8,186 matches
-
Purvis aduse Înapoi cozonacul, Într-o cutie de tablă pentru biscuiți. Trei funți și jumătate?! rosti ea cu dispreț În glas. Abia dacă are trei funți! Să nu te-ncrezi niciodată În societățile astea de binefacere. Arthur Rowe deschise ochii. — Ciudat! Foarte ciudat! zise el. Apoi, după cîteva clipe de gîndire: — Taie-mi, te rog, o felie. Doamna Purvis se grăbi să-l servească. Era gustos cozonacul. — Așază-l la loc În cutie, spuse el. Cozonacii de felul ăsta capătă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Înapoi cozonacul, Într-o cutie de tablă pentru biscuiți. Trei funți și jumătate?! rosti ea cu dispreț În glas. Abia dacă are trei funți! Să nu te-ncrezi niciodată În societățile astea de binefacere. Arthur Rowe deschise ochii. — Ciudat! Foarte ciudat! zise el. Apoi, după cîteva clipe de gîndire: — Taie-mi, te rog, o felie. Doamna Purvis se grăbi să-l servească. Era gustos cozonacul. — Așază-l la loc În cutie, spuse el. Cozonacii de felul ăsta capătă cu timpul un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
din scuar, despre Încercarea organizatorilor de a-i lua Înapoi cozonacul, despre vizita necunoscutului... și apoi, despre bombă, Rowe spuse: Toată povestea asta mi-ar fi ieșit din minte dacă ceaiul de atunci n-ar fi avut un gust cam ciudat. — Pesemne, un efect al imaginației... Nu, cunoșteam bine gustul... era măselariță, mărturisi Rowe stînjenit. — Individul a fost omorît? — L-au transportat la spital, dar azi-dimineață cînd m-am dus să-l văd nu mai era acolo. Suferise doar un șoc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
pe jumătate ruptă - semn că pendula fusese cîndva un obiect de licitație - arăta ora 9,45. Rowe deschise la Întîmplare liturghierul, fără să-și ia ochii de la clădirea de peste drum. Era Împodobit cu majuscule aurite, În culori, și, oricît de ciudat ar fi putut să pară, era singurul lucru care vorbea despre război În această Încăpere pașnică și bătrînească. La orice pagină l-ai fi deschis, dădeai peste rugăciuni chemînd la eliberarea unor noroade oropsite, la lupta Împotriva unor dușmani ticăloși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Piccadilly sări În autobuzul 19. De la ruinele bisericii St. James Încolo, se Întindea o zonă liniștită. Knightsbridge și Sloane Street fuseseră cruțate de război, spre deosebire de Chelsea și mai ales de Battersea, care se aflau În prima linie. Linia acestui front ciudat era capricioasă ca aceea a unui uragan, lăsînd intacte numeroase zone, ca niște insule pașnice. Battersea, Holborn, East End erau cartierele cele mai greu lovite, pe cînd Poplar High Street aproape că nu cunoscuse urgia inamicului; chiar și În Battersea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
și omorîse șobolanul rănit, pentru a scăpa el Însuși de priveliștea suferinței... Toate aceste Întrebări Rowe și le punea zilnic, și-și dădea aceleași răspunsuri, din clipa cînd nevastă-sa Îi luase din mînă ceașca de lapte, spunîndu-i: „Ce gust ciudat are!“ Și se culcase la loc, Încercînd să zîmbească. Iar el ar fi dorit să rămînă lîngă ea pînă va adormi, dar asta ar fi fost ceva neobișnuit - și trebuia să evite orice lucru neobișnuit. Așa Încît o lăsase să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
sus, apoi, deodată, se pomeniră În dreptul celor numerotate de la 30 În jos. Printr-o ușă Întredeschisă răzbăteau pe coridor sunete ciudate - parc-ar fi fluierat și suspinat cineva, alternativ. Picoloul, Însă, Își urmă imperturbabil drumul. Nimic nu i se părea ciudat acestui copil al hotelului. Tot felul de oameni poposeau pentru o noapte, cu sau fără bagaje, la Regal Court; unii dintre ei mureau aici, iar cadavrele lor erau scoase discret afară, cu liftul de serviciu. În anumite perioade, divorțurile Înfloreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
adînc, Întrerupt În răstimpuri de coșmaruri ciudate, În care apărea mereu o femeie... Abia după multă vreme i se vorbise de război, ceea ce făcuse necesară o lungă și substanțială expunere istorică. Digby Își dăduse seama că lui i se părea ciudat tot ceea ce celorlalți li se părea firesc. Bunăoară, faptul că Parisul era ocupat de germani i se părea cît se poate de normal, căci Își amintea, dintr-o perioadă Încă vie În memoria lui, că o asemenea amenințare planase asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
