1,228 matches
-
un intelectual umanist este biblioteca. Desigur, nu biblioteca borgesiană, nu acea proiecție pornită din interior care face din carte supremul mod de a exista și pe care ajungi să ți-o asumi cu perseverența cu care un melc își poartă cochilia. Biblioteca la care mă gândesc eu este exact opusul acesteia și cel mai potrivit ar fi să o numim biblioteca-panaș. Pentru cei mai mulți intelectuali, ea este asemeni chipiului pentru un polițist: un însemn de autoritate. Un intelectual umanist filmat la el
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de pe pereții fântânii. Bucățile de sticlă încrustate în căptușeala de mas tic, rășină și bitum par să capteze toată lumina soarelui și o reverberează apoi în jurul lor. Formele unghiulare, cu creste în tonuri mai vii, contrastează plăcut cu bordura din cochilii de scoici. Meșterii care au trudit la această fântână au știut să nu multiplice inutil nuanțele. Predomină albastrul închis și roșul ca focul, puse în valoare de puțină pulbere de aur. Își dă seama că slujnica a luat-o înainte
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
părăsească niciodată. Observă cu o strângere de inimă că acum are capul acoperit cu un voal. Nu-i distinge bine nuanța. Să fie cumva roșul stacojiu al trandafirilor ce poate ajunge prin reflexele sale la purpurele tyriene? Nu. E culoarea cochiliei, dar nu nuanța florii-soarelui, ci mai atenuată sau mai intensă. Nici cu cea a nalbei, care duce către purpură, nu seamănă. Și nu este nici galbenul ro șiatic al violetei târzii. Este portocaliul rezervat femeilor pentru voalul nupțial! Un strigăt
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
-l explice Întru totul. Poate că, În momentul În care Dumnezeu expiră și se golește, În recipientul originar rămân niște picături de ulei, o rămășiță materială, acel reshimu, iar Dumnezeu se Împrăștie acum Împreună cu acel reziduu. Sau poate, pe undeva, cochiliile acelea, qelippot, principiile distrugerii așteptau, viclene, la pândă. „Scârboase creaturi qelippot-ele astea”, zicea Belbo, „agenți ai diabolicului Fu Manchu... Și pe urmă? Și pe urmă, explica răbdător Diotallevi, În lumina Judecății Severe a lui Geburei, zisă și Pachad, sau Teroarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
astea”, zicea Belbo, „agenți ai diabolicului Fu Manchu... Și pe urmă? Și pe urmă, explica răbdător Diotallevi, În lumina Judecății Severe a lui Geburei, zisă și Pachad, sau Teroarea, sefirot În care, după Isaac Orbul, Își face de cap răul, cochiliile capătă o existență reală. „Ele sunt printre noi”, zicea Belbo. „Uită-te În jur”, zicea Diotallevi. „Dar se iese din ele?” „Se intră Înapoi, mai degrabă”, zicea Diotallevi. „Totul emană de la Dumnezeu, prin contracția tsimtsum-ului. Problema noastră e să realizăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
forma naturală care s-o facă să iasă din Îngrozitoarea-i confuzie”. Și chiar asta fac eu acum, În plină noapte, În pacea nefirească a acestor coline. Dar alaltăieri seară În periscop, mă aflam, Încă Învăluit În balele vâscoase ale cochiliilor, pe care le simțeam În juru-mi, melci imperceptibili Încrustați În vanele de cristal de la Conservatoire, amestecate printre barometre și roți ruginite de ceasuri În surdă hibernare. Mă gândeam că, dacă spargerea vaselor a avut loc, prima crăpătură s-a format
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
alge și de schelete de animale marine, nu știu dacă erau naturale, de ghips sau de piatră... Se Întrezărea o naiadă Îmbrățișată cu un taur cu coada solzoasă de pește biblic uriaș, culcat În drumul unui torent care curgea din cochilia pe care un triton o ținea ca pe o amforă. „Aș vrea ca dumneavoastră să sesizați semnificația profundă a acestui lucru, care altminteri n-ar fi decât un banal joc hidraulic. De Caus știa bine că dacă se ia un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
