1,269 matches
-
A m țâșnit din templul mamei în zori, sfâșiat de dorul după bicicleta promisă de tatăl meu din prenaștere și, deși peste timp, nea Costică frizerul îl tot întreba: Nea Ioane, i-ai luat băiatului ce i-ai promis? Eu, cocoțat pe scăunelul de lemn, ascultam răspunsul trist, printre clănțăniturile foarfecelui, cu gândul la bicicleta așezată frumos în vitrina din drumul spre casă, de unde se aud și acum ușile trântite ale copilăriei, mama strigându-și băiatul înecat în Dunăre, rochia cenușie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
din trunchiurile suple ale salcâmilor. Din diferite unghiuri, chiar și de jos, semn că prin gura canalizărilor cineva telecomanda un obiectiv secret. Dar cine comandase plan general? Și un cerc roșu în jurul personajelor în mișcare: Stoian și Teodor? Care urmăreau cocoțați pe gard femeile din priviri. Comentau și râdeau și aici sonorul nu reda nimic. Nu se auzea decât bâzâitul videoproiectorului. Pe stradă, toate femeile erau goale, neștiind că sunt goale. Așteptau în stațiile de tramvai nepăsătoare și frivole, neștiind că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
acolo unde îmi e locul. Și rămăsei acolo. Locul unde adormisem era lângă peretele exterior, pe jos, la baza unui calorifer. Și tot acolo făcusem ochi în a doua dimineață. Era și timpul să te trezești, zise Corvium, care stătea cocoțat pe biroul mare al bibliotecarului și se uita intrigat la vreme printre crăpăturile tablei negre. Și de ce, mă rog? făcui eu adormit încercând să mă scol de pe jos. A așteptat să mă așez lângă el. Mi-a întins o ceașcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
urmară. În timp ce Billy își spunea: Of, mamă, ce am promis să fac? Capitolul 66 Stan Milgram începuse călătoria lungă ca să își vadă mătușa din California, și conducea doar de o oră, când Gerard începu să se plângă. — Pute, zise Gerard, cocoțat pe spătarul scaunului. Pute până la ceruri. Se uită pe fereastră. — Ce văgăună mai e și asta? Suntem în Columbus, Ohio, răspunse Stan. — Dezgustător. — Știi cum se spune, zise Stan. Columbus este Cleveland, fără pompă. Pasărea nu spuse nimic. — Știi ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
forme zoomorfe, peisaje fără culoare și chiar scene cotidiene. Toate erau cu linii rotunde și cu marginile nedefinite și neclare. Ceilalți ochi, ai minții, clarificau și defineau cât de cât siluiete de sălcii pletoase, păsări cu aripile În vânt sau cocoțate pe crengi, cai maiestoși care scoteau șuvoaie de aburi pe nări, ba chiar puteau vedea binișor și caleașca trasă de ei și chiar pe Sfântul Ilie cu hățurile În mână și cu veșmintele fluturânde. Era un exercițiu, un joc Între
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
nu prea mare, În care erau un pat cu o saltea de puf, și cu un morman de perne de diferite culori, o masă cu picioarele curbate pe care era un coș cu mere, un scaun Înalt pe care mă cocoțam cu efort, și un fel de dulap care, În jumătatea lui dreaptă avea niște rafturi pe care erau puse În stive egale farfurii de toate mărimile și formele. Fereastra dădea spre o mică livadă de meri, vișini și pruni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Două copane de pui, sleite, ies la iveală, după ce hârtia este sfâșiată cu repeziciune. Încep să mănânce amândoi. Clefăitul lui Kawabata se aude ca un clipocit de apă În care sunt aruncate pietricele. Luna s-a mai urcat pe cer, cocoțându-se acum pe acoperișul șandramalei lui Ben. De acolo, unde pare așezată pe vecie, se vede ca un chip de copil dolofan. Antoniu deschide ușa ruginită care scârțâie lung, sinistru și aruncă cele două oase, după ce au fost curățate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Întindeau din loc În loc ca să primească o fărâmă din milă ta. Ai dat banii fără să te uiți și fără să comentezi. Când ai ajuns În casă te simțeai ca Iona În burta balenei. Bătrâna doamnă, presupusa ta rudă se cocoțase pe nervii tăi și cerșea și ea ceva: conversație. Jucați amândoi pentru a nu știu câta oară un joc de societate. Dar astăzi, tu nu aveai chef, erai Într-o stare psihică jalnică. Vocea bătrânei doamne, se auzea monoton, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pe strada Corniche d'Or, nr 68. In stânga jos, marea, în dreapta mea stânca muntelui iar adresa aceasta devine o fata morgana. Și nici picioarele nu mă mai țin mult. Când credeam că am greșit adresa, apare în dreapta mea cocoțat pe stâncă un complex cu numele sus-numit. Mă cazez aici contra sumei de 32 euro pe noapte, adică cu reducere, cum îmi precizase deja Alain într-un mesaj. Greul zilei s-a sfârșit, iar de la balcon am o priveliște minunată