să spun, adăugă el cu un rîs nervos, Îmi pare bine să aflu asemenea lucruri despre trecutul meu, căci aș putea afla și tot felul de lucruri neplăcute. Mă bucur să știu că am făcut măcar o faptă bună. Ce ciudat... să nu-ți amintești nimic de toată perioada asta groaznică, pe care-o trăim din 1933 Încoace... să n-o cunoști decît din ziare! Pentru dumneata e ca o pagină din cartea de istorie. Totul este atît de nou! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
să-l crezi pe cuvînt, orbește; altminteri, ai fi nimerit la Închisoarea Brixton, căci poți fi sigur că nu el ar fi fost Închis. Iar ziarele, se-nțelege, au Încetat imediat să mai scrie despre incidentul cu pricina. — Ar fi ciudat, nu-i așa, ca lucrurile să se repete Întocmai. Nimeni n-ar mai afla nimic de data asta, răspunse Johns, tulburat. Iar cei care-ar ști n-ar sufla o vorbă. — Poate că prima oară n-au reușit. Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de o delegație pe care o condusese pe vremuri la directorul școlii, pentru a protesta Împotriva lecțiilor de trigonometrie impuse clasei lor de către un nou profesor, care nu voise să țină seama că elevii erau Înscriși la secția clasică. Era ciudat, dar amintirea asta i se părea pe cît de veche, pe atît de proaspătă: memoria reținuse doar puține dintre Întîmplările petrecute după aceea. De fapt, Își pierduse Întreaga experiență de adult. Cuprins de o exaltare nervoasă, deschise ușa și aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
gata să fac tot ce doriți, dar vă rog să nu uitați că nu cunosc drumul. Toți ceilalți s-au schimbat cu Încetul, adaptîndu-se Împrejurărilor. Războiul ăsta Îngrozitor, cu Întreaga ură pe care-o generează - totul, totul mi se pare ciudat. N-am fost obișnuit cu asemenea lucruri. Cred că soluția cea mai bună ar fi să mă spînzurați. — Da, cazul dumitale este dintre cele mai interesante, rosti domnul Prentice cu Însuflețire, și adăugă, adoptînd un limbaj surprinzător de profan: Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
sîntem pe pista cea bună - e normal, nu-i așa? Miza este, credeți-mă foarte mare: cam o mie de vieți, pentru ei! De-aș putea să vă fiu de vreun folos! exclamă Rowe. Totul mi se pare atît de ciudat! Nu-mi Închipuiam că războiul poate fi astfel. Și Rowe contemplă Încă o dată dezolanta priveliște: cam așa trebuie să i se fi arătat Ierusalimul lui Isus cînd i s-au umplut ochii de lacrimi... — Mie nu mi-e frică, mîrÎi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
o vijelie. — SÎnt Îngrijorat de soarta amicului dumitale, Îi spuse el lui Rowe. Cum Îl cheamă? Mi se pare că Stone, nu-i așa?... După o clipă, adăugă: Cățeaua! și pe buzele delicate ale domnului Prentice, cuvîntul acesta sună tare ciudat. Ajuns În iatacul doamnei Bellairs, inspectorul nu lăsă neatins nici un borcănel cu cremă - și erau destule! Desfăcu personal pernă cu pernă, cuprins parcă de o plăcere drăcească. Găsind pe o noptieră, sub o lampă cu abajur roz, un exemplar din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
drum și cam abătuți. Ai fi zis că sînt niște vizitatori năuci, conduși de un valet pe un domeniu. Pe-aici, vă rog! le tot spunea polițistul, luminîndu-le drumul cu lanterna, deși nu există decît un singur drum. CÎt de ciudat i se părea lui Rowe să se Întoarcă În felul acesta! Uriașa clădire era tăcută; pînă și fîntîna amuțise - pesemne că cineva Închisese robinetul ce-i regla debitul. Numai două camere erau luminate. Așadar, acesta era locul unde trăise fericit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
a dimineții, ca o lumînare pe care vreun chefliu ar fi uitat s-o stingă. GÎndul că, În timp ce ei stăteau pe insulița aceea și n-auzeau decît zgomotul cazmalelor, deasupra Londrei se dăduse obișnuita bătălie de noapte i se părea ciudat lui Rowe... Într-un loc strada era barată, așa că se văzură nevoiți să facă un ocol; pe o frînghie atîrnată deasupra străzii fîlfîiau cîteva afișe proaspăt scrise de mînă: „Banca Barcalys. A se adresa la...“, „Lăptăria Cornwallis. Noua adresă...“, „Pescăriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
posibilitatea de a se convinge singur. Nu avea nici o Îndoială că acesta era numărul pe care-l formase Cost. Își aminti că Anna Îi știuse numele și că-i spusese că era de „datoria“ ei să-l viziteze la sanatoriu. Ciudat fel de a vorbi! Și totuși, Rowe era Încredințat că exista o explicație pe care trebuia s-o găsească el Însuși, căci pe cei de la poliție nu se putea bizui. Reîntors la hotel, luă cartea de telefon din hol și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
