1,140 matches
-
ei, merita acest moment de reculegere de dinaintea „festivalului culinar” la care el visa un an: un viol deghizat În fapt pe care Marta Îl suporta Într-o muțenie absentă, În timp ce laudele lui Coriolan la adresa calităților ei de gospodină nu mai conteneau. Excesive, compensau În parte lipsa lui de afecțiune și, de la o vreme, și alte lipsuri. Seara se arăta calmă, cina bogată și rezerva de „Triferment” liniștitoare. Domnul Moduna culese o măslină de pe salata de boeuf cu speranța că doamna Moduna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Doctorii se emoționau și roșeau de plăcere de câte ori le arătam profundul meu respect și marea mea admirație. Bieții de ei. Cât erau ei de psihiatri n-au rezistat lingușirilor unui băiețandru. În scurtă vreme i-am cucerit și nu mai conteneau să se minuneze: „Și ce bine desenează, altul în jocul lui și-ar fi luat nasul la purtare”. Noroc că tata nu mă mai căuta deloc. Ar fi căscat ochii mari și m-ar fi dat de gol. Mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lăsate la arhivă, Daniel Petric! așa n-ai nici o dovadă, iar memoria ta poate cloci în golul lăsat alte amintiri!... Poate chiar așa a fost, dar nu jur nimic... Când am isprăvit, Arhivarul m-a condus până la ușă. Nu mai contenea cu mulțumirile. Camera ce-mi fusese repartizată era o încăpere îngustă, ceva mai mare decât celula pe care o avusesem la închisoare și, firește, mult mai potrivită pentru a găzdui un om. Un pat de fier, o masă, un scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fotogenic refuzaseră să facă zborul. Le era frică. Nu îndrăzneau. Singura speranță rămâneam eu, „deși abia v-ați întors, domnule”. Am murmurat: „Lașii”. Și m-am îndreptat spre avion. „Vă mulțumim, domnule, vă mulțumim. Sunteți un adevărat erou”, nu mai contenea funcționarul. Altădată l-am revăzut pe judecătorul care m-a trimis la închisoare. Lângă el, în boxă, ascultând actul de acuzare, se aflau tata, fosta mea soție și procurorul care mă incriminase în proces. Toți mă priveau înfricoșați. Acum eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
au furat cununa Soarele și Luna E mai bine așa, ești frumoasă simplă Simplitatea ta-i aleasă, de crăiasă. Tu ești migală, nu poți fi simplă./ În delir și tremur dulce de prigoană Viața merge, steaua cade, nebunia nu mai contenește, Într-o clipă ca de aur năpădită toată în sânge, Ca un vis și o durere care tot împrejmuiește, Diavolul e aici, e în mine, el nu se oprește, Amețeală e delirul, lacrimi răgetele mele, În puterea cea mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Irin Pilier devenisem Irin Soul. Într-o bisericuță frumoasă, plină de trandafiri roșii și albi, în acea dimineață de duminică Soarele strălucea mai puternic ca niciodată, razele lui fierbinți erau în același timp fermecătoare. Noi ne zâmbeam neîncetat. Nu mai conteneam să ne privim, să ne iubim! El era într-un costum negru, eu fiind îmbrăcată într-o rochie frumoasă cum nu mai văzusem. Verighetele din aur fură simbolul iubirii noastre, iar noi plecaserăm departe, undeva unde nu existau probleme și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
striga plângând: Va, mami! Va, mami! Fata, ridicându-l În brațe, Îi arătă printr-o răritură a mulțimii de oameni, sicriul Împodobit frumos, spunându-i: Mami doarmi! Da, mami doarmi! Femeile mai În vârstă, din familie ori dinafara acesteia, nu conteneau să-l compătimească, fiecare În felul ei, după diverse interese, legături de familie sau pentru că așa le dicta sufletul lor bun, iubitor și creștin În momentul acela, făcându-le să mediteze la copiii lor și la cât de aproape este
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Ghiorghi a dacălu’ era așezată În capătul satului, pe coama unui deal așezat aproape de pădure și În iernile grele, când crivățul sufla cu tărie și cu intenția de a Îngheța tot ce-i viu, când căderile de zăpadă nu mai conteneau și „locuitorii din câmpuri și păduri” Își Încercau norocul În grădinile și gospodăriile oamenilor, iepurii veneau să roadă coaja pomilor, vulpoii să fure găini și, mai rar, lupii răpeau câte o oaie sau câte un purcel. Bunicul Ghiorghi, deposedat de
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
i se făcea somn. Pământul dimprejur lucea stins în lumina sfîfșitului de noiembrie. Cutarida încremenea într-o tăcere de moarte. Ziua tulbure, ca rachiul, pierea pe la cinci. Soarele nu mai încălzea. Rămânea mai mult o lumină gălbuie. Cădeau brumele. Ploile conteneau. Buruianul se înnegrea. Apoi nopțile se limpezeau. Cerul avea o șiră verde de stele. Dinspre răsărit, peste malul stingher se pornea un crivăț furiș, scormonind tulpinile mătrăgunei. Vuitul culca scaieții, urca râpile tunse și 10 mătura praful cărămiziu al maidanului
