută pe toate drumurile Americii și se apără de dușmani fugind aproape continuu. De ce preferă drumurile, câmpurilor și pădurilor, nu știe. "Poate că îi place mirosul de benzină arsă", glumește doamna Speranța. Oricum, e
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
prin apropierea străzii Cămătarilor, peștișori pe care îi ofereau ca pradă și scoteau țipete isterice de câte ori pescărușii coborau să-i înhațe din palmele lor. Spectacolul și veselia au încetat, însă, în ziua când un pescăruș și-a înfipt pe neașteptate ciocul în ochiul unui copil, umplîndu-i de sânge. În acel moment, toți au înțeles că asistaseră la un avertisment. Și, în locul curiozității, a apărut panica. Acum, pescărușii, veniți, se pare, de pe țărmul misterioasei mări de la miazănoapte, dorm, când se lasă întunericul
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de creanga rezistentă a unui copac. La urmă, n-a uitat să-i pună mortului la mână ceasul său. A doua zi, căutătorii au găsit cadavrul cu ochii mâncați, cu nasul ciupit și pielea capului și a feței sfârtecată de ciocuri puternice și flămânde. Ca statură, și-au zis milițienii, ar semăna cu Toma Dumescu. Sigur, iată-i ceasul, paltonul, ce mai!, e el. L-au îngropat părinții a doua zi după ce avusese loc înmormântarea nevestei sale. Cineva din sat a
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
festin de grâne pustiite care le vor da putere acestor cârduri să zboare spre nord, până dincolo de Cercul Arctic. Când se ivește prima geană de lumină, fosilele revin la viață, încercându-și picioarele, gustând din aerul înghețat, săltând libere, cu ciocul spre cer și gâtlejul deschis. Apoi, de parcă noaptea nu i-ar fi tulburat cu nimic, uitând totul în afară de această clipă, cocorii din zori încep să danseze. Să danseze așa cum o fac de când râul nici măcar nu apăruse. Fratele ei avea nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de el, începuse un dans de panică absolută. Stătuseră toată după-amiaza lângă el, lăsându-l să se obișnuiască treptat cu ei, până când se resemnase să fie prins. —Mai ții minte când l-am spălat, cum ți-a luat prosopul cu ciocul și a început să se șteargă? Instinctiv, exact ca atunci când se ung cu noroi, ca să-și înnegrească penele. Dar, Doamne! Credeam că pasărea aia era mai deșteaptă decât orice ființă umană. Mai ții minte când am încercat să-l învățăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
prea mult succes. Mark asculta, cu gura deschisă. Karin închise ochii și savură o frumoasă mostră de inepție umană. —Trebuie să mă îmbrac în femeie-pionier. Am o rochie de bumbac lungă până la pământ! Și o bonetă tare frumoasă, cu un cioc mic. Tot tacâmul. Și trebuie să răspund la toate întrebările turiștilor de parcă aș fi de-acolo. Știi, ca și cum am fi acum o sută cincizeci de ani. V-ați mira dac-ați ști ce întreabă oamenii. Karin uitase cât de amețitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Ceva stătea pe o creangă, ceva mic, bălțat cu galben și la fel de încordat cum se simțea ea. Un nume pe care nu-l știa. Numele n-ar fi făcut decât să arunce ființa aceea în anonimat. Pasărea fără nume deschise ciocul și slobozi cel mai incredibil cântec. Cânta nebunește, convinsă că ea putea ține pasul. Peste tot în jur se iveau răspunsuri - plopul și Platte, briza de martie și iepurii în desiș, ceva care se zbătea în josul apei, cu teamă, secrete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Pe măsură ce se apropie de cuibul lor, în creierul lor se activează un întrerupător sezonier. Devin fioros de posesivi teritorial. Își atacă până și propriul pui derutat, cel pe care-l îngrijiseră pe tot drumul înapoi, alungându-l cu lovituri de cioc și fâlfâiri de aripi. Perechea albastră-cenușie devine cafenie, de la fierul care ruginește în aceste mlaștini. Se acoperă cu mâl și frunze - camuflaj de sezon. Cuibul lor e o moviliță fortificată de plante și pene, lată de aproape un metru. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
în camera lui, cu prietenul ei după ea, ca s-o protejeze. Fără un motiv anume, Daniel Riegel, un om perfect decent, îi provoca lui Weber o senzație acută de disconfort. O stânjeneală spontană, mascată de o asociere sau alta - ciocul, bluza lălâie, fără guler, aura de acceptare de sine liniștită. Karin era anxioasă, cum era și firesc. Prima oară o rănise cu plecarea lui grăbită și a doua oară o uluise acceptând o continuare. În timp ce Weber vorbea, buzele ei se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Cocorul dansează, ciudat de deliberat. Aruncă crenguțe în aer. Își acoperă degetele și se contorsionează ca un rapper. Apoi, pasărea și partenerul ei intră în stare de alertă, cu gâturile întinse, cu ochii la ceva aflat invizibil de departe, cu ciocurile paralele, marcând aerul. Alternează, se sincronizează, unduindu-și strigătele la unison. El vede ceva în perechea care face piruete. Un indiciu despre propria lui descompunere. Și atunci, printr-o telepatie trivială, pe care până și știința o poate explica, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Îmbrăcat. Fața albă și slabă, atît de topită că părea un simplu Înveliș de piele pe oase, se aduna Într-un nas mare și coroiat, astfel Încît aproape că nici nu se putea numi un chip omenesc, ci un mare cioc al morții, luminat de doi ochi strălucitori și lacomi și colorat pe laturi de două flamuri roșii arzătoare. Și totuși, În ciuda urîțeniei datorate bolii devastatoare, era un chip ce-ți rămînea În amintire și te impresiona, un chip de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pasiune. CÎnd călătorul se Întoarse la locul său, muribundul intrase deja În compartiment și se prăbușise pe pernele canapelei respirînd greu. Iar acum Își revenea treptat din starea de epuizare. O clipă tînărul privi atent chipul ce semăna cu un cioc, ochii Închiși și istoviți, Întrebîndu-se dacă omul acesta, aflat la un pas de moarte, văzuse Întîlnirea de pe peron, și ce Însemnătate ar mai putea avea pentru el acest lucru. Dar acea mască a morții era enigmatică, nu dezvăluia nimic, tînărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]