364,792 matches
-
ori) corecte, alteori discutabile sau excentrice, dar de fiecare dată foarte tranșante. Scrisul său cunoaște doar două nuanțe: alb și negru. De aici și pasiunile care se nasc în jurul său la nivelul societății românești. Cei care pică pe alb îl consideră pe autor un mare gazetar și un spirit incoruptibil (chiar au dreptate), iar cei care pică pe negru, sînt convinși că este omul Puterii (după caz, al Opoziției) care tocmai s-a demascat sau, în cel mai fericit caz, că
Teribilismul justițiar by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12177_a_13502]
-
în complicitate cu numeroși cetățeni inocenți, dar lipsiți de sentimentul responsabilității, atrași de confortul pe care îl asigură amnezia. O mare realizare a fundației o constituie Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, inaugurat la 20 iunie 1997 și considerat azi, nu numai în România, ci și în străinătate, o operă științifică și morală de pionierat în Europa de Est și, în același timp, un model de conservare și valorificare a trecutului pentru toate țările care au cunoscut tragedia comunismului. De altfel
Lupta cu amnezia by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12201_a_13526]
-
Păcii din Normandia. Nu demult, la Weimar, în cadrul unei dezbateri pe tema Comunismul la muzeu, un grup de universitari germani, care a evaluat muzeele de acest gen din șase țări ale Europei, a plasat pe locul întâi Memorialul de la Sighet, considerându-i remarcabile: obiectivitatea și rigoarea (în plan științific) și austeritatea și bunul-gust (în plan artistic). Memorialul de la Sighet are două unități componente: Muzeul propriu-zis și Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului. Muzeul (str. Corneliu Coposu nr. 4, Sighet), inițial cu
Lupta cu amnezia by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12201_a_13526]
-
Rodica Zafiu Cuvîntul bip poate fi considerat o adevărată emblemă a actualității: foarte nou, internațional, de sursă engleză dar și cu un caracter clar onomatopeic, a devenit în ultima vreme un element polisemantic și polifuncțional. E un simbol al vremii noastre, pentru că redă în limbile umane timbrul
Bip by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12211_a_13536]
-
menționat la referințe, în general, mult prea puțin față de multitudinea contribuțiilor sale de istorie literară. S-ar putea trage concluzia că bibliografii bucureșteni nu prea (re)cunosc contribuțiile ardelenilor, fie că le neglijează sau le uită, fie că nu le consideră ...esențiale. Dar salvarea dintr-o astfel de interpretare regionalistă vine din alte lacune: la I. D. Sîrbu, lipsesc toate cărțile consacrate scriitorului (de Nicolae Oprea, Sorina Sorescu, Lelia Nicolescu, Elvira Sorohan, Antonio Patraș); la Marin Sorescu, nu sunt înregistrate nici măcar toate
Un of: bibliografiile by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12212_a_13537]
-
spontaneitate și intervenție, între tendințele limbii și politica lingvistică, se pot stabili relații complexe. Ministru, de exemplu, apare în DEX cu formă unică de masculin. În schimb, în dicționarul academic (DLR), sînt înregistrate formele ministreasă, ministresă și chiar ministroaică. Ministreasă (considerat "familiar, adesea ironic"), format cu sufixul -easă, apare la Macedonski; ministroaică (cu mențiunea "neobișnuit") e atestat la Iacob Negruzzi. Sensul atribuit - singurul posibil în epocă - este "soție de ministru". Varianta ministresă, considerată o adaptare după fr. ministresse, era folosită, cam
Ministră, ministreasă, ministroaică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12238_a_13563]
-