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
ațipit e numai din cauza luminii orbitoare și a căldurii care vine, ca o răsuflare fierbinte, de-afară, prin geamul deschis. De o parte și de alta a autostrăzii, culmile acoperite de măslini pitici, argintii, cu petele albe ale satelor străvechi, cocoțate În vârf. — ...Ațipit?!... Ei, aș! Fii sigur că ai dormit de-a binelea! Cred că ai și visat... Bolboroseai ceva, ca atunci când vorbești În somn românește... Mai vorbește, oare, românește În somn, așa cum crede Christa? Ce spui, dragul meu? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
expresii? Iar emoția i se declanșează automat, la aceleași cuvinte, ca saliva la animalele dresate. Autostrada fără sfârșit tăiată În două de gărdulețul de leandri, Încărcați cu flori albe, roz, roșii. Culmile Împădurite urcând spre cer, petele albe ale satelor, cocoțate acum mii, sute de ani, lângă izvoare. Un sat orbitor de alb, prin care Înaintează două siluete negre, solemne; un bărbat și o femeie În negru. Îi vede? Și-i amintește? Ce făceam atunci, unde eram? Eram aici? Dincolo? Lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Geraldine este făcută pentru lucruri superioare. Geraldine e singura mea prietenă de la ziar, deși ea s-ar putea să nu fie de aceeași părere, pentru că, până la urmă, nu socializăm împreună după muncă. Dar avem scurte conversații, când Geraldine stă frumușel cocoțată pe colțul biroului meu, iar eu îmi doresc în sinea mea să arăt ca ea. Și de multe ori chiar luăm prânzul împreună, adesea cu Ben Williams, lucru care îmi provoacă durere și încântare în același timp și în egală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
un loc anume, un loc unde vezi lume și ești văzut, un loc unde, chiar dacă nu ești destul de norocoasă să-ți găsești sufletul pereche pe internet, ai putea să-i întâlnești privirea peste ecranul computerului. ― Sună interesant, spune Ben Williams, cocoțându-se pe deasupra mea și punându-și tava cu mâncare pe masa din față. Am auzit despre chestia asta. Inima începe să-mi bată cu putere și simt deja cum mă înroșesc ușor pe gât. Sigur că asta e ocazia perfectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
are dreptate. Mergem înapoi sus, și Geraldine îmi spune despre tipul pe care l-a întâlnit săptămâna trecută - Simon, care conduce un Mercedes ultimul răcnet, lucrează în domeniul depozitelor de investiții și o scoate la cină diseară. ― Așa, îmi spune, cocoțându-și fundul micuț pe colțul mesei mele. Ridică receptorul și sună-l pe Brad. ― Nu pot, mă opun eu, zâmbind. ― Jemima! Fă-o. ― Nu, repet și scutur din cap hotărâtă. ― Sincer, câteodată mă aduci la disperare. De ce nu? ― De-aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
adusă de la Zaura e de vreun folos... În seara aceea, se părea că luna avea de gând să-și împrăștie toată pulberea de argint pe care o avea în poală... Lotrul a ajuns aproape de han când ultimii mușterii cu chef, cocoțați în căruțe, îndemnau caii pocnind din bice ca arnăuții. A mai zăbovit puțin până să bată în poartă. Gândea să nu fi rămas vreun mușteriu ce a uitat de casă... Când și-a dat seama că e liniște deplină, a
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
surprinderea mea, am constatat că în patul meu erau deja doi, nu, stați puțin, trei, nu, o secundă, patru oameni. Nu cunoșteam nici unul din ei. Toți erau bărbați, dar nici unul nu arăta suficient de atrăgător ca să mă obosesc să mă cocoț lângă el. După care mi-am dat seama că era echipa „Hei, fetițo, cum merge?“. Ticăloșii, m-am gândit. Ce tupeu pe capul lor! Am încercat să-i împing și să-i împung ca să-i trezesc și să-i dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
prăjiturile în gură. Când terminam, eclerurile lui Margaret erau neatinse. Normal că atunci începea să-mi pară rău că nu le păstrasem și eu și începeam să le vreau pe ale ei. Luni de zile, oul de Paște a stat cocoțat pe dulapul din camera noastră, făcându-mi cu ochiul și ademenindu-mă cu hârtia lui roșie și strălucitoare. Tânjeam după el cu fiecare centimetru din trupușorul meu grăsuț. Eram obsedată de el. — Când crezi c-o să-l mănânci? o întrebam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
