5,141 matches
-
imaginam femei goale, femei obscene, femei nerușinate, fără chip, fără per sonalitate și fără voință proprie, pure animale sexuale ce-mi ofe reau de-a valma fesele, pulpele, cefele lor parfumate. Acum eram singur la Amsterdam, de parcă aș fi rătă cit singur prin imaginarul meu adolescentin, prin paradisul infernal al erotismului meu, și nu aveam decât să intru în oricare din acele încăperi ca să-mi realizez viziunile. Erau toate pentru mine, aș fi putut ușor acumula o experiență sexuală imposibilă în
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
mai ales, cu ea însăși: Accentuând drama intelectualului în confrutarea cu războiul, Pompiliu Constantinescu sublinia: <ref id="18"> 18 Constantinescu, Pompiliu , op. cit., p. 250 . </ref> În același context, Alexandru Paleologu aprecia că: <ref id="19">19 Paleo logu, Alexandru, op. cit, p. 140. </ref> Tudor Vianu afirma: <ref id="20"> 20 Vianu, Tudor , op. cit . , p . 269.</ref> Obiectul pasiunii lui Gheorghidiu e o femeie frumoasă, care avea "atâta tinerețe, atâta frângere, atâta nesocotință în trupul bălai și atâta generozitate în ochii
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
o altă femeie: "Vorbea mult, platitudini încălecate, asociate la întâmplare..." Eugen Ionescu aprecia că: <ref id="21">21 Ionescu, Eugen, op. cit. , p . 137. </ref> Făcând referire la același aspect, Nicolae Manolescu sublinia că: <ref id="22"> 22 Manolescu, Nicolae, op . cit., p . 137 .</ref> Continuând problematica propusă în primul roman, Camil Petrescu readuce în prim plan, în romanul "Patul lui Procust", drama intelectualului român, intransigent în păstrarea nealterată a conștiinței și demnității sale în impactul cu o societate bazată pe afacerism
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
după cum, sublinia Nicolae Manolescu: <ref id="29">29 Ibidem, p . 62. </ref> Însuși autorul mărturisește că nu cunoaște trauma esențială a personalității lui Fred, care-l îndepărtează de doamna T.: Lăcrămioara Petrescu sublinia: .<ref id="30"> 30 Petrescu, Lăcrămioara , op . cit. , p . 81. </ref> RAPORTUL PERSONAJ-AUTOR-CITITOR Teoreticianul Camil Petrescu ne dă sugestii în comentarea propriei opere. "Noua structură" impune un alt fel de proces de creație, așa după cum arată mărturisirea sa: Elaborarea romanului potrivit cu "noua structură", a fost concomitentă cu "Ultima
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
ei își doreau. După cum reiese din jurnal, este un om de o mare sensibilitate, inteligent, priceput, o personalitate remarcabilă. Destinele celor două personaje masculine - Fred și Ladima - sunt, în concepția lui Nicolae Manolescu <ref id="44"> 44 Manolescu, Nicolae, op . cit . , p . 374 . </ref>, două enigme care stau față în față, una fiind imaginea răsturnată a celorlalte: Fred sacrifică iubirea din vanitate, iar Ladima din demnitate. Ovid S. Crohmălniceanu<ref id="45"> 45 Crohmălniceanu , Ovid S. , op. cit. , pp . 505-506. </ref> afirma
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
lui Procust" sunt ale unor oameni care nu fac profesie literară. Autorul îi provoacă să noteze ceva din viața lor. Materialul este acumularea de idei în jurul impresiei unice, la care Lăcrămioara Petrescu<ref id="47"> 47 Petrescu, Lăcrămioara, o p. cit. , pp. 20-21. </ref> face următoarea apreciere: " PARATEXTUL - FORMA DISCURSULUI "SAVANT" Numeroasele note din "Patul lui Procust" subțiază și concurează textul principal. Acestea corespund programului enunțat de scriitor: Notele din subsolul paginii explică unele situații, permit identificarea lor și a caracterelor
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
