2,111 matches
-
nu vom mai suporta pustietatea gării. Însă pe măsură ce priveam trâmbele de praf roșu ridicate de vânt de pe câmpul din fața peronului, nu mai eram sigur că văzusem într-adevăr ce-mi aminteam. Mi-am propus ca în zilele următoare să caut coliba în mlaștină și să mă încredințez dacă nu cumva ațipisem între trestii și visasem totul. 10. Vă mirați, poate, că nu sânt sigur de amintirile mele. Dați-mi voie să vă lămuresc printr-un exemplu. Odată mi-am dat întîlnire
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
11. Chiar a doua zi, când nici o adiere de vânt nu mai clătina tufele de oțetari, m-am dus să mă conving dacă visasem sau nu. M-am învîrtit însă pe cărările dintre smârcuri fără nici un rezultat. Nici urmă de colibă. Și, ca și prima oară, nu rămânea nici un semn în spatele meu. Mlaștina îmi ștergea urmele pașilor, ceea ce mă intriga cu atât mai mult cu cât nu găseam nici o explicație. Am încercat să mă lămuresc, să merg numai cu ochii în
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
un țipăt și își acoperi părul cu mâinile, de teamă, probabil, să nu i se agațe liliacul în păr. Din fericire acesta nimeri în golul unde fusese altădată o fereastră și dispăru. Urcând pe platou, ne-am pomenit în fața unei colibe părăsite. Între pietre, deasupra tăciunilor stinși, chiar în mijlocul colibei, atârna un ceaun gol prins de un cârlig înnegrit de funingine. M-am uitat în jur, dar n-am mai găsit nici un semn despre cel care trăise sau doar trecuse pe
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
teamă, probabil, să nu i se agațe liliacul în păr. Din fericire acesta nimeri în golul unde fusese altădată o fereastră și dispăru. Urcând pe platou, ne-am pomenit în fața unei colibe părăsite. Între pietre, deasupra tăciunilor stinși, chiar în mijlocul colibei, atârna un ceaun gol prins de un cârlig înnegrit de funingine. M-am uitat în jur, dar n-am mai găsit nici un semn despre cel care trăise sau doar trecuse pe acolo. În timpul acesta, Eleonora se ghemui fără o vorbă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
care putea fi și resemnare, dar și rezultatul unei mari încordări. Am ezitat atunci o clipă, am vrut să renunț, să ne întoarcem, însă ea, dîndu-și seama de asta, s-a sculat de pe butuc, pornind din nou la drum. De la colibă încolo totul era pustiu. Doar o iarbă sumară și uscată acoperea vag pământul care, fiind nisipos, ne făcea să alunecăm. Pădurea încă tot nu se vedea. Și pe măsură ce mergeam, Eleonora aluneca din ce în ce mai des. La un moment dat, și-a pierdut
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
în pustietatea aceea. Am auzit o tuse și, întorcînd capul, am văzut că Eleonora se ridicase. O durea genunchiul și nu mai putea fi vorba să mergem mai departe. Era o problemă chiar drumul de întoarcere. Am trecut prin dreptul colibei fără să mai intrăm. O clipă, am vrut să înnoptăm acolo, pe urmă ne-am hotărât să încercăm să ajungem la gară. Nici la capelă nu ne-am oprit. Când am ajuns însă în partea acoperită cu ferigi a povârnișului
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ezitau deloc. Am zărit, mai întîi, licărind prin stufăriș, o lumină roșie care creștea pe măsură ce înaintam. Am priceput apoi că era lumina unui foc. Curând am văzut clar flăcările focului, și în aceeași clipă am încremenit recunoscând locul. Eram în fața colibei unde îi văzusem pe îmblînzitori și pe care o căutasem în zadar. Mă izbea un miros îngrozitor pe care nu-l puteam defini. Era un miros dulceag și grețos în același timp. Te făcea să vomiți. Știți cum miroase lemnul
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
lemnul de santal? Ei bine, imaginați-vă acest miros dulceag amestecat cu miros de baltă stătută. Ceva de-ți venea să-ți verși mațele. Apropiindu-ne, eram mirat că nu vedeam pe nimeni în jurul focului. Locul părea pustiu. La ușa colibei, cei doi îmblînzitori m-au părăsit dispărând undeva în spate. Am mai auzit câtva timp zgomote și pe urmă n-am mai auzit decât vântul. Suna printre trestii și uneori părea o melodie. O melodie ciudată pe care o cunoșteam
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