înregistrate formele ministreasă, ministresă și chiar ministroaică. Ministreasă (considerat "familiar, adesea ironic"), format cu sufixul -easă, apare la Macedonski; ministroaică (cu mențiunea "neobișnuit") e atestat la Iacob Negruzzi. Sensul atribuit - singurul posibil în epocă - este "soție de ministru". Varianta ministresă, considerată o adaptare după fr. ministresse, era folosită, cam în aceeași perioadă, de Vlahuță. Florica Dimitrescu, în Dicționarul de cuvinte recente (DCR), înregistrează compusul femeie-ministru, atestat în 1984 și reluat ceva mai tîrziu. Româna formează cu destulă ușurință feminine de la masculine
Ministră, ministreasă, ministroaică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12238_a_13563]
-
culturală a formelor. În Tendințele limbii române (1968), Al. Graur amintea forme precum președintă, directoară, doctoră, pictoră, ingineră (desigur, azi ne poate surprinde alăturarea unor forme între timp total impuse - ingineră - de altele eliminate de uz - pictoră, directoară). Oricum, lingvistul considera că tendința epocii era contrară înmulțirii derivatelor feminine: "astăzi se folosește puțin femininul numelor de meserii"; "în general, se formează mai puțin feminine de la masculine"; "se folosește deci masculinul și pentru feminin: tovarășa inginer" (p. 258). E interesant, ca întotdeauna
Ministră, ministreasă, ministroaică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12238_a_13563]
-
creier. Or, mă tem că foarte mulți dintre noi nu-și mai pot imagina viața de toate zilele fără ingredientul corupției. Moartea șpăgii, a intervenției și a clientelismului a devenit de neimaginat pentru o mulțime de cetățeni care altfel se consideră cinstiți și victime ale marii corupții. Dar ce te faci dacă o dată cu marea corupție se strică și cărările corupției mici, cele cu care o luăm și noi, cei cinstiți, pe cîte o scurtătură a legii? Așa că respingem, indignați, de acasă
Vaccinul pervers al corupției by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12225_a_13550]
-
românului fericit este o combinație între beneficiile stării materiale din Occidentul capitalist și securitatea locului de muncă din socialism" -pp. 59-60). Nu lipsesc afirmațiile șocante, marca Brucan, cîteodată de o nesimțire care siderează, precum cea de la pagina 61: ,Eu nu consider că în 1996 majoritatea populației a optat pentru schimbarea sistemului, pentru simplul motiv că nici unul dintre partidele cîștigătoare nu i-a promis așa ceva. Nu știu nici măcar dacă dl. Ion Diaconescu sau dl. Ionescu Quintus sunt favorabili capitalismului, pentru că niciodată nu
Pariul lui Brucan by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12229_a_13554]
-
să-și exprime solidaritatea cu revoluția. Domnește o atmosferă crispată, o permanentă agitație, și periculoasă, și sterilă: Toată lumea suspecta pe toată lumea"; "toată lumea bănuia pe toată lumea". Acum se năștea industria certificatelor de revoluționar. Radu Ciobanu recunoaște că a avut naivitatea să considere excesiv punctul 8 din Proclamația de la Timișoara și să rămână alături de prima garnitură politică aflată la guvernare, adică F.S.N. Se va căi mai târziu, constatând involuția revoluției române, că activiștii lui Ceaușescu ne învață "democrația". Se entuziasmase prea repede și
Terapia Jurnalului by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/12235_a_13560]
-
de ceea ce "suferă" scriitorul atunci cînd își exercită oficiul (posedăm în acest sens nenumărate și lacrimogene mărturii), ci de modul în care literatura contemporană și-a făcut din suferință materie predilectă. Cum s-a ajuns aici? Că scriitorii s-au considerat dintotdeauna sarea pămîntului - nu-i nici un secret. Au avut acest bizar sentiment încă din Antichitatea europeană, atunci cînd depindeau în mod direct de bunăvoința publică sau de vreun Mecena: umilința lor în fața protectorului a fost mereu o falsă umilință. Indiferent
Suferința scriitorului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/12239_a_13564]