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
spre Ateliere, dricul fu cât pe-aci să intre într-un tramvai, care opri cu greutate. Vatmanul se dădu jos și începu să înjure în gura mare, dar cine îl mai asculta? Se întuneca tot mai mult și goana nu conteni. Ceferiștii atunci ieșiți din schimb întrebau de pe trotuare: - Unde-alergați așa, măi oameni buni? Convoiul fără cruce, străbătând Grivița în galop, le stârnea curiozitatea: - A murit Bică-Jumate... - Aha, cămătarul... - Ăla de-a fost plutonier în armată și s-a pricopsit pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
du-te-vino al lumii bune dintr-o parte În alta a Canalului Mânecii: lordul Alvanley, lordul Pembroke, lordul Seymour, Scrope Davies, Lady Morgan, dar și câțiva ofițeri stabiliți temporar pe teritoriu francez (locotenentul Francis Hall, căpitanii William Jesse și R. Gronow) nu contenesc să guste farmecul saloanelor și cafenelelor pariziene, după cum contele d’Orsay, contele de Mornay, contele Wa³evski, Custine, Chateaubriand, Barbey d’Aurevilly contemplă, când mai rezervați, când cu Încântare, stilul high life al Londrei. Toți sau aproape toți depun mărturie În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
mea», viața «mea» Îmi sunt delegate de ceilalți. Narcis și Robinson Crusoe: iluzia romantică a insularității sub semnul oglinzii. Vanitate a unui subiect imaginar, a diferenței absolute. Unde este adevărata solitudine?”2. Deși conștient de această capcană, dandy-ul nu contenește a se adânci În contemplarea propriului spectacol, străduindu-se din răsputeri să fie unic, de neimitat, mereu distant, mereu provocator. Nimic mai riscant pentru o condamnare la singurătate. Un risc asumat Însă cu voluptate. Dar despre ce tip de solitudine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
lui. Taică-meu duse la gură o cupă cu sirop de migdale și înghiți încet câteva sorbituri succesive, înainte de a continua, insensibil la starea de confuzie în care mă aflam. — Locuitorii Granadei nu avuseseră niciodată tunuri și, cum Astaghfirullah nu contenea să le tot spună că acea născocire diabolică făcea mai mult zgomot decât rău, se resemnaseră cu ideea că o mașinărie atât de nouă și de complicată nu se putea găsi decât la dușman. Inițiativa medicului i-a lăsat perplecși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de mai multe ori să merg prin taverne și cartiere mai sordide decât el-Mers. Numai că în ziua aceea, pământul mi-a fugit de sub picioare. Parcă ar fi venit ziua Judecății de Apoi. Mi-era rușine, mi-era rău. Nu conteneam să fug, cu lacrimile șiroaie pe obraji, cu ochii aproape închiși, cu gâtul sugrumat, cu respirația tăiată. Harun mă urma, fără să-mi vorbească, fără să mă atingă, fără să vină măcar mai aproape. A așteptat să cad sfârșit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ianuarie 1517 12 ianuarie 1518) Stăpân peste Cairo, Marele Turc se fudulea, ca și cum ar fi ținut să-și aștearnă umbra de neșters peste fiecare loc sacru, peste fiecare cartier, fiecare poartă, peste orice privire înspăimântată. Înaintea lui, pristavii nu mai conteneau să vestească populației că nu mai avea a se teme de nimic, nici în ce privește viața, nici în ce privește avutul, când de fapt, tot atunci, măcelurile și jafurile se țineau lanț, uneori la doar câțiva pași de alaiul sultanului. Circazienii erau primele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Curtea bătrânei Universități clocotește de glasuri tinere; entuziasmul tribunilor improvizați nu mai cunoaște margini. Victoria de la Rotondă, beția libertății, magia exercitată de numele eroilor revoluționari - toate acestea înfierbîntă până la delir mințile crude. "Academia" - cum e numit tineretul universitar - nu mai contenește cu manifestațiile în curtea Universității. Ceasul tinereții și al libertății a sosit. Euforia puterii e atât de amețitoare încît "Academia" pătrunde pe neașteptate în sălile de cursuri și, neștiind ce să distrugă mai întîi, se apucă să sfarme băncile de pe
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Spre - ndurare să te - aduc, Nu știu cu ce rugăminte Iarăși să mă mai apuc, Căci ce mi-au venit în minte Le-am zis și le-am isprăvit De dragostea-mi făr de minte Destule ai auzit, Ajungă dar, contenește A fi-ntr-această părere Și caută creștinește De pre atâta durere. No. 26 Ar fi fost cu mult mai bine De nu te mai întîlneam, Acest dor ce arde-n mine În inimă-mi nu-l aveam. Nu era