lasă asupra lui Pran, învelindu-l într-o pătură iritantă, cenușie. Pagină separată Pe măsură asha își pierde efectul, în sufletul lui Pran se strecoară un sentiment de dezgust. Uluit și rănit zace pe pat, încercând să învăluie într-o cochilie tot ce i s-a întâmplat. După o vreme, o pereche de hijra apare ca din ceață și-l duce înapoi la zenana, unde fotograful, al cărui ackhan de brocart are o gaură neagră pe piept, discută în contradictoriu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ore, în linie dreaptă. Nimeni n-a mai auzit nimic după aceea vreo săptămână, iar el a rămas așa. De atunci spune că aude totul ca un fluierat, își termină el explicația, adoptând o expresie specială, importantă, ca sunetul unei cochilii în creștere. Gittens îl privește stânjenit. — E din cauza romului. — Așa e, îl înnebunește. Așadar, ai fost cu el în Franța? — Am fost CSM-ul lui. — Și mai sunteți încă împreună. — Ei bine, zice Marchant, făcând o pauză mai lungă, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ceva mai în spate, masa înghesuită a clădirilor Uzinei, cu furnalele sale de cărămidă ce păreau că străpung cerul ca pe-un ochi pe care ar fi vrut să-l spargă. Un peisaj al fumului și muncii, un fel de cochilie plină cu melci care nu se sinchiseau de restul lumii. Și totuși, lumea nu era departe: ca s-o vezi era de ajuns să urci pe deal. Fără îndoială că din cauza asta preferau familiile să se plimbe duminica pe malurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
tocmai tânăr. L-am întrebat doar: — Și florile dumneavoastră? M-a privit zâmbind, cu aceeași expresie tipică preoților despre care vorbeam mai devreme, care îți merge până în adâncul ființei și trage de suflet cum trage o furculiță melcul putrezit din cochilia lui. Apoi mi-a spus că acolo unde va merge sunt milioane de flori, și milioane pe care nu le știe, pe care nu le-a văzut niciodată, sau pe unele le-a văzut, dar numai în cărți, și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
prin aer. O casă fără mirosuri e o casă moartă. Am rămas mult timp în această călătorie singulară, precum un intrus lipsit de jenă, dar care, fără să dea atenție acestui lucru, urma o traiectorie clar marcată. Castelul devenea o cochilie, iar eu mergeam încet în spirala ei, îndreptându-mă puțin câte puțin către inima ei, trecând prin camere banale, bucătărie, magazie, spălătorie, salon, sufragerie, fumoar, pentru a ajunge la biblioteca ai cărei pereți erau în întregime acoperiți de cărți. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
însă. Uneori părea ușor isterica din te miri ce lucru minor - dar în esență era o hipercerebrală, străduindu-se din răsputeri să joace un rol pe care și-l dorea la nebunie. Emil o suspectă acum că prin închiderea în cochilia sufletului ei joacă tot teatru-o altă identificare cu noul ei rol.Treptat a devenit tot mai vizibil faptul ca propia ei natură avea complementar nevoie de această lege a tăcerii pe care și-o impusese cu greu. Se apucase
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
și să aduceți în stare operațională naveta de debarcare. Vreau ca materialul și toți oamenii să fie pregătiți în cele mai mici amănunte. La treabă. Până acum ați beneficiat de trei săptămâni da odihnă. 5 Sulaco aducea cu o enormă cochilie de metal hălăduind printr-o mare de cerneală. În timp ce se plasa pe orbită în jurul Acheronului, coca dizgrațioasă a navei scăpăra scântei azurii. Pe pasarelă, Bishop supraveghea fără să clipească instrumentele și cadranele. Când și când, degetele lui atingeau un comutator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
cu ei niște ouă de acest fel. Dar cele pe care le aduseseră cu ei erau goale, deschise în vârf. Acestea erau intacte. Ceea ce se găsea în oul cel mai apropiat trebuie să fi văzut că ea-și revenise, deoarece cochilia fremătă și se deschise aidoma unei flori hidoase. O mică creatură umedă se mișca în interior. Paralizată de spaimă, Newt nu putea să-și ia ochii de la picioarele de artropod care apărură în afara oului. Se iveau unul câte unul. Știind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de înger. Pe atunci știam: nu merg decât să ating cu pieptul lumina. Și pasul îmi era lin, ochiul bombat în deschiderea lacomă a pleoapelor, inima ceasornicărea tainic roua în turnul de nervi. Fragedele fraude ale ploii, spolierile exhibate de cochiliile foștilor melci, cișmelele lui Sigmund Freud (picurând delicioase complexe ciobăneilor sosiți, virili, de pe Muntele Athos!), paingii ritoși, magaziile moi, răscoapte (pline de unelte gospodărești, stive de lemne tăiate fin cu briciul, lăzi putrede, doldora de vechi cărți școlare), da... magaziile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