au împins în barcă, pe urmă s-au suit și ei și s-au apucat să vâslească din toate puterile. Curând nu s-a mai auzit decât plescăitul vâslelor. Abia atunci mi-am dat seama ce semnificație avusese întîmplarea de la colibă. Vasăzică putusem să joc rolul îmblînzitorului. "Ce ușor e să treci dintre victime între îmblînzitori", mi-am spus și, în clipa aceea, mi-a fost scârbă de mine. Parcă eram murdar tot. Melodia pe care-o cântasem mă murdărise. Poate
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
e să treci dintre victime între îmblînzitori", mi-am spus și, în clipa aceea, mi-a fost scârbă de mine. Parcă eram murdar tot. Melodia pe care-o cântasem mă murdărise. Poate că tocmai de aceea mă lăsaseră acolo, lângă colibă, singur, ca să zdruncine ultimul rest de încredere în mine. "Ce simplu e, la urma urmei, să te degradezi, mă gândeam. Nu trebuie decât să se tulbure apa, să iasă la iveală noroiul"... Și am vrut să mă aplec, să mă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
urma. Dar, probabil, mlaștina are într-adevăr ceva hipnotic, deoarece am adormit. Când am deschis ochii luna strălucea și am zărit o umbră în iarbă. M-am uitat mai bine și am recunoscut-o pe femeia care mă uimise la colibă prin frumusețea ei insolentă. Își lepădase zdrențele și se tăvălea nerușinată în iarbă la câțiva pași de mine. Am rămas cu privirea pironită de ea. Uitasem de când nu mai știam să mă bucur de nimic, de când nu făceam altceva decât
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Dimineața, am simțit că nu mă mai strângea nimic. Nu-mi venea să cred. Și totuși așa era. Nu eram legat, nu se vedea nici urmă de legătură și parcă visasem totul. Am cutreierat din nou prin mlaștină, să caut coliba, dar în zadar. De fapt, nici eu nu știu ce să cred despre povestea asta cu coliba și îmblînzitorii. Singurul lucru pe care pot să vi-l spun sigur e că, ajungând în gară, aveam sprâncenele arse. 19. Imaginea acelei femei îmi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
totuși așa era. Nu eram legat, nu se vedea nici urmă de legătură și parcă visasem totul. Am cutreierat din nou prin mlaștină, să caut coliba, dar în zadar. De fapt, nici eu nu știu ce să cred despre povestea asta cu coliba și îmblînzitorii. Singurul lucru pe care pot să vi-l spun sigur e că, ajungând în gară, aveam sprâncenele arse. 19. Imaginea acelei femei îmi tulbura acum nopțile. O visam cum sta goală în iarbă la doi pași de mine
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de noroi. Bănuia, cred, că nu era totul vis. În prima noapte, am nimerit într-o mare livadă de măslini bătrâni și fără rod. Ocolisem parcă terenul cu mărăcini și, din întîmplare, descoperisem un drum care nu mai trecea pe la coliba părăsită și pe la capelă. În mijlocul livezii era o casă dărăpănată. Am încercat să mă apropii, dar n-a fost chip din pricina unor câini care se zbăteau în lanț, gata să mă sfâșie. Degeaba m-am învîrtit, degeaba am strigat. N-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
am pătruns înlăuntru; același Christ pictat binecuvânta, pe cupola cu tencuiala cojită, un liliac adormit; și abia când ne-am uitat la altarul de cărămidă am tresărit. Florile erau proaspete. Ceva ne-a atras atenția după aceea în drum spre colibă. O movilă lunguiață acoperită de rugi de mure, asemănătoare cu mușuroaiele imense de care trecusem, dar cu totul izolată. Nu părea să fie ridicată de curând și totuși prima oară n-o văzusem. Era pe jumătate ascunsă de o tufă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
trecusem, dar cu totul izolată. Nu părea să fie ridicată de curând și totuși prima oară n-o văzusem. Era pe jumătate ascunsă de o tufă de mărăcini și vegheată de o sperietoare făcută din paie. Când am ajuns la colibă, am găsit o pălărie de postav putrezit pe butucul unde se odihnise Eleonora prima oară. Fără să înțelegem ceva din aceste amănunte bizare, ne-am uitat lung la pălăria ponosită, mânjită pe boruri de noroi, apoi ne-am continuat drumul
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
arțarul pe care-l tăiasem. Când bătea vântul, făceau aceleași plecăciuni țepene și caraghioase și scoteau aceleași scâncete care, amestecate, formau un vuiet stins. Ceea ce auzisem noi, așadar... Ne-am apropiat. Chiar la marginea pădurii, am dat de o altă colibă. Intrarea era ferecată de o ușă de fier ruginită. Am bătut în ea, am strigat, dar nu ne-a răspuns nimeni. Pânzele de păianjen ce acoperiseră ușa păreau, dealtfel, să arate că de multă vreme nu umblase nimeni pe acolo