-
făcuseră din aservirea totală a literaturii (proiect el-însuși himeric!) un punct important din programul politic. Să ne mai mirăm că pe un astfel de fundal ego-ul scriitorilor, hipertrofiat prin natură, a căpătat proporții monstruoase? Că scriitorii au ajuns să se considere Alfa și Omega existenței cotidiene? în reuniuni oficiale sau pe cont propriu, ei își dau acum cu părerea asupra a tot ce mișcă-n lume, de la organizarea economiei, finanțe și politică, la ecologie generală și problemele viitorului omenirii. Evoluție aproape
Suferința scriitorului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/12239_a_13564]
-
pas înapoi, cînd trebuie să te sacrifici pentru că nu ai altă soluție. în viziunea modernă și contemporană asupra literaturii, tot ceea ce - în epocile îndepărtate - glorificase viața, speranța, încrederea în posibilitatea fericirii (idila, pastorala, ecloga, poezia ceremonială, oda etc.) este astăzi considerat literatură de calitate îndoielnică, dulcegărie depășită. Chiar și specia comediei (fortificare sufletească prin rîs compensatoriu) a dispărut complet sau s-a transformat în specii hibride, precum farsa tragică ori comedia amară. Nu găsim nicăieri scris acest program de deviere a
Suferința scriitorului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/12239_a_13564]
-
conține și o substanțială revistă a revistelor, făcută de mulți cronicari, și care ne-a plăcut mai puțin, tocmai din cauza măsurării cu cîntare diferite. După ce spune despre revista Luceafărul că a primit "botezul canonizator al lui R. Theodorescu, care o consideră Ťuna dintre cele mai echilibrate reviste culturale și literare ale momentuluiť", Cosmin Borza găsește cu cale să-l ajute pe Dl. Ministru al Culturii cu argumente proprii și se lansează în laude de genul: "Revista ș...ț știe să fie
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12226_a_13551]
-
Tournier, a început-o de la interviul cu scriitorul francez luat de Simona Modreanu. Tournier lucrează în prezent la un roman cu un vampir (nu, în nici un caz Dracula). Despre premiile literare are o părere proastă (și Cronicarul la fel!) și consideră că motivele extraliterare pentru care se dă Nobelul strică prestigiul premiului. Despre corectitudinea politică crede, la fel ca intervievatoarea, că e o inepție dăunătoare (că ar fi cea mai dăunătoare a secolului XX, cum a zis Dna Modreanu e totuși
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12226_a_13551]
-
Tudorel Urian Într-o lume a dezabuzării generalizate și a mizelor tot mai mici, Cristian Bădiliță impresionează prin naturalețea cu care duce la capăt proiecte, considerate de mulți utopice. La Bădiliță drumul de la gînd la faptă este neverosimil de scurt. Fără a avea aerul că face un efort ieșit din comun, tînărul savant român stabilit la Rouen scoate carte după carte, fiind unul dintre cei mai
Jocurile erudiției by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12253_a_13578]
-
să fie stăvilite. Literatura non-fictivă a creat o alternativă la ficțiune, o alternativă în care ne-am complăcut prea multă vreme fără un suficient spirit critic. Tot ce a venit pe făgașul acestei oferte de jurnale și memorii a fost considerat invariabil bun, dacă nu chiar excepțional. Nu era potrivit (nu era momentul!) ca spiritul critic să se exerseze în selecție. Ba, mai mult, fără să-și dea seama, era pus în fața unui blocaj al judecății: memoriile și jurnalele nu sunt
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
de praf" și apoi "a rememora e un fel de a te uita în oglindă și imaginea lumii depinde de calitatea cristalului". Își amintește că disprețuiește în principiu jurnalul și-și mai argumentează o dată convingerea: "Notația la modul subiectiv o consider un abuz și am impresia că foarte multe jurnale nu cuprind nimic, pentru că esențialul s-a petrecut între cele două minute notate. (...) Toate mișcările exterioare sunt de o insignifianță dezesperantă. Trupul stă pe loc, numai gândul se învârtește. Acesta trebuie