mele, după cum a lui este muzica. Dora îl analizează. Are o înfățișare complet diferită de a lui Dragoș. Este, sau mai curând pare să fi fost blond, căci acum doar o șuviță răsucită cu grijă pe chelie în forma unei cochilii de melc lasă să se vadă culoarea a ceea ce cândva au fost probabil pletele cu care se mândrea în tinerețe. Gura mică, străjuită de o mustăcioară blondă, tunsă scurt, îi dă înfățișarea unui portret de modă veche. Ochii sunt albaștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Acoperă tot. BABBALUCI Să aduni lujerii melcilor sălbatici țâșnind din buza dealurilor, unde templele și amfiteatrele sunt simboluri ale timpurilor străvechi, când un popor simplu lăsa văile să afle vântul, să atingă izvorul. Acum stăm ca ciulinii în mijlocul melcilor, cu cochilii ca niște conuri lungi, sucindu-se în spirală, uimiți de ce și cum astă urcare și astă coborâre. PARADISUL PISICII Omul se joacă cu pisica, sau pisica se joacă cu omul? MONTAIGNE Când prima pisică binișor-binișor a urcat pe o stâncă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
au curs șiroaie pe buzele, pe gîtul, pe sînii și pe coapsele mele, mi s au lipit de pîntece și au ciugulit din sexul meu... niciunul nu a rămas neatins de mine, e ca și cum aș fi scos din mii de cochilii mii de melci docili și curioși. Iată ce a devenit, de fapt, romanul pe care l-ai scris pentru acest imbecil de domn Guy Courtois : un culcuș în care m-am răsfățat timp de nopți în șir. oare ai să
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
o violasem, se purta din ce în ce mai rece cu mine; preferam uneori să înfrunt această răceală din ce în ce mai evidentă decât să mă uit în ochii Laurei. Dinu nici atât nu era un obstacol. El însuși avea viața sa dublă, nelăsând să se vadă, din cochilia în care se retrăgea ca un melc, de cum simțea un pericol, decât o politețe lipicioasă și fadă. Cât privește bătrânii, ei mă ajutau din toate puterile să fiu mulțumit de mine. li interesa tot ce spuneam și mă ascultau sorbindu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
acolo, nu prea departe. Locuise acolo cu bărbatu-său și cu copiii în timpul războiului și mulți ani după război, își avea camera ei tapisată cu flori palide, galbene la etajul la care ducea scara interioară de lemn, întortocheată ca o cochilie de melc. La parter și pe holuri pereții erau plini de sus până jos cu rafturi cu cărți în multe limbi ale pământului și undeva erau cele câteva cutii cu toate titlurile cărților, orânduite alfabetic și pe specialități, scrise și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mergeau drept la țintă. Știa ce vrea. Nu aveai scăpare. În clipele în care, urmărind în noapte zgomotele înfundate ale orașului, nu se mai putea abține să privească spre locul în care se afla casa cu scara interioară ca o cochilie de melc, își amintea toate acestea. Și le amintea de parcă n-ar fi trecut aproape două decenii. Mai ales noaptea, dar nu în fiecare noapte, pentru că de foarte multă vreme se obișnuise să își plimbe gândul cât mai repede spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-și vorbea - și asta nu pentru că lipsește cu desăvârșire din însemnările lui sau pentru că mie nu mi-ar fi vorbit întrucât eram plecat în Ardeal, ci pentru că atunci se închisese aproape cu totul în el, ca într-un fel de cochilie, în care se credea apărat. Nu de frică nu-și mai vorbea despre sens. Mai degrabă, cred că atunci i se părea inutil, de parcă valorile cu care trăise ori pe care le dorise în jurul lui se prăbușeau ori chiar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-i lăsa timp să răspundă, își urma povestirea, parcă vorbindu-i despre altceva, îl sfătuia să nu rămână singur, singurătatea e tot ce poate fi mai groaznic în lume, încât - „Bine, dar ați început să“ - trebuie neapărat să iasă din cochilia lui, mai ales că ea nu va mai putea să aibă grijă de el, cum i-a promis Domniței, și - „Bine, dar...“ - izbucnind: „Iar mă-ntrerupi! Nu mă mai întrerupe atâta!“ Vorbele spuse mai departe fiind în mod clar despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lor era un tînăr englez furios, care avea pumnii Înfășurați În bandaje murdare. Jim bănui că fusese Închis ani de zile Într-o celulă sub pămînt. Pielea lui albă se strîngea la lumina soarelui precum carnea unui melc scos din cochilia lui. Își flutură bandajele În aer, flamuri Însîngerate care semnalau o furie de un tip special față de sine Însuși. Cei patru bărbați Începură să strîngă sul parașuta. În ciuda foametei din ultimele luni, lucrau repede și curînd traseră containerul de metal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]