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ne împrieteneam, așa cum ne împrieteniserăm eu și fratele ei, și acum, că ambii copii ai lui June reveniseră în viața mea, era ca și cum sora mea mai mică ar fi înviat iar în mine și, petru că era fantoma care nu contenea să mă bântuie, copiii ei deveniseră copiii mei. Unicul lucru pe care Aurora nu-l împărtășise nici mamei, nici fratelui ei, nici altcuiva din familie era numele tatăului lui Lucy. Păstra acest secret de atâția ani, încât mi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
patru după-amiaza ceața a înghițit fumul care s-a ascuns în ea, iar pe seară întunericul le-a înghițit pe amândouă. Sub valurile albe și negre s-a pierdut țuguiul clădirii ziarului L’Indépendance Roumaine, în care redactorii nu mai conteneau să vorbească despre fostul lor director, sperând din toată inima ca Nicu Filipescu să intre la închisoare. S-a pierdut și clădirea destul de oarecare, din strada Sărindar, a ziarului Adevĕrul, în care se pregătea un atac nou-nouț la adresa monarhiei. S-
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
cu aer aspru, pătrunzător, părea înseninată, sub horbota sclipitoare a zăpezii. Vântul fâlfâia pe lângă pereți, ca o pasăre de noapte cu aripi grele. De câteva zile, din noaptea de Sf. Vasile, vremea era geroasă și cu viscole care nu mai conteneau... ca un adevărat vifor. Anton Chiuariu, pădurar peste o bună parte din codrii Fălciuilui până în hotarul Tutovei, cu greu a răzbit prin omătul gros până la pieptul calului, și a izbutit s-o aducă pe bătrâna moașă de acasă, înfofolită în
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și lacrimile îi brăzdau obrazul. Anton înțelese, doar, că în sufletul ei se întâmplă ceva dincolo de priceperea lui. Arșița din ea o mistuia... Începu să bâiguie, să aiureze, strigând mereu ceva nedeslușit... Durerile și zbaterile din sufletul ei nu mai conteneau. Furtuna de afară se porni din nou, parcă, mai înverșunată, plesnind în geamuri și-n pereți. Dintr-o dată, un ăuit prelung și mârâitul lui Pârvu din coteț, - unde era închis noaptea, împotriva lupilor-, tulbură liniștea nopții, îl făcu pe Anton
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
afară, timid, prin ochiul de geam. Opaițul arde cu flacăra dreaptă și liniștită. Anton își netezea tânara nevastă, pe creștet, cu palmele lui mari, neînvățate cu dezmierdări, plângând încet. Afară, pe lizieră, urletele lupilor, învălmășite cu frământările văzduhului, nu mai conteneau. Când Anton se uită spre fereastră, capul lupului era tot acolo. Se ridică, și, în camașă și cu capul gol, se repezi cu pușca, afară, în ceardac. Lupul, mare aproape cât un vițel, sări peste ceardac fără să-l atingă
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
doi, Anton și Ion, vânători încercați, își simțiră părul pe cap umezit la rădăcină... - Ne-au luat urma! murmură Anton cu glasul schimbat, și strânse pușca în mâini. Ion fu de aceeași părere dând doar din cap. Ăuitul nu mai contenea; se apropia din ce în ce, stângându-i parcă, din toate părțile. Când Anton întoarse capul, o haită de lupi mari și suri ca argintul, apăru de după cotul potecii, într-o goană nebună. Anton, încruntat, se aplecă la urechea cumnatului său
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
încă, viața asta mincinoasă... pentru că orice durere se stinge fără urme în razele unei bucurii, și niciodată fericirea nu este mai dulce decât după o durere...!“ ...Ploaia mocănească cu vânt rece și tăios, care ține de câteva zile, a mai contenit. În sfârșit, vremea s-a îndreptat ...în sfârșit, a înflorit liliacul, în sfârșit, toate frunzele s-au desfăcut de-a binelea. În sfârșit, primăvara aducea o risipa de lumină, flori și miresme, făcând ca totul să râdă în jocul soarelui
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Și, nu numai în prima zi... A urmat peste o lună de lupte înverșunate... și, fortărețele Plevnei nu s-au dat înfrânte, până în dimineața zilei de 30 august... când... Gazetele nu mai dovedeau cu știri de război... Ploaia nu mai contenea..., continuă Anton povestire, abia spre dimineață a stat. Întunericul s-a mai destrămat și dimineața s-a încruntat vânătă dintre nori. Era luni, în 30 august... a doua zi după Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul. Chirciți în tranșee, așteptam cu
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]