pompat în afară de presiunea lui arterială muribundă sub forma unei uriașe bășici cu sânge - semnătura sub formă de triton a siglei de pe radiatorul meu. Oprită de centura de siguranță, soția lui stătea la volan, uitându-se la mine într-un fel ciudat de formal, cu ochii mari, nesigură parcă de ceea ce făcuse să ne întâlnim. Fața ei frumușică, încununată de-o frunte lată, inteligentă, păstra expresia goală și placidă a unei madone dintr-o icoană a primei etape renascentiste, nedorind să accepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
pe obraz. Suprafața lui de porțelan era împodobită de-un fir mic de sânge rămas de la cine știe ce necunoscut care îl folosise înainte. Vomitând, mi-am sprijinit fruntea de coapsa puternică a infirmierei. Lângă gura mea învinețită, degetele ei muncite contrastau ciudat cu pielea-i tinerească. M-am surprins gândindu-mă la despicătura feselor ei. Când își spălase oare ultima dată acel vad reavăn? Cât a durat recuperarea, pe când discutam cu doctorii și infirmierele, astfel de întrebări m-au obsedat frecvent. Oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
omorâse soțul și-i blocase cursul principal al vieții. M-am oferit s-o duc la cabinetul său medical. - Mulțumesc, spuse, mergând înaintea mea. Dar trebuie să ajung la aeroport, dacă nu te deranjează. - La aeroport? am întrebat, cu sentimentul ciudat că pierdeam ceva. De ce, pleci? - Nu încă - chiar dacă, după cum am descoperit, unii oameni abia așteaptă s-o fac. Își dădu jos ochelarii de soare și-mi oferi un zâmbet trist. - Pentru un doctor, un deces în familie dublează neliniștea pacienților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
vocea crainicului. La finele fiecărei runde eliminatorii, soțiile șoferilor scandau fără prea mare însuflețire. Helen ședea aproape de mine, cu un braț pe după mijlocul meu, atingându-mi umărul cu fața. Stătea încruntată din pricina huruitului continuu al tobelor de eșapament sparte. - E ciudat - credeam că treaba asta e mult mai populară. - Spectacolul adevărat e gratuit. Și, arătându-i foaia galbenă cu programul, am continuat: Asta ar trebui să fie mai interesant: „Reconstituirea unui accident rutier spectaculos“. Pista fu eliberată și rânduri de borne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
cerebrale. Traficul înaintă încet spre nodul rutier de pe Western Avenue. Am pierdut-o pe Catherine din vedere când zidurile de sticlă ale blocurilor înalte se interpuseră între noi. În jurul meu, traficul de dimineață stătea blocat în soarele năpădit de muște. Ciudat, nu simțeam aproape nici un pic de anxietate. Acea profundă senzație rău prevestitoare, care planase deasupra mea ca semafoarele suspendate deasupra precedentelor mele excursii pe autostrăzi, se ștersese. Prezența lui Vaughan, undeva în preajma mea de-a lungul șoselelor aglomerate, mă convingea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
că a cauționat dezastrul lăsat în urmă de pegra iliesciană, ascunzând cu inconștiență situația reală a țării, pagubele imense și datoriile externe, dar i-a exonerat, individual, pe toți cei care se dovediseră maeștri în ruinarea societății. Ce e mai ciudat e că nici în acest ceas al optsprezecelea nu-i trece nimănui prin cap (vreunui senator sau deputat) să iasă în fața națiunii și să spună adevărul gol-goluț. Ar fi tot ce mai așteptăm din partea d-lui Constantinescu. [...] E trist că
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
sau chiar toate trei la un loc, populația îl adora. Oamenii îi dădeau binețe când îl vedeau trecând grăbit pe stradă cu o foarfecă, lopată sau sfoară în mână, iar el le răspundea la salut bine crescut, înclinând ușor capul. Ciudat era numai contrastul dintre abundența de detalii cu care ziarele îi descriau faptele („O ultimă picătură de apă se prelinse din robinetul acum închis. Takamura se șterse de sudoare și, mângâind un orfan pe cap, porni înspre casă“) și informațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
ce păcat... jur, am vrut... am încercat... de-aia nu vă înțeleg... eu am încercat... Hohotind, Takamura trecu de controlul din pașapoarte și se pierdu undeva îndepărtare. Cei care îi ascultaseră cuvântarea dădură din umeri. - Un om simpatic, dar ce ciudat e! remarcă un tânăr bronzat, cu un tricou al naționalei pe corp. - Da, chiar ciudat, îi dădu dreptate o fată. Păcat că era așa emoționat, n-am înțeles nimic din ce a zis... - Nici eu, recunoscu tânărul, măsurând-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]