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
Farfara. De altfel, numai ea trăiește pentru mine" (p. 316-317). Reticența va fi învinsă (e adevărat), la insistențele colegilor, dar nu fără a mai penaliza o dată egolatria și a-și arăta preferința pentru sublimarea specifică marii creații. Opresc aici extrasele, considerând suficiente frazele de blamare a unei subiectivități colaterale operei de ficțiune. G. Călinescu merită recitit pentru acest avertisment oportun: "Va trebui o nouă educare a artistului în vederea obiectivității. Cu cât o operă cere mai multă sforțare materială, cu atât scade
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
În scurt timp, cred că tirajul se va dovedi insuficient, iar cei ce s-au născut ieri, și astăzi, vor moșteni această bijuterie nu numai tipografică. O vor moșteni cu siguranță, păstrată cu mare iubire, de la tinerii lor părinți, aceștia considerându-se astăzi norocoși să-și fi procurat un exemplar al Caietelor Athanor. Bunul cititor de poezie mai trebuie informat că tot în ăstimp, în Colecția Biblioteca Polirom, a apărut o Antologie cu titlu inspirat, din poezia lui Gellu Naum, Despre
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12249_a_13574]
-
privesc lumea cu ochii uimiți, dar larg deschiși ai amurgului prelungit al pubertății. M.T.:E un joc al hazardului în toate. R:Chiar și în coincidența suspectă dintre finalul "Deșertului tătarilor"(1940) și cel al "}ărmului Sirtelor" (1951)? M.T.:Îl consider pe Julien Gracq a fi cel mai mare prozator francez în viață. Există o asemănare frapantă între finalurile celor două romane despre care, însă, Gracq nu mi-a vorbit niciodată. R: I-a vorbit în schimb unui prieten de al
Michel Tournier – "Paradisul și infernul se apară" by Radu Sergiu Ruba () [Corola-journal/Journalistic/12214_a_13539]
-
în timp ce Hesse ține integral de geografie. Distincția aceasta începe de fapt cu Homer: Iliada reprezintă istoria, în schimb, Odiseea e geografia însăși. Mărturisesc sincer că ador Odiseea, o citesc cu regularitate, pe cînd Iliada mă plictisește de moarte. Revenind, îl consider pe Julien Gracq un imens peisagist și nu pot uita că toată viața, sub numele de Louis Poirier, el a fost profesor de geografie. Sînt convins că nimeni în lume nu știe să vorbească asemenea lui despre un munte, un
Michel Tournier – "Paradisul și infernul se apară" by Radu Sergiu Ruba () [Corola-journal/Journalistic/12214_a_13539]
-
regizează "un film epic", atunci nu înțelegi nici istoria contemporană... În ceea ce privește Visătorii, jocul actorilor e corect fără să fie spectaculos. Nu se poate spune același lucru despre Ultimul tango la Paris: acolo prestația tespiană e lipsită de orice defect. E considerat de critici ca fiind cel mai bun rol al lui Marlon Brando. Un văduv american, Paul (Brando), se întâlnește întâmplător cu tânăra Jeanne (Maria Schneider) într-un apartament pe care ambii vroiau să-l închirieze; încep partide de sex torid
Bertolucci x 3 by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12244_a_13569]
-
inactualitatea. Este, poate, datată ca stil, scriere a unui autor prea implicat în discursul lui dar, altfel, o consistentă (și valabilă!) pledoarie pentru umbratilis vita, pentru cărțile și modelele la umbra cărora viața se trăiește frumos. Mă întorc la ceea ce consideram a fi prima idee unificatoare a cărții: școala. N-aș identifica-o, în accepția pe care i-o dă Petru Creția, cu vreo realitate care a fost: școala lui Epictet, la care voia să-i învețe stoicismul pe tineri sau
Despre alegerile bune by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12626_a_13951]