să se zbată anume pentru a ajunge la malul brăzdat de copaci, aflat la vreo treizeci de metri spre dreapta lui. Îi veni un gând și încetă să mai înoate: "Ce rost are?" Adevărul era pe atât de simplu pe cit era de îngrozitor. Fusese deviat pe o linie moartă dinspre trecut către viitor. Era "greutatea de echilibru pe acea balanță nesfârșită de energie. Și, într-un fel sau altul, aluneca de fiecare dată tot mai departe, înainte și înapoi. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
locuibil, că el conține un număr de sfere solide, concentrice, adică puse una Într-alta, și că este deschis la cei doi poli pe o Întindere de douăsprezece sau șaisprezece grade. (J. Cleves Symmes, căpitan de infanterie, 10 aprilie 1818; cit. În Sprague de Camp și Ley, Lands Beyond, New York, Rinehart, 1952, X) „Felicitări, Casaubon, În nevinovăția dumitale ai avut o intuiție exactă. Adevărata, unica obsesie a lui Hitler erau curenții subterani. Hitler adera la teoria pământului gol pe dinăuntru, așa-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
opinia lui Mihai Zamfir, „inovația primordial sintactică definește stilul fin de siécle din literaturile romanice“; ea ar avea drept scop „căutarea poemului unic, himericul poem total, adică o formă nouă ce transcende diferențele considerate oțioase (genuri, specii, rigori literare)” (ed. cit., p. 270). Acest sincretism sau sintetism poetic (ilustrat plenar de wagnerism) reprezintă, în fapt, o utopie, o fantasmă aspirînd să reintegreze ceea ce fusese artificial separat de modernitatea raționalist-pozitivistă. Ideea Poemei care îl obsedase pe Macedonski se regăsește și în romane-poem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și principal responsabil cu partea grafică a revistei este elevul lui Iser, Marcel Iancu (n. 1895); tînărul grafician publică aici cîteva remarcabile ilustrații stilizate (pentru un examen istoric minuțios al începuturilor sale, v. Geo Șerban, „Vasses communicantes“, în Euresis, ed. cit., pp. 139-148); alți desenatori: H. Weisselberg, Adrian Maniu, Claudia Millian și maestrul Iser însuși. Printre colaboratorii Simbolului se numără și Alexandru Coșbuc, fiul lui George Coșbuc (cu o proză poetică, „Seara“, în nr. 1); tînărul va muri în 1915 într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
variații stilistice de mai tîrziu (niciodată și la nimeni, ca la Adrian Maniu, n-am văzut cît poate minți stilul, blestematul de stil al omului de talent!) aveau să-i aducă beneficiile oportunității, totdeauna scump plătite și amarnic dobîndite” (op. cit,. p. 166). După experiența Simbolului și a Noii reviste române, scriitorul va ajunge la Flacăra lui Constantin Banu (adaptîndu-și stilul la linia „populară” a publicației), și de acolo, la Seara lui Bogdan-Pitești. Perioada ocupației germane nu îl va scuti de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
referințe și cîteva abordări monografice de sinteză. Cea mai atentă și mai amănunțită explorare îi aparține istoricului literar clujean Leon Baconsky: „Micile publicații simboliste ale momentului 1912“, în vol. colectiv Studii literare. Din istoria presei culturale și literare românești, ed. cit., pp. 96-140. O abordare mai superficială și cu unele inexactități a revistelor simboliste - în lucrarea lui Emil Manu Reviste românești de poezie, Ed. Academiei, 1972, ed. a II-a revăzută și adăugită, Editura Curtea Veche, București, 2001. Pentru spațiul francez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a perioadei interbelice. Extrem de puține zone se sustrag infuziei de lirism (romanul social al lui Rebreanu, romanul «experimentalist» și analitic etc.), așa încît o ipotetică istorie a prozei poetice ar putea acoperi imens din teritoriul prozei interbelice” (Zamfir, Poemul..., ed. cit., p. 255). I-am putea reproșa însă criticului faptul că „excepțiile” menționate reprezintă de fapt... tocmai regula canonică a romanului interbelic. În articolul „Jurnalist și romancier“ (Contimporanul, anul