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
o las să mă muște. El va pune în fiecare seară lângă mine un fluier. Și poate nu voi rezista până la capăt. Într-o seară, când cobra se va foi, s-ar putea să iau fluierul, cum am făcut la coliba din mlaștină și, ascultând vântul, să încep să cânt. Fiara din mine ar râde atunci în hohote. N-ar mai trebui să lupte, căci melodia s-ar înfășura ea ca un laț la gâtul lui Dumnezeu, sugrumîndu-l. Și voi cânta
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
asupra românilor deținători de capital în industrie, în agricultură, comerț, finanțe, etc. N.K.V.D-ul, presărat în articulații cu evrei, a năvălit la vreme de zi și de noapte întinzându-se cu frica arestărilor, suspiciunii, terorii și torturilor și la colibele de pe câmpuri. La 3 Iulie 1940, frontiera Prutului s-a închis. S-au salvat în România doar 8.549 de cadre didactice, 589 de avocați, 25.189 funcționari, 762 de preoți, 6.200 de muncitori, 2.000 de studenți, 11
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
mai rămăseseră din casa lui Ahab la Izreel, pe toți mai marii lui, pe prietenii și pe preoții lui, și n-a lăsat să scape nici unul. 12. Apoi s-a sculat, și a plecat la Samaria. Cînd a ajuns la coliba de întîlnire a unor ciobani, pe drum, 13. Iehu a dat peste frații lui Ahazia, împăratul lui Iuda, și a zis: Cine sunteți voi?" Ei au răspuns: "Suntem frații lui Ahazia, și ne coborîm să urăm de bine fiilor împăratului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85047_a_85834]
-
lui Ahazia, și ne coborîm să urăm de bine fiilor împăratului și fiilor împărătesei." 14. Iehu a zis: "Prindeți-i de vii." Și i-au prins de vii și i-au tăiat în număr de patruzeci și doi, la fîntîna colibei de întîlnire. Iehu n-a lăsat să scape nici unul. 15. Plecînd de acolo, a întîlnit pe Ionadab, fiul lui Recab, care venea înaintea lui. L-a întrebat de sănătate și i-a zis: "Inima ta este tot așa de curată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85047_a_85834]
-
apa, perfect cristalină, din Seaca. Uneori, după-amiaza, veneau dinspre Olt neguri bolovănoase și amenințătoare de grindină care întunecau cerul. Cum aveam o bună experiență meteorologică și știam cât de năpraznice pot fi furtunile la munte, ne încropeam în pripă o colibă din crengi, acoperite cu brusturi și iarbă, unde ne înghesuiam cum puteam. Evitam copacii înalți deoarece văzusem un băiat lovit de trăsnet, cu nările carbonizate, fiindcă făcuse imprudența să se refugieze sub un arin. Nu o dată, trăsnetele despicau până la rădăcină
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
sigur adăpost era, ce-i drept, o grotă, oricât de mică, de unde puteam urmări liniștiți cum lunecau trăsnetele pe stâncile ude, ca niște șerpi luminoși, dar dacă furtuna ne prindea înainte de a depăși zona livezilor trebuia să ne mulțumim cu colibele de iarbă. După ce se oprea ploaia, aprindeam un foc, să ne uscăm hainele, și țopăiam, în jurul flăcărilor, goi ca niște sălbatici, până ce ne puteam îmbrăca. De coborât în sat cu vitele, nu putea fi vorba. Trebuia să așteptăm să se
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
apoi, acasă, tata mă va ierta, iar mama va putea să-l înduplece, până în toamna următoare, să renunțe la ambiția de a mă vedea școlit. Cum petrecusem multe nopți pe munte, nu mă speria perspectiva de a dormi în vreo colibă părăsită sau chiar pe un maldăr de iarbă sub cerul liber. Vremea era blândă în septembrie, abia prin octombrie se răcea, aducând ploi nesuferite, iar în privința mâncării nu aveam motive să-mi fac griji. Pădurea era plină de alune, de
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
un cartier mărginaș, abia așteptau să poată da o fugă pînă acolo. Era nevoie să treacă pe acolo, pentru ca femeile să se poată duce după târguieli. Și adevărul e că totdeauna trebuia să stea cineva acolo, pe terenul cumpărat, În coliba de rogojini și tablă, dacă o părăseai o clipă riscai să intre cineva și să se instaleze Înăuntru. Erau permanent cu gîndul la casa lor și nu le mai rămînea timp să stea de vorbă cu Julius decît În mica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]