să realizez un spectacol elaborat pentru Luke. Dar m-am garnisit cu câteva tone de produse de machiaj. Mi-am ridicat părul în vârful capului, apoi mi l-am lăsat din nou liber, pe spate, după care mi l-am cocoțat din nou în sus. Și l-am lăsat din nou liber. în cele din urmă, m-am decis să-l ridic în coadă și așa să rămână. Chiar înainte să plec, mi l-am lăsat din nou pe spate. Arăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
închisoare, pentru sabotaj, cică, era un jidan ajuns în postul acela cu ajutor sovietic. A trebuit să treacă multă pe Dunăre până când jidanul ajuns de acum în stadiul de evreu cu nume românesc, să ne dea nouă lecții de democrație cocoțat la televiziunea națională postdecembristă. Mă mir că nu plesneau de rușine ecranele televizoarelor prin anii 1990-2000, când acest vechi comunist, cu vechi state de serviciu, se declara anticomunist convins. Dar cine era el? Născut într-o familie de origine evreiască
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
El este binevoitor în continuare cu mine fiindcă de sus vede al naibii de clar că pe pământul acesta de tină și noroi, cum ar spune poetul, sunt foarte multe lucruri demne de înjurat, începând de la Președintele României, guvernul și toate pușlamalele cocoțate în capul nostru. După atâta vreme, că totuși trei ani nu sunt chiar un fleac, îmi amintesc precis fiecare moment din dimineața ceea care putea să-mi fie fatidică. Era o dimineață foarte friguroasă și trebuia să am ore de
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
lumea de pe globul acesta dacă ar afla că ofițerii români în loc să moară vitejește, au preferat să se prăjească singuri muierește cu benzină. De s-ar întâmpla asta, mamăă, ce-ar mai hăhăi de bucurie marinarul cel spurcat care s- a cocoțat prin hoție în capul românilor. Aș vrea să spun câteva vorbe și pentru armata română: dacă și după imensa umilire a armatei române, acel nenorocit de Băsescu rămâne tot în viață, înseamnă că ne merităm soarta și nu mai avem
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
nopții. Perdelele cărămizii, difuzânduși reflexele în compartiment, parcă l-au mai încălzit puțin, dar parcă au luat și din aerul distribuit cu zgârcenie. Fata de la geam adoarme aproape instantaneu, cu picioarele în pantofi număr mic, treiș’ șase sau treiș’ șapte, cocoțate pe bancheta mea. Semiconștientă, își leapădă și pantofii, cu un singur pleoscăit pe linoleumul ud, și începe să respire regulat. Presimt că până la stația ei o să rămânem singuri - adică nu doi, ci fiecare cu sine, așa cum m-am obișnuit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
sunt ca alcolistu’ ăla din metrou, ăla, fă, care era să piardă trenul că nu vroia să ia sticla de la gură... Gata, na! Aruncă țigara fumată până dincolo de filtru, până ajunsese s-o ardă chiștocul la degete, pe urmă se cocoață peste meterezul de saci și pungi pe locul pe care nimeni nu se gândise să i-l ocupe, își desface în părți canadiana vătuită, prea mare pentru trupul ei mărunt, peste fața celei de-alături, își scoate și părul roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
că, în fundul unei curți de țară, un cilindru din pietre îmbinate era teatrul. De când începuse drumul urcător, pe care nici autobuzul n-a mai răzbit de la un moment dat, un coleg inginer tot vocifera că teatrul nu putea să fie cocoțat așa, într-un loc inaccesibil, doar la teatru se duceau oamenii în calești... Dacă știți așa bine, vă las pe dumneavoastră să fiți ghid, a bombănit domnul șofer, pornind cu pași întinși, fără urmă de descurajare. Din excursia de douășpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
odată și parcă formam un întreg, apoi, când o melodie lentă umplea golul dintre noi, cercul se destrăma, iar eu rămâneam de fiecare dată singur. Ieșeam afară și mă ascundeam după cantină să pot savura o țigară în tihnă. Mă cocoțam cu picioarele pe o bancă cu multe scânduri lipsă și deveneam dintr-o dată monumentul perfect al celor uitați de lume. Niciodată nu mi-a făcut bine fumatul dar tocmai acel mic rău mi-l doream pentru a mă sustrage de la
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]