V, nr. 70, noiembrie 1926), poziția estetică a lui Ion Vinea este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Tomellini anunță adeziunea la mișcarea futuristă a prozatorului Luigi Capuana, cu afirmația „e de o mie de ori mai bine să fii futurist decît romantic întîrziat” (v. și Geo Șerban, „Preludes a l’Avant-garde chez les Roumains“, în Euresis, ed. cit.). A fost oare „simbolistul” Ion Minulescu - cel în care integraliștii anilor ’20 recunoșteau un precursor analog lui Apollinaire - un pre-futurist? Teatralitatea retorică, extravertirea vitalistă, poza „blasfemiatorie”, anumite elemente de recuzită tehnică reprezintă totuși mult prea puțin; nimic din extravaganțele sintactice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poetului român pentru Marinetti era desigur notorie - ajunsese să fie ironizată și în epigrame - însă entuziasmul rămîne unul superficial. Nu puțini exegeți postbelici ai modernismului și ai avangardismului poetic autohton au insistat pe această idee. În Modernismul românesc I, ed. cit, p. 82), D. Micu apreciază că: „Avînd, prin figurație (nave, trenuri) atingere și cu «poezia spațiului», lirica minulesciană de dinainte de primul război este, în același timp, întru cîtva futuristă, în virtutea retorismului patetic și a poetizării produselor civilizației și tehnicii”. Atitudinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a primului număr nu se precizează nimic în ce privește conducerea, sumarul sau periodicitatea — un „mister” similar celui de care se înconjurase, în 1912, Fronda ieșeană a tinerilor Eugen Relgis și A. Schreiber. În nota explicativă din Ion Vinea. Opere IV, ed. cit., p. 361, Elena Zaharia-Filipaș afirmă că finanțatori ar fi fost, ca și în cazul Simbolului, Marcel Iancu și Tzara. Abia în numărul 2 (4 octombrie) sînt menționate numele colaboratorilor: I. Vinea, N. Porsenna, Ernest Poldi, Tristan Tzara, I. Lupa, Thompson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al respectivei manifestări a fost descoperit de către istoricul literar Emil Manu în 1976 și publicat pentru prima dată în Revista de teorie literară, tom. 26, nr. 2, 1977, pp. 271-288, și în Manuscriptum, IX, nr. 1(30), 1978, pp. 133-140, cit. în „Sensuri ale avangardismului românesc. Insurecția de la Paris din 1922. Polemica Breton-Tzara“, apud. vol. Istoria poeziei românești moderne și moderniste, 2, Editura Curtea Veche, București, 2004, pp. 73-116). Originea străină, neaderența la poezia franceză a lui Tzara, denunțat ca „impostor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
însă Tzara (la opt seara, pe 8 februarie 1916, la Café Terasse din Zürich). Marcel Iancu îl desemnează pe același Tzara, dar localizează momentul „genezei” la Café Bellevue, peste drum de Café Terasse (amănunte memorialistice sintetizate în Tom Sandquist, op. cit). Oricum ar sta lucrurile (folclorul nu poate fi niciodată riguros verificat...), caracterul de paternitate internațională este vădit și, de altfel, programatic. Refuzînd, de la un punct încolo, „academiile cubiste și futuriste”, predicînd spontaneitatea pură, relativismul absolut, refuzul nietzschean al moralei, logicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de principiile pe care le susținea în artă și literatură Der Sturm. Ele sînt proprii esteticii expresioniste (...) dar o notă particulară le-o dă rolul capital chemat să-l joace în cadrul lor tocmai actul «constructiv»” (Literatura română și expresionismul, ed. cit., p. 110). În volumul East-European Avangardism, english version - Pàl Varnai, Akademiai Kiado, Budapest, 1992, Endre Bojtar face însă o distincție clară între prima etapă, expresionist-activistă a revistei și faza a doua, constructivistă, afină programului de la Contimporanul: The expresionism of Ma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a interesat atît pe Kafka, s-a distins prin astfel de înclinații spontane, umplînd scena cu chipuri schimonosite de suferințe și de spaime atavice, cu personaje pocite de beteșuguri și transfigurate de exaltare mistică” (Crohmălniceanu, Literatura română și expresionismul, ed. cit., p. 136.) Un comentariu din Integral nr. 8 despre succesul de la Teatrul Central cu piesa Căsătoria, de Gogol, în regia lui I. Sternberg, salută reacțiile favorabile ale lui A. Hefter, F. Aderca și T. Arghezi, replicînd acuzatorilor că montarea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
am zice noi, avangardist -, ele ilustrînd „notele specifice” ale curentului. Demn de reținut ar fi, în acest sens, și studiul Doinei Curticăpeanu despre „Cinematograful în revistele românești de avangardă”, în Studii literare. Din istoria presei culturale și literare românești, ed. cit: „înrudirea cinematografului cu magia” și „esența suprarealistă a filmului” sînt - trebuie precizat - idei comune atît la Contimporanul (v. articolele despre film ale lui Filip Corsa), cît și la unu (unde Sașa Pană și Geo Bogza disertează pasionat despre caracterul suprarealist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care literatura franceză începe să-l repună în drepturile sale dintîi, arta personală este, aproape întotdeauna, aproape incomprehensibilă. Înțeleasă, ea încetează de a mai fi artă pură și devine un motiv pentru noui expresiuni de artă” (Mențiuni critice IV, ed. cit., 1936, p. 207). Comentariul despre volumul Colomba al aceluiași Voronca îi prilejuiește criticului unele precizări de natură să nuanțeze rezervele față de primatul necontrolat al imaginii și al asociației haotice de imagini, față de „originalitatea violentă” și față de „dezagregarea lirismului” (începută de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de mîine». E formularea cea mai plastică a marei comprehensiuni de care trebuie să dea dovadă criticul, a lipsei de sectarism, de prejudecăți. Fără ca pluralitatea aceasta de gusturi, se înțelege, să anihileze exigențele minime ale judecății” (Mențiuni critice II, ed. cit., 1934, p. 164). Rezervele lui Perpessicius nu privesc însă imagismul, „miragiile” visului sau cele ale subconștientului, ci doar caracterul lor „violent”, „necontrolat”, „dezlănțuit”. De fiecare dată, criticul recomandă valorificarea „cu moderație” a experiențelor artistice extreme. O atitudine prudentă, comună întregii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
amatorul de informație aș trimite, între altele, la eseul de frumoasă sinteză și de hotărîtă atitudine „Le nouveau ésthetisme” al lui Adolphe Basler din penultimul Mercure de France. Sînt materiale și concluzii mai oportune ca oricînd” (Mențiuni critice III, ed. cit., p. 382). Sensibilitatea lui Perpessicius față de proza poetică i-a favorizat relativa deschidere către literatura avangardistă; această sensibilitate simbolistă va fi afirmată și în delimitările surprinzător de drastice (cel puțin în raport cu stilul său amabil) față de critica lui E. Lovinescu. Comentînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în categoria prozei a unor specii paraliterare: „Nimic din celelalte specii ale prozei literare, critică, memorialistică, ziaristică, oratorie, nu figurează între limitele acestui volum, și nici între zările, destul de larg deschise, dealtminteri, ale celor 6 volume” (Mențiuni critice II, ed. cit., p. 339). Împotriva concepției lui Lovinescu privind necesitatea emancipării prozei românești prin evoluția de la „subiectivismul” liric la „obiectivitatea” epică, foiletonistul Cuvîntului pledează cu convingere în favoarea unei direcții „artiste”, o direcție situată în marginea sau în afara agendei ideo-estetice a criticului sburătorist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]